Arhive etichetă: Winston Churchill

Înțepături

ishawge001p1George Bernard Shaw se afla de mai multă vreme în relații nu tocmai amicale cu Winston Churchill.

Cu un prilej i-a scris acestuia: „V-am rezervat două locuri la premiera spectacolului meu. Puteți veni cu un prieten, dacă aveți vreunul!”

Churchill i-a răspuns: „Nu pot veni la premieră. O să încerc seara următoare, dacă se mai ține spectacolul!” 🙂

Continuă citirea →

Viaţa lui Winston Churchill. (VI) Ultimii ani

churchillCariera politică după război

Şocul de a fi respins de către naţiune l-a lovit puternic pe Winston Churchill. Deşi a acceptat rolul de lider al opoziţiei parlamentare, nu s-a simţit niciodată în largul lui în această funcţie. Problemele de ordin economic şi politic care dominau politica internă nu se aflau printre interesele sale principale. Şi nici viziunea sa imperialistă nu îi permitea să aprobe ceea ce el numea o politică laburistă „aflată pe fugă”, exemplificată prin acordarea independenţei Indiei şi Birmaniei (cu toate că nu s-a opus legislaţiei necesare). Dar în politica externă, o viziune mai largă a identităţii persista printre liderii din Parlament şi aceasta a fost zona căreia Churchill i s-a dedicat în cea mai mare parte.

Pe 5 martie 1946, la Fulton, Missouri, a formulat, în prezenţa preşedintelui Truman, cele două obiective principale ale viziunii sale postbelice asupra lumii: nevoia ca Marea Britanie şi Statele Unite să-şi unească forţele pentru a veghea la pacea ameninţată de pericolul comunismului sovietic, care coborâse o „cortină de fier” de-a lungul Europei; şi cu aceeaşi fervoare a pledat şi pentru uniune pe plan european. La Zürich, pe 9 septembrie 1946, a îndemnat la formarea unui „consiliu al Europei” şi a participat şi el la prima întrunire a acestuia de la Strasbourg, în 1949. Între timp, a început să lucreze la marea sa istorie, Al Doilea Război Mondial, în sase volume (The Second World War, 1948-1953).

Alegerile generale din februarie 1950 i-au dat lui Churchill ocazia de a încerca să obţină din nou un mandat personal. S-a abţinut de la extravaganţele din 1945 şi a făcut campanie alături de partidul lui, nu în afara acestuia. Atacurile politice i-au zguduit pe laburişti, dar au rămas în continuare la guvernare. Lui Churchill i-a mai trebuit, după cum a şi spus, „un singur efort” pentru a-i învinge la următoarele alegeri din octombrie 1951.

Continuă citirea →

Viaţa lui Winston Churchill. (V) Lider de război

churchillFormarea „marii alianţe“

Când Hitler a atacat subit Uniunea Sovietică, replica lui Winston Churchill a fost rapidă şi neechivocă. Într-o transmisiune la radio, pe 22 iunie 1941, refuzând să-şi „retragă” vechile critici la adresa comunismului, a insistat că „pericolul Rusiei… este pericolul nostru” şi s-a angajat să ajute poporul rus. De aici înainte, politica sa a fost una de construire a unei „mari alianţe”, care să includă Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Dar negocierile pentru un pact de 20 de ani de ajutor reciproc anglo-sovietic au durat până în mai 1942.

Atacul japonez de la Pearl Harbour (7 decembrie 1941) a schimbat, în ochii lui Churchill, toate perspectivele războiului. A plecat de urgenţă la Washington DC, şi, împreună cu Roosevelt, a pus la cale un set de acorduri anglo-americane: adunarea într-un fond comun a resurselor militare şi economice din ambele ţări, sub conducerea unor consilii mixte şi a unui stat major mixt; stabilirea unităţii comandamentului în toate teatrele de război; şi acordul asupra strategiei conform căreia înfrângerea Germaniei trebuia să fie prioritară înfrângerii Japoniei. Marea alianţă luase astfel fiinţă. Churchill putea spune că era iniţiatorul principal al acesteia. Preocuparea sa pentru următorii trei ani şi jumătate a fost de a proteja alianţa.

Continuă citirea →

Viaţa lui Winston Churchill. (IV) Prim-ministrul Marii Britanii

churchillFuncţii în Al Doilea Război Mondial

Într-un anumit sens, întreaga carieră a lui Winston Churchill fusese o pregătire pentru rolul de lider în război. Patriot înflăcărat, a crezut cu romantism în măreţia naţiunii sale şi în rolul acesteia în istoria Europei, a imperiului şi a lumii; adept al acţiunii care aduce provocări şi situaţii de criză; istoric şi veteran, învăţând mereu ceva nou despre război; om de stat maestru în arta politică, în ciuda sau datorită exilului politic îndelungat; un bărbat cu un fizic de fier, plin de energie şi complet concentrat, a dat impresia că se îngrijea de talentele sale, pentru ca, la momentrul potrivit, să le folosească pentru a salva Marea Britanie şi valorile pe care el considera că le reprezenta Marea Britanie în lume.

Pe 3 septembrie 1939, ziua în care Marea Britanie a declarat război Germaniei, Chamberlain l-a numit pe Churchill în vechea sa funcţie, în fruntea Amiralităţii. Flota a primit imediat vestea: „S-a întors Winston”. Pe 11 septembrie, Churchill a primit o scrisoare de felicitare din partea preşedintelui Franklin D. Roosevelt şi a răspuns cu semnătura „Supusul Marinei”; astfel a început o corespondenţă memorabilă.

Continuă citirea →

Viaţa lui Winston Churchill. (III) Între conservatori şi liberali

ChurchillIeşirea şi reintrarea în guvern, 1922-1929

Aflat în convalescenţă şi neputincios din punct de vedere politic, Winston Churchill a revenit la pictură şi la scris. Pictura lui nu s-a ridicat niciodată peste nivelul unui amator talentat, dar scrierile i-au adus din nou sprijinul financiar de care avea nevoie în politica sa de factură independentă. Istoria autobiografică a războiului, Criza mondială (The World Crisis), i-a adus cele 20 000 de lire pe le-a folosit pentru a cumpăra casa de la Chartwell (în Kent), de aici înainte locuinţa sa de la ţară.

A revenit în politică în calitate de antisocialist înflăcărat, însă în 1923, când Stanley Baldwin conducea conservatorii către un program protecţionist, Churchill a intrat în cursa electorală, la Leicester, ca liberal susţinător al comerţului liber. A pierdut cu o diferenţă de patru mii de voturi. Decizia lui Asquith din 1924 de a susţine un guvern minoritar laburist l-a determinat pe Churchill să se plaseze mai aproape de extrema dreaptă.

A candidat ca antisocialist independent într-un scrutin special în circumscripţia de la Abbey, Westminster. Cu toate că a avut ca adversar un candidat oficial al conservatorilor – care l-a învins la o diferenţă infimă de 43 de voturi -, Churchill a reuşit să evite înstrăinarea de conducerea Partidului Conservator şi a obţinut în mod remarcabil sprijinul multor personaje importante din partid. La alegerile generale din noiembrie 1924 a obţinut o victorie uşoară la Epping, sub denumirea conservatoare uşor mascată de „constituţionalist”. Baldwin, care încetase să mai cocheteze cu protecţionismul, i-a oferit lui Churchill, „constituţionalistul susţinător al comerţului liber”, postul de cancelar al Trezoreriei. Surprins, Churchill a acceptat; consternată, naţiunea a înţeles-o ca pe o mişcare de absorbire în partid a tuturor elementelor de centru-dreapta din fosta coaliţie.

Continuă citirea →

Viaţa lui Winston Churchill. (II) Ministru şi militar

Primul Război Mondial

Sir_Winston_S_ChurchillRăzboiul nu l-a luat prin surprindere pe Churchill. Deja realizase o mobilizare navală de probă. Dintre toţi miniştrii, el a insistat cel mai mult asupra nevoii de a opune rezistenţă Germaniei. Pe 2 august 1914, pe propria răspundere, a ordonat mobilizarea maritimă care garanta acţiunea imediată atunci când avea să fie declarat războiul. Toate energiile lui Churchill s-au concentrat asupra războiului. În octombrie 1914, când oraşul Anvers era pe punctul de a ceda, Churchill, în mod tipic pentru el, s-a grăbit să ajungă acolo pentru a organiza chiar el linia de apărare. Când oraşul a cedat, din afară s-a văzut doar o înfrângere dezamăgitoare, când de fapt riposta prelungită cu aproape o săptămână a permis armatei belgiene să se retragă şi a dus la salvarea porturilor importante.

În cadrul Amiralităţii, parteneriatul lui Churchill cu amiralul Sir John Fisher, prim-lord al marinei, a fost unul productiv atât datorită energiei emanate de acesta, cât şi datorită neînţelegerilor dintre cei doi. În 1915, când Churchill a devenit interesat de expediţia din Dardanele, ca o ieşire din impasul costisitor de pe frontul de vest, a trebuit să acţioneze în ciuda dezacordului lui Fisher. Campania avea ca scop luarea cu asalt a strâmtorii şi deschiderea unei căi directe de comunicaţie cu Rusia. Când atacul naval a eşuat şi a fost anulat pe loc de amiralul J.M. de Robeck, consiliul de război al Amiralităţii şi prim-ministrul Asquith l-au sprijinit pe de Robeck, nu pe Churchill. Churchill a început să fie puternic atacat politic, situaţie care s-a agravat când Fisher şi-a dat demisia.

Continuă citirea →

Viaţa lui Winston Churchill. (I) Începuturile

winston-churchillChurchill, Sir Winston (Leonard Spencer) (30.11.1874, Blenheim Palace, Oxfordshire, Anglia – 24.01.1965, Londra).  Om de stat britanic, orator şi scriitor care în calitate de prim-ministru (1940-1945, 1951-1955) a unit cetăţenii Marii Britanii în Al Doilea Război Mondial şi a condus ţara spre victorie, când aceasta s-a aflat pe punctul de a fi învinsă.

După ce a devenit un personaj important pentru politica naţională dinainte de Primul Război Mondial, Churchill s-a făcut cunoscut prin faptul că a avut o atitudine schimbătoare în luarea deciziilor în timpul războiului şi în următorii zece ani. Fiind, în consecinţă, nesigur din punct de vedere politic, a fost un personaj izolat până când a răspuns provocării lui Adolf Hitler, devenind astfel liderul unei coaliţii naţionale în 1940. Alături de Franklin D. Roosevelt şi de Iosif Stalin, a gândit strategia forţelor aliate în Al Doilea Război Mondial, iar după destrămarea alianţei a avertizat ţările din Occident de pericolul expansiunii Uniunii Sovietice. A adus Partidul Conservator înapoi la guvernare în 1951 şi a rămas prim-ministru până în 1955, când a fost nevoit să se retragă din cauza problemelor de sănătate.

Prin venele lui Churchill curgea sângele ambelor naţiuni vorbitoare de limbă engleză, a căror unitate, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, a fost unul dintre obiectivele pe care el le-a promovat mereu. Prin tatăl său, lordul Randolph Churchill, impresionantul politician de factură conservatoare, era descendentul direct al lui John Churchill, primul duce de Marlborough, eroul războaielor purtate împotriva lui Ludovic XIV al Franţei la începutul sec. XVIII; mama sa, o femeie vestită pentru frumuseţea ei, era fiica magnatului şi amatorului de curse de cai newyorkez, Leonard W. Jerome.

Churchill a avut o copilărie nefericită şi tristă, fiind neglijat de părinţi, şi singura lui consolare a fost afecţiunea pe care i-a purtat-o domnişoara Everest, doica sa credincioasă. La şcoala din Harrow, rezultate lui slabe au justificat decizia tatălui de a-l înrola în armată. Abia la a treia încercare a reuşit să treacă examenul de admitere la Colegiul Militar Regal din Sandhurst, astăzi academie, însă, odată ajuns aici, şi-a dat toată silinţa şi a promovat al 20-lea dintr-o clasă de 130.

Continuă citirea →

Cortina de fier

După capitularea Germaniei în faţa aliaţilor, la 8 mai 1945, prin care a luat sfârşit al doilea război mondial în Europa, ofiţerii americani şi britanici s-au găsit în imposibilitate de a afla cum stau lucrurile în zona sovietică de ocupaţie din Germania.

La 12 mai, foarte îngrijorat de ceea ce părea a fi refuzul sovieticilor de a coopera cu aliaţii lor în probleme de interes comun, primul ministru britanic Churchill i-a telegrafiat preşedintelui american Truman că „a fost trasă o cortină de fier în faţa aliaţilor vestici”.

Două luni mai târziu, la Conferinţa de la Potsdam, Churchill a folosit o variantă a metaforei sale când a protestat pe lângă Stalin că sovieticii împrejmuiseră cu „un gard de fier” misiunea britanică din România.

La 16 august 1945, descriind situaţia din Europa de Răsărit, Churchill şi-a reluat sintagma iniţială, declarând în Camera Comunelor că „nu este imposibil ca o tragedie de mari proporţii să se desfăşoare în spatele cortinei de fier”.

Dar cariera publică a expresiei „cortina de fier” a început la 5 martie 1946, la Westminster College din Fulton, când Churchill i-a dat drumul în lume, unde avea să devină cea mai faimoasă şi mai caracteristică expresie asociată cu războiul rece, în timp ce Cortina de fier, ca atare, a dobândit o realitate geografică tot atât de concretă ca şi aceea a oricărei frontiere naţionale oficiale.

„De la Stettin, de pe coasta Balticii, până la Triest, de pe coasta Adriaticii”, declara Churchill, „o cortină de fier a coborât tăind în două continentul. În spatele ei se află toate capitalele vechilor state ale Europei Centrale şi de Est, Varşovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Bucureşti şi Sofia, toate aceste oraşe celebre şi aşezările din jurul lor se află în ceea ce aş putea numi sfera sovietică şi toate sunt supuse, într-o formă sau alta, nu numai influenţei sovietice ci şi, într-o foarte mare şi crescândă măsură, controlului de la Moscova”.

Este greu de presupus că Winston Churchill ar fi putut să ştie că el nu era primul om politic care formula ideea unei cortine de fier care să obtureze privirea spre Europa Răsăriteană controlată de sovietici. La 25 februarie 1945, publicaţia germană Das Reich prezisese că în cazul unei capitulări a Germaniei „se va lăsa imediat o cortina de fier în spatele căreia se va produce măcelărirea în masă a oamenilor”. Acest prognostic sinistru şi involuntar ironic venea de la dr. Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei!

Winston Churchill in amintirile reginei Maria

Maria, regina Romaniei, scrie in Povestea vietii mele, referindu-se la perioada copilariei:

„Imi amintesc de o vizita ce ne facu Winston Churchill, pe atunci un baietas. Avea parul rosu, pistrui, era obraznic si arata un desavarsit dispret pentru autoritate. Amandoi aveam unul pentru altul o simpatie ascunsa. La inceput nu indrazneam s-o aratam deschis, dar incetul cu incetul roscovanul nostru musafir lepada orice prefacatorie si isi declara cu indrazneala preferinta pentru mine afirmand de fata cu martori ca se va casatori cu mine cand va fi mare!

Nu cred ca mama gasi purtarea noastra prea buna, in timpul sederii lui, dar eu una am pastrat o amintire foarte buna despre scurta vizita ce ne facu tanarul Winston, si zambesc si azi de cate ori revad in minte lucirea sireata din ochii lui, intre care era asezat un nasuc indraznet si privirea lui obraznica de cate ori era mustrat.”

Despre politicieni – Winston Churchill

A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poţi explica de ce nimic din toate astea nu s-a
întâmplat!

Sir Winston Churchill – porecla

Sir Winston Churchill (1874-1965), personalitate politică de geniu a secolului XX, de mai multe ori ministru şi prim-ministru al Angliei, laureat al premiului Nobel pentru literatură (1953), a fost unul din cei mai tenaci adversari ai nazismului. În faimosul discurs din Camera Comunelor din 13 mai 1940, la 3 zile după atacarea Franţei de către Germania, Churchill spulbera orice idee de pace negociată cu Hitler:

„Nu am altceva să vă ofer decât sânge, sudoare, chin şi lacrimi. […] Care sunt ţelurile noastre? mă veţi întreba voi. Vă pot răspunde cu un singur cuvânt: victoria, victoria cu orice preţ, victoria în ciuda oricărei terori, oricât de lungă şi de grea ar fi calea de urmat”.

De această atitudine se leagă şi porecla sa de Buldogul englez, trimiterea fiind făcută, prin asemănarea cu una din cele mai cunoscute şi iubite rase de câini din Anglia, la spiritul său de luptă, la curajul, tenacitatea, vigilenţa şi inteligenţa sa.

Datorită acestor calităţi şi a modului cum a condus destinele Marii Britanii în cel de-al doilea război mondial, Churchill a avut un rol cheie în înfrângerea fascismului în Europa.

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009

Politica şi mustaţa

La scurtă vreme după ce îşi lăsase mustaţă, Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu.

Domnule, i s-a adresat o doamnă care stătea lângă el, ţin să te anunţ că nu-mi pasă cât de negru sub unghie nici de politica şi nici de mustaţa dumitale.

Fiţi fără nicio grijă, doamnă, i-a răspuns Churchill, n-aveţi nicio şansă să ajungeţi vreodată în contact nici cu una, nici cu alta! 🙂

Cine supravieţuieşte?

Un ziarist l-a întrebat pe Winston Churchill, care se afla la o vârstă înaintată:

– Mă întreb dacă o să vă pot lua un interviu şi anul viitor.

Nu văd de ce nu, a răspuns Churchill. Pari să fii un tânăr sănătos şi probabil că o să supravieţuieşti până atunci! 🙂

Dacă aţi fi…

Lady Astor i-a spus într-o zi lui Winston Churchill:

Dacă aţi fi soţul meu, v-aş pune otravă în cafea.

Dacă aţi fi soţia mea – i-a răspuns el – cu siguranţă aş bea-o! 🙂