Educaţia în Roma Antică

Educaţia copiilor în Roma antică era orientată în sens practic şi în acela de a-i forma în spiritul integrării lor în viata colectivităţii; deci, şi în sensul de a şti cum să-şi exercite şi drepturile şi datoriile.

Exerciţiile fizice nu deţineau un loc de seamă în programul de educaţie. Echilibrul dintre dezvoltarea fizică a tânărului prin sport şi formaţia sa morală nu era pentru romani – ca pentru greci – un ideal de educaţie.

Analfabetismul era, la romani, un fenomen de proporţii relativ reduse. Aproape fiecare cetăţean ştia să scrie, să citească şi să socotească; încât cetăţeanul obişnuit era primul dascăl al copiilor săi, şi singurul, când n-avea posibilităţi să-i dea la şcoală.

Şcoala primară – la care băieţii şi fetele învăţau împreună – începea la vârsta de 7 ani. Din secolul II î.Hr. şcoala era ţinută de un dascăl de profesie (ludi magister), plătit de părinţi. În aer liber sau în localuri de ocazie, sărăcăcioase, mizere chiar, în mijlocul zgomotului asurzitor al străzii, copiii învăţau să scrie, să citească şi să socotească, să repete pe de rost şi să recite texte literare. Sistemul pedagogic în uz urmărea înmagazinarea mecanică a unor date şi noţiuni considerate indispensabile. Pedepsele corporale se aplicau, până la abuz.

Familiile bogate nu îşi trimiteau copiii la şcoala populară a unui ludi magister, ci îi încredinţau unui pedagog, de obicei unul din sclavii cei mai instruiţi ai casei.

Cu un bagaj minim de noţiuni practice elementare, un număr restrâns de copii treceau – la vârsta de 12 ani – la „şcoala de gramatică”. În această şcoală – de grad gimnazial – elevii studiau timp de patru ani limba latina şi mai ales limba greacă, precum şi autorii clasici respectivi. Profesorul (gramaticus) prefera să-şi ţină lecţiile în limba greacă. Elevii făceau exerciţii de lectură cu voce tare, recitau, li se dădeau lecţii de dicţie, învăţau figurile de stil; şi numai accidental, în legătură cu textele literare analizate, căpătau şi câteva noţiuni vagi de istorie generală, de geografie şi mitologie, de matematică, astronomie şi muzică. Spiritul practic execesiv al romanilor desconsidera aceste domenii care nu prezentau un sens de utilitate imediată.

Împlinind vârsta de 17 ani, tinerii din familiile înstărite puteau continua studiile la şcoala, de grad superior, de retorică. Această şcoală era indispensabilă pentru o carieră politică. Învăţământul era predat cu precădere în limba greacă. Consta din nesfârşite exerciţii literare de retorică, convenţionale şi adeseori extravagante, cautând exclusiv artificiile verbale de efect oratoric; exerciţii lipsite de un conţinut substanţial, vizând  exclusiv însuşirea unei pedante virtuozităţi oratorice pur formale. Ştiinţele naturale, matematica sau filosofia nu-şi găseau loc în şcoala de retorică.

Pe lângă aceste şcoli, mai existau şi altele care formau anumiţi specialişti – medici, arhitecţi, jurişti. Studiul dreptului, în special, s-a bucurat de un înalt prestigiu.

*****

sursa: Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civlizaţiei, vol.III, Ed. Saeculum, Bucureşti, 2003

Anunțuri

8 răspunsuri

  1. acest blog este foarte bun……….de nota 10. Mi-a placut foarte mult

  2. ai dreptate

  3. consider un ajutor mare mai ales la latina

    1. Da! La latina e un ajutor super-puper!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: