Mircea Eliade la Râmnicu Sărat

M-am născut la Bucureşti, dar chiar în acel an tata a fost mutat cu garnizoana la Rîmnicul Sărat, şi cele dintîi amintiri se leagă de acest oraş. O casă mare, cu multe încăperi, şi salcîmi în dreptul ferestrelor. În fund, curtea şi apoi grădina, care mi se părea uriaşă, înecată sub pruni, caişi şi gutui.

Cea mai veche amintire (cred că aveam mai puţin de trei ani): în grădină, cu fratele meu şi un cîine mare, alb, Picu. Ne rostogoleam toţi trei în iarbă. Alături, pe un scăunaş, mama, stînd de vorbă cu o vecină.

Îndată după această imagine, o alta: pe peronul gării, seara, aşteptînd o mătuşă de la Bucureşti. Lume multă. Aveam un corn, pe care nu îndrăzneam să-l mănînc, atît mi se părea de prodigios, şi-l păstram în mînă, privindu-l, proclamîndu-l, lăudîndu-mă că-l am. Cînd intră trenul în gară, grupul nostru începu să se agite, şi rămîn o clipă singur. Din nevăzut, izbucneşte un băieţaş de 5-6 ani, îmi smulge cornul, mă priveşte o clipă, zîmbind, duce cornul la gură şi dispare. Am fost atît de surprins, încît am amuţit, paralizat, parcă mi se revelase puterea monstruoasă a iscusimii şi îndrăznelii.

Alte amintiri de la vîrsta de 3—4 ani: plimbările cu trăsura către pădure sau viile din jurul Rîmnicului. Cînd se oprea trăsura în marginea drumului, sub pomii încărcaţi, mă suiam pe capră şi culegeam prune brumării. O dată, în pădure, înaintînd pe brînci prin iarbă, m-am trezit pe neaşteptate în faţa unui guşter verde-albastru, strălucitor — şi am împietrit amîndoi, privindu-ne. Nu mi-era frică, şi totuşi inima mi se zbătea. Eram covîrşit de bucuria de a fi descoperit o asemenea vieţuitoare nemaiîntîlnită, de o atît de stranie frumuseţe.

Dar mai cu seamă îmi amintesc de o după-amiază de vară, cînd toată casa dormea. Am ieşit din odaia noastră, a fratelui meu şi a mea, şi, de-a buşilea, ca să nu fac zgomot, m-am îndreptat spre salon. Aproape că nu-l cunoşteam, căci nu ni se îngăduia să intrăm decît la zile mari sau cînd aveam musafiri. Cred, de altfel, că în restul timpului uşa era încuiată cu cheia. Dar, de data aceasta, am găsit-o descuiată şi, tot de-a buşilea, am pătruns înăuntru. în clipa următoare, emoţia m-a ţintuit locului. Parcă aş fi intrat într-un palat din basme: storurile erau lăsate şi perdelele grele, de catifea verde, erau trase, în odaie, plutea o lumină verde, irizată, ireală, parcă m-aş fi aflat dintr-o dată închis într-un bob uriaş de strugure.

Nu ştiu cît timp am rămas acolo, pe covor, respirînd anevoie. Cînd m-am deşteptat, am început să înaintez cu grijă pe covor, ocolind mobilele, privind cu nesaţ măsuţele şi etajerele pe care se aflau aşezate fel de fel de statuete, ghiocuri, sticluţe de cristal, cuţite de argint, privind mai ales oglinzile mari, veneţiene, în ale căror ape adînci şi clare mă regăseam altfel, mai crescut, mai frumos, parcă eu însumi înnobilat de lumina aceea ajunsă acolo dintr-o altă lume.

N-am povestit nimănui despre această descoperire. Simţeam, de altfel, că n-aş fi ştiut ce să povestesc. Dacă aş fi putut utiliza vocabularul adultului, aş fi spus că descoperisem o taină. Ca şi imaginea fetiţei de pe Strada Mare, puteam evoca oricînd feeria aceasta verde, şi atunci rămîneam nemişcat, aproape nemaiîndrăznind să respir, şi regăseam beatitudinea de la început, retrăiam cu aceeaşi intensitate intrarea bruscă în paradisul luminii aceleia neasemuite.

Exerciţiul acesta de recuperare a momentului epifanic l-am practicat mulţi ani şi regăseam întotdeauna aceeaşi plenitudine, în care mă lăsam să alunec ca într-o clipă fără durată, fără început şi fără sfîrşit. În ultimii ani de liceu, cînd mă luptam cu lungi crize de melancolie, mai izbuteam încă, uneori, să regăsesc lumina de aur verde din acea după-amiază de la Rîmnicul Sărat, dar, deşi beatitudinea era aceeaşi, era peste putinţă de suportat acum, îmi agrava prea mult tristeţea; căci, de data aceasta, ştiam că lumea din care făceau parte salonul şi perdelele de catifea verde, şi covorul pe care înaintam în genunchi, şi lumina neegalată era o lume pentru totdeauna pierdută.


sursa: Mircea Eliade, Memorii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: