Arhive etichetă: politica

Între politică și iubire (III) Răzbunări și victime

doamna chiajnaA doua domnie a lui Mircea a ținut atât cât să-i poată oferi voievodului răgazul unei ultime sângeroase răfuieli cu boierii ostili conduși de vornicul Stănilă și spătarul Udrea. Răfuială încheiată cu un groaznic măcel la Curtea domnească, unde boierii fuseseră convocați cu ocazia unui ospăț al împăcării. Mircea nu a supraviețuit mult acestei „Nopți a Sfântului Bartolomeu” valahe (comparația îi aparține scriitorului și istoricului Mircea Constantinescu).

Domnia Chiajnei, văduva lui Mircea, a însemnat, pentru Curtea domnească din București, începutul unui fenomen, semnalat de G.I. Ionescu-Gion, care s-a manifestat cu întreruperi – „ginecocrația”, adică domnia sau guvernarea femeilor. Și mai mult, după expresia aceluiași Ionescu-Gion, „ginecolatria”- adică ascultarea și supunerea domnilor în fața soțiilor lor, a doamnelor țării. Este posibil ca însuși Mircea Ciobanul să se fi arătat un convins „ginecolatru”. Fiindcă ne vine greu să credem că doamna Chiajna (numită și Mirceoaia, după soțul ei) a dovedit brusc, după moartea lui, o asemenea energie, ieșită din comun pentru o femeie, fără o ucenicie îndelungată, dat fiind că i-a stat alături soțului său pe tot parcursul agitatei lui domnii.

Continuă citirea →

Anunțuri

Între politică și iubire (II) Adulter și asasinat?

Patrascu cel BunÎntre cele două domnii ale lui Mircea Ciobanul se situează scurta domnie a nepotului său, Pătrașcu cel Bun, fiul lui Radu Paisie, care ocupase tronul cu sprijinul ambasadorului francez la Poartă, d’Aramont. I s-a spus „cel Bun”, deoarece cei aproape trei ani de domnie au fost scutiți de comploturi boierești și de vărsări de sânge. Între dregătorii de vază care l-au ajutat se numărau spătarul Stanciul Benga, vistiernicul Dragomir, postelnicul Iani și alții.

Căsătorit cu doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioara, a avut din această căsnicie, printre alți copii, și pe viitorul domn Petru Cercel. Despre traiul alături de Voica nu se cunosc prea multe amănunte. Cert este că zilele lui Pătrașcu Vodă, ca domn în scaunul de la București, erau numărate din anul 1557. Abia întors dintr-o campanie în Transilvania, începută cu un an în urmă (unde din porunca sultanului îl readusese pe tron pe principele Ioan Sigismund Zapolya și pe mama acestuia, regina Isabela, alungați anterior de trupele imperiale și spaniole ale generalului Castaldo, omul împăratului romano-german Ferdinand de Habsburg), Pătrașcu a căzut bolnav, poate și din cauza oboselii sau a unei răni primite.

Continuă citirea →

Cum să reuşeşti în politică

lingusitorL-am întâlnit pe F. Tocmai venea de la şef, căruia încercase să-i stoarcă o făgăduinţă.

N-am obţinut nimic, dar în schimb i-am spus tot ce cred eu!

Peste puţin, l-am văzut pe M. Venea tot de acolo:

– Am obţinut tot ce-am vrut…

– Dar în schimb?

– În schimb, i-am spus tot ce crede dânsul! 🙂

*****

sursa: C. Banu – Grădina lui Glaucon sau Manualul bunului politician

Relativitatea în politică

politician

– E vorba ca X să treacă la noi… O strălucită achiziţie! Inteligenţă, cultură, talent, avere… Bateţi fierul până e cald: asediaţi-l!

Dar X a trecut în alt partid:

A, atât mai bine! O ghiulea mai puţin de picioarele noastre. Mediocritate pretenţioasă şi mai ales necinstită. Un succes mai mult pentru noi şi încă o înfrângere pentru adversarii noştri.

sursa: C. Banu, Grădina lui Glaucon sau Manualul bunului politician, Fundaţia pentru Literatură şi Artă “Regele Carol II”, Bucureşti, 1937, p. 47

Gh. Gheorghiu-Dej în istoriografia actuală. Ce i se recunoaşte

Gh. Gheorghiu-Dej

În planul politicii interne regimului patronat de Gh. Gheorghiu-Dej i se recunosc unele succese în domeniul economic, îndeosebi în ceea ce priveşte procesul de industrializare a ţării. Chiar Ana Pauker vorbea ironic despre „comuniştii naţionali” interesaţi de economia ţării şi mai puţin de Uniunea Sovietică aşa cum era, de pildă, „gruparea moscovită”.

Procesul de industrializare era văzut însă unilateral. Gh. Gheorghiu-Dej insista mereu, în discursurile sale, asupra tezei leniniste conform căreia dezvoltarea industriei grele permite asigurarea independenţei economice şi politice: „progresul ţării noastre este în directă şi nemijlocită legătură cu progresul industrializării ţării şi de tăria industrială a ţării depinde în mare măsură însăşi independenţa statului”. Neluanduse în calcul diferenţele mari între U.R.S.S. şi ţările satelite, nici ca teritoriu, populaţie sau resurse, în România, ca şi în statele vecine, s-a aplicat strategia economică sovietică din anii ’30. Bazele acesteia erau reprezentate de o puternică centralizare, dezvoltarea cu precădere a industriei siderurgice şi a celei constructoare de maşini.

Prim-secretarul P.M.R a fost principalul promotor al punerii în practică a unui proiect care data din perioada interbelică, cel referitor la electrificarea ţării. „Fiecare pas înainte – arăta Gh. Gheorghiu-Dej, în dezvoltarea industriei noastre socialiste şi în mecanizarea agriculturii, este frânat de lipsa de energie electrică”. În plenara C.C. al P.M.R. din octombrie 1950 a fost aprobat planul de electrificare pe 10 ani, propus de liderul P.M.R. În cadrul acestui proiect se preconiza construirea de centrale termo şi hidroelectrice în aproape toate regiunile ţării, crearea unei puternice industrii electrotehnice capabile să producă maşini şi utilaje moderne necesare dotării centralelor electrice construite, crearea unei vaste reţele naţionale de interconexiune, a unei reţele de tensiune înaltă, medie şi joasă, pregătirea cadrelor necesare etc.

Politica economică şi aplicarea acesteia, în vremea lui Gh. Gheorghiu-Dej, au creat un serios dezechilibru în dezvoltarea economiei, în principal între industrie şi agricultură. Investiţiile masive într-un segment al industriei, care s-au dovedit în unele părţi lipsite de eficacitate, au condus la scăderea aşa numitului fond de consum, situaţie care s-a reflectat în nivelul de trai foarte scăzut al populaţiei. Cu toate acestea, nu pot fi negate unele progrese care au condus la creşterea produsului social şi a venitului naţional, cu toate consecinţele care decurg de aici în privinţa potenţialului economic al ţării, al posibilităţilor de acumulare  şi investiţii  şi chiar al lărgirii colaborării economice cu străinătatea. Autorii care au scris despre România anilor ’60 (Ghiţă Ionescu, Vl. Tismăneanu, Stelian Tănase, St. Fischer-Galaţi, John Michael Montias, J.F. Brown, Kenneth Jowitt sau David Floyd) sunt de acord că independenţa afişată de P.M.R, după 1960, a fost, la origine, o rezistenţă economică.

Continuă citirea →

Romanitatea românilor – o problemă politică

Romanitatea reprezintă un element esenţial al identităţii lingvistice şi culturale a poporului român. Ca urmare a procesului de romanizare desfăşurat pretutindeni în Imperiul Roman, se formează, de-a lungul secolelor, o mare familie romanică. Românii, ca şi alte popoare ale Europei (francezi, italieni, spanioli, portughezi), vorbesc o limbă romanică formată pe baza limbii latine vorbite pe teritoriul imperiului. Din această limbă este format aproximativ 80% din fondul principal de cuvinte al limbii române, inclusiv vocabularul creştin de bază. Caracterul latin al limbii vorbite pe ambele maluri ale Dunării, precum şi-n interiorul arcului carpatic, a fost de timpuriu recunoscut de popoarele vecine. Germanii l-au numit walach, aşa cum îi numeau pe toţi vorbitorii idiomurilor latine. De aici denumirile de „vlah”, „olah”, „olasz” etc. date românilor.

Continuă citirea →

Viaţa politică românească – o mascaradă

Anul 2012 este anul alegerilor locale şi parlamentare, prilej pentru a ne reaminti de personajele lui Caragiale, eroi ai unei lumi guvernată de patimi mărunte, înveşmântate în lozinci demagogice care maimuţăresc idealurile democratice. Ca şi pe vremea lui Caragiale, şi astăzi viaţa politică românească nu pare decât o mascaradă, iar alegerile  o farsă. Tipurile umane zugrăvite de marele dramaturg sunt evident valabile şi astăzi. Iată câteva dintre ele: 

Continuă citirea →

Despre partide şi politicieni

Partidele politice în general sunt forme de asociere liberă a cetăţenilor pentru promovarea interesului general. Partidele politice româneşti în special au un spirit de castă cu mult mai accentuat decât în Occident. Mentalitatea democratică de după 1989 nu le-a afectat prea tare. Se manifestă fără rezerve spiritul de partid, exclusiv şi intolerant, virulent şi însufleţit de electricitatea intereselor comune pentru victoria guvernării şi înfrângerea opoziţiei.

Continuă citirea →

Câteva consideraţii despre răutatea şi prostia din politică

Mediul politic este unul foarte atractiv pentru două categorii bine delimitate: idealiştii şi profitorii.

Primii speră cu naivitate că, bazându-se doar pe calităţile care i-au propulsat în cariera profesională, pot contribui la o acţiune politică mai responsabilă, diminuarea corupţiei şi sporirea încrederii cetăţenilor în reprezentanţii lor în structurile de conducere. Sunt oneşti, dau dovadă de moralitate şi încearcă să aducă acel echilibru necesar într-o  viaţă politică atât de agitată şi agresivă. Nu sunt mulţi şi, oricum, numărul lor e în scădere în toate partidele.

Ceilalţi, mult mai numeroşi, încearcă să-şi ascundă nerealizările, frustrările şi complexele acumulate până atunci în viaţa privată sau socială, agitându-se continuu, dornici să atragă atenţia celor din jur asupra lor. Au arme redutabile: viclenia, răutatea şi prostia. De multe ori se adevereşte ce spunea Napoleon: „În politică, prostia nu este un handicap„. Tot felul de nulităţi cu aere de oameni importanţi ajung să-şi dea cu părerea în probleme pe care de multe ori nici nu le înţeleg. Când nu izbutesc să-şi atingă scopurile, încearcă să arunce cu noroi în cei din jur. Calomnia, denigrarea, bârfa sunt elemente fără de care nu ar putea reuşi să-şi atingă scopurile. Suspiciunea şi neîncrederea în cei din jur, suficienţa şi tupeul le asigură succesul. Când se întâmplă să eşueze devin răzbunători şi agresivi, ameninţă. Uneori sunt ajutaţi de nişte pseudo-jurnalişti, nişte rataţi lipsiţi de orice rigoare profesională, care, pentru sume derizorii, publică în ziarele lor pângărite de atâta prostituţie, tot felul de lucruri mincinoase pentru a-şi servi stăpânii.

Partidele ar trebui să-şi deschidă porţile celor care le împărtăşesc valorile. Care valori? Foarte puţini le cunosc. Ce relevanţă mai au? Contează câţi bani ai, ce funcţii ocupi sau poţi ocupa. Cine cunoaşte principiile social-democraţiei sau liberalismului? Puţini, prea puţini. Profitorii nu sunt interesaţi de aşa ceva. Ei ştiu doar să-i doboare pe cei din jurul lor, să înlăture concurenţa şi, umili cu şefii şi aroganţi cu cei care nu fac parte din lumea lor, să obţină puterea. Se ajunge astfel la paradoxul democraţiei: oameni fără demnitate, ajung demnitari!

Cei mai mulţi dintre cei care se implică în politică pornesc de la premisa mărturisită că gradul lor de notorietate publică, oricum superior gradului de competenţă politică, le aduce voturi câştigătoare.  Se înşeală amarnic. Modul acesta de a face politică este unul falimentar, este de fapt eşecul încrederii în valorile reale ale societăţii.

Nu vreau să închei aceste consideraţii despre politică pe un ton pesimist. Trebuie să spun că am cunoscut şi oameni de calitate morală şi intelectuală, oameni importanţi cu care am avut privilegiul să stau de vorbă şi m-au impresionat prin viziunea politică. Corecţi cu ei înşişi şi cu cei din jurul lor, au o sarcină dificilă: aceea de a reda încrederea oamenilor în actul politic, promovând  competenţele şi moralitatea.

Despre politica

În politică nu se poate clădi nimic pe recunoştinţă, care aparţine trecutului, ci numai pe făgăduinţi şi aspiraţii, care propulsează viitorul.

Mihail Manoilescu

Take Ionescu vazut de regina Maria

Take Ionescu, atat de bine cunoscut si in Anglia, era un orator stralucit si trecea drept un om foarte destept si foarte placut. In discutiile dintre rege [Carol I] si print [Ferdinand], ii auzeam schimband pareri asupra acestui tanar plin de fagaduinte, despre care amandoi povesteau ca va avea o cariera stralucita, insa totdeauna adaugau: „numai de te-ai putea bizui pe caracterul lui”. Nu prea intelegeam ce voiau sa zica; cand intrebai pe sotul meu, imi raspunse ca Take Ionescu n-avea moralitate in politica.

Take Ionescu avea inima calduroasa si plina de intelegere, avea mintea larga, era placut la vorba, insa ii lipsea curajul fizic, ceea ce totdeauna m-a mirat.

sursa: Maria, regina Romaniei – Povestea vietii mele

8 decembrie – Istoricul zilei

Ziua Constituției României

65 î.Hr. – S-a născut Horațiu, poet latin

1542 – S-a născut Regina Maria Stuart a Scoției

1830 – A murit Benjamin Constant, scriitor, om politic francez de origine elvețiană

1860 – S-a născut generalul Ion Dragalina, erou al primului război mondial, căzut la datorie în prima linie a frontului, în Valea Jiului

1865 – S-a născut compozitorul Jan Sibelius

1876 – S-a născut Constantin I. Moisil, istoric, considerat întemeietorul numismaticii româneşti

1876 – S-a născut scriitoarea Hortensia Papadat-Bengescu

1943 – S-a născut James Douglas „Jim” Morrison, solistul celebrei formaţii „The Doors”

1980John Lennon, membru al formaţiei „Beatles” a fost asasinat de Mark David Chapman

1996 – A încetat din viaţă Marin Sorescu, poet şi dramaturg

7 decembrie – Istoricul zilei

43 î.Hr. – A murit Cicero, omul politic, filozof, scriitor și mare orator roman

1598 – S–a născut Gian Lorenzo Bernini, arhitect, sculptor şi pictor, reprezentant de seamă al barocului italian

1815 – A murit Michel Ney, mareșal francez

1861 – S-a născut generalul Henri Mathias Berthelot; în timpul Primului Război Mondial a fost şeful misiunii militare franceze la Bucureşti, participând activ la elaborarea planurilor de luptă din vara lui 1917

1863 – S-a născut compozitorul Pietro Mascagni

1894 – A murit Ferdinand de Lesseps, diplomat francez, arhitectul Canalului Suez

1941 – Cel de-Al Doilea Război Mondial: Are loc atacul forţelor japoneze asupra flotei militare a SUA din Pacific staţionată la Pearl Harbour

1947 – A încetat din viaţă dramaturgul şi prozatorul Tristan Bernard

6 decembrie – Istoricul zilei

Sf. Ierarh Nicolae

1912 – A încetat din viaţă Ion Mincu, arhitect, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România, întemeietorul şcolii româneşti de arhitectură

5 decembrie – Istoricul zilei

1791 – A încetat din viaţă Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor, pianist, violonist şi dirijor austriac

1848 – A încetat din viaţă compozitorul Joseph Mohr, autor al versurilor celebrului colind „Stille Nacht, heillige Nacht”

1867 – S-a născut Jozef Klemens Pilsudski, om politic, şef al statului în perioada 1918-1922, considerat întemeietorul statului polonez independent

1870 – A încetat din viaţă scriitorul Alexandre Dumas (tatăl)

1926 – A murit pictorul francez Claude Monet

1946 – S-a născut Jose Carreras, tenor spaniol

1973 – A încetat din viaţă fizicianul Robert Alexander Watson-Watt, inventatorul aparatului radar

1974 – A încetat din viaţă Zaharia Stancu, romancier, poet, publicist