Arhive etichetă: Thales

Thales sau naşterea filozofiei

I se poate prea bine întâmpla cuiva care a îmbătrânit şi care simte că i se apropie sfârşitul ca, într-o clipă de linişte, să se întoarcă cu gândul către începuturile vieţii sale. Acelaşi lucru se petrece şi cu filozofia. Ea are acum vârsta de două milenii şi jumătate; nu puţini sunt cei care îi prezic o moarte apropiată, şi cine se îndeletniceşte astăzi cu filozofia poate fi cuprins uneori pe nesimţite de sentimentul că se ocupă de un lucru vlăguit şi cam uzat de o îndelungată întrebuinţare. Din această senzaţie poate izvorî nevoia de a se transpune înapoi în trecut şi de a căuta începuturile, în care filozofia era încă tânără şi cu forţe proaspete.

Totuşi cel care cercetează momentul naşterii ei se află în încurcătură. Nu există vreun oficiu al stării civile pentru evenimente spirituale, al cărui registru să meargă atât de departe în trecut, încât să se găsească în el consemnarea zilei de naştere a filozofiei. Când s-a născut cu adevărat filozofia, nu ştie nimeni cu certitudine; începutul ei se pierde în negura timpurilor aurorale. Există totuşi o veche tradiţie care spune că filozofia a început cu Thales, un bărbat inteligent din Milet, oraş comercial aflat în Asia Mică grecească. Acesta a trăit acolo în secolul al VI-lea î.Hr. şi a fost primul, dintre toţi oamenii, care a filozofat.

Continuă citirea →

Reclame

Răspunsurile filosofului

Thales a fost unul dintre cei mai importanţi oameni ai timpului său, atât ca filosof și om de știință, şi a rămas celebru prin maximele sale.

Continuă citirea →

Amintindu-ne de Thales

Filozoful grec Thales – nominalizat în randul celor „Şapte Înţelepţi” ai lumii antice.

Fiind întrebat ce-i greu, Thales răspunse: „A se cunoaşte pe sine.

Ce e uşor? „A da sfat altuia.

Care-i lucrul cel mai plăcut? „Reuşita.

Ce e divinul? „Ceea ce nu are nici început, nici sfârşit.”

Continuă citirea →

Prima data cunoscuta

Perioada de început a istoriei umanităţii nu are date cunoscute. După ce scrierea a început să fie utilizată, oamenii s-au apucat să dateze evenimentele, dar de obicei în raport cu alte evenimente pe care noi nu le mai putem localiza în timp. Totuşi, lungile istorii ale dinastiilor egiptene şi chineze ne furnizează date (exprimate în ani) destul de exacte referitoare la respectivele culturi începând din anul 3000 î.Hr.

Maiaşii, în schimb, au înregistrat anumite date – cu specificarea exactă a zilei – care se întind în timp până la zeci de mii de ani în urmă. Din moment ce multe dintre evenimentele datate în sistemul lor s-au petrecut înainte de cea mai optimist apreciată perioadă de apariţie a omului în America, se presupune că aceste foarte timpurii date corespund unor evenimente mitice imaginate mult mai târziu. În legătură cu primele date ale chinezilor se crede acelaşi lucru: ca au fost inventate mai târziu.

O candidată serioasă ca prima dată în istorie – aceasta este prima zi în care, conform calculelor, există certitudinea că s-a petrecut un anumit eveniment – este 28 mai 585 î.Hr. Evenimentul în cauză este o luptă între mezi şi lidieni, întreruptă brusc de o eclipsă de soare care a speriat ambele oştiri. Eclipsa, se pare corect prevăzută de Thales, nu poate fi decât cea observată din Orientul Mijlociu pe 28 mai 585 î.Hr. Nici o altă eclipsă solară n-a fost vizibilă pentru locuitorii acelei regiuni timp de mulţi ani, nici înainte de 585 , nici după.

O candidată similară la ocuparea primului loc ca dată istorică reală este 6 septembrie 775 î.Hr., provenită din analele astronomice chinezeşti. Aceasta este cea dintâi dată ce desemnează un eveniment astronomic despre care putem spune că s-a petrecut într-un moment bine precizat de timp şi care nu este conectat cu nici un alt eveniment, aşa cum se întâmplă în cazul luptei dintre mezi şi lidieni.


sursa: Allexander Hellemans, Bryan Bunch – Istoria descoperirilor stiintifice, Trad: Diana Constantinescu, Ed. Orizonturi, Bucuresti

Primii oameni de stiinta

Gandirea stiintifica a debutat in Grecia o data cu filozofii ionieni Thales, Anaximandros si Anaximenes. Toti trei s-au nascut in Milet, un oras-stat de pe coasta Turciei.

Chiar daca egipteanul Imhotep este declarat om de stiinta, filozofii ionieni sunt primii care au avut convingerea ca oamenii pot intelege universul bazandu-se doar pe rationament decat pe mitologie si religie. Ei au cautat sa determine cauza fundamentala a tuturor fenomenelor pornind de la ideea ca ele sunt rezultatele unor procese naturale si nu a implicarii unor forte divine.

Thales din Milet (pe la 600 i.Hr.) este considerat fondatorul scolii ioniene de filozofie naturala. Se presupune ca el a studiat in Egipt, unde a venit in contact cu noi idei. Probabil ca acolo a invatat arta masurarii loturilor de pamant, din care a dedus principiile geometriei. In Mesopotamia, a studiat astronomia si, dupa cum se spune, a prezis o eclipsa solara, isprava care i-a adus o mare reputatie in Milet.

Thales a cautat sa unifice principiul sau esenta care sta la baza materiei, ajungand la concluzia ca esenta tuturor lucrurilor trebuie identificata cu apa. Pentru el, materia exista sub trei forme: negura, apa si pamant. El considera negura si pamantul ca forme de existenta ale apei. In domeniul astronomiei, stiinta pe care a invatat-o de la babilonieni, Thales a sustinut ca substanta stelelor are la baza tot apa.

Anaximandros, care a trait aproximativ intre anii 610 si 545 i.Hr., a fost unul dintre elevii lui Thales; se crede ca el a scris prima carte stiintifica, acum pierduta insa. Principiul sau de baza, apeiron-ul, poate fi comparat cu conceptul de eter al secolului XIX. De asemenea, Anaxmandros a formulat o teorie referitoare la originea si evolutia vietii. El a crezut ca originea vietii se afla in apa, in „elementul umed”, evaporat sub actiunea soarelui. Prezenta cochiliilor de scoici si a fosilelor marine in munti era o dovada, dupa opinia sa, ca marea acoperise odata o importanta parte din suprafata pamantului. El a emis astfel ideea ca omul s-ar putea trage din mare si ca ar fi asemanator cu pestii.

Anaximenes (aproximativ 570-500 i.Hr.), care s-ar putea sa fi fost elevul lui Anaximandros, este cunoscut pentru parerea conform careia curcubeul este mai degraba un fenomen natural decat divin.

El credea ca aerul este elementul care sta  la baza universului.

*****

sursa: Alexander Hellemans, Bryan Bunch, Istoria descoperirilor ştiinţifice, Ed. Orizonturi, Bucureşti

Anecdote cu Thales din Milet

Neatent

Thales, de tânăr, a avut o reputaţie de împrăştiat şi delăsător pentru că era mereu distrat şi pierdut în gânduri.

Se povesteşte că odată, ieşind de acasă însoţit de o bătrână ca să observe stelele, căzu într-o groapă şi strigătele sale de ajutor făcură pe bătrână să-i spună:

Cum vrei să ştii ce-i în cer, Thales, când nu eşti în stare să vezi ce-i la picioarele tale ?

Revanșa

Astfel de întâmplări trezeau hohotele de râs ale concetăţenilor săi, care îl socoteau un ratat. Poate şi pentru că se simţea rănit în amorul propriu de toate aceste sarcasme, Thales şi-a băgat în cap să le arate tuturor că, dacă vroia, ştia şi el să câştige bani. Şi, împrumutându-se, probabil de la tatăl său, care era un negustor avut, a cumpărat toate teascurile de ulei de măsline care se aflau atunci. Fiind iarnă, preţurile lor, din cauza cererii mici, erau scăzute. Dar Thales, un studios şi un cunoscător în astronomie, prevăzuse un an bun şi o recoltă de măsline bogată, care, la momentul oportun, avea să ridice valoarea investiţiilor sale. Şi în toamna care a urmat, el a putut să impună clienţilor preţurile pe care le voia. Astfel, şi-a luat o frumoasă revanşă asupra acelora care îşi bătuseră joc de el; a strâns o avere frumuşica şi s-a consacrat apoi pe deplin studiilor.

Înțeleptul

Thales era un om cu o fire liniştită şi blândă, care cauta să-i înveţe pe oameni cum să raţioneze corect şi nu se indigna atunci când ei nu-l înţelegeau şi îl luau în râs. Pentru ei a fost o mare surpriză când au văzut într-o zi că ceilalţi greci l-au pus, alături de Solon, pe lista celor Şapte Întelepţi.

Cetăţenii Miletului nu observaseră că aveau în persoana lui Thales un concetăţean atât de ilustru şi de important. O singură dată au bănuit asta: atunci când el a prezis eclipsa de soare din 28 mai 585 î.Hr., care s-a petrecut într-adevăr. Dar, în loc să-l admire, puţin a lipsit să-l acuze de vrăjitorie.

Spiritual

Thales era un om spiritual, un precursor al lui Socrate în abilitatea de a-i combate pe alţii cu răspunsuri ce li se păreau tuturor proştilor doar nişte glume; aceştia îşi închipuiau că a fi serios înseamnă a fi şi îngâmfat şi arogant.

Când a fost întrebat care este lucrul cel mai greu pentru un om, a răspuns: ”Să te cunoşti pe tine însuţi”.

Şi când l-au întrebat ce era Dumnezeu, a răspuns: ”Cel ce nu are nici început şi nici sfârşit”, definiţie încă şi mai pertinentă după ce au trecut de atunci peste 2500 de ani.

La întrebarea în ce constă, pentru un om virtuos, dreptatea, a dat următoarea replică: ”Să nu faci altora ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie”.

Şi aici l-a anticipat cu 600 de ani pe Iisus.

Familia

Unii spun că s-a căsătorit şi a avut un fiu, pe Cybisthos; alţii însă afirmă că a rămas neînsurat şi a adoptat pe fiul surorii sale, iar când era întrebat de ce nu are copii, el răspundea: „Pentru că iubesc copiii”.

Se povesteşte că, atunci când mama sa încerca să-l silească să se însoare, el îi răspundea că nu e încă timpul, iar când nu mai era în floarea tinereţii, la insistenţele mamei sale, el răspunse că a trecut timpul. 🙂

Sofo

Milesienii îl numeau pe Thales sofo, adică înţeleptul, fie chiar şi cu o uşoară intenţie de blândă ironie. El a demonstrat că este aşa în sensul cel mai strict al cuvântului, nesupărând pe nimeni, mulţumindu-se cu puţin şi ţinându-se departe de orice politică. Asta nu l-a împiedicat să fie prieten cu Trasibul, conducătorul Miletului, care trimitea deseori după el pentru că îl încânta conversaţia sa.

Microbist

Singurul lucru care-l făcea să uite şi de filosofie era sportul. Paşnicul, distratul, sedentarul Thales era un înverşunat microbist; nu pierdea nici un spectacol de pe stadion. Şi a murit foarte bătrân, în timpul unor întreceri atletice, poate zdrobit de durere când a văzut că pierde “echipa sa favorită”.