Calendarul in istorie

Prima marime pe care oamenii au putut s-o masoare cu un oarecare grad de precizie, reusind sa se puna de acord cu sistemul de masurare a acesteia a fost timpul, desi initial a fost vorba numai de perioade mari de timp.

Perioadele mari de timp pot fi mai lesne masurate deoarece universul insusi este un „ceasornic” datorita miscarii zilnice si anuale a Pamantului si Lunii. Cu toate acestea, s-a ajuns cu greu la o delimitare a marimilor de timp.

Ziua reprezinta o miscare completa de revolutie a Pamantului; luna reprezinta o unitate de masura care delimiteaza perioada in care pe cer apare Luna noua pana la urmatoarea sa aparitie; anul, in schimb, nu este atat de usor de masurat. De fapt, nici macar „ziua” n-a fost atat de usor de masurat pe cat ar parea. A trebuit sa treaca ceva vreme pana cand oamenii sa invete sa masoare ziua de la o amiaza la alta (amiaza fiind momentul in care soarele ajunge in cel mai inalt punct al sferei ceresti).

Vechii egipteni au fost primii care au stabilit lungimea cea mai exacta a anului, probabil deoarece Nilul se revarsa cam in aceeasi perioada a fiecarui an. Inundatiile coincid in general cu evolutia elicoidala a planetei Sirius – adica atunci cand Sirius rasare cam in acelasi moment su Soarele. Desi intre cele doua astfel de aparitii trec 365 de zile, anul are de fapt 365 de zile, 5 ore, 48 de minute si 46 de secunde, mai exact cu aproximativ un sfert de zi peste cele 365 stabilite.

Se stie ca in 139 i.Hr. datele calendarului egiptean corespundeau perfect cu sezoanele, cu o periodicitate de aproximativ 1455 de ani. Stiind acest lucru, astronomii au lansat ipoteza ca durata de 365 de zile a fost instituita fie in 4228 i.Hr., fie prin 2773 i.Hr.

Astronomii greci au fost cei care un introdus sfertul de zi lipsa in calendarul egiptean, adaugand cate o zi in plus la fiecare al patrulea an, dar majoritatea oamenilor au ignorat-o.

Calendarul lor, cu un salt de o zi, a fost adoptat de romani in anul 46 i.Hr., sub domnia lui Iulius Caesar. De atunci, calendarul avea sa sufere o singura modificare majora, in 1582, cand Papa Grigore al XIII-lea, la sfatul astronomilor, a scos din calcul saltul de o zi a anilor care terminau cu doua zerouri.


sursa: Allexander Hellemans, Bryan Bunch – Istoria descoperirilor stiintifice, Trad: Diana Constantinescu, Ed. Orizonturi, Bucuresti

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: