Arhive etichetă: Cuza

O anecdotă din viața lui Cuza-Vodă

Alexandru Ioan Cuza și Mihail KogalniceanuSe spune că Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti ar fi scris lui Mihail Kogălniceanu, întrebându-l ce-i de făcut cu Vodă-Cuza, a cărui domnie ar trebui să înceteze. Kogălniceanu le-ar fi răspuns că Domnitorul e iubit în țară și în afară e susținut, așa că nu-i nimic de făcut decât…. doar un pistol.

Scrisoarea aceasta căzu în mâna lui Liebrecht, care o dădu lui Cuza.

Într-o zi, Cuza chemă pe Kogălniceanu la Palat, și după ce isprăvește ce avea de vorbit cu el, îi dă scrisoarea zicându-i:

Ia-o, Mihalachi; știi că oamenii sunt răi!

Continuă citirea →

156 de ani de la unirea Ţării Româneşti cu Moldova

cuza.jpgAstăzi, 24 ianuarie, se împlinesc 156 de ani de când Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Ţării Româneşti cu Moldova.

Amintirile Elenei Cuza despre alegerea şi detronarea soţului ei

Elena Cuza

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “Cu câteva luni înainte de a muri doamna Elena Cuza a acordat unui ziarist un interviu asupra evenimentelor alegerii şi detronării lui Cuza. Iată foarte interesantele amintiri:

În seara de 3-4 ianuarie, pe când şedeam la masă în Iaşi, au venit la noi câţiva amici, printre care şi fratele său de arme, colonelul Pisoschi, ca să-l roage să vie negreşit după masă la „Elegant”, o sală de adunare unde şedea Costache Rolla, căci aşa s-au hotărât naţionaliştii ca să se lege cu toţii în acea seară asupra persoanei de susţinut la domnie. Cuza, cu toate rugăminţile amicilor săi, n-a voit să se ducă, deşi eu am insistat pe lângă dânsul, şi le-a spus: „Faceţi voi ce credeţi căci pe oricine aţi alege dintre ai noştri eu aprob şi semnez cu amândouă mâinile, numai Mihalache sau Grigore Sturza să nu fie”. Şi a plecat la teatru.

Continuă citirea →

Conspiraţie şi trădare

tradarea

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “Nicolae Haralambie era la 1866, colonel, comandant al regimentului de artilerie din garnizoana Bucureşti. Cuza avea mare simpatie pentru el, de aceea avea şi mare încredere în caracterul şi capacitatea sa. S-a spus cum că o săptămână înainte de noaptea istorică a lui 11 februarie, Cuza văzând pe Haralambie cam abătut l-a întrebat de motiv. Haralambie a răspuns că e cu totul lipsit de parale, dovadă că nici hainele de la croitor nu le poate scoate. Atunci Cuza, bătându-l pe umăr şi râzând, i-a dat banii trebuincioşi.

Continuă citirea →

Momentul 1859 în Istoria Românilor

Contextul internaţional premergător anului 1859 ne aduce în centrul atenţiei un nou conflict între Rusia şi Imperiul Otoman, conflict cunoscut sub numele de Războiul Crimeii şi desfăşurat între anii 1853 – 1856.

În perioada războiului, Principatele Române au fost ocupate de trupe ruseşti şi austriece; domnitorii s-au refugiat în Imperiul Habsburgic. După cei trei ani de război în care au intervenit Marile Puteri ale căror interese gravitau în jurul Balcanilor (Austria, Franţa, Anglia), Rusia a fost înfrântă şi a acceptat negocierile de pace de la Paris şi încheierea tratatului la 18/30 martie 1856.

Continuă citirea →

Moş Ion Roată şi Cuza Vodă

Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormonea ceva la inimă. Așa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său.

Continuă citirea →

A fost Carol I un rege meschin?

„Ceea ce îl muncea pe regele Carol I era grija micii sale glorii. Era în această privinţă de o gelozie neascunsă şi împingea lucrurile până la o ineleganţă surprinzătoare la un om de originea şi situaţia sa. Purtarea lui faţă de memoria lui Cuza a fost o mărturie convingătoare a meschinăriei sufleteşti.

Continuă citirea →

Domnia lui Cuza

Deşi nu era pregătit să fie domn, iar alegerea sa a părut mai curând surprinzătoare, Cuza sa dovedit un domnitor remarcabil. De o bunătate şi de o cinste rare, în scurta sa domnie de şapte ani a adus în România mari reforme.

Întâi de toate a încercat să facă un lucru la care se opunea statul rus (care în general favoriza bisericile din Orient): secularizarea bunurilor mânăstireşti. Cu veacurile, domnitorii români, şi mulţi dintre boieri, credeau că se împacă de-a pururi cu Dumnezeu, înainte de moarte, făcând daruri mari bisericilor de la muntele Athos, de la Locurile Sfinte din Palestina sau de la Sfânta Ecaterina din Egipt, la Muntele Sinai. Şi încetul cu încetul s-a ajuns la situaţia în care o şeptime din pământul arabil al ţării, sub formă de moşii ale unor mânăstiri zise „mânăstiri închinate” (Sfântului Munte, de pildă), era dedicată acestor mânăstiri străine care avuseseră cu vremea, din epoca fanariotă, dreptul să trimită un egumen de-al lor la fiecare mânăstire pentru a ţine socotelile şi a veghea ca, după ce se păstrau cele de folosinţă traiului călugărilor locului, tot restul, venitul agricol al acestor imense întinderi de pământ, toţi banii aceia să plece la Muntele Athos, în Palestina sau în Egipt.

Continuă citirea →

Prea mare

Cuza Vodă făcu într-o zi o vizită „vestitului” colonel Librecht, om important la palat şi unul din apropiaţii domnitorului; după ce vorbiră multe, Cuza observă:

Dar bine Librecht, cum poţi să locuieşti într-o casă aşa de mică?

Măria Ta – răspunse Librecht – casa nu este mică, dar m-a făcut Măria Ta prea mare pentru această locuinţă.

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite, Ed. Andrew, Focşani, 2009

Mai încet, Măria Ta, că-mi vine ameţeală!

Se zice că „renumitul” colonel Librecht fusese în tinereţea sa chelner în Occident şi venind în ţară la noi, Cuza l-a făcut sublocotenent, apoi, peste două luni, locotenent, peste altă lună, căpitan, peste cincisprezece zile, maior, peste o săptămână, colonel şi Director General al Telegrafelor…

Librecht s-a exprimat într-o zi:

Mai încet, Măria Ta, că-mi vine ameţeală! 🙂

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite, Ed. Andrew, Focşani, 2009