Arhive etichetă: conspiratie

Conspiraţie şi trădare

tradarea

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “Nicolae Haralambie era la 1866, colonel, comandant al regimentului de artilerie din garnizoana Bucureşti. Cuza avea mare simpatie pentru el, de aceea avea şi mare încredere în caracterul şi capacitatea sa. S-a spus cum că o săptămână înainte de noaptea istorică a lui 11 februarie, Cuza văzând pe Haralambie cam abătut l-a întrebat de motiv. Haralambie a răspuns că e cu totul lipsit de parale, dovadă că nici hainele de la croitor nu le poate scoate. Atunci Cuza, bătându-l pe umăr şi râzând, i-a dat banii trebuincioşi.

Continuă citirea →

Anunțuri

Atentatele de la Londra – Teoria conspiraţiei

Terorismul a trecut pragul Marii Britanii pe 7 iulie 2005, când patru bombe au explodat în sistemul de transport public al Londrei, ucigând 56 de oameni şi rănind mulţi alţii. Atacurile au fost atribuite de îndată organizaţiei al-Qaeda, dar şi azi există dubii privind adevăratul autor al acestor atrocităţi.

Continuă citirea →

Desfrânata din Babilon

Este posibil oare ca legenda desfrânatei din Babilon să fi fost creată intenţionat şi răspândită pentru a atrage comerţul în acea cetate?

În Mesopotamia antică, leagănul civilizaţiei moderne, se aflau mai multe cetăţi care aveau să joace un rol important în cultura Occidentului. Babilonul s-a dezvoltat şi a devenit una dintre aceste cetăţi, atingând apogeul economic şi cultural sub Nabucodonosor, faimosul cuceritor biblic al Iudeii. Însă, la începutul istoriei sale, Babilonul nu a fost decât una dintre numeroasele aşezări a căror existenţă era ameninţată de invazii constante.

Continuă citirea →

Harold Wilson – Agent sovietic?

Harold Wilson a fost unul dintre cei mai remarcabili premieri britanici din cea de-a doua jumătate a secolului XX. A deţinut de două ori funcţia de prim-ministru, între 1964 şi 1970 şi între 1974 şi 1976. Dar a fost totodată şi agent sovietic?

Continuă citirea →

Dirijabilul Hindenburg – Istoria unei tragedii

În după-amiaza fatidicei zilei de 6 mai 1937, în oraşul New Jersey, a avut loc un dezastru aeronautic incredibil, un accident care a marcat istoria aviaţiei. „Hindenburg“, impresionantul dirijabil, mândria Germaniei, s-a mistuit în flăcări în doar câteva secunde, sub privirile uluite a zeci de persoane. Pentru multe dintre ele, catastrofa era deja previzibilă.

Explozia uriaşului aparat de zbor german continuă să suscite şi astăzi curiozitatea multora, dând naştere, pe parcursul acestor ani, multor teorii care încearcă să rezolve unul dintre misterele cele mai investigate din istorie. De la canalul de televiziune National Geographic până la inginerii de la NASA, toată lumea a propus câte o teorie: o conspiraţie menită să compromită guvernul german, dar care a sfârşit într-un sabotaj eşuat; o catastrofă care a fost prevestită cu câteva zile mai înainte sau doar o înlănţuire de circumstanţe care a culminat cu un deznodământ tragic, sunt doar câteva dintre tezele avansate, fără ca vreuna dintre ele să fie acceptată ca definitivă. Să urmărim aşadar istoria celui mai mare dirijabil din istorie.

Continuă citirea →

Guy Fawkes şi complotul prafului de puşcă

Pe 5 noiembrie 1605, s-au găsit 36 de butoaie cu praf de puşcă într-un beci de sub Palatul Parlamentului din Londra – făcând parte dintr-o conspiraţie de răsturnare a guvernului englez şi a regelui Iacob I. Deşi complotul a fost pus la cale de un anumit Robert Catesby, Guy Fawkes a fost acuzat că ar fi fost cel care a conceput planul, pentru a protesta, se crede, împotriva persecutării religioase a catolicilor în Anglia. Teoriile privind motivele sale sunt larg răspândite, dar majoritatea istoricilor cred că cei implicaţi în complot voiau să-l omoare pe rege, să producă o revoltă populară şi să readucă pe tron un monarh catolic.

Continuă citirea →

Asasin singuratic sau conspiraţie? (II)

Lipsă de probe

Reexaminând probele între 1976 şi 1978, o comisie a Camerei Reprezentanţilor a decis că autopsia făcută la Bethesda Naval Hospital la o zi după asasinarea lui Kennedy nu a fost efectuată după standardele reglementare. Unul dintre medicii participanţi a protestat la acea vreme împotriva faptului că nu li s-a permis să studieze traseul celor două gloanţe prin trupul preşedintelui, din cauza obiecţiilor aduse de „o personalitate de rang înalt“, probabil un demnitar militar. Neputând stabili traiectoria gloanţelor, autopsia nu a avut cum să determine unghiul din care au fost trase, şi anume, dacă ambele proveneau de la fereastra Depozitului de carte şcolară din Texas, sau dacă, eventual, unul fusese tras din altă direcţie. Creierul şi alte probe rămase în urma autopsiei i-au fost redate secretarului lui Kennedy. Când acestea au fost depuse la Arhivele Naţionale în 1966, s-a descoperit că, de fapt, creierul dispăruse. Să fi fost astfel înlăturată o probă importantă?

Continuă citirea →

Asasin singuratic sau conspiraţie? (I)

Într-o zi care nu va fi uitată vreodată de contemporanii vremii, preşedintele John F. Kennedy a fost împuşcat la Dallas, în Texas. Asasinul a fost prins rapid, dar ucis în faţa camerelor de televiziune două zile mai târziu. La o jumătate de secol după eveniment teoriile despre o posibilă conspiraţie mai circulă încă.

Preşedintele fusese avertizat să nu plece la Dallas, deoarece se ştia că în acel oraş ultraconservator avea mulţi adversari influenţi, însă John F. Kennedy nu a luat în seamă aceste avertismente. Era important să-şi consolideze poziţia politică în Texas şi să caute sprijinul unor oameni puternici precum guvernatorul John Connally, pentru candidatura sa la alegerile din anul urmator, candidatură încă neanunţată la acea vreme. După sosirea la Love Field în Dallas, preşedintele şi soţia sa Jacqueline li s-au alăturat guvernatorului şi doamnei Connally, ocupând locurile din spate ale unei maşini decapotabile, al doilea vehicul dintr-un convoi ce străbătea oraşul; Kennedy urma să ţină un discurs cu ocazia unui dineu oficial.

Continuă citirea →

Cea mai faimoasă victimă a serviciilor secrete

Cea mai faimoasă victimă a reţelei serviciilor secrete conduse de Sir Francis Walsingham (aflat în slujba reginei Elisabeta I) a fost Maria, regina Scoţiei.

În 1567 aceasta a fost obligată să abdice în favoarea fiului său minor, Iacob al Vl-lea. În anul următor, în urma înăbuşirii revoltei ce urma să o readucă pe tron, s-a refugiat în Anglia căutând protecţia verişoarei sale, Elisabeta I. Însă regina Angliei, necăsătorită şi fără urmaşi, a privit-o ca pe o rivală şi la scurt timp a pus să fie arestată.

Execuţia Mariei Stuart

Aflată încă în captivitate 18 ani mai târziu, Maria a fost implicată într-un complot ce urmărea asasinarea Elisabetei şi aducerea pe tronul Angliei a unui monarh catolic, în propria-i persoană. Conducătorul conspiraţiei era un nobil de ţară în vârstă de 25 de ani, pe nume Anthony Babington. Educat în secret în religia catolică, Babington fusese cândva paj al temnicerului Mariei, contele de Shrewsbury – şi probabil la acea vreme căzuse victima farmecelor fascinantei regine. În vara lui 1586 a început să-i scrie Mariei despre planurile sale de a o salva şi de a 0 îndepărta pe Elisabeta. Agenţii lui Walsingham au interceptat corespondenţa, dar după ce au citit documentele incriminatorii, le-au sigilat la loc şi le-au trimis mai departe. La scrisoarea Mariei din 17 iulie, Sir Francis a adăugat un post-scriptum cerându-i lui Babington să precizeze numele celorlalţi conspiratori. Unul dintre aceştia, un preot pe nume John Ballard, a fost arestat la 4 august. Sub tortură, Ballard i-a denuntat şi pe ceilalţi; 10 zile mai târziu Babington a fost arestat. La jumătatea lui septembrie complotiştii au fost judecaţi, condamnaţi şi executaţi.

Elisabeta avea acum pretextul necesar pentru a-şi elimina prizoniera regală incomodă. Maria a fost şi ea judecata şi găsită vinovată de aprobarea unui complot ce viza înlăturarea reginei. La 8 februarie 1587 a fost executată în marea sală a castelului Fotheringhay.

sursa: Mari enigme ale trecutului, Reader’s Digest

Împotriva cărui rege englez s-a îndreptat conspiraţia prafului de puşcă în cadrul căreia trebuia aruncat în aer Parlamentul englez?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Împotriva cărui rege englez s-a îndreptat conspiraţia prafului de puşcă în cadrul căreia trebuia aruncat în aer Parlamentul englez?

Răspuns: Iacob I (1605)

Cine este responsabil pentru asasinarea lui Kennedy?

Teorii ale conspiraţiei

În legătură cu asasinarea preşedintelui Kennedy există teoriile trăgătorului izolat şi cele care susţin participarea mai multor persoane. Conform verdictului oficial al Comisiei Warren, Oswald a fost singurul făptaş. Pe de altă parle, scenariile care implică mai mulţi făptaşi se bazează pe declaraţiile martorilor oculari şi pe analizele balistice ale traiectoriei gloanţelor, care conduc la concluzia că făptaşii erau cel puţin doi şi deci asasinatul a fost rezultatul unei conspiraţii. Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, focurile au venit din partea laterală a unei movile cu iarbă, care se afla în faţă şi la dreapta autovehiculului preşedintelui. Acest lucru este confirmat şi de mărturia unei femei, Jean Hill, care declară că făptaşul se afla pe o porţiune înălţată, cu verdeaţă. Există de asemenea mărturii care susţin că în umbra copacilor, aproape de gardul porţiunii înălţate, se aflau doi bărbaţi în uniformă de poliţie. Această mărturie este susţinută şi de imaginile difuzate de BBC.

Continuă citirea →

Moartea lui Nero

În ciuda prosperităţii economice şi a popularităţii sale, Nero era bine văzut de către pătura săracă a populaţiei, în vreme ce aristocraţia îi era potrivnică, speculând şi luand în derândere exchibiţiile lui Nero la circ şi în amfiteatre.

O primă conspiraţie a fost aceea pusă la cale de unul dintre favoritii împăratului, Pison. Ea a fost descoperită la timp şi autorii au fost pedepsiţi cu moartea.

Dar adversarii lui Nero nu se lasă. Vindex, guvernatorul Galiei Celte şi Galba, guvernatorul Spaniei, denunţă domnia lui Nero şi-i neagă autoritatea asupra provinciilor pe care le guvernau. Pe neaşteptate, evenimentele iau o întorsătură potrivnică. O parte din imperiu recunoaşte ca împărat pe Galba. De asemenea, Senatul Romei şi pretorienii se alătură lui Galba. Proscris, prin decret public, părăsit de toţi, Nero părăseşte pe ascuns Roma, adăpostindu-se în vila sclavului său eliberat Faon. Presimte că adversarii săi îl vor urmări fără cruţare şi că va fi pedepsit „după legile străbune”. Dezorientat, nu mai ştie de el. Întreabă pe urmăritori în ce constă acest supliciu la care urmează a fi supus. I se răspunde scurt: „în despuierea criminalului, strângerea grumazului său într-o furcă şi bătaia cu vergi până la moarte”.

Iată cum descrie Suetoniu sfârşitul său:

„Copitele cailor ce se apropie în galop răsună în ritm cadenţat pe lespezile „viei” romane. Nero se ridică, murmurând un vers de Homer.

Zgomotul bidiviilor porniti în pas iute îi loveşte auzul…”

Atunci ia hotărârea de a scăpa de acest destin dezonorant. Pune să i se sape groapa sub ochii lui, repetând de mai multe ori la rând:

” – Ce moarte pentru un artist atât de mare!”

Când cavalerii s-au apropiat, apucă două pumnale. Secretarul său Epafroditus îl ajută să-şi înfigă în gât tăişul unuia dintre ele.

Un centurion sare de pe cal şi încearcă să oprească sângele care gâlgâie din rană, acoperindu-l cu mantia sa. Nero ştia că Senatul vrea să-l prindă viu pentru a-l biciui până la moarte. Rosteşte în şoaptă: „Prea târziu”. Glasul i se frânge. Câtă amărăciune în ultimele sale cuvinte:

Aceasta este fidelitatea voastră…

„Când îşi dădu sufletul – spune Suetoniu – ochii lui bulbucaţi rămaseră ficşi şi expresia lor inspiră scârbă şi spaimă celor care-l vazură”

Avea 30 de ani şi sase luni. Domnise 13 ani şi opt luni…

Coaliţia de Mazar Paşa – IV

Conspiraţia

În vara şi toamna anului 1875, întrunirile opoziţiei s-au ţinut lanţ în casa lui Lakerman. Fiind vorba de un supus străin, poliţia nu îşi putea permite să intervină.

Pe măsură ce timpul trecea, coaliţia căpăta un aspect anticarlist tot mai pronunţat, mulţi dintre membrii săi fiind dispuşi să-l expedieze pe Carol I peste hotare. Şi dacă la suprafaţă opoziţia păstra un aspect legal, pe ascuns, ea punea la cale o adevărată conspiraţie.

Cităm din memoriile lui I. Bălăceanu, aflat pe atunci la Nisa: „Nu mă aflam acolo decât de o lună, când primesc din partea celor mai mulţi prieteni şi complici de pe vremuri propunerea de a intra într-o vastă conspiraţie […] Nu mi-a fost greu să înţeleg că prinţul şi dinastia treceau prin cel mai mare pericol. Relaţiile pe care le păstram cu majoritatea şefilor militari […] mă făcură să aflu curând că armata participa la această conjuraţie prin cei mai buni conducători ai ei. „

Deşi bun prieten cu I. Ghica, Bălăceanu nu s-a alăturat complotului, preferând să încerce o mediere. I-a scris lui Carol, sfătuindu-l să repare răul ce-l făcuse, cu alte cuvinte, să cheme la putere pe cei din opoziţie. În fond, această soluţie ar fi convenit şi liberalilor care, văzându-se la putere, ar fi renunţat la acţiunea antidinastică; unii conservatori lucizi – în rândul cărora trebuie inclus însuşi primul-ministru L. Catargiu – începuseră, de fapt, să înţeleagă că aceasta era singura ieşire. Dovadă – faptul că la scurt timp, I. Bălăceanu a primit o scrisoare prin care primul ministru îi propunea un loc în guvern. Peste 15 zile, Bălăceanu a şi sosit la Bucureşti.

Între timp, însă, coaliţia de la Mazar Paşa, cum avea să-i rămână numele, începuse să se pregătească pentru eventualitatea detronării domnitorului. Dar pentru că România se afla încă sub garanţia Marilor Puteri europene, trebuia sondat terenul şi în străinătate. Sub pseudonimul Erdmann von Hahn, D. A. Sturdza a publicat în Politik, organ al mişcării naţionale cehe, redactat la Praga, în limba germană, un lung pamflet împotriva prinţului, tradus şi în româneşte, sub titul Germania, România şi principele Carol de Hohenzollern.

C. A. Rosetti şi colaboratorul său Eugeniu Carada au publicat la Paris broşura La Roumanie et la politique allemande en Orient. Carol era prezentat aici ca un agent  al politicii germane.

Pe plan extern, conspiratorii se sprijineau pe Franţa şi Anglia, contra Austro-Ungariei şi Imperiului german. Dar odată Carol detronat cine avea să fie domn? La domnie se gandea şi Ion Ghica, figura cea mai reprezentativă a coaliţiei. Dar până la urmă, conspiratorii au căzut de acord asupra unui personaj secundar, colonelul N. Dabija. Desigur, nu toţi membrii opoziţiei erau dispuşi să-l facă pe Dabija domn; de fapt, cei care îl susţineau pe Carol ar fi preferat ca prinţul să-i aducă la putere şi în felul acesta să se termine toată agitaţia.

Lovitura de stat şi detronarea erau considerate, deci, ca o soluţie extremă. Nici marilor puteri europene nu le-ar fi convenit ca România să intre într-o perioadă de instabilitate, tocmai acum când situaţia din Balcani se agravase.

M. Kogălniceanu, trimis de coaliţie în mai multe ţări, pentru a lua pulsul cercurilor politice respective, a ajuns, desigur, la această concluzie, fapt care a contribuit la temperarea şefilor opoziţiei.