Arhive etichetă: Ludovic XIII

Ana de Austria – O seducţie infinită (a treia parte)

Regele Ludovic XIII, Ana de Austria, fiul lor Ludovic XIV, cardinalul Richelieu si ducesa de Chevreuse

Regina pusă sub acuzare   Singura consolare rămasă Anei erau legăturile epistolare cu familia ei, neîntrerupte nici măcar când, în mai 1635, Franţa şi Spania intraseră oficial în război. Întrucât era vorba despre un război dorit de un ministru pe care-l ura şi care diviza lumea catolică, regina nu ezită să furnizeze spaniolilor informaţii utile. Ştiindu-se supravegheată, Ana îşi scria scrisorile la Val-de-Grâce, mănăstirea pe care o întemeiase în 1621 şi unde obişnuia să meargă să se roage. Misivele treceau apoi în mâinile credinciosului La Porte, care le transcria în cifru cu cerneală simpatică şi le trimitea la destinaţie slujindu-se de oameni de încredere.

Cu toate aceste precauţii, spionii lui Richelieu descoperiseră repede existenţa corespondenţei şi interceptaseră multe scrisori, dar cardinalul se hotărî să activeze capcana doar în 1637. Pe când ieşea din Luvru cu o scrisoare pentru doamna de Chevreuse – pe atunci exilată la moşiile ei, din ordinul regelui – La Porte fu arestat şi dus la Bastilia, unde fu supus unor interogatorii foarte dure şi ameninţat cu cele mai atroce torturi. La percheziţionarea apartamentului său nu apărură decât câteva scrisori ale doamnei de Chevreuse, iar zbirii nu găsiră nici cheia codului şi nici sigiliul reginei, care erau bine ascunse într-o ascunzătoare din perete. Şi descinderile de la Val-de-Grâce se dovediseră infructuoase, deoarece se loviseră de tăcerea absolută a călugăriţelor.

Continuă citirea →

Ana de Austria – O seducţie infinită (a doua parte)

Ana de Austria si ducele de Buckingham

Ostilitatea Mariei şi a lui Richelieu faţă de Ana de Austria era legată şi de faptul că puţină lume rămânea insensibilă la fascinaţia tinerei regine. Legenda spune că însuşi cardinalul ministru făcuse parte dintre „galanţii” respinşi de ea şi că de aceea îi purta ranchiună.

Ana era frumoasă, conştientă de originea ei înaltă şi provenea dintr-o familie foarte unită, care o înconjurase cu multă afecţiune. Mai mult, Ana era considerată „una dintre marile frumuseţi ale veacului“. Iată cum şi-o aminteşte doamna de Motteville la pragul a treizeci de ani, adică la o vârstă care pentru femeile din epoca se învecina periculos cu maturitatea: „Părul, pe care îl avea foarte des, devenise puţin mai închis. Nu avea trăsături delicate, ba avea chiar defectul unui nas cam mare şi punea, potrivit modei spaniole, prea mult roşu pe obraji; pielea ei era însă albă şi frumoasă cum nu se mai văzuse. Ochii îi erau de o frumuseţe perfectă: străluceau în ei deopotrivă blândeţea şi majestatea; culoarea lor, bătând în verde, îi făcea privirea şi mai vie… Gura îi era mică şi de un roşu aprins, surâsul îi era minunat şi ceea ce buzele ei luaseră de la casa de Austria era doar atât cât trebuia pentru a le face mai frumoase decât ale multor altora ce se lăudau cu desăvârşirea. Conturul feţei era plin de graţie şi fruntea bine desenată. Mâinile şi braţele îi erau de o frumuseţe surprinzatoare şi toată Europa auzise laudele ce li se aduceau: albeaţa lor era, fără nicio exagerare, asemenea zăpezii… Oricine o vedea era sedus de marea ei fascinaţie şi de frumuseţea ei, fără a uita însă niciodată de veneraţia şi respectul ce i se cuveneau”.

Continuă citirea →

Ana de Austria – O seducţie infinită (prima parte)

Ana de Austria portret

La 9 noiembrie 1615, două fete somptuos îmbrăcate îşi încrucişară drumurile pe puntea de lemn special construită între cele două maluri ale râului Bidassoa, care marca hotarul dintre Franţa şi Spania. Cea mai tânără (avea abia treisprezece ani) era Elisabeta de Franţa, a doua născută a lui Henric al IV-lea şi a Mariei de Medici care, căsătorită prin procură la Bordeaux cu principele Asturiilor, viitorul Filip al IV-lea, părăsea pentru totdeauna ţara natală pentru a-şi întâmpina destinul spaniol. Cealaltă (care avea cincisprezece ani şi mergea în direcţia opusă), era Ana de Austria, fiica lui Filip al III-lea al Spaniei şi a Margaretei de Austria, căsătorită prin procură la Madrid cu Ludovic al XIII-lea, regele Franţei.

Imortalizată de Rubens într-una din pânzele dedicate vieţii Mariei de Medici, scena schimbului între cele două prinţese reprezintă triumful politicii filohabsburgice a regentei. Ea fusese, într-adevăr, principala artizană a acestor două căsătorii, care aveau ca scop consolidarea păcii dintre cele două coroane şi întărirea înţelegerii dintre puterile catolice; totul, aşadar, lasă să se presupună că Maria avea să o întâmpine cu braţele deschise pe tânăra ei noră spaniolă. În realitate, Maria avea să acţioneze în toate felurile pentru a face din uniunea atât de puternic dorită de ea un autentic dezastru, punând o dată mai mult propria ei poftă de dominare înaintea fericirii fiului său.

Nerăbdătoare să vadă căsătoria consumată, regenta prefera să ignore faptul că Ludovic nu părea în niciun fel pregătit să înfrunte încercarea. La cincisprezece ani – aceeaşi vârstă cu a soţiei -, suveranul era fragil, imberb, foarte timid şi nu trecuse încă pragul pubertăţii. În ciuda evidentei sale spaime, chiar în noaptea nunţii Maria îl conduse în procesiune în camera miresei, aproape împingându-l în patul conjugal. Apoi, închizând draperiile baldachinului, se retrase împreună cu suita ei.

Continuă citirea →

Lupta pentru putere – Maria de Medici împotriva fiului său, regele Ludovic al XIII-lea (ultima parte)

Maria de Medici, Ludovic XIII si cardinalul Richelieu

Jocul dublu al lui Richelieu punea în primejdie ceea ce regina avea mai scump: prestigiul ei, autoritatea şi puterea ei – şi îndeosebi ascendentul ei asupra fiului. Tocmai de pasiunea ei pentru putere se folosiră Bérulle şi ai săi, amorsând un proces care avea să se demonstreze curând fatal pentru toată lumea. Dominată de ură şi de dorinţa de răzbunare, Maria îi ceru lui Ludovic al XIII-lea capul cardinalului, vinovat pe plan politic de opţiuni hazardate şi hărăzite eşecului, iar pe plan moral, de ingratitudine, lipsă de lealitate, de procedee ascunse menite să submineze unitatea familiei regale.

Continuă citirea →

Lupta pentru putere – Maria de Medici împotriva fiului său, regele Ludovic al XIII-lea (prima parte)

Ludovic XIII si Maria de Medici

Cele două regenţe care, în arcul unei singure generaţii, se succedă în prima jumătate a secolului al XVII-lea, aceea a Mariei de Medici şi a nurorii ei Ana de Austria, reprezintă două maniere opuse de a înţelege dubla îndatorire de regine şi de mame. Comparaţia dintre cele două suverane este inevitabilă datorită legăturilor lor de rudenie, condiţionărilor lor reciproce, precum şi numeroşilor ani petrecuţi împreună. Maria iubea mai presus de orice puterea şi voia s-o păstreze cu orice preţ şi cât mai mult posibil; Ana îşi venera fiul şi şi-a cheltuit toate energiile pentru a-i transmite intactă autoritatea regală. Nu trebuie să ne surprindă dacă felul de a se comporta al celor două regine a lăsat urme adânci atât în caracterul fiilor lor, cât şi în stilul lor de guvernare.

Continuă citirea →