Arhive etichetă: asasinat

Anatomia unui asasinat: Ştefan Foriş (III)

stefan forisSă ne întoarcem la scena destituirii lui Ştefan Foriş, aşa cum o povesteşte scenaristul şi executantul ei, Emil Bodnăraş, 6 ani mai târziu. Interlocutorul lui este Constantin Pârvulescu, devenit după 4 aprilie 1944, secretar general al partidului. „

Foriş era un om foarte precaut, el nu avea obiceiul să stea într-o casă conspirativ mai multe de 2-3-4 zile. Se muta imediat în altă casă şi avea la dispoziţia lui personală vreo 4 case, cea din Floreasca, pe Filantropia unde l-am găsit, şi încă vreo două. Era clar că Foriş trebuia luat dintr-una din casele lui. Noi nu aveam posibilitatea să-l aducem într-o casă de-a noastră că el nu venea, era secretarul general, trebuia să pătrundă la el cineva dintre noi, ori Rangheţ ori eu. Am stabilit casele în care se va găsi. În al doilea rând am constituit grupa care trebuia să ajute la lovitură, în frunte cu Filipescu, care era cel mai hotărât element. Eram Filipescu, Mutulescu, Rangheţ, în total 4. Toţi înarmaţi. Am pregătit mijloace pentru lichidarea nezgomotoasă: ciocane. Am pregătit maşina, pe Matei şoferul şi o maşină a lui Rangheţ cu Rabcea… Am hotărât că această acțiune trebuie dusă de mine…

Continuă citirea →

Anatomia unui asasinat: Ştefan Foriş (II)

stefan forisPlanul operaţiei a fost conceput în lagărul de la Tg Jiu. Bodnăraş l-a vizitat de mai multe ori pe Dej la Caransebeş şi Tg. Jiu, în perioada 1943-1944, pentru perfectarea detaliilor. Chiar dacă nu au colaborat, pe undeva interesele celor două grupuri au coincis mai târziu. Dovada, în 1946, moscoviţii au fost de acord cu lichidarea lui Foriş. Pauker nu a întreprins ceva pentru a schimba decizia lui Dej. A înţeles avantajele ralierii pe poziţiile lui Dej? În fond un lider consacrat pierdea puterea. Nu putea fi decât în avantajul altor pretendenţi. Iar dacă lucrurile ieşeau prost, Dej s-ar fi făcut vinovat.

Ana Pauker (ajunsă la Bucureşti, pe aeroportul Băneasa, la 16 septembrie 1944), nu dorea să înfrunte conflicte, polemici, să întâmpine rezistenţe în plus. Un şef legitim, numit de Komitern în urmă cu 4 ani, era un obstacol mai mare decât un lider recent nenumit de Komintern având un statut de interimar. Înlăturarea unui şef comunist era privilegiul exclusiv al lui Stalin. Dacă i-a prezentat cineva dosarul PCR-Foriş, nu putea fi decât Ana Pauker prin intermediul lui Dimitrov. În acest scenariu, Foriş trebuia să dispară pentru a face loc altora. Locul lui Foriş, Ana Pauker îl disputa cu alt pretendent, cu Dej. Poate că ar fi preferat ca adversar pe Foriş, pe care îl cunoştea. Ultima lor  întâlnire avusese loc în 1939, pe când se afla la închisoarea din Râmnicu Sărat, când Ana Pauker a fost vizitată de Foriş. Foriş nu se afla în cladestinitate, trăia legal, sub acoperirea de ziarist. I-a dus informaţii, diferite lucruri utile, mesaje. Era însoţit de Tatiana, soţia lui din acea perioadă. Scopul nedeclarat al vizitei era de a-i sonda atitudinea în legătură cu condamnarea şi executarea la Moscova a soțului ei Marcel Pauker (august 1938).

Continuă citirea →

Anatomia unui asasinat: Ştefan Foriş (I)

stefan forisŞtefan Foriş era la 4 aprilie 1944 secretar general al PCR. Undeva la ora 14,00, bombardiere americane B52 venite din Libia şi Egipt acoperă cerul Bucureştilor. Bombar­damentul distruge în câteva minute cartierul Gării de Nord, Calea Griviţei şi împrejurimile. Pe seară, când armata şi civilii încep să adune morții, să repare pagubele, Foriş este vizitat de Emil Bodnăraş într-o locuinţă conspirativă la intersecţia dintre strada Monetăriei şi bd. Filantropia, la graniţa zonei devastate de bombe.

Cu numai câteva zile înainte, la 30 martie, cei doi se văzuseră într-o ședință. Cu aceea ocazie, Foriş îi ceruse să îi facă o vizită. Siguranţa, care ştia destul de bine ce se întâmplă în interiorul PCR, nu ştia care este poziţia lui Ştefan Foriş în partid şi unde se află el. Faptul că era în libertate în vreme ce aproape toţi colaboratorii lui fuseseră capturaţi şi se aflau în închisori a alimentat puternic zvonurile că Foriş ar fi omul Siguranţei. Era sau nu era? Vizita lui Bodnăraş avea o strânsă legătură cu această dilemă. Misiunea lui Bodnăraş era să îl demită, iar dacă opune rezistenţă să îl lichideze.

Bodnăraş apăruse ca de nicăieri şi de puţină vreme în mica lume de la vârful PCR. Nu activase în clandestinitate până la arestare. Nu deţinuse funcţii politice, nu avea legături cu cadrele, cu aparatul. Nici nu era membru PCR. O figură periferică, un necunoscut. Ceea ce îi dădea forţă. Nimeni nu ştia cum să îl judece, nimeni dintre cadrele de la vârful PCR, aflate în libertate în 1943-44, nu îi fusese apropiat. Despre el se ştiau foarte puţine lucruri, într-o lume unde memoria era extrem de încărcată. EB juca rolul misterios de mesager al Moscovei. Se ştia că fusese ofiţer de carieră, condamnat la zece ani de închisoare ca spion sovietic Acum, apărut în cercul din jurul lui Foriş, părea să aibă misiuni importante şi secrete. Personajul iubea secretul, umbra, conspiraţia. În acest mediu al subteranei, al complotului, al intrigii, Bodnăraş era ca acasă. Îşi luase de altfel ca pseudonim, nomme de guere, „Felix”. Împrumutase numele de la Felix Djerjinski, fondatorul Cekăi, poliţia politică bolşevică, Petrograd, 1918.

Deşi se văzuseră abia cu cinci zile în urmă, pe 30 martie, Foriş a ţinut să îl convoace din nou. Motivul? O farsă, o diversiune, o intoxicare făcută de Bodnăraş. Foriş căzuse în cursă. Aflase că un curier important din URSS venise la Bucureşti cu un mesaj şi urma să-l întâlnească la 3 aprilie pe Bodnăraş. Foriş ştia bine că Bodnăraş este agent GRU, cetăţean sovietic. Se putea gândi că Moscova a trimis un mesager cu ordine la Bodnăraş, omul de încredere al GRU. Între 1941 şi 1944, legătura PCR cu Kremlinul fusese întreruptă. Ea se pierduse în mai 1941. Începuse apoi războiul și legătura nu a putut fi reluată. În 1943, Internaţionala Comunistă a fost dizolvată. PCR nu a rămas mai puțin subordonat Moscovei și chiar aceloraşi persoane care se ocupaseră și înainte de PCR: Gheorghi Dimitrov, Kolarov, Manuilski, Boris Stepanov.

Bodnăraș a ieşit la 8 noiembrie 1942 din închisoarea Caransebeș. Avea reputația că reușise să restabilească legătura cu Moscova. Era o legendă fabricată chiar de el. Prezenţa curierului misterios, ajuns la București nu se ştie cum, părea să confirme acest lucru. Foriș era curios să afle care sunt directivele venite de la Kremlin, mai ales că de 4 ani contactele erau întrerupte, era primul curier venit de la Moscova în tot acest timp.

Continuă citirea →

Între politică și iubire (II) Adulter și asasinat?

Patrascu cel BunÎntre cele două domnii ale lui Mircea Ciobanul se situează scurta domnie a nepotului său, Pătrașcu cel Bun, fiul lui Radu Paisie, care ocupase tronul cu sprijinul ambasadorului francez la Poartă, d’Aramont. I s-a spus „cel Bun”, deoarece cei aproape trei ani de domnie au fost scutiți de comploturi boierești și de vărsări de sânge. Între dregătorii de vază care l-au ajutat se numărau spătarul Stanciul Benga, vistiernicul Dragomir, postelnicul Iani și alții.

Căsătorit cu doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioara, a avut din această căsnicie, printre alți copii, și pe viitorul domn Petru Cercel. Despre traiul alături de Voica nu se cunosc prea multe amănunte. Cert este că zilele lui Pătrașcu Vodă, ca domn în scaunul de la București, erau numărate din anul 1557. Abia întors dintr-o campanie în Transilvania, începută cu un an în urmă (unde din porunca sultanului îl readusese pe tron pe principele Ioan Sigismund Zapolya și pe mama acestuia, regina Isabela, alungați anterior de trupele imperiale și spaniole ale generalului Castaldo, omul împăratului romano-german Ferdinand de Habsburg), Pătrașcu a căzut bolnav, poate și din cauza oboselii sau a unei răni primite.

Continuă citirea →

A fost asasinat Alexandru Macedon? (III) Principalul suspect: Antipatros

Alexandru MacedonFirește că este foarte simplu să admitem versiunea oficială a morții lui Alexandru și să respingem, ca nefondate, orice alte ipoteze. Ar fi, însă, greșit să nu ținem seama de bănuielile anticilor cum că Alexandru ar fi fost victima unui complot cu atât mai mult cu cât, se știe, au mai fost făcute încercări de înlăturare a regelui macedonean (tentativa lui Philotas în 330 î.Hr. sau așa-numita conspirație a pajilor în 327 î.Hr.)

Ce fapte istorice ar putea atesta existența unui complot condus de Antipatros?

Dintre toți comandanții armatei macedonene, Antipatros a fost, după rege, cea mai importantă persoană din stat. Inteligent și instruit, el s-a făcut remarcat încă din timpul regelui Filip al II-lea (359-336 î.Hr.), tatăl lui Alexandru, care i-a încredințat importante misiuni militare și diplomatice. A fost prieten cu filosoful Aristotel și cu oratorul Isocrate, cu care a corespondat cu regularitate.

După asasinarea lui Filip al II-lea, Antipatros s-a numărat printre cei care au trecut, de îndată, de partea noului rege, Alexandru. Apreciindu-i devotamentul, acesta i-a încredințat misiuni de cea mai mare importanță în perioada pregătirii și organizării campaniei din Orient. Astfel, Antipatros a stat la cârma statului cât timp Alexandru a condus expediția din Balcani și a fost numit guvernator al Macedoniei și strateg al Europei în perioada expedițiilor în Asia.

Toate acestea creează impresia că relațiile de prietenie dintre Alexandru și Antipatros s-au menținut, nealterate, până în ultimul moment. Izvoarele scrise ale timpului menționează, însă, că la un moment dat între cei doi oameni de stat s-au iscat neînțelegeri care au ajuns până la ură.

Continuă citirea →

A fost asasinat Alexandru Macedon? (II) Otrava din copita măgarului

alexandru cel mareAutorii antici au cunoscut versiunea asasinării lui Alexandru Macedon. Unii au susținut-o (Justinus) sau doar au admis-o (Diodor, Curtius), alții au respins-o (Plutarh, Arrianus). Toți relatează însă că boala lui Alexandru s-a declanșat în timpul unui ospăț acasă la Medios. Cine a fost acest Medios?

Originar din Tessalia, Medios ajunsese, după spusele lui Arrianus, omul cel mai devotat dintre curtenii lui Alexandru, care, profund afectat de moartea prietenului său Hephaistion, nu scăpa prilejul să caute „uitarea” în vin. În această privință pare concludentă mărturia lui Plutarh: Alexandru se simțea foarte obosit și ar fi preferat să se odihnească, dar la rugămintea insistentă a lui Medios s-a dus la ospăț și acolo s-a îmbolnăvit de friguri. Medios era bun prieten cu Iollas, unul din fiii lui Antipatros, remarcabil general al armatei macedonene. Un fiu al lui Antipatros, Cassandros, deși căsătorit cu o soră a lui Alexandru, a avut grijă, după moartea acestuia, să extermine întreaga lui familie.

Împrejurările morții lui Alexandru sunt deci legate, direct sau indirect, de familia lui Antipatros.Astfel, istoricul Arrianus relatează: „Am mai citit multe alte lucruri despre moartea lui Alexandru: de pildă, că Antipatros i-ar fi trimis otravă și că aceasta l-ar fi ucis pe Alexandru; că lui Antipatros otrava i-o procurase Aristotel, pe care moartea lui Callisthenes îl făcuse să se teamă de Alexandru; în sfârșit, că otrava fusese adusă de Cassandros și – după unii – ascunsă în acest scop în copita unui măgar. Versiunea adaugă că Iollas, fratele mai mic al lui Cassandros, i-ar fi dat lui Alexandru otrava; Iollas era paharnicul regelui, care îl jignise cumplit, puțin timp înaintea morții. Alții scriu că și Medios a fost amestecat în complot, întrucât el îl îndemnase pe Alexandru să chefuiască.”

Continuă citirea →

A fost asasinat Alexandru Macedon? (I) O cupă de vin – un strigăt de durere

Alexandru cel MarePersonalitatea lui Alexandru cel Mare şi strălucitele lui victorii militare au produs o puternică impresie asupra contemporanilor şi a generaţiilor care au urmat. lstorici din toate timpurile, atraşi de figura cuceritorului macedonean, unul din cei mai mari generali şi oameni de stat ai antichităţii, au scris nenumărate pagini despre acest discipol al filosofului Aristotel.

Dacă scurta şi furtunoasa viaţă a lui Alexandru Macedon a fost descrisă destul de amănunţit, împrejurările morţii lui, la vârsta de nici 33 ani, continuă să fie şi astăzi o enigmă. Vestitul strateg a murit de moarte firească sau a fost victima unui complot? Posteritatea a admis, de cele mai multe ori, prima versiune, care a fost, de altfel, versiunea oficială în toţi cei aproape 2300 de ani, câţi au trecut de la dispariţia lui Alexandru Macedon. Nu toţi istoricii au împărtăşit-o însă.

O cupă de vin – un strigăt de durere

În primăvara anului 323 î.Hr., la Babilon, Alexandru Macedon a început pregătirile în vederea unei noi expediţii. Cu 11 ani mai înainte, armatele sale trecuseră Helespontul (Dardanele de azi) si puseseră stăpânire, în deceniul următor, pe un teritoriu imens. De data aceasta, în primăvara anului 323 î.Hr. cavaleria şi pedestrimea lui Alexandru, formată mai ales din ostaşi greu înarmaţi (celebra falangă macedoneană), urmau a fi reorganizate pentru o expediţie în Arabia. În cursul pregătirilor, însă, regele macedonean s-a îmbolnăvit pe neaşteptate şi a încetat din viaţă în 13 iunie.

Continuă citirea →

Captivitatea şi moartea lui Baiazid Fulgerul. (III) Asasinat sau sinucidere?

bayazidTrecuseră șapte luni de captivitate. Încercările de a-l elibera, fie răscumpărându-l, fie scoțându-l tainic (printr-un tunel) din captivitatea mongolă, eșuară. Nerăbdător, Yilderim se adresă lui Timur rugându-l să nu-i distrugă statul și să-l pună în libertate. „Astăzi sunt eu înfrânt, mâine poți fi tu” – ar fi spus fostul sultan. La acestea, Timur ar fi răspuns: „Așa este. Dar până când te vei întoarce de la Samarkand, voi așeza pe tătari în țara ta.”

Aceste cuvinte au mâhnit adânc pe captiv, fiindcă înțelegea că va trebui să însoțească pe Timur până în capitala sa din Samarkand (Asia centrală), împodobindu-i carul de triumf, și că în acest răstimp statul otoman, dat pe mâna tătarilor, se putea destrăma. Fire orgolioasă și impulsivă, Baiazid n-a putut suporta gândul unei asemenea umilințe. Câteva picături de otravă aflate sub piatra inelului ce-l purta au fost suficiente. Astfel muri la Akșehir, în Anatolia sudică, Yilderim Sultan Baiazid, în 9 martie 1403, după șapte luni și două săptămâni de captivitate.

Continuă citirea →

Sisi – Legendă şi adevăr. (I) Asasinatul

Luigi Lucheni, asasinul imparatesei Austriei Elisabeta (Sisi)Asasinul

Luigi Lucheni stă pe chei în apropierea hotelului Beau Rivage şi aşteaptă. Este sâmbătă, 10 septembrie 1898, orele 13,30. Cu mâna în buzunarul hainei, el este liniştit şi se simte stăpân pe situaţie. Imediat, ceasul va arăta ora mult aşteptată şi Luigi îşi va atinge scopul. Va avea loc o crimă.

Iniţial, a vrut să-l asasineze pe regele Italiei, dar nu a avut bani să plece la Roma. S-a decis apoi să facă acelaşi lucru cu prinţul Henric de Orleans, succesorul la tronul Franţei, dar nu l-a găsit nici la Evian, nici la Geneva. A luat hotărârea să rămână aici – nu se poate să nu se afle în oraş vreo personalitate marcantă, indiferent cine ar fi ea. Luigi Lucheni este un anarhist care urăşte întreaga nobilime. În consecinţă, vrea să „lase drept mărturie a credinţei sale nobile o urmă de sânge“.

A citit ziarele şi a aflat că la Geneva se află pentru scurtă vreme o doamnă, care locuieşte la hotelul Beau Rivage, sub numele de contesa Hohenembs. A studiat-o. Anturajul ei a părăsit hotelul de dimineaţă, împreună cu bagajele. Deci ar trebui să apară şi ea. Da. Cu puţin înainte de unu şi jumătate, au coborât două doamne, îmbrăcate în negru. Ele se îndreaptă spre cheiul unde este ancorat „Bateaux de Genêve“.

Continuă citirea →

Enigma unui atentat: moartea lui Barbu Catargiu (ultima parte)

pistolSuspect: Gheorghe Bogati

Gheorghe Bogati, ardelean de origine, fost ofiţer de carieră, avea un trecut dubios, fiind temut ca un om căruia nu-i era frică de nimeni. Documentele vremii îl prezintă ca fiind un spion dublu, îndeplinind importante misiuni secrete atât pentru conducătorii partidelor revoluţionare din ţările supuse dominaţiei imperiilor habsburgic şi otoman, cât şi pentru guvernele celor două imperii absolutiste. În 1862 se găsea în Bucureşti într-un mediu mizer şi imoral, care îl putea determina şi la crimă.

Multă lume îl considera ucigaşul primului ministru. Spre sfârşitul vieţii, obişnuia el însuşi să se dea drept ucigaşul lui Barbu Catargiu, căutând să stoarcă avantaje din aceasta. În 1862 a fost investigat destul de superficial. Pentru vinovăţia lui pleda faptul că, imediat după atentat, starea lui materială s-a îmbunătăţit – devenise un om bogat -, precum şi faptul că a părăsit mai târziu ţara, nesimţindu-se probabil în siguranţă.

Când în 1872 s-a reluat ancheta, Bogati se afla la Alba Iulia. Autorităţile austro-ungare, solicitate de cele româneşti, l-au arestat, supunându-l unui interogatoriu şi cercetându-i hârtiile. La acest interogatoriu, Bogati a căutat să se disculpe, numind pe un anume Dunca ca agent a opoziţiei liberale şi făptuitor al crimei. Lipsind probele concludente, nu a fost întemniţat, dar spre sfârşitul vieţii se afla la Orşova într-un fel de exil pe viaţă.

Continuă citirea →

Enigma unui atentat: moartea lui Barbu Catargiu (prima parte)

Barbu CatargiuTrecătorilor ce traversează bulevardul Coşbuc le-a devenit probabil familiar cadrul de la poalele dealului Mitropoliei, unde se află o statuie pe al cărui soclu poate fi citit numele lui Barbu Catargiu. Mai puţini ştiu însă că această statuie nu întâmplător a fost pusă acolo, deoarece în chiar acele locuri în anul 1862 a fost asasinat cel căruia i s-a ridicat monumentul.

Cine era Barbu Catargiu? Cum şi de ce a fost el asasinat? Cine au fost autorii morali şi materiali ai crimei? Iată întrebări la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează.

O atmosferă politică încordată

În 1807, într-o veche familie boierească, s-a născut Barbu Catargiu, care s-a bucurat de o asemenea copilărie şi tinereţe pe care doar averea şi rangul le puteau asigura în acea vreme. După studii în străinătate, întorcându-se în ţară îşi începe activitatea politică ca adversar al domnitorilor Alexandru Ghica şi Gheorghe Bibescu, deşi cu ultimul era înrudit. Ocupă în timpul domniei lui Barbu Ştirbei funcţii importante şi se manifestă ca un aprig apărător al intereselor boierimii. Prin cultura şi talentul său oratoric, dublate de o mare energie, Barbu Catargiu devine un reprezentant marcant al conservatorilor.

Continuă citirea →

Cine l-a asasinat pe Martin Luther King?

Martin Luther King

Întrebare: Cine l-a asasinat pe Martin Luther King?

a. James Earl Ray

b. Oswald Lee

c. Jack Ruby

d. John Wilkes Booth

James Earl Ray

Răspuns: a. James Earl Ray

Ray era un pungaş care fura din benzinării şi magazine, petrecuse timp în închisoare (o dată în Illinois şi de două ori în Missouri) şi primise sentinţă cu suspendare în Los Angeles. A scăpat din Penitenciarul de stat din Missouri la 23 aprilie 1967. Un an mai târziu, la 4 aprilie 1968, în Memphis, Tennessee, de la fereastra unei case vecine, l-a împuşcat pe Martin Luther King [conducătorul mişcării pentru drepturi civile ale populaţiei de culoare], care stătea pe balconul unei camere de hotel.

sursa: Ghid de cultură generală. Întrebări şi răspunsuri, trad.: Graal Soft. – Ediţia a 2-a, revizuită, Bucureşti, Litera Internaţional, 2012

Viaţa lui Iulius Cezar (ultima parte)

Caius Iulius Cezar

Războiul civil

La 10-11 ianuarie 49 î.Hr., Cezar şi-a condus trupele peste micul râu Rubicon, graniţa dintre provincia Gallia Cisalpină şi Italia propriu-zisă. Astfel a îndeplinit prima faptă de război. Însă nu aceasta era problema esenţială, ci dacă felul greşit în care lumea greco-romană era condusă de nobilimea romană trebuia lăsat să continue ori să fie înlocuit cu un regim autocrat. Ambele variante ar fi dus la un război civil dezastruos. Recuperarea ulterioară parţială a lumii greco-romane sugerează totuşi faptul că varianta Cezar era răul mai mic.

Războiul civil a fost o tragedie, deoarece nu era dorit nici de Cezar, nici de Pompei, nici de o mare parte a nobilimii, iar cetăţenii romani sperau să se menţină pacea. Însă cele trei părţi importante politic erau prinse în capcană. Succesul lui Cezar în construirea puterii sale politice îi făcuse pe susţinătorii vechiului regim să fie atât de înverşunaţi împotriva lui, încât se confrunta cu a alege între a sta la mila duşmanilor lui sau a lua într-adevăr puterea la care era acuzat că aspiră. Şi-a dat seama că nu putea rezolva acea dilemă reducându-şi nevoile la minimul necesar pentru securitatea sa. Cât despre Pompei, gelozia sa tot mai mare faţă de Cezar îl adusese atât de aproape de nobilime, încât nu se mai putea împăca din nou cu Cezar fără să-şi ştirbească reputaţia.

Continuă citirea →

Asasinat cu un ciocan de spart gheaţa

asasin

Pe 20 august 1940, Troțki a fost atacat și asasinat în propria lui casă de un agent stalinist, Ramon Mercader, care l-a lovit în cap cu un ciocan de spart gheaţa. Troțki a murit a doua zi. Descrierea ultimei zile din viaţa lui Troţki este cel mai bine redată de văduva sa. Natalia îşi aminteşte:

„Cam pe la ora 5 am luat ceaiul. 20 de minute mai târziu l-am văzut pe Leon Davidovici în fundul grădinii, lângă cuştile iepurilor. Era împreună cu un vizitator, dar nu l-am recunoscut decât atunci când şi-a scos pălăria. Era Jacson-Mornard [Ramón Mercader]... „Mi-e tare sete”, a spus el. Puteţi să-mi daţi un pahar de apă?” „N-aţi prefera o ceaşcă de ceai?” „Nu, am mâncat târziu…” Era pământiu la faţă şi părea foarte nervos. „De ce purtaţi pălărie şi trenci pe o vreme atât de frumoasă?” am întrebat eu. „Pentru că s-ar putea să plouă”, mi-a răspuns el stupid… A băut un pahar cu apă şi mi-a spus că adusese un articol, de astă dată dactilografiat, ca să i-l arate lui Leon Davidovici”.

Relatarea continuă cu mărturia lui Mercader de la tribunal:

„Mi-am pus trenciul pe masă în aşa fel încât să pot scoate ciocanul de spart gheaţa care se afla în buzunar. M-am hotărât să nu ratez ocazia ideală ce se ivise. În momentul în care Troţki a început să citească, am scos ciocanul de gheaţă din buzunarul trenciului, l-am apucat strâns în mână şi cu ochii închişi i-am aplicat o lovitură teribilă în cap. Troţki a scos un strigăt pe care n-am să-l uit niciodată. A fost un „aaa” lung, fără sfârşit, care cred că îmi răsună şi acum în creier. Troţki a sărit în sus, s-a repezit la mine şi m-a muşcat de mână. Uitaţi, se mai văd şi acum urmele dinţilor lui. L-am împins la o parte şi a căzut pe podea. Apoi s-a ridicat şi a ieşit din cameră împleticindu-se”.

Continuă citirea →

Umbrela ucigaşă

umbrela

Într-o zi din septembrie 1978, Gheorghi Markov, un scriitor bulgar emigrant care locuia la Londra şi lucra pentru BBC World Service, aştepta liniştit un autobuz. Deodată, împins de un străin, care-şi ceru scuze pentru a-l fi împuns cu umbrela, Markov a simţit o durere ascuţită în picior. Internat pentru o boală misterioasă, pacientul, muribund de-acum într-un spital, le-a descris doctorilor incidentul.

La patru zile după incident, Markov a murit. Examinarea coapsei sale a pus în evidenţă o înţepătură minusculă şi resturile unei capsule umplute cu ricină, o otravă puternică extrasă din sămânţă de ricin. Umbrela înfipsese pur şi simplu  capsula în corpul lui Markov.

Continuă citirea →