Arhive etichetă: Dracula

Vlad – O istorie cu voievozi și porecle

Vlad_DraculVlad – Nume tradiţional purtat de o serie de voievozi ai Ţării Româneşti (Valahiei) din familia domnitoare a Basarabilor. Cei mai cunoscuţi sunt:

Vlad I Uzurpatorul, domn al Ţării Româneşti scurtă vreme (1394-1397); deşi era sprijinit de turci, a fost alungat de la domnie de Mircea cel Bătrân, căruia îi uzurpase tronul.

Vlad II Dracul sau Dracula, domn al Ţării Româneşti în perioadele 1436-1442 şi 1443-1447. Fiu al lui Mircea cel Bătrân şi adversar al turcilor, a fost nevoit să accepte suzeranitatea otomană (1437), dar a participat la campania antiturcească a lui Iancu de Hunedoara, între 1444-1445. După pacea cu turcii, a fost detronat şi ucis de Iancu de Hunedoara. Îşi datorează supranumele unei decoraţii în formă de dragon primită de la împăratul Sigismund.

Continuă citirea →

Vlad Ţepeş. Puterea, răul şi literatura

Vlad Tepes

Vlad Ţepeş al III-lea se naşte în noiembrie 1431 în fortăreaţa Sighişoarei din România. Un chip îngust şi roşcovan, despicat de ochi mari verzi, cu mustaţă şi plete lungi, buclate, Vlad, personaj scund, spătos şi puternic, are o mare autoritate asupra poporului său. Este fiul lui Vlad al II-lea, supranumit Dracul, membru al ordinului Dragonului, o societate militară cu caracter religios, fondată în 1387 de împăratul Sfântului Imperiu Roman, Sigismund I (al cărui scop este de a apăra interesele catolice împotriva ameninţării otomane).

În 1436, Vlad al II-lea, încoronat principe al Valahiei, se stabileşte la curtea domnească de la Târgovişte. După o vizită la Poarta Otomană, îşi încredinţează paza celor doi fii ai lui, Vlad şi Radu, sultanului Murad al II-lea, garantând astfel o pace durabilă între cele două popoare. Până în 1448, viitorul Vlad al III-lea este educat la curtea sultanului. Când se întoarce acasă, descoperă că tatăl lui fusese ucis de prinţul Vladislav al II-lea şi decide să se răzbune şi să recupereze puterea. Îl omoară pe Vladislav al II-lea şi-i arestează pe toţi nobilii care au participat la răsturnarea tatălui său. Din acel moment se înfiripă legenda neagră căreia i se datorează porecla românească de Ţepeş, „Vlad care trage în ţeapă“.

Continuă citirea →

Romanul Dracula al lui Bram Stoker

Bram Stoker - Dracula

La sfârşitul veacului al XIX-lea un scriitor irlandez, Bram Stoker, autor de romane fantastice şi de groază, face cunoştinţă cu un profesor ungur, care îi pomeneşte pentru prima oară de Dracula. Dar nici acesta nu avea cunoştinţe temeinice asupra adevăratului personaj istoric, ci ştia de el, probabil, doar din faimoasa Cosmografie a lui Sebastian Munster. De aceea şi Bram Stoker crede că Dracula a fost un voievod al Transilvaniei.

Ce urmărea Bram Stoker? Voia să-i sperie pe cititorii acelei perioade de glorie a Marii Britanii! A inventat deci un personaj diabolic, care urmăreşte distrugerea Marii Britanii. .. şi cine putea fi mai potrivit decât acest mitic personaj medieval a cărui existenţă o descoperea? I-o fi plăcut şi numele „Dracula”: aducea cu dragonul, animal fabulos din mitologia chineză şi europeană antică, poate şi cu numele unui legislator din Grecia antică, Dracon, celebru pentru asprimea pedepselor sale.

Continuă citirea →

Castelul lui Dracula?

Castelul Bran - reconstituire

Castelul Bran – reconstituire

Castelul Bran     Deşi este prezentat turiştilor străini ca fiind castelul lui Dracula,  în realitate acest pitoresc monument a fost edificat şi întreţinut de saşii braşoveni. El aparţinea regelui Ungariei şi avea un rol clar: de a păzi cel mai important drum ce lega Braşovul de Câmpulung. La poalele castelului, era vama Branului, formată din două rânduri de ziduri ce închideau valea în zona ei cea mai îngustă. Nu există documente care să confirme că Ţepeş ar fi stat vreodată în acest castel. Însă pe această vale a trecut cu siguranţă deseori când venea din şi în Transilvania.

sursa: Neagu Djuvara, Radu Oltean, De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul,  Ed. Humanitas, 2010, pag. 36-37

Dracula – Patriotul vampir

Palid ca o stafie, cu dinţii ascuţiţi ca nişte ace din care picură sânge, vampiricul Dracula este chintesenţa ficţiunii horror. Adevăratul său strămoş, la fel de însetat de sânge, este fără îndoială un erou naţional.

„Sentimentul mi se schimbă însă în repulsie şi groază, când l-am vazut ieşind pe geam în întregime şi începând să se târască pe pereţii castelului deasupra hăului fioros, cu capul în jos, cu poalele pelerinei desfăcute în juru-i, ca nişte aripi mari.” Astfel şi-a zărit Jonathan Harker, tânărul asistent al avocatului englez, nobila gazdă, într-o noapte cu lună, în Transilvania, o regiune stâncoasă şi sălbatică din munţii Carpaţi ai României din timpurile moderne.

Mai înainte, contele Dracula, un barbat înalt şi palid, întotdeauna înveşmântat în negru, se purtase într-adevăr foarte ciudat. Când s-au auzit lupii urlând în valea aflată la 300 de metri mai jos de vechiul său castel de familie, ochii săi au sclipit şi a exclamat: „Ascultă-i – copiii nopţii. Ce muzică fac ei!” Când Harker s-a tăiat în timp ce se bărbierea, bătrânul i s-a repezit la gât, ochii săi au sclipit „cu un fel de furie demonică“, dar s-a retras când a atins lanţul cu cruce pe care oaspetele său îl avea la gât. Cu puţin înainte de acest episod, Harker a realizat că Dracula, deşi se afla în aceeaşi încăpere, nu se reflectase în oglinda de bărbierit.

Continuă citirea →

De unde vine porecla de Dracula sau Drăculea?

Vlad, unul dintre fiii lui Mircea cel Bătrân, a rămas cunoscut în istorie cu numele de Vlad Dracul. De ce „Dracul”? Să fi fost el poreclit astfel, de rău ce a fost, după numele popular al Diavolului, al Necuratului? Nicidecum. Iată povestea, chiar extraordinară, a acestei porecle pe care o va purta şi fiul lui Vlad Dracul, preavestitul Vlad Ţepeş.

Continuă citirea →

Portretul lui Vlad Ţepeş

Portretul lui Vlad Ţepeş realizat de scriitorul Vintilă Corbul.     „I se spunea Dracula fiindcă era fiul Dracului. Îl mai chema şi Vlad, ca pe tatăl său, şi era nepot al lui Vodă Mircea, cel mai viteaz şi mai înţelept Domn al Valahiei. Era foarte mândru de stirpea-i ilustră, de sângele Basarabilor care-i curgea în vine, sângele viforos al unor oameni care nu cunoşteau simţământul fricii. Ca şi ei, avea un caracter aprig, neîmblânzit. Numai la înfăţişare se deosebea de bunii şi străbunii lui. Tatăl său Vlad, bunicul, Mircea cel Bătrân, străbunicul, Radu al II-lea, mai sus, Alexandru Basarab, iar şi mai sus Radu Negru fuseseră bărbaţi mândri la chip şi falnici la trup ca nişte feţi-frumoşi. Portretele lor imortalizate în bisericile şi monastirile ctitorite de ei făceau mărturie. El, Vlad, supranumit Dracula, nu avea nimic din frumuseţea lor.

Continuă citirea →

Vlad Ţepeş ucidea din plăcere sau din raţiuni de stat?

Vorbind despre modul în care personajul istoric Vlad Ţepeş a ajuns să fie cunoscut ca fiind Dracula, personajul din romanul omonim al lui Bram Stocker, istoricul Dan Falcan a explicat că „el, practic, în secolul al XV-lea, a fost victima, a ceea ce numim în termeni moderni, un linşaj mediatic”. Această imagine a lui Vlad Ţepeş apare mai ales în „cronicile săseşti redactate după 1462, la Sibiu şi Braşov care l-au înfăţişat ca pe un personaj sanguinard, violent„, a mai spus Dan Falcan. Pe de altă parte, „cronica slavonă pune accentul pe faptul că toate acţiunile lui Vlad Ţepeş aveau o anumită raţiune şi anume cea de stat. El nu făcea aceste acte de cruzime, nu proceda la execuţii în masă în primul rând de dragul de a vedea sânge şi pentru a fi satisfăcut sadismul său, ci pentru că prin aceste măsuri dure şi aspre, vedea un mijloc de a pune capăt corupţiei endemice existentă atunci ca şi întotdeauna din Ţara Românească, dezbinării, haosului care domnea atunci”.

Dan Falcan a mai spus că „din documentele istorice rezultă că îi cam făceau plăcere execuţiile”, iar actele de sadism nu lipsesc din acţiunile lui Vlad Ţepeş. De pildă, una dintre legende spune că la un moment dat, domnitorul i-a strâns pe toţi săracii şi le-a dat o masă copioasă şi i-a întrebat ce îşi doresc ei cel mai mult: să aibă bani, să aibă ce mânca şi le-a promis că le va îndeplini această dorinţă a lor dar, într-un final, le-a dat foc.

O altă legendă evocată de şeful secţiei de Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti este „legată de faptul că plimbându-se prin Ţara Românească, l-a văzut pe un ţăran cu cămaşa ruptă şi l-a întrebat dacă are nevastă şi el a răspuns că are. Apoi, l-a întrebat, dacă a cules recolta de in, iar ţăranul a spus că a cules. Apoi, a intrat în casa omului şi a văzut că avea o nevastă tânără, frumoasă şi a întrebat-o de ce nu i-a făcut soţului ei o cămaşă frumoasă, din in, şi la sfârşit a dat ordin să i se taie mâinile femeii, pentru lenevie„.

În opinia lui Dan Falcan, aceste măsuri ar putea avea şi un rol educativ pentru că lumea afla despre aceste măsuri drastice ale sale şi de dorinţa lui de avea dreptate, drept mărturie fiind „legenda cupei de aur care era pusă pe ghizdul fântânii din Târgovişte. Fiecare putea să vină să bea, iar cupa a rămas acolo până la moartea lui Vlad Ţepeş”.

Din toate poveştile ţesute în jurul lui Vlad Ţepeş reiese şi un anumit cinism în abordarea lui. De exemplu, mai spune istoricul Dan Falcan, „când vine solia turcă şi rămâne cu turbanul în cap, Vlad Ţepeş spune: « Dar sunteţi în faţa unui mare stăpânitor, nu vă daţi turbanele jos?», iar solia turcă răspunde «Aşa este obiceiul la noi, să ne păstrăm turbanele în cap». Atunci Vlad Ţepeş spune «Bun, atunci să întărim acest obicei» şi dă ordin să li se bată cuie în cap, cu turban cu tot, ca să le fixeze turbanele”.

Domiciliu obligatoriu la Buda  – 12 ani

Vlad Ţepeş a avut, timp de 12 ani, domiciliu obligatoriu la Budapesta, în casa de oaspeţi a lui Matei Corvin, dar faptele sale de acolo au rămas învăluite în legendă. „Se pune că nu prea făcea nimic, era domiciu obligatoriu, avea zăbrele. Omora şoareci, gaze, dădea ordin să i se cumpere păsări de la piaţă pe care le omora în chinuri„, aceste fapte le relatează cronicile săseşti „probabil pentru a ni se contura portretul uni individ patologic stricat la minte”, iar „în lipsa exercitării unei autorităţi efective care să îi permită să omoare oameni din raţiuni de stat, se mulţumea şi să omoare tot soiul de animale”, mai spune şeful secţiei de Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti.

Dan Falcan a mai povestit că, tot pe vremea când se afla în Ungaria, „un răufăcător din capitala Ungariei şi-ar fi găsit refugiu la el în casă, fiind urmărit de către poliţia locală. În momentul în care poliţia a vrut să intre la el în casă, Vlad Ţepeş s-a opus şi chiar l-a omorât pe cel care vroia să îl prindă pe răufăcător. Cazul a ajuns înainte regelui Ungariei, Matei Corvin, care l-a întrebat de ce a făcut acest lucru. Iar, el a răspuns că domiciliul unui mare stăpânitor este inviolabil şi garda ar fi trebuit să ştie că nu se intră aşa la el, ar fi trebuit să i se ceară aprobare, dar intrând fără voia lui l-a omorât”.

Acte de bunătate gratuită la Ţepeş nu prea există

Actele de bunătate ale lui Vlad Ţepeş pot fi interpretate mai degrabă ca acte de dreptate, susţine Dan Falcan, care a exemplificat în acest sens cu întâmplarea celor doi călugări „care văd pădurea de ţepe, iar Ţepeş îi întreabă ce părere au. Unul îi spune că e un semn de răutate, nu se face aşa unor oameni, iar celălalt călugăr îi spune că «e un semn de autoritate domnească, la urma urmei tu eşti stăpânul ţării şi dacă ai făcut acest gest, ai avut raţiunile tale». Evident, pe primul îl execută, iar pe celălalt îl miluieşte cu o sumă mare de bani” în sensul în care unul a ştiut să vorbească cu un domitor”.

Apoi, ar mai exista şi exemplul „celebrului negustor căruia i s-a furat o pungă cu 150 de florini de aur. Ţepeş îl descoperă pe hoţ, dă ordin să i se dea punga negustorului, dar mai pune un florin de aur în ea, iar negustorul se întoarce şi spune că are 151 de florini în pungă. Ţepeş atunci îi spune că poate să păstreze banii, dar dacă nu i-ar fi spus că are mai mulţi, l-ar fi executat.

sursa: romanialibera

Povestirile slavone despre Vlad Tepeş

A fost în Ţara Muntenească un voievod creştin de credinţă grecească, anume Dracula pe limba românească, iar pe a noastră, diavol, atât era de rău. Precum i-a fost numele, aşa şi viaţa.

Odată a venit un oarecare negustor străin din Ţara Ungurească la cetatea lui. Şi după porunca lui a lăsat căruţa lui pe uliţa oraşului, înaintea casei şi marfa lui în căruţă, iar el însuşi dormea în casă. Şi a venit cineva şi a furat din căruţă 160 de ducaţi de aur. Negustorul s-a dus la Dracula, şi i-a spus de pierderea aurului. Dracula i-a spus: „Du-te, în această noapte vei afla aurul“.

Şi a pornit să se caute hoţul prin tot oraşul, spunând: „Dacă nu se află hoţul, atunci voi nimici tot oraşul“. Şi a poruncit ca să aducă aurul său, să-l aşeze în căruţă în timpul nopţii şi a mai adăugat un zlot. Negustorul sculându-se, a găsit aurul şi a numărat o dată şi de două ori; s-a aflat un zlot mai mult. Şi s-a dus la Dracula şi i-a spus: „Stăpâne, am găsit aurul. Şi iată, este un zlot mai mult, care nu este al meu“. Atunci au adus şi pe hoţ şi cu aurul. Şi a spus negustorului: „Mergi în pace, dacă nu mi-ai fi spus despre un zlot, eram gata să te pun în ţeapă cu acest hoţ“. […]

Odată mergând el pe drum a văzut la un oarecare siromah o cămaşe foarte ruptă. Şi l-a întrebat: „Oare ai femeie?“ El a răspuns: „Am, stăpâne“. El a spus: „Du-mă în casa ta, să o văd“. Şi a văzut pe femeia lui, tânără fiind şi sănătoasă. Şi a spus bărbatului ei: „Oare aţi semănat in“? El a răspuns: „Stăpâne am mult in“ şi i-a arătat mult in. Şi a spus femeii lui: „De ce eşti leneşă faţă de bărbatul tău; el este dator să semene şi să are şi să te hrănească, iar tu eşti datoare să faci bărbatului tău îmbrăcăminte curată şi frumoasă, iar tu nici cămaşă nu vrei să-i faci, sănătoasă fiind la trup. Tu eşti vinovată, iar nu bărbatul tău. Dacă bărbatul nu ar fi semănat in, atunci bărbatul tău ar fi fost vinovat“. Şi a poruncit să-i taie mâinile şi trupul ei să-l puie în ţeapă. […]

Odată a venit la dânsul un sol de la craiul unguresc Matiiaş, om mare, boier, de neam polon şi i-a poruncit să stea cu el la masă între leşurile acelea. Şi lângă dânsul se afla o ţeapă foarte groasă şi înaltă, aurită peste tot. Şi a întrebat Dracula pe sol: „Spune-mi, de ce am făcut aşa această ţeapă“? Solul atunci s-a înfricoşat tare şi a spus: „Stăpâne, aşa mi se pare, vreun om mare a greşit în faţa ta şi vrei să-i faci moarte mai cu cinste de cât a celorlalţi“. Dracula a spus: „Adevărat ai spus. Tu eşti solul regal al marelui stăpân, pentru tine am făcut această ţeapă“. El a răspuns: „Stăpâne, dacă voi fi făptuit ceva vrednic de moarte, fă ce vrei, căci eşti judecător drept, nu tu vei fi vinovat de moartea mea, ci eu singur“. Dracula a râs şi a spus: „Dacă nu mi-ai fi răspuns aşa, în adevăr ai fi fost pe această ţeapă“. Şi l-a cinstit mult şi l-a dăruit şi i-a dat drumul, spunând: „Ţie în adevăr se cuvine să umbli în solie de la mari stăpânitori, căci eşti învăţat să vorbeşti cu stăpânitorii cei mari, alţii să nu îndrăznească, ci mai întâi să fie învăţaţi cum să stea de vorbă cu stăpânitorii cei mari“.

(Cronicile slavo-române, p. 207–214)

sursa: Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte

Vlad Tepes – porecla

Vlad Tepes a domnit în Ţara Românească (1448; 1456-1462; 1476). A fost fiul legitim al domnitorului Vlad Dracul şi nepotul Voievodului Mircea cel Bătrân. A primit porecla de Ţepeş mai târziu, de la turci, ca urmare a pedepsei pe care o aplica, trasul în ţeapă, iar pe cea de Dracula a moştenit-o, încă din timpul vieţii, de la tatăl său, Vlad Dracul.

În copilărie a trăit, alături de tatăl său, în exil, la Curtea lui Sigismund de Luxemburg şi  în  Transilvania, iar între anii 1442-1448 a fost ostatic la turci, cu ajutorul cărora a ocupat prima oara tronul. În 1459 a refuzat să mai plătească tribut turcilor şi, în vederea luptei cu turcii, s-a aliat cu Matei Corvin, regele Ungariei.

În   iarna anului 161-1462 face o expediţie la Dunăre, care produce spaimă printre turci. Ulterior, Vlad Ţepeş îi  trimite o scrisoare lui Matei Corvin, în care îi arată că a ucis 23.809 duşmani, cifra fiind precisă  pentru că Vlad Ţepeş a pus să se strângă capetele celor ucişi. Totuşi,  la acest număr mai trebuie adăugate alte 884 de victime, care au ars în case „şi ale căror capete n-au putut fi  înfăţişate.”

În  urma expediţiei otomane din 1462, pierde tronul în favoarea fratelui  său mai mic, Radu cel Frumos. Retras  în  Transilvania pentru a primi ajutor de la Matei Corvin, este arestat de acesta, în  baza unor dovezi false, pentru acuzaţia de se fi  înţeles cu turcii.  Matei Corvin dorea astfel să justifice lumii creştine de ce nu l-a ajutat pe  „trădătorul”  Vlad   în   cruciada cu turcii, pentru care el primise banii Europei catolice.

În  perioada în care este închis de Matei Corvin, se ţes  în  jurul lui Vlad Ţepeş acele calomnii care au dat naştere celebrelor povestiri despre Dracula Voievod, uşor de crezut pentru acele timpuri, iar numele său, Dracula, a fost asociat cu cel al vampirului Dracula, personajul romanului omonim al lui Bram Stoker, publicat în 1897, şi care, alături de  producţiile  cinematografice cu aceeaşi temă, a contribuit la   răspândirea  unei imagini exagerate şi nemeritate a voievodului român.

În 1476, în timpul luptelor cu turcii, Vlad Ţepeş a fost ucis de un complot al boierilor partizani ai lui Basarab Laiotă.

Personalitate contradictorie până la extreme, sângeros, crud, violent, dar şi drept şi viteaz, Vlad Ţepeş rămâne, probabil, cel mai cunoscut voievod român din Evul Mediu pe plan internaţional.

*****

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite , Ed. Andrew, Focşani, 2009