Arhive etichetă: Magna Charta Libertatum

Documente celebre ale istoriei. Magna Charta Libertatum. (II)

magna_cartaCare este conţinutul acestui document?

Magna Charta Libertatum s-a păstrat până astăzi în patru exemplare, dintre care două la British Museum, unul la catedrala din Lincoln, iar al patrulea la catedrala Salisbury. Fiind un document tipic medieval, ea se prezintă, la prima vedere, drept un tot încâlcit, lipsit de ordine şi continuitate în idei. Textul a fost împărţit de istorici în 63 de articole, care pot fi grupate pe mai multe teme.

Un prim grup de prevederi – răspândite în text de la început până la sfârşit – avea ca scop garantarea alegerilor libere în sânul bisericii engleze. Era o practică des uzitată ca marii seniori laici să se impună ca stareţi de mănăstiri sau chiar episcopi, folosind veniturile acestor aşezăminte în folosul lor personal. Regele patrona aceste abuzuri, numindu-şi oamenii săi în posturile cele mai mănoase.

Continuă citirea →

Documente celebre ale istoriei. Magna Charta Libertatum. (I)

john kingRegele Ioan – Inteligent, cultivat, dar laş, perfid, lacom şi crud

În acele zile de vară ale anului 1215, câmpia de la Runnymede, unde în vremurile străvechi se adunau anglo-saxonii pentru o discuta chestiunile de stat, îşi schimbase cu totul înfăţişarea. Zeci de corturi de toate culorile, forfotă de cavaleri şi scutieri, nechezat de cai şi zvon de vorbă însufleţeau pajiştea, până atunci atât de liniştită, ce se întindea între Staines şi Windsor. Printre cei de faţă se distingeau arhiepiscopul de Canterbury, Stephen Longton, şi mulţi dintre baronii cei mai de seamă ai regatului Angliei. Înfrigurarea aşteptării îi cuprinsese pe toţi, căci înaltul oaspete încă nu se ivise. Era aşteptat însuşi regele Angliei, Ioan, supranumit Fără de ţară pentru că, la naştere, spre deosebire de fraţii săi mai mari, nu primise nici un domeniu din posesiunile continentale ale Coroanei britanice. Fusese uns cu monarh în anul 1199, după moartea fratelui său, cruciatul Richard Inimă de Leu.

Inteligent, cultivat, dar laş, perfid, lacom şi crud, Ioan nu era iubit nici de popor, nici de nobilime. „Oricât de negru ar fi iadul, prezenţa lui Ioan l-ar mânji” – spuneau despre el contemporanii. Era bănuit că îl asasinase pe nepotul său, Arthur de Bretania, pe care Richard îl desemnase iniţial moştenitor al tronului. Intrat în conflict cu marele politician şi războinic care a fost Filip August, regele Franţei (1180-1223), Ioan pierduse aproape fară luptă toate domeniile sale din Franţa, cu excepţia Aquitaniei, aflată în extremitatea ei sud-vestică. Intrase în conflict cu papa Inocenţiu al III-lea, care îl declarase detronat şi dăduse coroana lui Filip August. La frontiere, welşii şi scoţienii se agitau, hărţuindu-i trupele.

Continuă citirea →