Arhive etichetă: Cicero

Viața lui Cicero

ciceroCicero, Marcus Tulllus (106 î.Hr., Arpinum, Latium, astăzi Arpino, Italia – 07.12.43 î.Hr., Formiae, Latium, astăzi Formia). Om de stat, avocat, jurist, savant şi scriitor roman, care a încercat fără succes să menţină principiile republicane în timpul ultimelor războaie civile care au dus la căderea Romei. Scrierile sale includ lucrări de retorică, oratorie, tratate politice şi filozofice şi scrisori. În epoca modernă este considerat cel mai mare orator roman, cel care a inovat ceea ce astăzi se numeşte retorică ciceroniană.

Viaţa

Cicero făcea parte dintr-o familie înstărită din Arpium. A primit o educaţie aleasă, la Roma şi în Grecia, a făcut serviciul militar în 89 î.Hr., în timpul conducerii lui Pompeius Strabo (tatăl lui Pompei cel Mare), iar la prima apariţie în justiţie l-a apărat pe Quinctius în 81 î.Hr. Pledoaria strălucită pe care a făcut-o în favoarea lui Sextus Roscius, în 80 î.Hr. sau la începutul lui 79 î.Hr., apărându-l de o acuzaţie de patricid, l-a consacrat pe Cicero ca avocat pledant, începându-şi astfel cariera publică de chestor (funcţie în administraţia financiară) în vestul Siciliei, în 75 î.Hr.

Continuă citirea →

Cicero – Cuvântul care ucide

Porticul în care s-a judecat procesul lui Roscius se golise încet, încet de auditori. Judecătorii şi avocaţii felicitau acum pe un tânăr orator a cărui statură înaltă şi puternică se deosebea de a celorlalţi.

Ce măiastră argumentare ai avut, o Cicero!, grăi un judecător. Ascultându-te, simţeam cum se năruie toate acuzaţiile aduse lui Roscius. Cât de clară şi strălucită ieşea dreptatea lui la lumină!

Cu ce foc ai vorbit, iubite colega!, zicea un avocat. Marele Hortenius, de te-ar fi ascultat, te-ar fi pizmuit cu siguranţă.

Eu te felicit pentru îndrăzneală, îi spunea un altul. Să ataci pe favoritul cel mai de seamă al lui Sulla e ceva nemaiauzit.

În mijlocul acestei cete de admiratori, tânărul Cicero stătea plin de o mândră bucurie. Vanitatea lui de provincial creştea din ce în ce la gândul că el, un simplu cavaler de la Arpinum, putuse, printr-un discurs, să cucerească atenţia Romei.

Continuă citirea →

Pedepsiţi după ce au murit

Cadavrele nu sînt întotdeauna lăsate să se odihnească cu demnitate şi respect. Abuzarea cadavrului este o caracteristică manifestată frecvent de-a lungul istoriei. Iată două exemple:

Continuă citirea →

O tempora, o mores!

O tempora, o mores = Ce vremuri, ce moravuri! (Cicero, In Catilinam şi Verine).

Vestitul orator roman se ridica îngrozit împotriva complicităţilor care au făcut posibilă conjuraţia lui Catilina împotriva Senatului roman şi a lui Verres, pretor al Siciliei, care, profitând de postul său, jefuise monumentele de podoabele preţioase, acumulând o avere exorbitantă.

Expresia O tempora, o mores! exprimă indignarea în faţa coruperii moravurilor.

Moartea lui Cicero

După asasinarea lui Cezar, folosindu-se de zăpăceala generală, consulul Antonius, unul dintre cei mai apropiaţi ajutori ai fostului dictator, şi-a însuşit testamentul lui, precum şi vistieria statului. Cezar a dispus sume enorme pentru a fi împărţite poporului roman şi îl desemna ca moştenitor pe nepotul său de la soră, Octavianus.

La înmormântarea lui Caesar a participat multă lume. Consulul Antonius a rostit un discurs, arătând poporului toga însângerată a lui Cezar, străpunsă de pumnalele ucigaşilor. Lumea, indignată, s-a pornit să aprindă casele complotiştilor. Tulburările au continuat câteva zile. Mulţi dintre adversarii lui Cezar au fost asediaţi în casele lor şi în cele din urmă au evadat din Roma.

Cicero, temându-se de tulburări, a părăsit capitala, plecând la moşia sa din apropierea oraşului Puteoli, din Campania. În aceeaşi direcţie au plecat reprezentanţii partidei lui Cezar şi ai Senatului. Peste un timp, oratorul s-a întors în capitală.

Continuă citirea →

Cochetărie

Pe când matroana romană Fabia Dollabella afirma, foarte senină, celor prezenţi la un banchet că tocmai a împlinit 30 de ani, Cicero a intrat în sală. Auzind afirmaţiile Fabiei, el a spus, râzând:

– Vă rog s-o credeţi. Ceea ce spune Fabia este exact, deoarece repetă de 20 de ani acelaşi lucru”! 🙂

Atât de vigilent

Cicero spunea despre Cannius Revilius, care fusese consul doar o singură zi:

„Am avut un consul atât de vigilent încât n-a dormit nici o noapte în timpul consulatului său”! 🙂

Au trăit!

Cu aceste cuvinte a anunţat Cicero, la 5 decembrie 63 î.Hr., mulţimea romană că, la ordinul Senatului, complicii lui Catilina au fost executaţi. Astfel se termina greul şi gloriosul consulat al marelui orator, anul celor patru Catilinare. Peste douăzeci de ani, după ce rostise cele patrusprezece Filipice împotriva lui Marcus Antonius, avea să fie executat din ordinul acestuia. S-ar fi putut spune şi despre el că cel mai strălucit intelectual al vremii sale şi cel mai mare orator al Romei „A trăit“

Cât o să ne mai pui răbdarea la încercare, Catilina?

Cu aceste cuvinte şi-a început Cicero (106–43) primul dintre cele patru discursuri împotriva conspiraţiei antisenatoriale a lui Lucius Sergius Catilina (108–62). Rechizitoriul a fost rostit de Cicero, în faţa Senatului şi în prezenţa lui Catilina, la 7 noiembrie 63 î.Hr. Consul în acel an, Cicero era învestit cu puterile extraordinare acordate de Senat prin decretul „Vegheze consulii“. Discursul, în parte improvizat, a fost redactat în formă definitivă ceva mai tîrziu şi „a rămas drept unul dintre cele mai celebre monumente ale elocvenţei ciceroniene“ (P. Grimal).

Această primă Catilinară este o invectivă al cărei ţel era să-l silească pe Catilina să se demaşte. Impresia pe care a făcut-o asupra Senatului, prin fondul şi forma interpelării, a fost atât de puternică încât „senatorii au fost în sfârşit convinşi de realitatea conspiraţiei“.

Catilina s-a apărat destul de slab şi a părăsit adunarea huiduit, trebuind să plece din Roma şi să amâne înfăptuirea planului său. Peste un an, în 62 î.Hr., a fost înfrânt de armata senatorială la Pistoia, unde şi-a pierdut viaţa.

Cicero despre Cezar

Iulius Cezar era unul din acei romani abili care credeau numai în ei înşişi, în capacitatea lor unică de a reinstaura legea şi ordinea.

Cicero a întrevăzut “masca profundă şi periculoasă de sub zâmbetul său binevoitor”(Plutarh).

Percep o înclinaţie către tiranie în toate proiectele lui dar, pe de altă parte, când îl vezi aşezându-şi părul cu atâta grijă şi scărpinându-se în cap cu un singur deget, abia dacă îmi pot imagina că un asemenea om ar putea să conceapă un plan atât de mare şi de fatal ca distrugerea bunăstării romane.

Curând, Cezar avea să dovedească de ce era în stare, punând capăt existenţei republicii.

Laude pentru Cicero

 

În tinereţe Cicero a ajuns pe insula Rhodos, unde se găsea renumita şcoală de artă oratorică şi vestiţii profesori Apollonios şi Poseidonos. Se spune că Apollonios, neştiind nici un cuvânt în limba latină, l-a rugat pe Cicero să rostească o cuvântare în limba greacă. Ascultând discursul strălucit al tânărului roman, cei prezenţi l-au copleşit pe orator cu laude. Apollonios asculta cuvântarea cu o înfăţişare tristă. Când oratorul şi-a încheiat discursul, faimosul profesor a spus:

Te laud, Cicero, şi mă minunez de talentul tău, însă îmi pare rău de soarta Greciei: unicele comori ce ne-au mai rămas — cultura şi retorica — şi pe acestea acum le-au cucerit romanii!