„Pescăruşul” de Cehov

cehovÎn „Pescăruşul”, un grup de personaje aflat într-o casă la ţară, pe malul unui lac, se zbat să scape de destinul lor mohorât. Actriţa Arkadina e obsedată de bătrâneţe, fratele ei Sorin, ar vrea să trăiască mai intens, scriitorul parvenit Trigorin ar dori să cunoască alte pasiuni decât scrisul, tânărul său confrate, Treplev, are ambiţia de a descoperi şi de a impune o nouă formulă artistică, iar micuţa Nina, proaspătă şi impulsivă, visează să ajungă o mare actriţă şi să savureze „adevărata glorie, gloria răsunătoare.” Dorinţa de reuşită este atât de vie în ea încât dispreţuieşte dragostea sinceră a lui Treplev şi se apropie de celebrul Trigorin, sperând un ajutor în cariera teatrală. Disperat, tânărul scriitor încearcă să se sinucidă, dar nu reuşeşete. O va vedea pe Nina plecând cu Trigorin, pe care îl detestă pentru norocul lui.

Se scurg doi ani şi, în ultimul act, personajele sunt nevoite să admită că speranţele li s-au spulberat izbindu-se de obstacolele din viaţa de zi cu zi. Sorin, care se temea „să nu prindă miros de închis, ca un ţigaret vechi, mucegăit, într-un ungher”, nu mai este decât un biet paralizat plictisit. Maşa, care îl iubea în taină pe Treplev, s-a căsătorit cu un învăţător oarecare şi s-a apucat de băut ca să-şi uite iluziile. Trigorin e cufundat mai mult decât oricând într-o literatură convenţională care îl dezamăgeşte. Cât despre Nina, abandonată de scriitor, pierduse copilul pe care-l avusese cu el. Fără să fi avut succes în teatru, făcea parte acum dintr-o mică trupă ambulantă. Drumul larg pe care-l visa se îngustase cât o potecă. Refuza totuşi să se recunoască înfrântă. Treplev, revăzând-o, îi mărturiseşte că încă o mai iubeşte şi pentru că ea îl respinge are o nouă tentativă de sinucidere, care de astă dată nu dă greş.

Întreaga piesă e o mărturie a absurdităţii condiţiei umane. După părerea autorului, nu există niciun proiect măreţ care, mai devreme sau mai târziu, să nu fie destinat eşecului. Îţi trebuie o energie supraomenească pentru a face punte peste prăpastia care separă visul de realitate. În actul al patrulea, bătrânul Sorin îi propune lui Treplev subiectul unei nuvele: Omul care a vrut. „Altădată, când eram tânăr, spunea el, voiam să ajung scriitor, şi n-am ajuns… voiam să mă căsătoresc, şi nu m-am căsătorit, voiam mereu să locuiesc la oraş, şi iată-mă sfârşindu-mi zilele la ţară.”

Mai bine chiar decât pescăruşul ucis de un vânător nepăsător, această frază rezumă tema centrală a piesei. Toate personajele care se mişcă în atmosfera ei ceţoasă au un fel de premoniţie a înfrângerii lor în dragoste şi în artă. Îşi visează pasiunea, vorbesc despre ea, dar nu o trăiesc.

sursa: Henri Troyat, Cehov, trad.: Marina Vazaca, Bucureşti, Albatros, 2006

One response

  1. Dar in piesa nu se spune daca Treplev a reusit sa se sinucida, ci doar ca s-a impuscat. Mortal sau nu, nu se stie.
    Interesanta intrepretarea ta, desi eu am perceput-o usor altfel.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: