Legenda lui Heracle. (II) Cele douăsprezece munci

Nemean_lion_fighting_HeraklesCele douăsprezece munci ale lui Heracle, în ordinea tradiţională, sunt următoarele:

1) Lupta împotriva leului din Nemeea. Valea Nemeii era pustiită de un leu fioros, fiul lui Tifon sau al lui Ortros şi al Echidnei. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să-i aducă pielea leului. După ce a încercat în zadar să-l ucidă cu ghioaga şi săgeţile sale, Heracle a reuşit să omoare monstrul sugrumându-l cu mâinile goale; s-a întors apoi la Tirint ducând leul mort pe umeri. Pielea leului era atât de rezistentă, încât nimic nu reuşea s-o sfâşie, cu excepţia ghearelor leului însuşi. Ulterior, Zeus a aşezat leul printre constelaţii.

2) Lupta împotriva Hidrei din Lerna. Asemenea leului din Nemeea, şi acest monstru era fiul lui Tifon şi al Echidnei şi fusese crescut de Hera. El ameninţa regiunea Lerna din apropiere de Argos; avea nouă capete, dintre care unul — cel central – era nemuritor. Heracle l-a înfruntat cu ghioaga, dar în locul fiecărui cap pe care reuşea să-l distrugă apăreau alte două. În cele din urmă, Heracle a învins Hidra cu ajutorul tovarăşului său credincios Iolau, arzând capetele pe măsură ce le dobora şi îngropându-l sub o stâncă pe cel nemuritor. Înmuind apoi vârful săgeţilor sale în veninul monstrului, Heracle le-a otrăvit.

3) Prinderea căprioarei din Cerinia. Căprioara, care trăia în Arcadia, avea coarnele de aur şi copitele de bronz. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să i-o aducă vie, iar eroul a trebuit să o urmărească un an întreg, prinzând-o după ce a rănit-o cu o săgeată. Potrivit unei versiuni furnizate de Calimah, căprioara era sacră şi îi aparţinea Artemisei; alte patru căprioare, asemănătoare întru totul ei, erau înhămate la carul zeiţei. Atingerea unui astfel de animal constituia un sacrilegiu, pe care Heracle l-a trecut asupra lui Euristeu. În povestirea lui Pindar, urmărirea căprioarei de către Heracle s-a extins la cele mai îndepărtate regiuni din nord şi l-a dus pe erou până în ţara hiperboreenilor şi în Insulele Fericiţilor, unde a fost întâmpinat cu bunăvoinţă de Artemis.

4) Prinderea mistreţului de pe muntele Erimant. Animalul, pe care Heracle trebuia să i-l ducă viu lui Euristeu, coborâse de pe munte, iar eroul l-a urmărit mult timp prin zăpadă, obosindu-l. În cele din urmă, a reuşit să-l prindă şi să i-l ducă lui Euristeu. Colţii mistreţului se păstrau, ca ofrandă, la Cumae, în Campania. Potrivit unei alte versiuni, vânătoarea a avut loc în Tesalia şi, împreună cu muncile următoare, se leagă de o serie de munci subordonate sau secundare, numite Parerga. Prima dintre ele este Centauromahia, legată chiar de vânătoarea mistreţului din Erimant. Urmărind animalul, Heracle a ajuns la centaurul Folos, care tocmai primise de la Dionysos, regele vinului, un butoi de vin bun. Împotriva voinţei gazdei sale, eroul l-a deschis, iar mireasma îmbietoare i-a atras pe ceilalţi centauri, care au asaltat locuinţa lui Folos, aflată într-o peşteră. Heracle a reuşit să-i alunge până la casa centaurului Chiron, dar aici, în frenezia urmăririi, l-a lovit cu una dintre săgeţile sale otrăvite chiar pe Chiron, căruia îi fusese cel mai bun prieten; acelaşi sfârşit l-a avut şi Folos, lovit de o săgeată care a căzut din întâmplare pe piciorul său, omorându-l.

5) Curăţarea grajdurilor lui Augias. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să cureţe într-o singură zi grajdurile lui Augias, regele din Elida, care adăposteau trei mii de vite şi nu fuseseră curăţate de treizeci de ani. Fără să pomenească de Euristeu şi de poruncile sale, Heracle i s-a înfăţişat lui Augias, oferindu-se să-i cureţe grajdurile şi cerându-i în schimb cea de-a zecea parte din vitele sale. Augias a acceptat şi Heracle, luându-l cu sine ca martor pe Fileu, fiul regelui, a deviat cursul râurilor Alfeu şi Peneu, făcându-le să treacă prin grajduri şi curăţându-le astfel într-o singură zi. Când Augias a aflat însă că Heracle curăţase grajdurile din porunca lui Euristeu, a refuzat să-i dea a zecea parte din turmele sale, aşa cum făgăduise, în ciuda mărturiei lui Fileu, care a fost alungat de tatăl său. Dintr-o epocă următoare datează invazia Elidei de către Heracle, care i-a omorît pe Augias şi pe fiul acestuia şi a instaurat jocurile olimpice.

6) Uciderea păsărilor stimfaliene. Aceste păsări vorace, crescute de Ares, aveau gheare, aripi şi cioc de bronz, îşi foloseau penele ca săgeţi şi se hrăneau cu carne de om. Trăiau pe malul lacului Stimfalos din Arcadia, iar Heracle a primit poruncă de la Euristeu să le alunge. El a fost ajutat de Atena (care apare alături de erou şi în iconografia tradiţională legată de această muncă); zeiţa i-a dat nişte clopoţei de bronz, cu care Heracle a făcut păsările să se ridice în zbor, omorându-le apoi una câte una cu săgeţile sale. Potrivit unei alte versiuni, păsările nu au fost ucise, ci doar alungate şi s-au mutat pe o insulă, unde au fost găsite de Argonauți.

7) Prinderea taurului din Creta. Taurul fusese trimis la Creta din mare, de către zeul Poseidon, pentru ca Minos să-l sacrifice. Minos a fost însă cucerit de frumuseţea taurului şi l-a oprit pentru sine, sacrificând alt animal în locul lui. Mâniat din cauza acestei jigniri, Poseidon a făcut ca animalul să turbeze şi să provoace pagube mari în insulă. Tradiţia spune că de acelaşi taur s-a îndrăgostit regina Pasifae, care a zămislit cu el Minotaurul. Heracle a primit poruncă să-l prindă, ceea ce a şi făcut, ducându-i taurul lui Euristeu; animalul a redevenit însă liber, iar în legendele despre Tezeu îl regăsim astfel, în ţinutul Maraton.

8) Prinderea iepelor lui Diomede. Euristeu i-a poruncit lui Heracle să-i aducă iepele regelui trac Diomede, pe care acesta le hrănea cu carne de om. Cu ajutorul unor prieteni, Heracle a reuşit să prindă animalele şi să le ducă pe malul mării; aici a fost însă înconjurat de bistoni. Pe durata luptei i-a încredinţat iepele prietenului său Abderos, pe care ele l-au omorât; la sfârşitul luptei, bistonii au fost învinşi şi Diomede a fost ucis, iar Heracle a dat trupul său iepelor ca hrană; în memoria prietenului dispărut, eroul a întemeiat cetatea Abdera. Iepele, care s-au îmblânzit după ce au mâncat trupul stăpânului lor, i-au fost duse lui Euristeu, iar apoi au fost lăsate libere, fiind ucise de animalele sălbatice de pe muntele Olimp. În timpul trecerii lui Heracle prin Tesalia a avut loc, potrivit lui Euripide, învierea Alcestei, care a fost adusă pe pământ din infern de către erou.

9) Dobândirea cingătorii Hipolitei. Hipolita, regina amazoanelor, primise în dar de la Ares o cingătoare pe care Admeta, fiica lui Euristeu, o dorea foarte mult. Prin urmare, Heracle a fost trimis să i-o aducă. Primit la început cu prietenie de regină, el a trebuit să înfrunte duşmănia neaşteptată a amazoanelor, provocată de Hera şi care a sfârşit printr-o veritabilă luptă. Eroul a ieşit victorios, a omorât-o pe Hipolita, i-a luat cingătoarea, iar pe drumul de întoarcere s-a oprit în Troada, unde a salvat-o pe Hesione de un monstru pe care Poseidon îl trimisese împotriva ei.

10) Prinderea boilor lui Gerion. Gerion, monstrul cu trei trupuri, trăia pe insula Eritia. Aici îşi ţinea Gerion vitele, care erau păzite de un gigant şi de un câine cu două capete (Ortros) şi pe care Euristeu i-a poruncit lui Heracle să i le aducă. Printre muncile preliminare prinderii boilor se numără ridicarea a două coloane (Coloanele lui Hercule) de partea cealaltă a strâmtorii Gibraltar, coloane numite Calpe şi Abila, lupta împotriva lui Anteu şi a lui Busiris. Legat de lupta cu Anteu este şi episodul capturării lui Heracle de către pigmei. Epuizat din cauza căldurii soarelui, Heracle a avut îndrăzneala să-l lovească cu săgeata pe însuşi Helios, zeul solar; impresionat de curajul eroului, Helios i-a dăruit o barcă de aur, cu care Heracle a ajuns uşor pe insula lui Gerion. Aici a reuşit să prindă vitele după ce i-a ucis pe paznici şi pe Gerion; la întoarcere a fost implicat în numeroase aventuri secundare pe când străbătea Galia, Italia, Iliria şi Tracia. După ce i-a înapoiat Soarelui barca de aur, Heracle s-a întors la Euristeu cu vitele, care au fost sacrificate în cinstea Herei.

11) Culegerea merelor din grădina Hesperidelor. La nunta sa, Hera primise în dar de la Geea nişte mere de aur, pe care le încredinţase Hesperidelor, în ţinutul hiperboreenilor, să le păzească. Heracle a primit poruncă de la Euristeu să-i aducă merele. Dificultatea sarcinii consta nu doar în faptul că eroul trebuia să treacă de paznicul merelor, balaurul Ladon, ci mai ales în aceea că trebuia să găsească mai întâi locul unde se aflau acestea. Descoperirea locului a fost o întreprindere grea şi de durată; chiar şi anticii plasau diferit grădina Hesperidelor: uneori la vest de Libia, uneori pe coastele muntelui Atlas, alteori în ţinutul hiperboreenilor. Numai Nereu l-a putut îndruma pe Heracle, nu fără să încerce să-i scape cu orice chip. Asemenea călătoriei de întoarcere după prinderea boilor lui Gerion, şi aceasta a fost presărată de episoade colaterale: lupta cu Cicnos, cea cu Busiris şi cea cu Anteu, legate de altfel şi de expediţia împotriva lui Gerion, urcarea pe muntele Caucaz, unde Heracle l-a eliberat pe Prometeu, care era legat de o stâncă şi care, în semn de recunoştinţă, i-a oferit eroului câteva sfaturi utile pentru acţiunea sa. În cele din urmă, Heracle a ajuns la muntele Atlas, după ce l-a învins în luptă pe Triton, şi aici i-a dat lui Atlas sarcina să culeagă merele în locul său, oferindu-se să susţină în locul acestuia bolta cerească. Atlas i-a adus merele, dar a refuzat să-şi reia locul, şi numai printr-un şiretlic Heracle a reuşit să plece. Euristeu i-a dat eroului merele, dar acesta le-a dăruit, la rândul său, Atenei, care le-a aşezat la locul lor. Potrivit unei alte versiuni, Heracle l-ar fi ucis şi pe balaurul Ladon. În altă povestire, Hesperidele, disperate din cauza furtului merelor, au fost preschimbate în copaci, sub care s-au odihnit mai apoi argonauţii. După o altă versiune, balaurul a fost aşezat în cer, unde a devenit constelaţia Balaurului.

12) Prinderea lui Cerber în infern. În secvenţa tradiţională, aceasta este cea din urmă şi cea mai grea dintre muncile lui Heracle. Însoţit de Hermes şi de Atena, Heracle a coborât în infern la Tenaros, în Laconia, după ce a fost iniţiat în Misterele Eleusine, care te învăţau cum să ajungi în lumea de dincolo. Când sufletele celor morţi au aflat că Heracle urma să vină, au fugit înfricoşate. Au rămas doar Gorgona, care era însă o umbră iluzorie, şi Meleagru, care, în cuvinte înduioşătoare, i-a povestit lui Heracle sfârşitul său şi i-a cerut veşti despre sora sa, Deianira. În Hades, Heracle l-a eliberat pe Tezeu de chinuri şi pe Ascalafos de bolovanul care îl strivea; a vrut să le ofere morţilor ca sacrificiu câteva vite din turmele lui Hades şi l-ar fi ucis pe paznicul lor, Menetes, dacă Persefona nu l-ar fi împiedicat; în sfârşit, a primit de la Pluton permisiunea de a-l lua cu sine pe pământ pe Cerber, cu condiţia să nu folosească arme. Heracle a reuşit să-l ia pe Cerber şi i l-a dus lui Euristeu, apoi l-a condus înapoi în infern. Într-o variantă a povestirii tradiţionale, Euripide îşi imaginează că, în timp ce Heracle se afla în infern, un uzurpator din insula Eubeea, pe nume Creon, a încercat să pună stăpânire pe Teba. Heracle l-a înfruntat şi l-a ucis; pe când aducea un sacrificiu de mulţumire, Hera i-a luat minţile. Nebunia lui Heracle era explicată şi plasată diferit în cadrul întreprinderilor eroului.

Ultima parte AICI

*****

sursa: Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Traducere de Emanuela Stoleriu, Dragoş Cojocaru, Dana Zamosteanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: