Documente celebre ale istoriei. Magna Charta Libertatum. (I)

john kingRegele Ioan – Inteligent, cultivat, dar laş, perfid, lacom şi crud

În acele zile de vară ale anului 1215, câmpia de la Runnymede, unde în vremurile străvechi se adunau anglo-saxonii pentru o discuta chestiunile de stat, îşi schimbase cu totul înfăţişarea. Zeci de corturi de toate culorile, forfotă de cavaleri şi scutieri, nechezat de cai şi zvon de vorbă însufleţeau pajiştea, până atunci atât de liniştită, ce se întindea între Staines şi Windsor. Printre cei de faţă se distingeau arhiepiscopul de Canterbury, Stephen Longton, şi mulţi dintre baronii cei mai de seamă ai regatului Angliei. Înfrigurarea aşteptării îi cuprinsese pe toţi, căci înaltul oaspete încă nu se ivise. Era aşteptat însuşi regele Angliei, Ioan, supranumit Fără de ţară pentru că, la naştere, spre deosebire de fraţii săi mai mari, nu primise nici un domeniu din posesiunile continentale ale Coroanei britanice. Fusese uns cu monarh în anul 1199, după moartea fratelui său, cruciatul Richard Inimă de Leu.

Inteligent, cultivat, dar laş, perfid, lacom şi crud, Ioan nu era iubit nici de popor, nici de nobilime. „Oricât de negru ar fi iadul, prezenţa lui Ioan l-ar mânji” – spuneau despre el contemporanii. Era bănuit că îl asasinase pe nepotul său, Arthur de Bretania, pe care Richard îl desemnase iniţial moştenitor al tronului. Intrat în conflict cu marele politician şi războinic care a fost Filip August, regele Franţei (1180-1223), Ioan pierduse aproape fară luptă toate domeniile sale din Franţa, cu excepţia Aquitaniei, aflată în extremitatea ei sud-vestică. Intrase în conflict cu papa Inocenţiu al III-lea, care îl declarase detronat şi dăduse coroana lui Filip August. La frontiere, welşii şi scoţienii se agitau, hărţuindu-i trupele.

Reconciliat cu chiu cu vai cu Sfântul Scaun, Ioan încercase o lovitură decisivă împotriva lui Filip August, înjghebând o vastă coaliţie în care intrau contele Flandrei, Ferrand, împăratul Otto al Sfântului Imperiu roman de naţiune germană, contele de Boulogne şi nobilimea olandeză şi lorenă. O armată de 80.000 de cavaleri a aliaţilor fusese însă tăiată în bucăţi la Bouvines, în 1214, de către francezi, astfel că situaţia regelui Angliei ajunsese curând dintre cele mai nesigure.

Întors în Anglia (octombrie 1214) cu un prestigiu serios ştirbit, Ioan găsise pe baroni în stare de revoltă aproape deschisă împotriva sa. Întâlniri secrete la Saint Edmundsbury pregătiseră spiritele pentru o acţiune hotărâtă, care să ceară regelui respectarea vechilor „libertăţi” ale nobilimii, statuate mai precis pentru prima oară în scris în carta lui Henric I (1100-1135). Fuseseră sprijiniţi şi de orăşenii Londrei, care le deschiseseră porţile oraşului, astfel că regele se văzuse silit să vină în iunie pe câmpia de la Runnymede pentru a primi doleanţele baronilor. Părăsit de toţi ai săi – rămăsese numai cu şapte cavaleri credincioşi -, regele îşi pusese, în cele din urmă, marele sigiliu pe acest document. Nu o făcuse de bună voie căci, spune un contemporan, pe urmă nu mai avea linişte, „scrâşnea din dinţi, holba ochii rătăciţi şi rodea bucăţi de lemn” din cauza ideii că devenise sclavul nobililor săi.


sursa: Documente celebre ale istoriei. Magna Charta Libertatum, Magazin istoric, anul IV, Nr.9(42), septembrie 1970

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: