Arhive etichetă: cehov

„Livada cu vişini” de Cehov

cehovEmoţia pe care o stârneşte Livada cu vişini se naşte din contrastul dintre tragismul înăbuşit al subiectului şi comicul discret al personajelor. Şi mai mult decât în celelalte piese ale lui Cehov, tensiunea dramatică este creată de absenţa acţiunii. Prins în mrejele unui dialog aluziv, indolent, cotidian, publicul nu se mai aşteaptă la niciun fel de schimbare. Se teme chiar ca nu cumva vreo întâmplare neprevăzută să tulbure cursul vieţii de provincie şi mai ales se teme ca nu cumva să se vândă livada. Pentru că centrul piesei este tocmai această reşedinţă străveche a familiei, încărcată de amintiri, pe care proprietarii, aproape ruinaţi, vor fi siliţi să o vândă.

Liubov Raneskaia şi fratele ei, Leonid Gaev, se gândesc cu nostalgie la casa lor de la ţară, la camerele lor de când erau copii, la vişinii în floare. Dar sunt frivoli, incapabili să întreprindă ceva pentru salvarea locului pe care îl îndrăgesc atât de mult. Nici unuia dintre ei nu-i place să ia hotărâri, îşi amână mereu obligaţiile plictisitoare şi lasă rezolvarea problemelor în seama norocului. Liubov Raneskaia nu-şi dă nici măcar osteneala să ceară ajutorul unei mătuşi bogate care ar putea împiedica vânzarea moşiei, iar Gaev joacă biliard în aşteptarea dezastrului. Liubov Raneskaia are un iubit care o aşteaptă la Paris, iar Gaev e preocupat de perspectiva găsirii unui post la o bancă. Cât despre Ania şi Trofimov, pereche reprezentând tinereţea, ei întâmpină vesel pierderea livezii. „Rusia întreagă este livada noastră” îi spunea Trofimov Aniei. „Pământul nostru este întins şi frumos. Are o mulţime de locuri minunate.”

Nepăsarea generală devine şi mai evidentă în serbarea improvizată din actul trei, chiar în timp ce se hotărăşte soarta livezii. Toată lumea bea, valsează, cochetează, ca să uite de groaznica vânzare. Casa primeşte lovitura de graţie, iar proprietarii dansează pe cadavrul ei.

Continuă citirea →

„Trei surori” de Cehov

cehovFiice de general, cele trei surori se născuseră la Moscova şi sperau nebuneşte să se întoarcă acolo pentru a scăpa de vulgaritatea şi nimicnicia vieţii de provincie. „La Moscova ! La Moscova !” Laimotivul lor străbătea piesa de la un capăt la celălalt. Dar singurul lor punct comun era numai această nostalgie dureroasă.

Sora cea mare, Olga, rigidă, melancolică, pătrunsă de sentimentul datoriei, era învăţătoare şi părea hotărâtă să rămână fată bătrână. Cea de-a doua, Maşa, era o fiinţă bruscă, sensibilă, ferventă. Se căsătorise din dragoste cu un învăţător prost şi plin de pretenţii, şi dădea vina pe întregul univers pentru decepţia ei. Cea mai mică, Irina, veselă şi spontană, se hrănea cu speranţe şi ardea de dorinţa de a se devota unei cauze şi de a crede. Toate trei se consolau de frustrările lor prin visare.

Şi, deodată, şocul realităţii. Un regiment tocmai se instalase în orăşel. Câţiva ofiţeri au început să le vină în casă. Au început să se înfiripeze intrigi palide, dar promiţătoare. Scoase din amorţeală, cele trei surori îşi recăpătau cheful de viaţă. Curajoasa Olga se gândea să abandoneze şcoala, Maşa, cea decepţionată în căsnicie, se înflăcăra pentru locotenent-colonelul Verşinin, iar frageda Irina primea cererea în căsătorie a unui ofiţer.

Continuă citirea →

„Unchiul Vania” de Cehov

cehovÎn Unchiul Vania Cehov a revenit la temele care îi erau familiare: uzura lentă a sufletelor prin repetarea gesturilor zilnice, plictiseala vieţii trândave de la ţară, înfruntarea dintre caracterele negative şi cele care încearcă să se facă utile semenilor.

Din prima categorie face parte renumitul profesor Serebriakov, personaj găunos şi infatuat, şi soţia lui, tânăra şi frumoasa Elena. Din cea de-a doua categorie face parte unchiul Vania, bun, simplu şi devotat, administrând cu ajutorul nepoatei sale Sonia proprietatea pe care aceasta o moştenise de la mama ei, prima soţie a lui Serebriakov. Când unchiul Vania, care se sacrificase toată viaţa pentru cumnatul său, „strălucitul profesor”, descoperă că acesta nu era decât o nulitate politică, un parazit infatuat, se lasă cuprins de disperare şi de ură. Curând, în egoismul său orb, Serebriakov se gândeşte să vândă prorpietatea pentru a-şi permite o viaţă mai îmbietoare. Atunci, blândul unchi Vania, exasperat, trage în el, dar nu-l nimereşte.

Continuă citirea →

„Pescăruşul” de Cehov

cehovÎn „Pescăruşul”, un grup de personaje aflat într-o casă la ţară, pe malul unui lac, se zbat să scape de destinul lor mohorât. Actriţa Arkadina e obsedată de bătrâneţe, fratele ei Sorin, ar vrea să trăiască mai intens, scriitorul parvenit Trigorin ar dori să cunoască alte pasiuni decât scrisul, tânărul său confrate, Treplev, are ambiţia de a descoperi şi de a impune o nouă formulă artistică, iar micuţa Nina, proaspătă şi impulsivă, visează să ajungă o mare actriţă şi să savureze „adevărata glorie, gloria răsunătoare.” Dorinţa de reuşită este atât de vie în ea încât dispreţuieşte dragostea sinceră a lui Treplev şi se apropie de celebrul Trigorin, sperând un ajutor în cariera teatrală. Disperat, tânărul scriitor încearcă să se sinucidă, dar nu reuşeşete. O va vedea pe Nina plecând cu Trigorin, pe care îl detestă pentru norocul lui.

Se scurg doi ani şi, în ultimul act, personajele sunt nevoite să admită că speranţele li s-au spulberat izbindu-se de obstacolele din viaţa de zi cu zi. Sorin, care se temea „să nu prindă miros de închis, ca un ţigaret vechi, mucegăit, într-un ungher”, nu mai este decât un biet paralizat plictisit. Maşa, care îl iubea în taină pe Treplev, s-a căsătorit cu un învăţător oarecare şi s-a apucat de băut ca să-şi uite iluziile. Trigorin e cufundat mai mult decât oricând într-o literatură convenţională care îl dezamăgeşte. Cât despre Nina, abandonată de scriitor, pierduse copilul pe care-l avusese cu el. Fără să fi avut succes în teatru, făcea parte acum dintr-o mică trupă ambulantă. Drumul larg pe care-l visa se îngustase cât o potecă. Refuza totuşi să se recunoască înfrântă. Treplev, revăzând-o, îi mărturiseşte că încă o mai iubeşte şi pentru că ea îl respinge are o nouă tentativă de sinucidere, care de astă dată nu dă greş.

Continuă citirea →

Viaţa lui Cehov (II)

cehov anton pavloviciDupă ce a contribuit, atât ca medic, cât şi ca administrator medical, la ameliorarea consecinţelor foametei cumplite din 1891-1892, Cehov a cumpărat o moşie în satul Melihovo, la cca 80 km sud de Moscova. Aceasta a fost reşedinţa sa cca şase ani şi, în acelaşi timp, un adăpost pentru vârstnicii săi părinţi şi pentru sora lui Maria, care se îngrijea de gospodărirea casei şi care nu se măritase special pentru a-şi putea îngriji fratele.

Perioada Melihovo a fost cea mai fertilă din viaţa lui Cehov în domeniul prozei scurte, pentru că acum compune Zvăpăiata (Poprîgunia), Vecinii (Sosedi, 1892), Povestea unui necunoscut (Rasskaz neizvestnogo celoveka, 1893), Călugărul negru (Cernîi monah, 1894), Omorul (Ubiistvo) şi Ariadna (1895), între multe alte capodopere. Viaţa rurală devine una dintre temele principale ale scrierilor sale, îndeosebi în Ţăranii (Mujiki, 1897). Fără vreo intrigă spectaculoasă, această secvenţă de schiţe excepţional redactate a provocat în Rusia un scandal mai mare decât orice alt text al autorului, în parte datorită refuzului său de a se supune convenţiei conform căreia scriitorii prezentau, în mod normal, ţărănimea rusă într-o lumină sentimentală şi edulcorată.

Continuând să creeze numeroase portrete ale intelectualilor vremii, Cehov a descris lumea negustorilor şi a fabricanţilor în texte precum Împărăţia femeilor (Babie ţarstvo, 1894) şi Trei ani (Tri goda, 1895). Aşa cum s-a remarcat de multe ori, opera sa oferă o panoramă a Rusiei vremii, şi încă atât de exactă încât poate fi folosită chiar ca sursă pentru cercetări sociologice.

Continuă citirea →

Viaţa lui Cehov (I)

anton cehovCehov, Anton Pavlovici (29.01.1860, Taganrog, Rusia – 14/15.07.1904, Badenweiller, Germania). Scriitor rus, important dramaturg şi maestru al prozei scurte de factură modernă.

Artist al exprimării laconice şi precise, Cehov a sondat adâncimile naturii umane, dezvăluind motivaţiile secrete ale personajelor sale. Cele mai bune piese şi povestiri scrise de el sunt lipsite de intrigi complicate şi de rezolvări clare. Concentrându-se asupra unor fapte aparent triviale, ele creează o atmosferă specială, numită uneori melancolică sau lirică. Cehov a descris viaţa societăţii ruse contemporane lui folosind o metodă înşelător de simplă, fără procedee literare vizibile, fiind considerat principalul reprezentant al realismului rus de la sfârşitul secolului XIX.

Copilăria şi tinereţea

Tatăl lui Cehov era un băcan destul de sărac, cu o fire cazonă şi evlavioasă, care se născuse iobag. Şi-a silit fiul să lucreze ca vânzător în prăvălia sa şi l-a înscris într-un cor bisericesc pe care îl dirija el însuşi. În ciuda blândeţii mamei sale, copilăria a rămas pentru Cehov o amintire dureroasă, deşi ulterior s-a dovedit a fi o experienţă intensă şi plină de vitalitate pe care scriitorul a invocat-o adesea în operele sale.

După ce a frecventat scurtă vreme o şcoală locală grecească, Cehov a fost admis în gimnaziul (liceul) orăşenesc, unde a rămas timp de 10 ani. Aici a primit cea mai bună educaţie disponibilă în mod obişnuit la vremea respectivă – riguroasă, dar lipsită de imaginaţie, bazată pe clasicii greci şi latini. În timpul ultimilor trei ani de şcoală, Cehov a locuit singur şi s-a întreţinut din meditaţiile date elevilor din clasele mai mici, căci tatăl său, ajuns la faliment, se mutase cu restul familiei la Moscova pentru a-şi încerca din nou norocul.

Continuă citirea →