Arhive etichetă: George Bernard Shaw

Înțepături

ishawge001p1George Bernard Shaw se afla de mai multă vreme în relații nu tocmai amicale cu Winston Churchill.

Cu un prilej i-a scris acestuia: „V-am rezervat două locuri la premiera spectacolului meu. Puteți veni cu un prieten, dacă aveți vreunul!”

Churchill i-a răspuns: „Nu pot veni la premieră. O să încerc seara următoare, dacă se mai ține spectacolul!” 🙂

Continuă citirea →

George Bernard Shaw şi prietenii

shaw george

Un chirurg şi un avocat, prieteni cu George Bernard Shaw, în timp ce luau cu toţii masa într-un restaurant, povesteau istorioare în care erau ironizaţi scriitorii.

Tu nu ştii nicio poveste ? îl întrebă unul din prieteni pe Bernard Shaw.

Eu ştiu numai una, răspunse Shaw. În timpul unei operaţii, începu el, un cunoscut de-al meu, chirurg, şi-a pierdut nervii şi, din greşeală, i-a amputat pacientului conştiinţa.

Cei doi asteptau nerăbdători continuarea.

-Ei, şi ? întrebă avocatul, curios. Asta-i tot?

Nu, continuă Shaw. Bolnavul, cu toate acestea, s-a făcut sănătos, dar fiindcă nu mai avea conştiinţă s-a făcut avocat!  🙂

Depinde ce sperati!

Shaw

O doamnă al cărei soţ era bolnav, îl întrebă pe marele dramaturg George Bernard  Shaw, care venise să-l vadă:

Ce părere aveţi, maestre ? E vreo speranţă ?

Hm ! – spuse maliţios Shaw – totul depinde de ceea ce speraţi dv ! 🙂

Despre patriotism – George Bernard Shaw

Patriotismul este convingerea că ţara ta este superioară celorlalte din cauză că tu te-ai născut acolo! 🙂

Consumați balene!

Marele scriitor irlandez George Bernard Shaw a fost invitat ca punct de atracție la masa unor aristocrați. Amfitrioana, cunoscută pentru inteligența sa cam șubredă, făcu imprudența să-l întrebe:

– Spuneți-mi, vă rog; am auzit că peștele regenerează materia cenușie. Ce pește mă sfătuiți să consum ?

– Balena ! – răspunse prompt Shaw. 🙂

De ce Dumnezeu a creat întâi bărbatul?

O doamnă îl întrebă odată pe dramaturgul George Bernard Shaw:

Cum credeţi, de ce Dumnezeu a creat întâi bărbatul şi abia apoi femeia?

În stilul său inconfundabil, Shaw răspunse:

Probabil, Dumnezeu nu dorea ca în timp ce va crea bărbatul, femeia să-l sâcâie cu sfaturile ei! 🙂

Testamentul lui George Bernard Shaw

GEORGE BERNARD SHAW


– decedat în 1950, în Hertfordshire, Anglia

– ultima dorinţă – A cerut să nu i se organizeze nici o slujbă religioasă, iar piatra sa funerară să nu „ia forma unei cruci sau a oricărui alt instrument de tortură sau simbol al sacrificiului de sânge”


George Bernard Shaw

Cel mai important dramaturg britanic din secolul al XVII-lea până în prezent, George Bernard Shaw a murit în vârstă de 94 de ani, lăsând în urmă o avere de peste trei sferturi de milion de dolari, în aceea vreme una din cele mai mari ale unui scriitor.

Un titan al literaturii, ale cărui piese spirituale şi amuzante sunt pătrunse de pasiunea pentru reforma socială, Shaw a produs un testament fascinant prin care a încercat să realizeze, şi dincolo de mormânt, o reformă educaţională de proporţii. El a lăsat o parte considerabilă a averii sale pentru introducerea în toată lumea anglofonă a aşa-numitului Alfabet Britanic Propus, ce conţinea 40 de litere, acesta fiind unul dintre proiectele sale de-o viaţă.

În anul 1898, în vârstă de 42 de ani, Shaw s-a căsătorit cu o asistentă medicală pe nume Charlotte Payne-Townshend. Căsătoria, celebră prin caracterul ei cast, a durat 35 de ani, Shaw satisfăcându-şi nevoile sexuale prin intermediul aventurilor cu actriţele ce jucau în piesele lui. La moartea lui Charlotte, în anul 1943, dramaturgul, ale cărui trăsături – chip aspru, barbă ţepoasă şi baston monden – erau la fel de bine cunoscute lumii ca şi piesele sale de teatru, s-a izolat. El triumfase cu Om şi supraom, Maiorul Barbara şi Sfânta Ioana, câştigase în 1925 Premiul Nobel pentru literatură, ajunsese bogat după anii iniţiali de greutăţi, iar acum nu-şi mai dorea decât moartea.

Totuşi, el a trăit suficient pentru a-şi sărbători a 94-a aniversare pe data de 26 iulie 1950, în casa lui din apropiere de Welwyn, Hertfordshire. La scurt timp a căzut în gradină în timp ce curăţa nişte arbuşti, fracturându-şi un femur. Convalescenţa i-a fost complicată de o operaţie necesară de scoatere a unor calculi renali, iar dramaturgul şi-a simţit declinul. „Nu vei rămâne celebru dacă-mi revin”, i-a spus el medicului său. „Chirurgii ajung celebri doar atunci cand le mor pacienţii”.

În timp ce-si aştepta sfârşitul, Shaw şi-a recitit testamentul: „Doresc ca trupul meu neînsufleţit să fie incinerat, iar cenuşa să-mi fie amestecată cu cea a regretatei mele soţii”. El a dorit ca rămăşiţele împreunate să fie împrăştiate în grădina casei în care cei doi trăiseră vreme de 35 de ani.

Maiorul Barbara

În testamentul său, Shaw a atacat religia. Fără a se teme că va supăra un Dumnezeu a cărui existenţă o punea sub semnul întrebării, el a inclus o declaraţie prin care accepta saga creaţiei milenare a lui Darwin în faţa rezumatului de şase zile al Bibliei. El a cerut să nu se organizeze nici o slujbă religioasă ce ar putea sugera lumii că el „acceptă dogmele specifice unei biserici recunoscute”. Şi, fiind dintotdeauna un personaj ce şi-a spus cu voce tare orice părere, în perioada dinaintea morţii el devenise blasfemiator, cerându-le executorilor ca piatra funerară de pe mormântul său să nu „ia forma unei cruci sau a oricărui alt instrument de tortură sau simbol al sacrificiului de sânge”.

Sfârşitul s-a petrecut pe data de 2 noiembrie, când febra i-a urcat la 42 de grade. Omul de teatru al cărui spirit energic l-a păstrat în atenţia publică vreme de mai bine de o jumătate de secol, i s-a adresat ironic unei persoane venite să-l viziteze: „Oricum, cel puţin va fi o experienţă  cu totul nouă”, apoi a intrat în comă şi a murit o oră mai târziu. Cei prezenţi au afirmat că Shaw a murit cu un zâmbet straniu pe chip, „de parcă el era cel ce a râs la urmă”.

Moştenirea destinată hobby-lui său, Alfabetul Britanic Propus, a provocat reacţii de dezaprobare din partea multora ce erau de părere că banii ar fi putut fi cheltuiţi într-un mod mai folositor. Cele 40 de litere bazate pe fonetică aveau rolul de a uşura ortografierea şi de a reduce caracterul arbitrar al acesteia şi l-au fascinat pe Shaw încă din copilaria petrecută la Dublin. În testamentul său cerea ca un expert în fonetică să transcrie textul piesei sale Androcle şi leul în noul alfabet, dorinţă ce i-a fost îndeplinită. Însă Curtea Britanică de Autentificare Testamentară a stabilit că specificaţiile din testamentul lui Shaw privind alfabetul ce urma să reformeze scrierea occidentală erau imposibil de îndeplinit.

În schimb, suma de bani a fost distribuită unui număr de trei organizaţii. Shaw, anticipând acest gen de probleme, alesese personal organizaţiile ca variantă secundară pentru a beneficia de moştenire. Fiecare dintre acestea avea o însemnătate specială pentru el: Galeria Naţională irlandeză, unde tânărul Shaw îşi petrecuse ore îndelungate studiind şi învăţând despre artă; Muzeul Britanic care, în deceniul lui de sărăcie, a reprezentat biblioteca şi clubul său; Academia Regală de Artă Dramatică, în semn de mulţumire faţă de zecile de actori care i-au păstrat piesele vii.

Ultimele cuvinte ale testamentului se adresează „artiştilor ce au cooperat cu mine prin interpretarea pieselor mele” şi care „nu doar că mi-au făcut posibilă cariera, dar au sfinţit-o cu relaţii umane binevoitoare”.