Ce se întâmplă cu adevărat în Israel și Gaza?
Bine ați venit, dragi prieteni, la acest episod special despre Ce se întâmplă cu adevărat în Israel și Gaza?
Întreaga lume este șocată de evenimentele recente din Israel. Știrile sunt tulburătoare. Atacuri surprinzătoare cu un impact grav asupra civililor. Violențe grave, multe victime. Dar ce se întâmplă cu adevărat în Israel și Gaza? Ce este Hamas? Ce este Fâșia Gaza și de ce este importantă? Ce este Palestina? De ce a lansat Hamas cel mai recent atac? De ce nu a fost prevăzut atacul de către serviciile secrete israeliene? Cum se implică SUA? Ce s-ar putea întâmpla în continuare? Răspunsuri la aceste întrebări legitime le-am găsit într-o analiză recentă a BBC pe care o prezint în continuare.
Ce este Hamas?
Hamas este un grup militant palestinian care conduce Fâșia Gaza. Numele său este un acronim pentru Harakat al-Muqawama al-Islamiya, sau „Mișcarea de rezistență islamică”, și înseamnă „zel” în arabă. Grupul a jurat să distrugă Israelul și dorește să îl înlocuiască cu un stat islamic. Hamas a purtat mai multe războaie cu Israelul de când a preluat puterea în Gaza, în 2007. A lansat – sau a permis altor grupuri militante să lanseze – mii de rachete asupra Israelului și a efectuat alte atacuri mortale. Ca răspuns, Israelul a atacat în repetate rânduri Hamas cu lovituri aeriene și a trimis trupe în Gaza în timpul a două dintre războaie. Împreună cu Egiptul, Israelul a blocat Fâșia Gaza din 2007, din motive pe care le descrie ca fiind de securitate. Hamas – sau, în unele cazuri, aripa sa militară – a fost desemnată drept grup terorist de către Israel, Statele Unite, Uniunea Europeană și Regatul Unit, precum și de alte țări. Iranul sprijină grupul, oferindu-i finanțare, arme și instruire.
Ce este Fâșia Gaza și de ce este importantă?
Fâșia Gaza este un teritoriu lung de 41 km și lat de 10 km, situat între Israel, Egipt și Marea Mediterană. Inițial ocupată de Egipt, Gaza a fost capturată de Israel în timpul războiului din 1967 din Orientul Mijlociu, împreună cu Cisiordania și Ierusalimul de Est. Israelul și-a retras trupele și aproximativ 7.000 de coloniști din zonă în 2005. În prezent, Gaza găzduiește aproximativ 2,3 milioane de persoane și are una dintre cele mai dense populații din lume.
Israelul controlează spațiul aerian deasupra Fâșiei Gaza și a țărmului acesteia și controlează strict circulația persoanelor și a bunurilor prin punctele sale de trecere a frontierei. În mod similar, Egiptul controlează cine intră și cine iese prin frontiera sa cu Gaza.
Aproximativ 80% din populația din Gaza depinde de ajutorul internațional, potrivit ONU, iar aproximativ un milion de persoane depind de ajutorul alimentar zilnic. După atacul fără precedent al Hamas, Israelul a anunțat un „asediu” al Gazei – tăindu-i aprovizionarea cu energie electrică, combustibil, alimente, bunuri și apă.
În Gaza nu mai există curent electric, după ce singura centrală electrică a rămas fără combustibil. Fără electricitate, se așteaptă ca sistemele de apă și canalizare din Gaza să se oprească și ele. Locuitorii din Gaza vor trebui să se bazeze pe generatoare de electricitate – dacă au combustibil pentru a le face să funcționeze
Ce este Palestina?
Cisiordania și Gaza, cunoscute sub numele de teritoriile palestiniene, precum și Ierusalimul de Est și Israelul, au făcut parte dintr-un teritoriu cunoscut sub numele de Palestina din epoca romană până la mijlocul secolului al XX-lea. Acestea au fost, de asemenea, teritoriile regatelor evreiești din Biblie și sunt considerate de mulți evrei ca fiind patria lor străveche.
Israelul a fost declarat stat în 1948, deși terenul este încă denumit Palestina de către cei care nu recunosc dreptul Israelului de a exista. Palestinienii folosesc, de asemenea, numele Palestina ca termen generic pentru Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est.
De ce a lansat Hamas cel mai recent atac?
Deși atacul militanților din 7 octombrie a fost neașteptat, acesta a avut loc într-un moment de creștere a tensiunilor israeliano-palestiniene. Anul acesta a fost cel mai sângeros din istorie pentru palestinienii care trăiesc în Cisiordania ocupată de Israel, ceea ce ar fi putut motiva Hamas să lovească Israelul cu un atac spectaculos. De asemenea, este posibil ca Hamas să fi căutat să obțină o victorie propagandistică semnificativă împotriva Israelului pentru a-și spori popularitatea în rândul palestinienilor obișnuiți. Faptul că a luat atât de mulți ostatici israelieni este considerat a fi menit să exercite presiuni asupra Israelului pentru a elibera o parte din cei aproximativ 4 500 de palestinieni deținuți în închisorile israeliene – o problemă extrem de emoțională pentru toți palestinienii. Există, de asemenea, speculații conform cărora atacul a fost orchestrat de Iran – dușmanul de moarte al Israelului – deși liderul suprem al Iranului a negat implicarea țării sale. De asemenea, Iranul și Hamas se opun cu fermitate perspectivei tot mai mari a unui acord de pace istoric între Israel și Arabia Saudită. Acesta ar putea fi zădărnicit dacă răspunsul militar al Israelului la atacurile Hamas provoacă o furie generalizată în lumea arabă.
Cum se compară acest lucru cu atacurile anterioare ale Hamas?
Jeremy Bowen, editorul specializat pe probleme internaționale al BBC, spune că aceasta este cea mai ambițioasă operațiune pe care Hamas a lansat-o vreodată din Gaza și cel mai serios atac transfrontalier cu care Israelul s-a confruntat în mai mult de o generație.
De ce nu a fost prevăzut atacul de către serviciile secrete israeliene?
Având în vedere resursele combinate ale Shin Bet, serviciile de securitate internă israeliene, agenția sa de spionaj extern Mossad și toate resursele Forțelor de Apărare ale Israelului, corespondentul pe probleme de securitate al BBC, Frank Gardner, spune că este uimitor faptul că nimeni nu a prevăzut acest lucru sau nu a acționat în cazul în care a avut un avertisment.
Israelul are, fără îndoială, cele mai extinse și mai bine finanțate servicii de informații din Orientul Mijlociu, cu informatori și agenți în interiorul grupurilor militante palestiniene, precum și în Liban, Siria și în alte părți.
Gardul de la granița dintre Gaza și Israel are camere de luat vederi, senzori de mișcare la sol și patrule regulate ale armatei. Gardul acoperit cu sârmă ghimpată ar fi trebuit să fie o „barieră inteligentă” pentru a preveni exact tipul de infiltrare care a avut loc în acest atac. Dar militanții Hamas pur și simplu și-au croit drum prin el cu buldozerele, au făcut găuri în sârmă sau au intrat în Israel dinspre mare și cu parapanta.
Cum se implică SUA?
SUA este cel mai apropiat aliat al Israelului, iar administrațiile succesive au declarat angajamentul „de fier” al SUA față de securitatea Israelului. În urma atacului Hamas, SUA au anunțat că vor muta un portavion, nave și avioane în estul Mediteranei și că vor oferi Israelului echipamente și muniții suplimentare. Pe lângă faptul că este o dovadă de sprijin față de Israel, această mișcare ar putea fi un avertisment pentru puternica grupare militantă libaneză Hezbollah – un inamic al Israelului și susținător al Hamas – să nu atace Israelul.
Cel puțin 14 cetățeni americani – alături de victime din aproximativ 16 țări, cu excepția Israelului – au fost uciși în atacul Hamas. Mai mulți cetățeni americani se numără, de asemenea, printre zecile de persoane ținute ostatice de Hamas în Gaza.
Ce s-a întâmplat în 1973 și de ce oamenii compară acest lucru cu ultimul atac al Hamas?
Unii compară atacul Hamas cu ceea ce israelienii numesc Războiul de Yom Kippur din 1973. În urmă cu 50 de ani, Israelul a fost surprins de un atac surpriză al Egiptului și al Siriei în ziua sfântă evreiască de Yom Kippur. Forțele arabe au făcut progrese semnificative înainte ca cele ale Israelului să reușească să le respingă. În timpul războiului, 2.656 de soldați israelieni au fost uciși și alte mii au fost răniți. De partea arabă, aproximativ 18.000 au fost uciși și zeci de mii au fost răniți. Faptul că Israelul a fost luat prins cu garda jos și a suferit atât de multe pierderi a avut un impact profund asupra psihicului israelian, iar concentrarea ulterioară asupra pregătirii militare i-a convins pe israelieni că un astfel de eveniment nu se va mai putea repeta niciodată.
Care ar putea fi răspunsul Israelului și al lumii arabe?
Comandantul militar al Hamas, Mohammed Deif, a făcut apel la palestinieni și la alți arabi să se alăture operațiunii militanților pentru a „mătura ocupația [israeliană]”.
Israelul vede, fără îndoială, potențialul unui război care s-ar putea deschide pe mai multe fronturi. Unul dintre cele mai grave scenarii ar fi implicarea mișcării libaneze Hezbollah. De la atac, gruparea militantă susținută de Iran a lansat o serie de rachete și obuze spre nordul Israelului. Forțele israeliene au răspuns prin atacarea pozițiilor Hezbollah și a altor infrastructuri. Armata israeliană a ordonat o întărire masivă a trupelor și este de așteptat să lanseze în curând o ofensivă terestră asupra Fâșiei Gaza.
Confruntările continuă. În ciuda numeroaselor eforturi de mediere și încercări de a obține încetarea focului, conflictul Israel-Gaza rămâne unul dintre cele mai sensibile și complexe conflicte din lume.
Mulțumesc că ați fost alături de mine astăzi. Nu uitați să vă abonați și să lăsați comentarii cu părerea voastră despre evenimentele prezentate. La revedere!
sursa informațiilor – https://www.bbc.com/news/world-middle…
Vă recomand să urmăriți și prezentarea video – https://www.youtube.com/watch?v=pOiQEEqcnsg
Originile conflictului arabo-israelian. Povestea din spatele știrilor
Bună ziua și bine ați venit, dragi prieteni, la acest episod special despre „Originile conflictului arabo-israelian. Povestea din spatele știrilor” Astăzi vom încerca să aflăm care sunt cauzele unuia dintre cele mai complexe și îndelungate conflicte din lume. Vom săpa adânc în istoria sa bogată și în cele mai semnificative evenimente pentru a dezvălui straturile sale istorice și religioase care au contribuit la formarea și perpetuarea acestui conflict.
Originea esențială a conflictului arabo-israelian se află în revendicarea unui teritoriu: acela al Palestinei. Atât evreii cât şi palestinienii încearcă fiecare să dovedească legitimitatea lor asupra acestui pământ.
Dar ce reprezintă Palestina? Este un teritoriu situat la sud-est de Marea Mediterană. Este identificată, de regulă, cu Canaan, cu Țara Israel a evreilor sau Țara Sfântă. Ea deține o importanță majoră pentru cele trei mari religii monoteiste: iudaism, creștinism și islam.
Plecând de la argumente religioase şi până la cele politice, evreii şi palestinienii încearcă fiecare să dovedească legitimitatea lor absolută asupra acestui pământ.
lată pe scurt o prezentare a cadrului istoric a ceea ce s-a întâmplat în Palestina.
Trebuie spus mai întâi că sursele antice transmise pe calea tradiției religioase au deținut dominanța în istoriografia acestei regiuni. Astfel, conform tradiției biblice, evreii au fost primii care au populat Palestina. Abraham se stabileşte în Canaan şi întemeiază poporul evreu, din porunca unui Dumnezeu cu care face mai apoi un pact care-i afirmă statutul de popor ales şi căruia i se acordă un pământ sfânt.
Urmează o perioadă agitată cu o ascensiune remarcabilă în vremea regilor David și Solomon, dar și un declin al puterii evreilor mai ales în vremea cuceririi romane. Din cauza revoltelor evreieşti, romanii distrug în anul 70 d. Hr. templul din lerusalim, iar după revolta din 135 evreii sunt expulzați din țară şi lerusalimul este distrus. Acesta este anul decisiv care marchează sfârşitul statului evreu: de acum ei vor fi lipsiți de o entitate teritorială şi politică proprie, fiind risipiți în întreaga lume.
Schimbări importante au avut loc și în teritoriul palestinian. Acesta a intrat sub stăpânirea Imperiului Bizantin până în 636, când o nouă putere – arabii, și o nouă religie – islamul îl vor ocupa. În 638 califul Omar intră în Ierusalim, al treilea oraș sfânt al musulmanilor după Mecca și Medina. Acesta este anul care marchează pentru arabi începutul stăpânirii de drept a acestor teritorii, în care evreii erau aproape absenți.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, dorința de identitate națională și statală se manifestă cu tot mai multă putere, atât în rândul evreilor cât și în rândul arabilor. Mișcarea sionistă apărută în Europa propune ca rezolvare a problemelor evreiești acordarea Palestinei ca stat al evreilor, în timp ce naționalismele arabe se manifestă cu o vigoare sporită. Ca urmare, sporesc tensiunile etnice din Palestina.
Momentul de cotitură relațiilor dintre arabi și evrei a avut loc în 1948, când David Ben-Gurion a proclamat independența statului Israel. Aceasta a dus la izbucnirea Primului Război Arabo-Israelian, cu statele arabe vecine invadând noul stat. Planul de partiție ONU, care prevedea împărțirea Palestinei în două state, nu a fost acceptat nici de arabi nici de conducătorii sioniști și astfel a început un conflict lung și sângeros care continuă și astăzi.
Închei această călătorie conștient de complexitatea conflictului arabo-israelian, dar și de necesitatea dialogului și înțelegerii pentru a construi un viitor fără război, suferință și victime. Soluționarea acestui conflict rămâne un obiectiv esențial pentru pacea în Orientul Mijlociu și în lumea întreagă.
Mulțumesc că ați fost alături de mine astăzi. Dacă v-a plăcut această explorare a originilor conflictului arabo-israelian, nu uitați să dați like, să vă abonați și să lăsați comentarii cu părerea voastră. La revedere!
Vă recomand să urmăriți și prezentarea video https://www.youtube.com/watch?v=mjiBXCq1WMY&t=11s
Iudaismul
Iudaismul, cea mai veche dintre cele trei mari religii monoteiste, furnizează fundalul istoric pentru creştinism şi islamism. O caracteristică a sa este că oferă o identitate bazată atât pe apartenenţa la o religie, cât şi la o naţiune. Acest dualism complex este evident în statul Israel, înfiinţat în 1948, în care coexistă sionismul laic şi iudaismul ortodox.
Moise vede Ţara Făgăduinţei
Legământul cu Dumnezeu. Tradiţia iudaică spune că Dumnezeu a făcut un legământ doar cu poporul lui Israel, teză fundamentală pentru religia iudaică. Dumnezeu, creatorul lumii şi al omenirii, i-a numit pe evrei, începând cu patriarhul Avraam, poporul său ales. Conştiinţa acestui fapt era totodată o mare cinste şi o povară. Omul este chemat să asculte de poruncile lui Dumnezeu, dar şi să aibă un comportament etic responsabil şi să dea socoteală pentru păcatele sale. Relaţia cu Divinitatea este percepută ca un dialog între Dumnezeu şi neamul omenesc, El făcându-şi adesea cunoscută voinţa prin profeţi. Dintre aceştia s-a remarcat Moise, care a adus oamenilor Legea, Tora. Potrivit tradiţiei iudaice, aceasta este doctrină, lege şi cuvântul revelat întreg al lui Dumnezeu. Ea conţine 613 porunci şi interdicţii. Moise a fost cel care a făcut trecerea de la credinţa în divinitatea tribală a evreilor, „Dumnezeu Tatăl“, la credinţa într-un spirit universal, „Yahve“. La început, acesta era cel mai puternic din panteon, devenind apoi unica divinitate.
Regatele Iuda şi Israel
Profetul Ilie ucide un preot al lui Baal
Rivalitatea pentm tron dintre succesorii lui Solomon a dus la scindarea regatului. Chiar şi după aceasta conducătorii regatelor Iuda şi Israel s-au confruntat cu o putemică opoziţie internă, în special religioasă, dar şi cu presiuni tot mai mari venite din exterior, din partea asirienilor şi a babilonienilor.
Cine a fost primul prim-ministru al Israelului?
Întrebări şi răspunsuri de cultură generală
Întrebare: Cine a fost primul prim-ministru al Israelului?
Răspuns: David Ben Gurion (1886-1973)
Cine a fost primul rege al Israelului?
Întrebări şi răspunsuri de cultură generală
Întrebare: Cine a fost primul rege al Israelului?
Răspuns: Saul
Cine a fost primul mare preot al Israelului?
Întrebări şi răspunsuri de cultură generală
Întrebare: Cine a fost primul mare preot al Israelului?
Răspuns: Aaron
Razboaiele arabo-israeliene
Războaiele arabo-israeliene reprezintă conflicte armate care au opus statul Israel ţărilor arabe vecine.
Imigraţia ebraică în Palestina a favorizat deja din anii ’30 confruntări sângeroase între coloni şi populaţia arabă, devenite constante după ce sioniştii au obţinut abandonarea teritoriului de către britanici şi ONU a stabilit împărţirea Palestinei în două state (1947).
Primul razboi arabo-israelian
Războiul civil s-a transformat în război deschis prin invadarea noului stat Israel, în mai 1948, de către armatele Ligii arabe (egiptene, iordaniene, irakiene, siriene şi libaneze), care, în ciuda superiorităţii numerice, au fost respinse şi invinse de armata israeliană, improvizată, dar bine motivată (1949).
Israelul şi-a lărgit graniţele prevăzute de planul ONU de împărţire înspre Galileea occidentală şi Negev, legând partea evreiască a Ieruslimului de restul teritoriului.
În urma acestui război a luat naştere şi problema refugiaţilor palestinieni (peste 500.000 de arabi au părăsit rapid Israelul), în timp ce a rămas deschis conflictul profund dintre cele două populaţii, cu o tensiune permanentă în privinţa frontierelor israeliene.
Războiul din 1956
În 1956, profitând de izolarea Egiptului (care lansase o cruciadă împotriva Israelului şi incheiase acordul cu ţările arabe care înconjurau Israelul) din cauza naţionalizării canalului de Suez, Israelul a dezlănţuit o ofensivă preventivă care, sub comanda lui M. Dayan, a dus la ocupararea temporară a Sinaiului şi a fâşiei Gaza. La acţiunea Israelului s-a adăugat intervenţia trupelor anglo-franceze din Port Fuad şi Port Said. Intervenţia ONU şi presiunile SUA şi URSS au determinat Israelul să se retragă (1957), în timp ce forţele ONU se plasau între egipteni şi israelieni.
Războiul de şase zile
În iunie 1967 o nouă tentativă de a întări solidaritatea dintre ţările arabe, făcută de Nasser şi urmată de cererea de retragere a forţelor de intervenţie ONU de la blocajul provocator al navelor israeliene din Golful Aqaba spre care se deschidea şi portul israelian Eilat, a creat motivul unui atac israelian ulterior. În ciuda amplitudinii coaliţiei arabe, armata statului evreiesc a obţinut, sub conducerea lui M. Dayan si Y. Rabin, succese rapide pe toate fronturile, obţinând în şase zile controlul Sinaiului (revenit apoi Egiptului în 1979), al „fâşiei” Gaza, Cisiordaniei şi a celorlalte înălţimi de pe Golan, înspre Siria.
Războiul de Yom-Kippur
Tensiunea permanentă, susţinută şi de superputerile SUA (care sprijinea Israelul) şi sovietică (tinzând să dobândească un rol mediteranean, înarmand unele ţări arabe), a produs în 6 octombrie 1973 un nou război, deschis de un atac egiptean de sărbătoarea ebraică a Kippurului, blocat după incertidunile iniţiale de rezistenţa israeliană eficientă, , angajată şi pe înălţimele Golanului de sirieni. Pe 22 octombrie ONU a impus încetarea focului şi a trimis căştile albastre pentru a controla o fâşie demilitarizată din Canalul de Suez. Acordul de pace cu Egiptul din 1979 a stabilit retragerea israelienilor din Sinai.
Pacea din 1993
După invazia israeliană a Libanului, în 1982, deschiderea unui front intern de luptă o dată cu Intidafa din 1987 şi rachetele lansate împotriva Israelului de către S. Hussein în cursul războiului din Golf (1991), acordurile de pace semnate la Washington între Israel şi OEP în 1993 (urmate de cel cu Iordania în 1994 şi începerea tratativelor su Siria) au pus bazele unei concilieri privind diferitele controverse regionale.
Judecata lui Solomon
Regele Solomon a condus timp de mai mult de patruzeci de ani cel mai puternic regat in istoria Israelului. El a fost (secolul 10 i.e.n.) al treilea rege al Israelului, dupa tatal sau, regele David, si regele Saul. Era faimos pentru intelepciune si apreciat pentru a fi construit marele Templu al lui Dumnezeu, Beit Hamigdash, in Ierusalim si pentru a fi adus o perioada de pace si prosperitate fara precedent in regat.
Iata o intamplare care dovedeste intelepciunea lui Solomon.
Au venit, odata, la Regele Solomon doua femei care se certau si nimeni nu le putea face dreptate, caci nimeni nu putea afla adevarul. Iata ce se intamplase: erau doua tinere mame, care locuiau in aceeasi casa si care nascusera de curand fiecare cate un prunc. Regele Solomon a ascultat-o pe cea dintai:
– Marite imparat, cer dreptate, caci pruncul acestei femei a murit azi-noapte, iar ea, vicleana, l-a luat din bratele mele pe al meu, in timp ce eu dormeam si acum, sustine ca este fiul ei si ca al meu ar fi murit. Nu e adevarat, pruncul acesta este al meu si vreau sa-mi dea copilul inapoi!
Solomon a ascultat-o si pe cea de-a doua femeie. Aceasta sustinea sus si tare ca ea este mama copilului adus cu ele si ca cealalta minte de fapt, doar ca sa-i ia copilul.
Regele asculta linistit si vazand cum galceava dintre cele doua femei nu contenea si-a dat seama cum o poate descoperi pe mincinoasa. S-a ridicat deodata cu hotarare si a strigat strajerilor:
– Aduceti-mi de indata sabia sa tai acest copil pe din doua si fiecare mama sa ia jumatate, caci altfel vad ca nu se pot impaca!
Una dintre femei a ramas muta de uimire, nestiind ce sa zica, dar cealalta a strigat sfasiata de durere si plangand:
– Nu, nu omorati pruncul! Lasati sa-l ia ea, mai bine sa-l ia ea decat sa moara copilul. Nu faceti asta, mai bine renunt eu la el, dar sa traiasca, decat sa moara…
In acea clipa regele Solomon a stiut ca aceasta e femeia care spunea adevarul. A privit-o cu bunatate si i-a zis:
– Fara nici o indoiala tu esti mama pruncului, caci dragostea ta este capabila de orice sacrificiu si numai o mama adevarata ar fi in stare de orice pentru a-i salva viata copilului. Ia-ti fiul si mergeti cu pace inapoi la casa voastra.
Vestea despre cum a stiut regele Solomon sa afle adevarul si sa imparta dreptatea s-a raspandit cu repeziciune in intreg regatul si toti oamenii multumeau lui Dumnezeu ca i-a binecuvantat cu un rege drept si bun.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente