Arhive etichetă: Lavoisier

La înmormântarea lui Lavoisier

ghilotinaLa înmormântarea lui Lavoisier, executat în urma condamnării de către Tribunalul revoluţionar pentru activitatea sa ca fermier general, Lagrange a exclamat:

Nu le-a trebuit decât o clipă să facă să cadă acest cap şi o sută de ani, poate, nu vor fi de ajuns pentru a produce unul asemănător!

Continuă citirea →

Lavoisier versus Revolutia franceza

Antoine Laurent de Lavoisier ( 1743-1794) a fost un chimist, filozof şi economist francez, unul din creatorii chimiei moderne.

Moartea unui savant

Deşi şi-a luat licenţa şi a fost admis în baroul francez, Lavoisier nu a practicat niciodată această profesie. A renunţat la cariera de avocat, simţindu-se atras de ştiinţă. Cercetările sale remarcabile i-au asigurat un loc în Academia de Ştiinţe, la vârsta de numai 25 de ani. S-a angajat şi în numeroase activităţi administrative şi în serviciul public. În 1768, a devenit membru al Fermei Generale, o companie de financiari care luau în arendă de la statul francez dreptul de monopol asupra comerţului cu sare, tutun, vin, precum şi dreptul de a încasa taxele vamale. Această activitate, ca om de afaceri, i-a adus venituri substanţiale, dar a contribuit şi la moartea sa prematură.

În timpul Revoluţiei franceze, o hotărâre a Convenţiei Naţionale a afectat direct soarta savantului. Între 24 noiembrie şi 14 decembrie 1793, toţi foştii fermieri generali care au fost găsiţi la domiciliile lor au fost arestaţi şi întemniţaţi la Port-Libre (fosta mănăstire Port-Royal),  motivul invocat fiind acela că nu au predat raportul Comisiei de lichidare a Fermei Generale.

Chiar a doua zi de la arestarea sa, Lavoisier a adresat Convenţiei Naţionale o cerere prin care solicita scoaterea cazului său personal din procesul intentat fermierilor generali, din care redăm un fragment:

         “Reprezentanţi ai poporului!

         Lavoisier din fosta Academie de Ştiinţe a părăsit Ferma Generală în urmă cu aproape trei ani. Fiind chemat în anii aceia în funcţia de membru al Comisiei vistieriei naţionale, el a participat în mod intens la organizarea acestei instituţii. În prezent el este membru al Comisiei de măsuri şi greutăţi. Este ştiut că el n-a luat parte niciodată la conducerea generală a Fermei, în fruntea căreia se afla un mic comitet numit de ministru, iar lucrările pe care le-a publicat arată că el s-a ocupat totdeauna, în primul rând, de ştiinţă. El nu a fost inclus în rândurile comisiei care fusese însărcinată să alcătuiască raportul Fermei Generale. De aceea, el nu poate fi tras la răspundere pentru întârzierea imputată membrilor acestei comisii. Prin urmare, el nu consideră că hotărârea de arestare a fermierilor generali se poate referi la dânsul. Drept urmare, Lavoisier a cerut să fie eliberat pentru a-şi putea continua activitatea în cadrul Comisiei de măsuri şi greutăţi”.

Cu toate intervenţiile pentru eliberarea lui Lavoisier, acesta a rămas în stare de arest, alături de ceilaţi învinuiţi. Cu toate că se bucura de o libertate relativă, mănăstirea nefiind totuşi o temniţă, Lavoisier, care era cel mai mare specialist în explozivi ai vremii, şi-ar fi găsit uşor un adăpost în orice stat străin dacă s-ar fi hotărât să evadeze, dar n-a făcut-o, fiind convins că dreptatea era de partea lui.

După câteva luni, când situaţia militară şi economică a Franţei devenise dezastruoasă şi se căutau vinovaţi, oamenii fiind trimişi la eşafod pentru vini neînsemnate sau chiar inventate, soarta lor a luat o întorsătură tragică.

În şedinţa Convenţiei Naţionale din 5 mai 1794, a luat cuvântul cetăţeanul Dupin care, la acuzaţiile iniţiale,  a adăugat o nouă acuzaţie cu caracter politic: tergiversarea intenţionată a raportului, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea hotărârilor Convenţiei, în speranţa reinstaurării vechiului regim. În acest mod, se schimba caracterul procesului din unul penal în unul politic. Ca atare, Convenţia a decis, în unanimitate, ca foştii fermieri generali să fie deferiţi imediat Tribunalului revoluţionar, ceea ce însemna, de fapt, condamnarea lor la moarte prin ghilotinare.

La 8 mai 1794 a avut loc un simulacru de proces, la care avocatul, numit din oficiu ca apărător al lui Lavoisier, nu s-a prezentat, în urma căruia, tribunalul i-a condamnat pe toţi cei 28 de acuzaţi la pedeapsa cu moartea. Sentinţa a fost executată în aceeaşi zi.

Viaţa lui Lavoisier a fost curmată, astfel, prin violenţă, la numai 51 de ani, în plină activitate creatoare.

Marele matematician Joseph Louis Lagrange, aflând despre executarea lui Lavoisier, a spus:

“A fost suficient doar o clipă pentru a tăia acest cap şi va trebui, probabil, un întreg secol pentru a zămisli un altul asemenea lui.”

Ultimii alchimisti

Alchimia nu a fost numai o chimie canalizata pe cai gresite; ea are meritul de a fi adus multe contributii viitoarei chimii. In orice caz, in ciuda acestui merit, alchimia a reprezentat un mod magic sau mistic de a privi lumea.

Pare sa se finascut in China o data cu taoistii, si in Grecia, o data cu pitagoricienii, dupa secolul VI i.Hr. Pe masura ce principiile alchimiei se dezvoltau si se deplasau spre vest, ideile taoiste despre substantele chimice se combinau cu misticismul pitagoreic al numerelor.

O alta traditie a alchimiei provine de la imbalsamatorii egipteni, cum ar fi Zosimus, care a scris una din primele carti ce insumau totalitatea cunostintelor din domeniu la momentul respectiv.

In China, alchimistii au cautat sa gaseasca ceea ce avea sa se numeasca elixirul vietii, adica o cale de a obtine nemurirea. Unele dintre realizarile lor au fost remarcabile, printre ele numarandu-se imbalsamarea Doamnei din Tai. Femeiea a fost ingropata in anul 186 i.Hr. intr-un sicriu dublu, umplut cu un lichid brun ce continea sulfura de mercur si metan presurizat. Aceste conditii au facut ca, la excumare, mai bine de 2000 de ani mai tarziu, sa nu se inregistreze nici o deteriorare a carnii observabila la prima vedere. Doamna din Tai arata de parca ar fi murit doar cu o saptamana in urma.

Alchimia chinezeasca a ajuns si la indieni, care erau insa mai interesati sa-i foloseasca principiile in tratarea bolilor. Curand, arabii au combinat ideile venite din est cu traditiile alexandrine, descendente ale celor pitagoreice. Reactiile chimice aveau loc datorita influentei planetelor. Studiul numerelor, cum ar fi cel al cifrelor care formeaza anul nasterii cuiva, aveau un anume inteles. In aceasta traditie, elixirul vietii devenea aliat al conceptului de „piatra filozofala„, o substanta a carei prezenta ar fi dat posibilitatea omului sa transforme orice metal in aur.

Intr-o oarecare masura, alianta intre elixir si piatra filozofala se datora lui Geber, primul care a folosit termenul de „elixir”. Scrierile lui Geber, din secolul VIII, au dominat intr-atat alchimia incat un talentat chimist, care a trait aproximativ 400 de ani mai tarziu, a fost denumit „falsul Geber” pentru ca isi semna lucrarile cu numele dascalului sau, ca multi alti alchimisti.

Inciuda teoriilor mistice referitoare la materie, alchimistii au reusit sa dezvolte diferite instrumente practice, ca si primii acizi puternici sau metoda de distilare a alcoolului.

In timpul Renasterii, Vestul a absorbit atat cunostintele de alchimie, cat si mult mai substantialele realizari ale stiintei arabe. In secolul XVI, alchimia se practica indeosebi in Europa.

Paracelsus a fost unul dintre alchimistii care au obtinut succese si in domeniile medicinii si stiintei. Printre rezultatele bune obtinute de el se numara cea dintai descriere a zincului, recunoasterea faptului ca extractia de carbune provoaca boli de plamani si folosirea opiumului pentru calmarea durerilor. Paracelsus a pretins ca gasise piatra filosofala si ca avea sa traiasca vesnic. Din nefericire insa, a baut prea mult si a murit inainte de a implini 50 de ani din cauza unei boli pe care unii au pus-o pe seama betiei.

Libavius, succesorul lui Paracelsus, a fost tot un savant de succes, in ciuda increderii pe care a avut-o in alchimie. Alchimia sa, scrisa in 1597, este realmente prima carte buna de chimie.

Traditiile alchimistilor au durat pana in secolul XVIII. Newton si-a petrecut multa vreme din ultima parte a vietii incercand sa descopere piatra filozofala si ar fi putut innebuni prin otravire cu mercurul obtinut in timpul experimentelor. Abia Lavoisier, la sfarsitul secolului XVIII, a format o imagine globala asupra chimiei, nimicind practic traditia alchimica ce supravietuise timp de 2000 de ani.

 

sursa: Alexander Hellemans, Bryan Nunch, Istoria descoperirilor stiintifice, Ed. Orizonturi, Bucuresti, p.71