Demenţa de-a lungul veacurilor. Pedeapsă divină sau unealtă diabolică? (I)

trepanareMaladiile psihice par să existe – în sensul cel mai concret al cuvântului – de când lumea. Craniile australopitecilor şi ale oamenilor de Neanderthal descoperite de antropologi poartă adesea urmele unor trepanaţii. Fireşte, nu poate fi vorba de o intervenţie cu caracter „medical“, ci, aşa cum se presupune, de o portiţă deschisă „duhului rău” din mintea bolnavului, pentru a-l lăsa să iasă de acolo şi a permite însănătoşirea celui chinuit. Din rondelele de os astfel obţinute, se confecţionau amulete.

Mânia zeilor

Specialista în psihologie Michele Ristich de Groote a lucrat în diverse spitale şi clinici de maladii mintale, luând un contact direct cu întunecata lume a demenţei. Pasionată de acest subiect, ea l-a studiat sub aspectul său istoric, consacrându-i volumul intitulat Nebunia în decursul secolelor, apărut în editura franceză Robert Laffont. În cele ce urmează vom spicui câteva din interesantele date consemnate de această lucrare.

O dată cu apariţia primelor civilizaţii şi a religiilor respective, boala – indiferent dacă este fizică sau mintală – apare ca „o consecinţă a mâniei zeilor”. Ideea se întâlneşte la asirieni, ca şi la egiptenii dinastiei memfice, în Africa centrală şi în arhipelagul malaez, în Anzi şi în Grecia antică. Pentru a îmbuna divinităţile susceptibile şi răzbunătoare, oamenii le adresau rugi şi le ofereau sacrificii de natură să le câştige bunăvoinţa.

Treptat, bolile fizice, care se traduceau prin simptome concrete (febră, durere, erupţii etc.), au ieşit de sub „jurisdicţia” dumnezeirii şi au trecut în cea a medicinei laice. Dar maladiile mintale au continuat să fie un monopol al vracilor şi preoţilor care le foloseau ca mijloace pentru înspăimântarea credincioşilor sau, şi mai prozaic, ca surse de profituri.

În Elada, epilepsia era socotită o pedeapsă divină, iar delirul un dar venit din Olimp. În India, nebunul ero considerat ca reîncarnarea unui om plin de păcate, pe care le ispăşea în cea de-a doua existenţă o sa. Nabucodonosor, regele Babilonului, a fost pedepsit de Dumnezeu pentru crimele sale şi a căzut pradă demenţei, mâncând… fân în convingerea că se hrăneşte cu carne şi lăsându-şi părul să crească „precum penele unui vultur”.

Umilul medic ambulant

În secolul lui Pericle, Confederaţia ateniană atinsese apogeul civilizaţiei. Filozofia lui Socrate şi a sofiştilor, creaţiile dramatice ale lui Sofocle şi Euripide, capodoperele sculpturale ale lui Fidias, lucrările istorice ale lui Tucidide şi Herodot făceau din Atena centrul luminos al lumii antice.

Aflată într-un stadiu abia incipient, medicina îşi avea totuşi un zeu propriu: pe Asclepios (Esculap), fiul lui Apolo, meşter priceput în tămăduirea rănilor. Templele închinate lui erau în acelaşi timp un fel de spitale (unde bolnavii îşi puteau petrece nopţile, ziua fiind însă obligaţi să „meargă unde văd cu ochii”) şi de şcoli medicale (unde învăţăceii veneau să asimileze miraculoasele principii terapeutice ale medicului din Olimp). În rândul nebunilor, care îşi aveau locul în imediata apropiere a sanctuarului, vindecările erau uneori spectaculoase, ca urmare probabil a şocului psihic provocat de ceremoniile şi practicile misterioase ale preoţilor.

În insula Kos ere un templu care se bucura de o excelentă reputaţie printre şcolile medicale. Acolo a învăţat, cu aproape cinci secole înaintea erei noastre, tânărul Hipocrat, vlăstarul unei familii care pretindea că este urmaşa directă a lui Asclepios. După ce a absolvit cursurile predate la templu, el a devenit un periodent – medic ambulant – cutreierând Libia, Tesalia şi Scitia, acumulând cunoştinţe clinice şi încercând să extragă din observaţiile pe care le făcea concluzii generalizatoare.

Ridicându-se împotriva străvechilor prejudecăţi, Hipocrat a fost cel dintâi care a combătut părerea că epilepsia ar fi o „boală sfântă”, afirmând: „Această boală nu este nici sfântă, nici divină, ea are o cauză naturală, ca şi celelalte afecţiuni.” Mai mult decât atât, el a combătut pe preoţi şi pe vraci, arătând că ” a da vina pe zei pentru o boală înseamnă a ascunde neputinţa noastră de a vindeca.”

Clasificarea creată de Hipocrat pentru maladiile mintale a rămas aproape în întregime valabilă până în ziua de astăzi. Citind felul cum zugrăveşte el pe „cei ce pătimesc de melancolie” avem impresia că asistăm la prezentarea cazului unui contemporan al nostru care suferă de o depresiune nervoasă. Medicul din Kos a remarcat de asemenea că, la un nebun, o maladie ca dizenteria, hidropizia sau guturaiul poate vindeca demenţa.

Într-o epocă în care filozofii purtau dispute pentru o decide dacă sediul gîndirii este în inimă sau în plămâni, Hipocrat a fost cel dintâi care a atribuit acest rol creierului. „Visăm, gândim şi simţim în creier”, scria el. Tot datorită lui, înnebunim, delirăm, suntem asaltaţi de spaime, fie atunci când se lasă noaptea, fie după răsăritul soarelui”.

În cele trei veacuri care aveau să urmeze lui Hipocrat, în toată perioada de trecere dintre civilizaţia Eladei şi cea a Romei, în oraşul egiptean Alexandria, devenit temporar principala metropolă comercială şi intelectuală a lumii, doar două nume s-au remarcat în domeniul medicinei, inclusiv în cel al maladiilor psihice: Herofil şi Erostrat. Descoperirile lor (rolul traseelor nervoase în transmiterea influxurilor pornite din creier, legătura dintre circumvoluţiunile cerebrale şi procesul gândirii etc.) nu au avut, din nefericire, nicio consecinţă practică, dat fiind stadiul extrem de înapoiat al ştiinţei în general.

sursa: Magazin istoric, anul III, Nr.4(25), aprilie 1969

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: