Arhive etichetă: Dumitru Almaş

Decebal, eroul dacilor

Decebal - rege al statului dacÎntr-o vizită la Muzeul de istorie, Oana, Andrei şi Dorina au văzut o statuie de marmură albă. Reprezenta un bărbat înalt, cu barbă scurtă, cu faţa aspră, brăzdată de multe zbârcituri, cu umerii laţi, cu braţe vânjoase, cu pantaloni strânşi pe picior, cu centură lată.

Oana i-a observat căciuliţa, cu moţul aplecat înainte. Dorina a văzut încălţămintea, asemănătoare opincilor. Ca de obicei, Andrei a admirat sabia scurtă şi încovoiată, pe care o poartă bărbatul din statuie. Şi m-au întrebat, toţi trei odată:

– Cine-i? Cum îl cheamă pe acest bărbat falnic?

– Îl cheamă Decebal. Şi a fost cel mai de seamă conducător al dacilor, după Burebista. Şi el a întărit Dacia cu cetăţi multe şi cu ostaşi viteji. Mai ales că acum se ivise un duşman nou: împărăţia romanilor. Mult au luptat dacii cu romanii, care voiau să cucerească Dacia şi să supună poporul dac. La început au biruit dacii.

Aşa, de pildă, când împăratul romanilor a trimis o oaste mare împotriva lui Decebal, acesta şi-a strâns oştenii şi i-a ieşit in cale. A trimis soli să întrebe pe generalul roman dacă nu crede c-ar fi mai bine să se întoarcă acasă, în împărăţia lui, că-i mare şi bogată şi nu-i bine să se năpustească asupra oamenilor care vor să trăiască slobozi, în ţara lor.

Continuă citirea →

Matei Basarab şi căpitanul din straja curţii domneşti – povestiri istorice

Povesteşte Dumitru Almaş: „S-a întâmplat ca azi, în cartea pe care o citeam, Oana şi prietenii ei să vadă fotografia unui voievod bătrân, cu căciulă de catifea împodobită cu pană şi cu o broşă scumpă.

Cine-i acest voievod, bunicule? m-a întrebat ea.

Este un voievod de demult, am răspuns eu. Se numea Matei Basarab. A fost unul din cei mai harnici şi pricepuţi în treburile conducerii. El a mărit şi înfrumuseţat mult Curtea domnească din Târgovişte şi din Bucureşti, aşa după cum a pus să se clădească multe case mari şi trainice în toată ţara.

Totodată, Matei Basarab s-a străduit, din toate puterile sale, ca în ţară să fie pace, oamenii să trăiască în bună înţelegere şi să aibă de toate. S-a îngrijit ca toţi să muncească şi să nu se înşele unii pe alţii, adică să trăiască în cinste şi cu dreptate.

Continuă citirea →

Întâmplări de pomină văzute din Turnul Chindiei

În oraşul Târgovişte, în vechea Curte domnească, se află un turn înalt rotund, cu marginile de sus crestate sau crenelate. Se numeşte Turnul Chindiei. A fost zidit în vremea lui Vlad Ţepeş şi durează şi azi, mândru şi puternic.

După moartea lui Mihai Viteazul, mulţi duşmani au pornit iar să prade ţara. Mai ales hanul tătar a năvălit cu oaste multă asupra românilor. O ceată mare din această oaste a atacat Curtea domnească din Târgovişte şi a jefuit-o. Ca să scape de răul jefuitorilor, două femei, Sima, soţia lui Stroe Buzescu, căpitan vestit al lui Mihai, şi Maria din Butoieni, s-au adăpostit în Turnul Chindiei, zăvorând porţile. S-au apărat, aruncând din vârful turnului cu pietre, cu săgeţi, cu apă clocotită şi chiar cu cărbuni aprinşi. Foarte furioşi, acei tătari au vrut să dea foc Curţii domneşti. Dar Sima şi Maria au tras cu arcul şi, cu săgeţi bine ochite, au doborât pe tătarii care se apropiau cu făcliile să le arunce pe acoperişul curţii.

Continuă citirea →

Novac, Gruia şi corbul năzdrăvan

O povestire din vremea lui Mihai Viteazul începe aşa:

„Fost-a cică un Novac,

Un Novac, Baba Novac,

Un viteaz de-al lui Mihai

Ce sărea pe şapte cai

De striga Stambulul, vai!”

E vorba de unul dintre vestiţii căpitani ai voievodului Mihai Viteazul, care a săvârşit neuitate isprăvi în bătăliile purtate de români în acea vreme. Deşi împlinise şaptezeci de ani, era încă puternic şi greu de întrecut în luptă.

Continuă citirea →

Eminescu şi Creangă – o mare şi frumoasă prietenie

Dragii mei, poporul român are mulţi scriitori şi poeţi. Ei au scris povestiri şi poezii deosebit de frumoase, citite de oameni mari şi de copii, cu mare plăcere şi bucurie. Voi o să-i citiţi şi-o să-i învăţaţi pe toţi cu drag. Nu-i aşa? Şi citindu-i o să fiţi mai învăţaţi, mai deştepţi, mai plini de simţire. Dar dintre toţi scriitorii care au trăit acum mai bine de un veac, pe doi trebuie să-i cunoasteţi şi să-i iubiţi şi voi, din toată inima, încă de pe acum. Unul se numeşte Ion Creangă, iar celălalt Mihai Eminescu. Şi cred că o să-i ţineţi minte pentru că Ion Creangă a scris o poveste minunată, plină de haz, cu Harap-Alb, cu Gerilă, cu Flămânzilă, cu Păsări-Lăţi-Lungilă; tot el a povestit multe întâmplări pline de năzdrăvănii deosebit de vesele, ori duioase, din vremea copilăriei şi a tinereţii lui. Mihai Eminescu a scris şi el o poveste încântătoare cu Făt-Frumos-din-Lacrimă, dar mai ales a alcătuit poezii neîntrecut de frumoase. Aceşti doi mari scriitori au fost foarte buni prieteni.

Continuă citirea →

Basarab voievod, eroul de la Posada – povestiri istorice

Atunci, demult, demult, când românii abia îşi înfiripau o ţară, mulţi doreau să le fure pământul şi să-i înrobească. Dar iată că s-a ridicat un voievod îndrăzneţ şi chibzuit, bun orânduitor şi viteaz. Se numea Basarab, voievod de la Curtea de Argeş.

Continuă citirea →

Viteazul Gelu Românul – Povestiri istorice

Demult, demult de tot, în partea ţării noastre care se numeşte Transilvania, trăia un voievod vestit. Se numea Gelu. Vecinii îi spuneau Gelu Românul. Era înalt, spătos, voinic şi frumos. Voievodatul lui se întindea pe valea râului Someş; iar Gelu îl conducea cu multă pricepere. De aceea românii îl iubeau ca pe un frate mai mare şi ca pe un părinte… Şi toţi îl ajutau să gospodărească bine voievodatul, adică ţara lui. Era nevoie de asemenea ajutor căci era foarte mult de muncă. De ce? Apoi pentru că multe sute de ani ţara fusese prădată şi pârjolită cu foc de o samă de popoare venite din pustietăţi. Gelu, cu românii lui, au alungat pe acei năvălitori.

Continuă citirea →

Povestea preafrumoasei Dochia – Povestiri istorice

Decebal avea o soră numită Dochia. Era aşa de tânără, de vitează şi de frumoasă încât, atunci când a văzut-o, împăratul Traian a prins mare dragoste pentru dânsa. I-a zis:

Continuă citirea →

La Rovine, în câmpii – povestiri istorice

Când a năvălit Baiazid sultan Fulgerul în ţară, cu potop de soldăţime, călări şi pedeştri, cu iatagane, suliţi, arcuri şi săgeţi. Mircea vodă, cu oastea lui, l-a aşteptat la Rovine, în câmpii, în preajma unor mlaştini, înconjurate de copaci bătrâni şi stufoşi. Iar când s-a apropiat armia duşmană, voievodul a sunat din bucium. Atunci, românii, adăpostiţi după copaci, au slobozit o grindină de săgeţi. Săgeţile au răpus mulţi duşmani.

Continuă citirea →

Atacul de noapte al lui Vlad Ţepeş asupra taberei sultanului Mahomed

În vremea lui Vlad Tepeş, ca şi în timpul lui Mircea cel Bătrân, asupra Ţării Româneşti a venit cu armată multă, puhoi nu alta, un sultan vestit numit Mahomed Cuceritorul.
– De ce-i zicea aşa?
– Pentru că, dragă Oana, cucerise multe ţări şi înrobise numeroase popoare.
– Înseamnă că era foarte viteaz, observă Andrei.
– Era. Şi a venit şi asupra lui Vlad Ţepeş, să-l alunge şi să-i ia ţara.
– De ce? se miră Dorina.
– Aşa sunt unii conducători: lacomi şi nesătui de putere.

Continuă citirea →

Împăcarea dintre Petru Rareş şi sultanul Soliman. Povestiri istorice

În vremurile de demult Moldova a fost condusă şi de un voievod numit Petru Rareş, care era fiul lui Ştefan cel Mare. Moştenise de la părintele său vitejia, bărbăţia în luptă şi înţelepciunea în ocârmuire. Toţi se minunau de frumuseţea şi de vorba lui iscusită. De asemenea, inima lui bătea cu mare dragoste pentru ţară. A cârmuit poporul bine şi cu dreptate. În războaiele purtate cu duşmanii, a câştigat strălucite victorii. Dar când asupra ţării a venit, cu armată multă, sultanul Soliman cel Măreţ, boierii l-au trădat pe vodă Rareş. Ei au deschis porţile cetăţii Suceava şi l-au primit pe Soliman. Acesta a pus domnitor peste ţară pe unul din boierii trădători, cu scopul de a-l prinde pe Petru Rareş şi a-l ucide.

Continuă citirea →

Curajul şi puterea lui Ion Vodă

Despre Ion Vodă, domn în Moldova, se spune că avea atâta putere, încât frângea potcoava în mâini. Pentru că a pedepsit cu moartea câţiva boieri trădători, unii i-au zis Ion vodă cel Cumplit. Dar istoria îl laudă şi-i zice Viteaz, pentru că a încercat încă o dată să scape ţara de sub stăpânirea sultanului. Cu puţini oşteni, dar îndrăzneţi ca şi dânsul, a cucerit două victorii împotriva unor armate turceşti trimise de sultan în Moldova să-l răpună şi să-l alunge de la cârma ţării.

Continuă citirea →