Arhive etichetă: Mark Twain

Cum e mai bine ?

prostMark Twain: „E mai bine să taci şi să pari prost decât să deschizi gura şi să risipeşti pentru totdeauna îndoielile ! 🙂

Reclame

De ce îi mulțumea Mark Twain lui Dumnezeu

twain markMark Twain: „Nimeni nu ar putea trăi cu un om care spune mereu adevărul; mulţumesc lui Dumnezeu că pe niciunul dintre noi nu ne paşte acest pericol ! 🙂

Acesta e adevărul !

mark twainMark Twain: „Dumnezeu îi protejează pe proşti şi pe copii, după cum spune proverbul. Acesta e purul adevăr. Cunosc acest lucru pentru că l-am verificat pe mine însumi ! 🙂

Dacă un bărbat afirmă că el e şeful în casă, înseamnă că minte şi în alte cazuri !

mincinosMark Twain: „Dacă un bărbat afirmă că el e şeful în casă, înseamnă că minte şi în alte cazuri!” 🙂

Palatul în care m-am născut

casa lui mark twainMark Twain – „Cineva mi-a trimis o fotografie a casei în care m-am născut. Până acum obişnuisem să mă refer la ea ca la un palat, dar de aici înainte voi fi ceva mai prudent.” 🙂

Mark Twain despre soţia sa: „Era firavă, frumoasă şi gingaşă”

Olivia_Langdon_Clemens, sotia lui Mark Twain

Povesteşte Mark Twain: „La începutul lui februarie 1870 m-am căsătorit cu domnişoara Olivia L. Langdon şi m-am stabilit în orăşelul  Buffalo  din  statul  New  York. […]  Soţia mea s-a săvârşit din viaţă acum un an şi jumătate [1904] la Florenţa, în Italia, după o suferinţă îndelungată, care a durat douăzeci şi două de luni, fără întrerupere.

Am văzut-o prima oară sub înfăţişarea unei miniaturi de fildeş, în cabina fratelui ei Charley, pe vaporul „Quaker  City”,  în  golful  Smirna,  în  vara  anului  1867,  când  Olivia  avea  douăzeci  şi  doi  de  ani neîmpliniţi. Iar în carne şi oase am văzut-o prima oară la New York, în  luna decembrie a aceluiaşi an. Era firavă, frumoasă şi gingaşă –  părea şi fată şi femeie în acelaşi timp. Şi aşa a rămas până-n ultima zi a  vieţii  ei.  Sub  o  înfăţişare  gravă  şi  nobilă  ardeau  focurile  de  nestins  ale  simpatiei,  energiei, devotamentului,  entuziasmului  şi  afecţiunii  –  ale  unei  afecţiuni  cu  adevărat  fără  margini.  A  fost întotdeauna firavă la trup şi a trăit cu sufletul, un suflet plin de speranţă şi de un curaj indestructibil.

Continuă citirea →

Mark Twain şi mâna Providenţei

Mark Twain si sotia sa

I-am  făcut multă curte Oliviei.  De  trei  sau  de  patru  ori  am  cerut-o  de  nevastă  şi  tot  de  atâtea  ori  am  fost  refuzat. Cutreieram ţara în turneul meu de conferinţe, dar reuşeam să mă abat pe la Elmira din când în când, pentru  a  reîncepe  asediul.

O  dată  i-am  smuls  lui  Charley  Langdon [fratele Oliviei, prieten cu Mark Twain]  invitaţia  de  a  veni  să  petrec  o săptămână la Elmira. A fost o săptămână plăcută, dar trebuia să ia sfârşit, iar eu nu eram în stare să născocesc  nici  un  mijloc  de  a  prelungi  invitaţia.  Nici  unul  din  planurile  scornite  de  mine  nu  părea capabil să amăgească. Ele nu mă amăgeau nici măcar  pe mine, iar când cineva nu se poate amăgi pe sine însuşi, nu are şanse de a-i amăgi nici pe alţii. Dar, în cele din urmă, ajutorul şi şansa îmi veniră dintr-o  direcţie  cât  se poate  de  neaşteptată.  Era  unul  din  acele  cazuri,  atât  de  frecvente  în  trecutele veacuri şi atât de rare în zilele noastre – un caz în care se vădeşte mâna Providenţei.

Continuă citirea →

Cum a câştigat Mark Twain trei dolari

Mark Twain

„Ne lipseau trei dolari şi trebuia neapărat să facem rost de ei până seara. […] Am cutreierat străzile cam o oră, căznindu-mă să găsesc un mijloc de a face rost de bani, dar nu mi-a venit nici o idee. În cele din urmă, am intrat în holul cel mare al „Casei Ebbitt”, care pe atunci era un hotel nou-nouţ, şi m-am aşezat pe un scaun. Deodată am văzut că în hol intră un câine; se opri în faţa mea, îşi ridică privirea spre mine şi mă întrebă din ochi: „Eşti prietenos?” I-am răspuns, tot din ochi, că da. Câinele a dat din coadă recunoscător şi, apropiindu-se, şi-a rezemat botul pe genunchiul meu şi m-a privit tandru cu ochii lui negri.  Era un  animal frumos ca o fată,  ai fi zis că-i făcut tot din catifea şi mătase. I-am dezmierdat căpşorul negru şi urechile clăpăuge  –  ce mai, eram ca doi îndrăgostiţi!

Peste câteva  minute,  generalul  de  brigadă  Miles,  eroul  naţiunii,  îşi  făcu  apariţia  în  splendida-i  uniformă albastră  cu  fireturi  de  aur,  sub  privirile  admirative  ale  tuturor.  Zărind  câinele,  se  opri  şi  în  ochi  i  se aprinse o lumină ce dovedea că avea o slăbiciune pentru câinii de soiul acelei făpturi graţioase. Veni apoi spre mine şi-mi spuse, mângâind câinele:

Continuă citirea →

Trabucul lui Mark Twain

Mark Twain - trabuc

… Nu fumasem vreme de trei luni în şir şi nu există cuvinte care să poată descrie pofta de fumat care mă mistuia acum. Fumam de pe la nouă ani – pe ascuns în primii doi ani, dar pe faţă după aceea […] Mi-am aprins un trabuc şi m-am simţit fericit.

Nu mai ţin minte ce fel de  trabuc era. Probabil unul ieftin, căci altminteri posesorul lui de mai înainte nu l-ar fi azvârlit aşa de repede. 🙂

sursa: Mark Twain, Autobiografie, trad.: Petre Solomon, Editura Art, 2008

Mark Twain – „Zvonul despre moartea mea este exagerat”

Mark Twain

„Ţin minte că acum nouă ani [1897], când locuiam în Tedworth Square, la Londra, ziarele americane au primit prin telegraf ştirea că aş fi pe moarte. Muribundul nu eram eu, ci un alt Clemens, un văr al meu, care s-ar fi cuvenit să moară, dar a scăpat, nu ştiu nici eu prin ce tertipuri sau alte manopere caracteristice clanului nostru.

Corespondenţii din Londra ai ziarelor americane au început să mă asalteze, potrivit instrucţiunilor telegrafice ale patronilor lor, spre a se interesa de starea mea. Eram sănătos, şi asta i-a făcut pe toţi să se mire şi să fie nemulţumiţi că mă găsesc citind şi fumând liniştit în biroul meu, adică aproape fără valoare ca subiect pentru o telegramă transatlantică.

Printre aceşti corespondenţi se afla şi un tânăr irlandez, grav, blând şi simpatic, care a încercat din răsputeri să-şi ascundă dezamăgirea şi să pară bucuros; acesta mi-a spus că ziarul său, Evening Sun, îi telegrafiase că la New York se zvoneşte că aş fi murit. Ce să telegrafieze drept răspuns? m-a întrebat el.

Continuă citirea →

Cum l-a cunoscut Mark Twain pe măgarul numărul 1 al secolului XIX

Mark Twain portret

[…] M-am dus la editura lui Carleton. M-am pomenit în faţa unui funcţionar, care s-a aplecat slugarnic deasupra biroului, pentru a mă întreba ce doresc; când a văzut însă că venisem să vând o carte, nu să cumpăr una, temperatura lui a scăzut cu câteva zeci de grade şi era cât pe ce să îngheţ pe loc. L-am rugat smerit să mă lase să stau de vorbă cu mister Carleton, iar funcţionarul m-a informat cu răceală că acesta se afla în biroul său. Au urmat descurajări şi dificultăţi, dar după un timp am trecut frontiera şi am pătruns în lăcaşul sfânt.

Mister Carleton s-a ridicat de pe scaun şi m-a întrebat brusc şi cu asprime: ” Ei, ce pot face pentru dumneata?” I-am amintit că mă aflu acolo potrivit unei înţelegeri, în scopul de a-i oferi spre publicare o carte de-a mea. El a început să se umfle, şi s-a tot umflat aşa până ce a căpătat dimensiunile unui zeu de gradul doi sau trei. Apoi, fântânile marelui său suflet s-au revărsat, şi vreme de două sau trei minute n-am putut să-l mai văd din pricina potopului stârnit. Era un potop de cuvinte, numai cuvinte, dar cădeau atât de des încât întunecau văzduhul.

În cele din urmă, a făcut un gest impunător cu mâna lui dreaptă, un gest care cuprindea întreaga încăpere, şi a spus: „Cărţi… uită-te la rafturile astea. Sunt toate pline de cărţi care-şi aşteaptă rândul la publicare. Crezi că mai am nevoie şi de altele? Scuză-mă, dar n-am nevoie. Bună ziua.”

Continuă citirea →

Mark Twain. Rugăciunea pentru turtă dulce

Mark Twain

„Miss Horrr [profesoara lui Mark Twain] era o femeie de vârstă mijlocie, originară din Noua Anglie, avea obiceiurile şi principiile celor din Noua Anglie, şi îşi începea întotdeauna ora cu câte o rugăciune si cu citirea câte unui capitol din Noul Testament, pe care ni-l explica apoi pe scurt. Într-unul din aceste scurte comentarii, miss Horr a dezvoltat ideea cuprinsă în textul: „Cere, şi ţi se va da”, spunând că oricine se roagă din toată inima şi cu dorinţa fierbinte de a căpăta vreun lucru poate fi sigur că rugăciunea îi va fi împlinită.

Am fost atât de impresionat şi atât de încântat de posibilităţile pe care mi le oferea această reţetă, încât cred că auzeam pentru întâia oară de ea. Şi m-am gândit să încerc şi eu. Având deplină încredere în miss Horr, nu mă îndoiam câtuşi de puţin de rezultate. M-am rugat, aşadar, să capăt niţică turtă dulce.

Continuă citirea →

Mark Twain. Pedepsit în prima zi de şcoală

Twain Mark

„Am început să merg la şcoală când aveam vreo patru ani şi jumătate. În acele zile de demult, la Hannibal, în Missouri nu existau şcoli de stat, ci numai două şcoli particulare, la care se cerea o taxă de douăzeci şi cinci de cenţi pe săptămână pentru fiecare elev, deşi plata se făcea pe apucate. Miss Horr îi dăscălea pe copiii mai mititei într-o şandrama de scânduri, aflată la capătul dinspre miazăzi al Străzii Mari. Mister Sam Cross preda copiilor ceva mai măricei într-o hardughie de lemn, cocoţată pe-un deal.

Pe mine m-au dat la şcoala domnişoarei Horr, şi îmi amintesc de prima mea zi de şcoală în şandramaua aceea de scânduri ca şi cum ar fi fost ieri, deşi au trecut mai bine de şaizeci şi cinci de ani de atunci; în orice caz, îmi amintesc de o întâmplare petrecută în prima zi. Călcasem nu ştiu ce regulă şi mi s-a atras atenţia să nu mai fac niciodată aşa ceva, spunându-mi-se că pedeapsa pentru recidivă este bătaia cu biciul. Totuşi, am greşit din nou, şi miss Horr mi-a poruncit să mă duc să caut o nuia şi să i-o aduc. Am fost bucuros că mi-a încredinţat mie sarcina asta, fiindcă mă socoteam în stare să aleg o nuia potrivită cu mai mult discernământ decât oricare altul.

Continuă citirea →

Care a fost pseudonimul lui Samuel Langhorne Clemens?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Care a fost pseudonimul lui Samuel Langhorne Clemens ?

Răspuns: Mark Twain

Cine e mai mare?

 

Mark Twain spunea că era mai mare decât George Washington, reputat pentru incapacitatea de a minţi, pentru că el, Twain, era perfect capabil de aceasta! 🙂