Arhive etichetă: Hipocrat

Demenţa de-a lungul veacurilor. Pedeapsă divină sau unealtă diabolică? (I)

trepanareMaladiile psihice par să existe – în sensul cel mai concret al cuvântului – de când lumea. Craniile australopitecilor şi ale oamenilor de Neanderthal descoperite de antropologi poartă adesea urmele unor trepanaţii. Fireşte, nu poate fi vorba de o intervenţie cu caracter „medical“, ci, aşa cum se presupune, de o portiţă deschisă „duhului rău” din mintea bolnavului, pentru a-l lăsa să iasă de acolo şi a permite însănătoşirea celui chinuit. Din rondelele de os astfel obţinute, se confecţionau amulete.

Mânia zeilor

Specialista în psihologie Michele Ristich de Groote a lucrat în diverse spitale şi clinici de maladii mintale, luând un contact direct cu întunecata lume a demenţei. Pasionată de acest subiect, ea l-a studiat sub aspectul său istoric, consacrându-i volumul intitulat Nebunia în decursul secolelor, apărut în editura franceză Robert Laffont. În cele ce urmează vom spicui câteva din interesantele date consemnate de această lucrare.

O dată cu apariţia primelor civilizaţii şi a religiilor respective, boala – indiferent dacă este fizică sau mintală – apare ca „o consecinţă a mâniei zeilor”. Ideea se întâlneşte la asirieni, ca şi la egiptenii dinastiei memfice, în Africa centrală şi în arhipelagul malaez, în Anzi şi în Grecia antică. Pentru a îmbuna divinităţile susceptibile şi răzbunătoare, oamenii le adresau rugi şi le ofereau sacrificii de natură să le câştige bunăvoinţa.

Treptat, bolile fizice, care se traduceau prin simptome concrete (febră, durere, erupţii etc.), au ieşit de sub „jurisdicţia” dumnezeirii şi au trecut în cea a medicinei laice. Dar maladiile mintale au continuat să fie un monopol al vracilor şi preoţilor care le foloseau ca mijloace pentru înspăimântarea credincioşilor sau, şi mai prozaic, ca surse de profituri.

Continuă citirea →

Istoria medicinei moderne

Medicina moderna isi are originea la inceputul secolului al IV-lea i.Hr., cand medicul grec Hipocrat a fundamentat diagnosticul medical bazat pe experienta si observatie. Inca din antichitate, el a fost considerat „parintele medicinei„.

Nascut in insula Kos, fiu de medic la randul sau, Hipocrat a predat medicina la o scoala locala, calatorind si tinand prelegeri de medicina in toata Grecia continentala. Corpusul hipocratic, o serie de tratate consacratepracticii si cercetarii medicale, a fost scris partial de Hipocrat, fiind folosit pana in secolul al XIX-lea ca manual de catre studentii la medicina.

Pornind de la premisa ca orice boala sau suferinta are cauze naturale, Hipocrat a respins ideea potrivit careia imbolnavirea unei persoane reprezinta razbunarea zeilor. In ceea ce priveste diagnosticarea, Hipocrat era incomparabil. Nu se folosea de termometre sau stetoscoape, insa simtul logicii si observatiei il ajutau sa determine cauzele unei boli si sa anticipeze evolutia acesteia intr-un mod eficient.

Desi Juramantul lui Hipocrat probabil ca nu a fost scris de el, ci doar numit astfel in onoarea lui, a stat la baza eticii medicale timp de peste doua milenii si poate fi considerat drept o mostenire a principiilor acestuia.

Dupa Hipocrat, medicina a progresat mai inatai prin cercetarea biologica realizata de Aristotel, apoi, in secolul al II-lea d.Hr, prin studiile de anatomie ale medicului grec Galenus din Pergam, ce profesa in Roma si care a pus bazele fiziologiei experimentale.

Invataturile lui Hipocrat, Aristotel si Galenus au dominat lumea medicala de-a lungul evului mediu, pana in perioada Renasterii. Doctorii nu au inceput sa disece si sa examineze in mod riguros cadavre decat in secolul al XVI-lea, revolutionand stiinta medicala si facand posibila folosirea unor tehnici chirurgicale precise. Acest moment de cotitura este marcat de o serie de carti cunoscute sub denumirea generala De humani corporis fabrica, apartinand anatomistului flamand Andreas Vesalius; in general, se considera ca aceasta lucrare sta la baza chirurgiei moderne.