Arhive etichetă: erou

Francis Drake: Povestea unui erou

sir-francis-drakeDrake, Francis ulterior Şir Francis (cca 1540/1543, Devonshire, Anglia – 28.01.1596, pe mare, Puerto Bello, Panama). Amiral englez, cel mai renumit navigator al perioadei elisabetane.

Fiu al unui ţăran arendaş, a plecat pe mare la vârsta de 13 ani pentru a scăpa de sărăcie. Şi-a câştigat reputaţia de marinar priceput şi s-a îmbogăţit de pe urma raidurilor întreprinse împotriva coloniilor spaniole.

În 1557 a fost împuternicit de Elisabeta I să conducă o expediţie în America de Sud şi în regiunile aflate dincolo de acest continent. A pornit în expediţie cu cinci corăbii, însă, în cele din urmă, numai nava-amiral pe care o comanda, Golden HM, a reuşit să treacă prin strâmtoarea Magellan în Oceanul Pacific şi să avanseze apoi de-a lungul coastei Americii de Sud şi de Nord. S-a îndreptat apoi spre S, ancorând lângă oraşul San Francisco de astăzi, revendicând regiunea în numele reginei Elisabeta. A navigat spre V, până în Filipine, iar apoi, ocolind Capul Bunei Speranţe, s-a întors în 1580 la Plymouth încărcat cu comori.

Continuă citirea →

Legenda lui Coriolan

coriolanusCoriolan (lat. Coriolanus) este eroul uneia dintre cele mai faimoase legende ale vechii Rome. Numelui său adevărat – Caius sau Cnaeus Marius – i-a fost adăugată porecla cu care a devenit celebru, Coriolanus, provenită din eroismul de care a dat dovadă în timpul cuceririi cetăţii volsce Corioli.

Din cauza purtării sale trufaşe şi samavolnice faţă de senat, a fost privit cu teamă şi suspiciune, iar în anul 491, potrivit povestirii tradiţionale, a fost condamnat la exil. S-a refugiat la volsci, cărora le-a promis să-i ajute în războiul împotriva romanilor. Attius Tullius, regele volscilor, l-a numit general al armatei sale, în fruntea căreia Coriolan a cucerit numeroase cetăţi fără a întâmpina rezistenţă, ajungând să-şi plaseze tabăra în apropierea Romei, în anul 489 î.Hr. Alarmaţi, romanii i-au trimis numeroase solii, conduse de cei mai de seamă bărbaţi de stat, însă Coriolan nu le-a dat atenţie.

Continuă citirea →

Legenda lui Hector

hectorHector. Cel mai mare erou troian care a luptat împotriva grecilor; era fiul cel mai mare al lui Priam şi al Hecubei, suveranii Troiei, soţul Andromacăi şi tatăl lui Scamandrios sau Astianax.

Are un rol de prim-plan în Iliada. A luptat împotriva celor mai curajoşi eroi greci; l-a înfruntat şi l-a ucis pe Patroclu, prietenul lui Ahile. Moartea tovarăşului său l-a determinat pe Ahile să intre în luptă, iar în faţa forţei sale teribile chiar şi cei mai curajoşi troieni s-au retras în spatele zidurilor cetăţii. Numai Hector, în ciuda rugăminţilor alor săi, care îi cereau să se pună la adăpost, a rămas în faţa zidurilor; când l-a văzut însă pe Ahile s-a îngrozit şi a fugit. A înconjurat de trei ori, în fugă, zidurile cetăţii, fiind urmărit de Ahile cel iute de picior; în cele din urmă a căzut, lovit de lancea eroului grec. Ahile a legat trupul lui Hector de propriul său car şi l-a târât până în tabăra grecilor; tradiţiile târzii spun însă că mai întâi a înconjurat astfel de trei ori zidurile cetăţii. La porunca lui Zeus, Ahile i-a dat trupul eroului lui Priam, care venise să i-l ceară şi care l-a îngropat apoi la Troia cu mare fast; Iliada se încheie cu înmormântarea sa.

Hector reprezintă una dintre cele mai nobile figuri din Iliada. În el sunt condensate în cel mai înalt grad toate virtuţile eroice; este cel mai mare erou troian, şi însuşi Ahile tremură când îl vede înaintând. Nobleţea sufletului său îl face să prefere o rezistenţă eroică – deşi însoţită de presentimentul apropiatei căderi a cetăţii şi deci al inutilităţii eforturilor şi chiar a morţii sale – predării şi sclaviei. Figura lui Hector este umanizată de sentimentele de tandreţe faţă de soţie, părinţi şi fiul său, care se împletesc cu virtuţile proprii eroului şi războinicului.

Continuă citirea →

Legenda lui Heracle. (III) Ultimele aventuri ale eroului

herculeO dată terminate cele douăsprezece munci, Heracle nu s-a mai aflat în slujba lui Euristeu şi s-a întors la Teba. Eroul i-a dat-o de soţie lui Iolau, prietenul credincios care îi mâna carul, pe propria sa soţie, Megara, el dorind-o pentru sine pe Iole, fiica lui Euritos, regele cetăţii Ehalia din insula Eubeea. Suveranul promisese mâna Iolei celui care avea să-i învingă pe el şi pe fiii săi în întrecerea de tras cu arcul. Heracle i-a învins, dar Euritos şi fiii săi nu au vrut să-şi ţină făgăduiala, pentru că Heracle îşi omorâse copiii născuţi de Megara. Doar unul dintre fiii lui Euritos, Ifitos, a fost de partea lui Heracle, însă eroul l-a ucis într-un acces de nebunie (Homer, Odiseea, 21.28). Nebunia a fost urmată de boală; oracolul din Delfi a spus că Heracle avea să se vindece numai dacă va lucra timp de trei ani şi îi va da lui Euritos bunurile câştigate, drept răscumpărare pentru moartea fiului său.

Poate că acum are loc disputa dintre Heracle şi Apollo pentru tripodul din Delfi. Apollo şi Heracle, ambii fiii lui Zeus, sunt reprezentaţi în numeroase picturi pe vase şi în sculptură în timp ce îşi dispută simbolul oracolului din Delfi. Poate pentru că Heracle voia să-şi facă un oracol în altă parte, poate pentru că a intrat în sanctuar deşi era vinovat de uciderea lui Ifitos, a fost alungat și urmărit de Apollo. Acesta din urmă a câştigat disputa, iar Heracle s-a supus oracolului şi a devenit timp de trei ani sclavul Omfalei, regina din Lidia.

Continuă citirea →

Legenda lui Heracle. (I) Erou și zeu

heracleHeracle. Personaj grec mitic, definit de Pindar ca „erou divin” şi considerat de atunci ca având o dublă natură, de zeu şi erou. Potrivit lui Homer, Heracle era fiul lui Zeus şi al Alcmenei, o muritoare, soţia lui Amfitrion din Teba (Beoţia). Zeus s-a dus la Alcmena luând înfăţişarea lui Amfitrion, pe când acesta era plecat la război; din această unire s-a născut Heracle.

În ziua când trebuia să se nască Heracle, pe când Zeus se lăuda că urma să devină tatăl unui erou ce avea să domnească asupra neamului lui Perseu, care era strămoşul lui Amfitrion, precum şi al Alcmenei, Hera, geloasă din cauza trădării soţului, a reuşit să-l convingă să jure că va fi rege urmaşul lui Perseu ce urma să se nască în acea zi; s-a grăbit apoi să ajungă la Argos, unde a grăbit durerile soţiei lui Stenelos, alt fiu al lui Perseu, şi a făcut ca Euristeu să se nască înainte de vreme, amânând în acelaşi timp naşterea lui Heracle şi lipsindu-l pe acesta din urmă de domnia pe care Zeus o pregătise pentru el.

Continuă citirea →

Legenda lui Horaţiu Cocles

cocles horatiuHoraţiu Cocles. Erou celebru din vechile legende romane; numele său înseamnă „Horaţiu cel cu un singur ochi”. Celebritatea i se datorează faptului de a fi apărat de unul singur podul Sublicius de pe râul Tibru, din Roma, în faţa întregii armate etrusce a lui Porsenna.

Pus să păzească podul împreună cu S. Lartius şi T. Herminius, el a respins atacurile inamicului în timp ce în spatele său romanii pregăteau distrugerea podului. Când totul era aproape terminat, înainte ca podul, distrus, să se prăbuşească, Horaţiu a rămas singur, fără cei doi camarazi, iar în momentul prăbuşirii s-a  aruncat în râu şi a ajuns înot în cetate, scăpând teafăr dintr-o ploaie de săgeţi inamice. În onoarea sa a fost ridicată o statuie, iar lui i s-a dat atâta pământ cât a putut ara într-o zi.

Continuă citirea →

Gloria şi umilinţa lui Miltiade. (II) Cea mai grea luptă

hoplitAtena din nou ameninţată

Atacul impetuos al grecilor şi succesele ce le-au obţinut pe litoralul de la Maraton nu i-au descurajat de loc pe Datis şi Artaphernes, care aveau deja schiţat planul unei noi debarcări în Attica. Ei ştiau că toate forţele ateniene se concentraseră la Maraton, deci capitala rămăsese fără apărare. Puteau astfel surprinde Atena lăsată fără garnizoană. Ridicară ancora şi, făcând înconjurul capului Sunion, se îndreptară spre portul Faleron. Se pare că momentul propice al plecării le fu semnalat de pe munte, de unde, cu ajutorul unui scut de metal lustruit ca o oglindă pusă în bătaia razelor solare, trădătorii sau spionii le indicară acest lucru după un anumit cod secret. De asemenea trădare a fost acuzată puternica familie a Alcmeonizilor, din care se trăgea şi Pericle. Învinuirea este respinsă de Herodot şi considerată ca o defăimare de natură politică.

Noua manevră de diversiune o flotei persane a fost prevăzută din timp de către Miltiade, care ştia că de la Maraton până lângă Pireu distanţa pe mare putea fi parcursă cu asemenea corăbii numai în 9-10 ore de plutire continuă. Din ordinul lui, strategul Aristide rămase la Maraton cu armata tribului său, ca să păzească morţii şi trofeele. Deşi obosit de luptă, grosul armatei în frunte cu comandantul suprem porni în marş forţat spre Atena şi în 7-8 ore Miltiade ajunse la Faleron, unde se fortifică pe ţărm, ca să apere cetatea.

Continuă citirea →

Decebal, eroul dacilor

Decebal - rege al statului dacÎntr-o vizită la Muzeul de istorie, Oana, Andrei şi Dorina au văzut o statuie de marmură albă. Reprezenta un bărbat înalt, cu barbă scurtă, cu faţa aspră, brăzdată de multe zbârcituri, cu umerii laţi, cu braţe vânjoase, cu pantaloni strânşi pe picior, cu centură lată.

Oana i-a observat căciuliţa, cu moţul aplecat înainte. Dorina a văzut încălţămintea, asemănătoare opincilor. Ca de obicei, Andrei a admirat sabia scurtă şi încovoiată, pe care o poartă bărbatul din statuie. Şi m-au întrebat, toţi trei odată:

– Cine-i? Cum îl cheamă pe acest bărbat falnic?

– Îl cheamă Decebal. Şi a fost cel mai de seamă conducător al dacilor, după Burebista. Şi el a întărit Dacia cu cetăţi multe şi cu ostaşi viteji. Mai ales că acum se ivise un duşman nou: împărăţia romanilor. Mult au luptat dacii cu romanii, care voiau să cucerească Dacia şi să supună poporul dac. La început au biruit dacii.

Aşa, de pildă, când împăratul romanilor a trimis o oaste mare împotriva lui Decebal, acesta şi-a strâns oştenii şi i-a ieşit in cale. A trimis soli să întrebe pe generalul roman dacă nu crede c-ar fi mai bine să se întoarcă acasă, în împărăţia lui, că-i mare şi bogată şi nu-i bine să se năpustească asupra oamenilor care vor să trăiască slobozi, în ţara lor.

Continuă citirea →

Bayard. Păcate şi virtuţi cavalereşti (I)

bayardAnno domini 1503… De aproape zece ani pământul Italiei era călcat în picioare de armate străine – franceze şi spaniole – în lupta pentru bogăţiile peninsulei. Pe francezi îi comanda regele Ludovic al XII-lea, iar pe spanioli Gonzalvo de Cordoba.

Într-una din dimineţile lui decembrie, tabăra franceză fu cuprinsă de mare fierbere. Spaniolii dădeau un nou atac în josul râului Garigliano. Francezii din garnizoana podului alergară să respingă atacul.

Rămas cel din urmă, un cavaler tocmai se pregătea să pornească după tovarăşii săi de arme. Fu singurul care zări, dincolo de pod, răsărind de după nişte movile câteva sute de oşteni spanioli, care se îndreptau spre pod. Cavalerul înţelese tactica iscusită a duşmanului, care simula un atac asupra altei poziţii pentru ca adversarul să lase podul fără apărare, iar el să-l ocupe şi să atace din flanc oastea franceză.

„Basco, aleargă şi caută oamenii noştri! – porunci cavalerul scutierului său. Altfel suntem pierduţi. Eu îi voi distra pe spanioli până la întoarcerea ta!” Şi se avântă singur în faţa duşmanului.

Avangarda cavaleriei spaniole se angajase deja la celălalt capăt al podului. Galopând în întâmpinarea ei, cu viziera lăsată, cu lancea plecată, cavalerul frânse elanul invadatorilor. La fiecare lovitură de lance ţâşnea strigătul de moarte al unui duşman prăbuşit de pe pod, în curentul năvalnic al râului.

Spaniolii erou uluiţi: să fie oare cu putinţă ca un singur om să zădărnicească un plan atât de bine întocmit? Şi înverşunarea luptei spori. Săgeţile cădeau ca ploaia în dreapta şi în stânga temerarului cavaler, dar ca prin minune niciuna nu-l nimerea. Părea un leu asupra căruia se năpustise o hidră cu zeci de capete.

Continuă citirea →

Cine a fost Tezeu?

Tezeu - Theseus

Tezeu. Cel mai important erou al mitologiei atice. Era fiul lui Egeu, regele Atenei, şi al Etrei, la rândul ei fiica lui Piteu, regele Trezenei. Tatăl său divin era considerat Poseidon.

Legenda spune că Tezeu a fost conceput la Trezena, în timpul vizitei lui Egeu la regele Piteu; înainte de a părăsi cetatea şi pe fiica regelui, care îi fusese soţie pentru o noapte, Egeu i-a încredinţat acesteia sabia şi sandalele sale, ascunzându-le sub un  bolovan imens. Dacă fiul născut din unirea lor va fi devenit atât de puternic încât să ridice bolovanul şi să ia sabia şi sandalele, trebuia să se ducă la Atena cu ele, în acest fel Egeu putându-şi recunoaşte fiul.

Continuă citirea →

Tragedia eroului

În după-amiaza zilei de 27 mai 1929  a avut loc o ceremonie secretă, cea a căsătoriei lui Charles Lindbergh, erou al aviaţiei, cel care realizase primul zbor transatlantic fără escală, şi a Annei Morrow, la reşedinţa tatălui miresei. Au pornit apoi într-o croazieră pe o insulă şi şi-au petrecut luna de miere în mijlocul naturii. Imediat după aceea, au efectuat un zbor de probă deasupra Americii. Cei doi inspectau aerodromurile şi întotdeauna erau bine primiţi, oriunde ar fi ajuns. În luna iulie, Lindbergh a devenit pilotul primului zbor de pasageri de-a lungul ţării; unul dintre aceşti pasageri era însăşi Anne. Tânărul cuplu încerca să adauge un element de atracţie călătoriei aeriene, demonstrându-i siguranţa.

Continuă citirea →

Basarab voievod, eroul de la Posada – povestiri istorice

Atunci, demult, demult, când românii abia îşi înfiripau o ţară, mulţi doreau să le fure pământul şi să-i înrobească. Dar iată că s-a ridicat un voievod îndrăzneţ şi chibzuit, bun orânduitor şi viteaz. Se numea Basarab, voievod de la Curtea de Argeş.

Continuă citirea →

Spartacus, de la istorie la artă

Neînfricatul gladiator trac Spartacus, conducătorul revoltei sclavilor din Republica Romană, este poate personalitatea care se regăseşte aproape în toate genurile şi reprezentările artistice care au ajuns până la noi de-a lungul timpului. Arta plastică, teatrul, literatura beletristică, baletul şi filmul au evocat acest personaj eroic poate mai mult decât a făcut arta pentru altă figură din panteonul universal.

Continuă citirea →

Călătorii în mitologie – ultima parte

O poveste încântătoare este şi călătoria lui Tezeu în adâncul mării, în căutarea inelului pe care Minos l-a aruncat acolo pentru a se convinge că Tezeu era într-adevăr urmaşul lui Poseidon. Pur fantastică este călătoria lui Belerofon, care, potrivit unei versiuni a mitului transmise de Homer, a încercat să ajungă în Olimp pe calul său înaripat, Pegas, stârnind astfel mânia zeilor; Zeus l-a făcut să cadă şi să se zdrobească de pământ. Chiar făcînd abstracţie de această turnură fantastică, Belerofon rămâne un erou călător, şi astfel este prezentat într-o superbă imagine homerică: „…spre supărarea tuturor zeilor, rătăcea singur pe cîmpia Aleia, zdrobindu-şi inima şi fugind de oameni”. Călătoria devine o căutare a singurătăţii, iar numele cîmpiei înseamnă literal „câmpia rătăcitorilor”.

Continuă citirea →

Aeneas, personaj de legendă

Aeneas luptandu-se cu Turnus

Aeneas (Enea) – erou troian, fiul lui Anchises (regele dardanilor) şi al Afroditei. Personaj complex, ale cărui acţiuni, cu implicaţii în câmpul  istoriei, religiei şi mitologiei, sunt descrise adeseori în paginile poeţilor şi istoricilor greci şi latini.

Continuă citirea →