Arhive etichetă: greci

Gloria şi umilinţa lui Miltiade. (II) Cea mai grea luptă

hoplitAtena din nou ameninţată

Atacul impetuos al grecilor şi succesele ce le-au obţinut pe litoralul de la Maraton nu i-au descurajat de loc pe Datis şi Artaphernes, care aveau deja schiţat planul unei noi debarcări în Attica. Ei ştiau că toate forţele ateniene se concentraseră la Maraton, deci capitala rămăsese fără apărare. Puteau astfel surprinde Atena lăsată fără garnizoană. Ridicară ancora şi, făcând înconjurul capului Sunion, se îndreptară spre portul Faleron. Se pare că momentul propice al plecării le fu semnalat de pe munte, de unde, cu ajutorul unui scut de metal lustruit ca o oglindă pusă în bătaia razelor solare, trădătorii sau spionii le indicară acest lucru după un anumit cod secret. De asemenea trădare a fost acuzată puternica familie a Alcmeonizilor, din care se trăgea şi Pericle. Învinuirea este respinsă de Herodot şi considerată ca o defăimare de natură politică.

Noua manevră de diversiune o flotei persane a fost prevăzută din timp de către Miltiade, care ştia că de la Maraton până lângă Pireu distanţa pe mare putea fi parcursă cu asemenea corăbii numai în 9-10 ore de plutire continuă. Din ordinul lui, strategul Aristide rămase la Maraton cu armata tribului său, ca să păzească morţii şi trofeele. Deşi obosit de luptă, grosul armatei în frunte cu comandantul suprem porni în marş forţat spre Atena şi în 7-8 ore Miltiade ajunse la Faleron, unde se fortifică pe ţărm, ca să apere cetatea.

Continuă citirea →

Gloria şi umilinţa lui Miltiade. (I) Bătălia de la Maraton

MiltiadeSe scurseseră opt zile de la debarcarea perşilor la Maraton. Spionii lor acţionau la Atena şi chiar în armata greacă pentru a produce disensiuni. De la aceştia aflară ei despre apropiata sosire a ajutorului spartan, ceea ce îi decise pe Datis şi Artaphernes să acţioneze brusc în ziua de 13 septembrie, moment în care, la greci, comanda generală se găsea în mâna lui Miltiade.

Herodot ne-a lăsat o descriere destul de lacunară şi imprecisă o operaţiilor militare de la Maraton, încât din ea cu greu ne putem da seama asupra felului cum s-au petrecut lucrurile. Se pare că perşii se hotărâseră să atace Atena concomitent, pe mare şi pe uscat. În acest sens, o bună parte dintre trupele lor, în primul rând cavaleria, primi ordinul să se reîmbarce. Ele urmau să ocolească capul Sunion şi să debarce în portul Faleronului de lângă Pireu, ca de acolo sa atace direct Atena.

Continuă citirea →

Războaiele medice. Xerxe I trece Hellespontul

Xerxe

Xerxe  

Darius se mânie cumplit aflând că generalii săi au fost înfrânţi la Maraton. Nu putea să creadă că un popor atât de mic îl sfida a doua oară şi începu să pregătească o nouă oştire. Dorea să o conducă el însuşi la luptă şi îl numi pe fiul său, Xerxe, să se ocupe de treburile imperiului în lipsa lui. Dar, în 485 î.Hr., Darius a murit şi Xerxe s-a suit pe tron.

Pregătirea campaniei împotriva grecilor 

Prinţul acesta se ocupă mai întâi de egipteni, care se răsculaseră, apoi, îndată ce se asigură că nu-l vor mai deranja, reluă pregătirile începute necesare pentru a hrăni o oştire atât de mare, căci la ce folosesc atâţia oameni dacă ei mor de sete şi de foame, iar ţinuturile pe care aveau să le străbată erau prea sărace ca să-i hrănească? Regele aduse de la popoarele supuse sau aliate imperiului său infanterişti, cavaleri, arcaşi, marinari, nave de război şi de transport, provizii, metale. În sfârşit, pentru a-şi duce la bun sfârşit răzbunarea, porunci două din cele mai mari lucrări pe care ni le putem inchipui: săparea unui canal maritim care să taie istmul Muntelui Athos şi pregătirea unui pod de corăbii peste Hellespont.

Continuă citirea →

Cine sunt aheii?

Ahei – cel mai vechi dintre cele patru neamuri care, conform tradiţiei, ar fi dat naştere poporului grec; cuprindea populaţiile care locuiau în Pelopones după anul 2000 î.Hr. şi invazia dorică. Homer îi numeşte pe greci, în general, ahei.

Inventatorul ostracismului a fost el însuşi ostracizat

Clistene este cel care a inaugurat în Atena antică sistemul de autoapărare a instituţiilor democratice care se cheamă ostracism. Orice membru al Adunării populare putea să scrie pe o bucată de ardezie numele cetăţeanului reprezentând, după părerea sa, o ameninţare pentru stat. Dacă acest denunţ anonim avea girul a 3000 de cetăţeni, atunci cel numit urma să fie trimis în surghiun pentru zece ani, fără să mai aibă loc niciun proces care să-i dovedească vina.

Continuă citirea →

Zeii grecilor

 

Razboaiele medice

Secolul al V-lea se caracterizează prin două mari confruntări politico-militare care au opus, mai întâi, două tipuri de civilizaţie: cea elenă şi cea orientală, apoi, în a doua jumătate a veacului, au cuprins zone întinse ale Greciei şi ale teritoriilor colonizate de greci, în cadrul Războiului Peloponesiac.

Cel dintâi conflict de amploare, aşa-numitele războaie medice, de fapt greco-persane, se consumă chiar în primele decenii ale secolului al V-lea, desfăşurarea evenimentelor întinzându-se din anul 499 până în 479, în principal, pacea fiind încheiată abia în anul 449, după acţiunile militare ateniene conduse de Cimon în Cipru.

Principalele izvoare scrise pentru aceste evenimente sunt de sorginte greacă, cele mai cuprinzătoare informaţii se găsesc la Herodot, în Istoriile sale, care au ca subiect tocmai relatarea acestor războaie, apoi la Diodor, în cărţile a X-a şi a XI-a, la care se adaugă cronicile din veacul următor precum şi operele unor contemporani ai evenimentelor: atenianul Eschil, poeţii lirici Pindar din Teba şi Simonides din Keos.

Continuă citirea →

Marea! Se vede marea!

Xenofon

Strigătul de bucurie al grecilor când, după lungi peregrinări şi primejdii prin Asia, au revăzut marea (Xenofon, Anabasis, IV, 8). Anabasis este naraţiunea expediţiei celor 10 000 de mercenari greci comandaţi de Xenofon (430–355), pentru a lupta alături de Cyrus cel Tînăr împotriva lui Artaxerxes al II-lea, amândoi pretendenţi la tronul Persiei (401 î.Hr.). Armata lui Cyrus a câştigat lupta de la Cunaxa, lângă Eufrat, dar Cyrus şi-a pierdut atunci viaţa. Anabasis este povestirea retragerii unei părţi din armata greacă de pe cursul inferior al Tigrului până la Pontul Euxin, sub comanda lui Xenofon, o retragere care a durat 16 luni (401–400), istovitoare şi primejdioasă, rămasă celebră în analele militare. Ajunşi la mare s-au simţit ca acasã şi ajunşi la liman, astfel că au strigat „Marea! Se vede marea!“, s-au îmbrăţişat şi au plâns.