Arhive etichetă: Zeus

Legenda lui Prometeu

Prometeu inlantuit

Prometeu. Unul dintre cele mai celebre personaje ale mitologiei clasice, fiul unui titan, Iapet, şi al unei nimfe, Climene, de la care se născuseră şi Atlas, Menetios şi Epimeteu. Alte tradiţii, care constituiau un filon paralel, dar diferit de cel urmat cu predilecţie, îl considerau fiul Herei şi al gigantului Eurimedon; se spune că ar fi ajutat, cu securea sa dublă, la naşterea Atenei din capul lui Zeus, uneltind apoi împotriva zeiţei. Iniţial era socotit şi mesagerul titanilor.

Prometeu era legat de mitul creaţiei. Zeii au plăsmuit oamenii sub pământ, din ţărână şi foc; nu i-au înzestrat însă cu nicio calitate specifică, încredinţându-le această sarcină lui Prometeu şi lui Epimeteu. Acesta din urmă, un fel de „dublu” negativ al lui Prometeu, a vrut să distribuie de unul singur calităţile şi capacităţile creaturilor; dar le-a împărţit prost, animalele fiind dotate cu toate prerogativele necesare supravieţuirii, iar oamenii fiind lipsiţi de ele. Pentru a remedia situaţia, Prometeu a fost nevoit să fure focul de la zei ca să-l dea oamenilor.

Continuă citirea →

Cine au fost Titanii?

titani

Titanii.  Cei mai vechi zei din mitologia greacă, fiii lui Uranos, cerul, şi ai Geei, pământul, numiţi şi Uranizi pentru că locuiau în cer. Se spunea că erau doisprezece, şase titani şi şase titanide, numele lor fiind transmise de izvoare în mai multe variante. Una dintre versiunile cele mai urmate îi menţiona pe Oceanos, Ceos, Crios, Hyperion, Iapet, Cronos, Tia, Rhea, Temis, Mnemosine, Phoebe, Tethys (Hesiod, Teogonia). Atunci când Uranos, primul stăpân al lumii, i-a aruncat în Tartar pe hecatonhiri şi ciclopi, Geea i-a convins pe titani să se răscoale împotriva tatălui lor şi i-a dat lui Cronos o seceră de diamant, cu care acesta l-a emasculat pe Uranos; din picăturile de sânge scurse din rana sa în Ocean s-au născut eriniile: Alecto, Tisifone şi Megera. Titanii şi-au eliberat fraţii din Tartar şi l-au urcat pe tron, în locul lui Uranos, pe Cronos, care jucase un rol decisiv în luptă. Acesta i-a închis însă din nou în infern pe ciclopi; s-a căsătorit apoi cu sora sa Rhea.

Continuă citirea →

Istoria aheilor

Ascultându-i pe istoricii greci care, chiar când au ajuns la vârsta raţiunii, tot mai continuau să creadă în legende, istoria aheilor începe de-a dreptul cu un zeu, numit Zeus, care le-a dat întâiul rege în persoana fiului său, Tantal. Omul ăsta era un mare pungaş care, după ce profitase de înrudirea sa cu nemuritorii ca să le divulge secretele şi să le fure nectarul şi ambrozia din camară, şi-a închipuit că poate să-i îmbuneze dacă le oferă ca jertfă propria odraslă, pe Pelops, după ce l-a tăiat în bucăţi şi l-a pus la fiert. Zeus, lovit în afecţiunea sa de bunic, l-a lipit la loc pe nepoţel şi l-a prăvălit în Infern pe tatăl ucigaş, condamnându-l să-i lase gura apă de foame şi de sete în faţa unor oale cu frişcă şi a unor cupe cu şampanie de care nu se putea atinge.

Continuă citirea →

Zeii grecilor

 

Olimpul – lumea zeilor

Sus, pe culmile Olimpului scăldat în lumină, domneşte Zeus, înconjurat de ceata zeilor. Aici vieţuiesc şi soţia lui, Hera, şi Apollo cel cu plete de aur, împreună cu sora lui Artemis, apoi Afrodita cea strălucitoare ca aurul, Atena – fiica lui Zeus cea hărăzită cu multă putere, precum şi alţi zei. Trei zeiţe frumoase, numite Hore, străjuiesc intrarea în Olimpul cel înalt şi ridică norul des care acoperă poarta atunci când zeii coboară pe pământ sau urcă spre palatele strălucitoare ale lui Zeus. Deasupra Olimpului se întinde cerul albastru şi nemărginit, revărsând lumina de aur.

În împărăţia lui Zeus nu bate vântul, nici nu plouă; acolo domneşte o vară veşnică, plină de lumină şi de veselie. Iar mai jos se îmbulzesc norii, acoperind câteodată pământul îndepărtat, unde primăverii şi verii le urmează toamna şi iarna, iar bucuriei şi veseliei – nefericirea şi tristeţea. E drept că şi zeii sorb din cupa amărăciunilor, dar amărăciunea lor piere repede şi în Olimp se aşterne din nou bucuria.

Continuă citirea →

Lupta lui Zeus cu Typhon

Geea se mânie pe Zeus din Olimp pentru că se purtase aşa de aspru cu fiii săi, titanii. Ea se căsători cu întunecatul Tartar şi dădu naştere unui monstru înfricoşător, Typhon. Uluitor de mare, cu o sută de capete de balaur, aşa ieşi Typhon din pântecele Geei. Cu urletul-i sălbatic cutremura văzduhul. Hămăit de câine, glas de om, muget de taur înfuriat, răcnet de leu – toate erau unite în urletul acela. Limbi de foc se învârtejeau în jurul lui Typhon, iar pământul se clătina sub greutatea paşilor lui.

Zeii se cutremurară de groază. Dar Zeus, stăpânul tunetelor, se năpusti vitejeşte asupra lui şi lupta se încinse. Trăsnetele prinseră din nou a scânteia în mâinile lui Zeus, iar tunetele spintecară văzduhul. Pământul şi bolta cerească se zguduiră până în temelii. Pământul deveni iarăşi o mare de flăcări aşa cum fusese în timpul luptei cu titanii. Când Typhon se apropia de ţărmuri, mările clocoteau. Sute de săgeţi – fulgere de foc – aruncate de Zeus, zburau în toate părţile; părea că focul lor va aprinde văzduhul, că până şi norii întunecaţi şi aducători de furtuni vor fi mistuiţi.

Zeus prefăcu în cenuşă cele o sută de capete ale lui Typhon, care se rostogoli la pământ; leşul lui dogorea atât de tare, încât totul se topea în jur. Zeus îl ridică şi-l azvârli în bezna Tartarului care-i dăduse viaţă. Dar şi de acolo Typhon mai ameniţa pe zei şi tot ce e viu. El dezlănţuie furtuni şi face să erupă vulcanii. Împreună cu Echidna, cea jumătate femeie şi jumătate şarpe, el aduce pe lume pe Orthos, dulăul fioros cu două capete, apoi pe Cerber – câinele iadului, pe hidra din Lerna şi pe Himera. Deseori, Typhon cutremură pământul.

Lupta zeilor din Olimp cu titanii

Zeus cel chipeş şi puternic crescu mare şi voinic. El se răzvrăti împotriva tatălui său şi-l sili să readucă la lumină pe copiii înghiţiţi. Cronos scoase unul câte unul pe zeii prunci, frumoşi şi strălucitori. Ei porniră lupta împotriva lui Cronos şi a titanilor pentru stăpânirea lumii.

Lupta fu crâncenă. Copiii lui Cronos ocupară culmile înaltului Olimp. De partea lor trecură şi câţiva titani, mai întâi titanul Okeanos şi fiica acestuia Stix, cu copiii ei – Avântul, Puterea şi Biruinţa.

Lupta pusese în primejdie soarta zeilor din Olimp. Vrăjmaşii lor – titanii – erau puternici şi de temut. Dar lui Zeus îi veniră în ajutor ciclopii. Aceştia îi făuriră tunetele şi fulgerele, pe care Zeus le arunca asupra titanilor.

Continuă citirea →

Naşterea lui Zeus

Cronos nu era sigur că puterea lui avea să dureze de-a pururi. Se gândea înfricoşat că şi copiii lui se vor răzvrăti împotrivă-i şi-l vor osândi, aşa cum şi el îşi osândise tatăl. El se temea de copiii săi. Atunci porunci soţiei sale Rhea să-i aducă copiii când se năşteau şi-i înghiţea fără milă, unul după altul. Astfel înghiţi cinci dintre ei: Hestia, Demeter, Hera, Hades şi Poseidon.

Rhea nu voia să-l piardă şi pe ultimul copil. Urmând sfatul părinţilor săi – Uranos şi Geea – ea pleacă departe pe insula Creta, unde, într-o peşteră adâncă, dădu naştere lui Zeus. Acolo îşi tăinui Rhea pruncul, ferindu-l de cruzimea tatălui lui şi, în locul lui Zeus, îi dădu lui Cronos să înghită un bolovan înfăşurat în scutece. Cronos nu băgă de seamă că soţia sa l-a păcălit.

Între timp, Zeus creştea în Creta. Nimfele Adrasteia şi Ida îl crescură cu dragoste, hrănindu-l cu laptele caprei sacre Amaltheia. Albinele îi aduceau micului Zeus miere culeasă din flori de pe înălţimile muntelui Dicte. Iar la intrarea peşterii, tineri cureţi [semizei] izbeau cu săbiile în scuturi ori de câte ori micul Zeus plângea, pentru ca plânsul lui să nu fie auzit de Cronos şi astfel să împărtăşească şi el soarta fraţilor şi surorilor lui.