Arhive etichetă: Temistocle

Razboaiele medice

Secolul al V-lea se caracterizează prin două mari confruntări politico-militare care au opus, mai întâi, două tipuri de civilizaţie: cea elenă şi cea orientală, apoi, în a doua jumătate a veacului, au cuprins zone întinse ale Greciei şi ale teritoriilor colonizate de greci, în cadrul Războiului Peloponesiac.

Cel dintâi conflict de amploare, aşa-numitele războaie medice, de fapt greco-persane, se consumă chiar în primele decenii ale secolului al V-lea, desfăşurarea evenimentelor întinzându-se din anul 499 până în 479, în principal, pacea fiind încheiată abia în anul 449, după acţiunile militare ateniene conduse de Cimon în Cipru.

Principalele izvoare scrise pentru aceste evenimente sunt de sorginte greacă, cele mai cuprinzătoare informaţii se găsesc la Herodot, în Istoriile sale, care au ca subiect tocmai relatarea acestor războaie, apoi la Diodor, în cărţile a X-a şi a XI-a, la care se adaugă cronicile din veacul următor precum şi operele unor contemporani ai evenimentelor: atenianul Eschil, poeţii lirici Pindar din Teba şi Simonides din Keos.

Continuă citirea →

Rivalii

Aristide era bărbatul către care, într-o seară la teatru, tot publicul atenian şi-a îndreptat privirile când un actor a recitat următoarele versuri ale lui Eschil:

El urmăreşte nu numai să pară drept, ci chiar să şi fie drept. Ca şi grâul într-un pământ fertil, din inima sa nu încolţesc decât întelepciunea şi echilibrul.

Atât de bine l-au recunoscut toţi din această descriere. Era omul care nu numai că-i cedase lui Miltiade rândul la comandă în bătălia de la Maraton, dar care, după luptă, primind în pază corturile duşmanului, pline de bogăţii însemnate, le-a predat statului neatinse: lucru care, şi pe vremea aceea, se vede că făcea mare impresie.


În lupta politică, Aristide a fost învins de oponentul său, Temistocle. Ghinionul a vrut ca frumoasele însuşiri ale celor doi să fie împărţite în mod egal între ei: caracterului superior al lui Aristide i se opunea inteligenţa superioară a lui Temistocle, orator plin de strălucire şi om politic posedând resurse invers proporţionale cu scrupulele sale.

Spune Plutarh: ”Nu învăţase cine ştie ce atunci când maeştrii săi au încercat să-i arate cum trebuie să fii, dar a profitat din plin când l-au instruit ce trebuie să faci ca să reuşeşti”.

Temistocle a câştigat lupta politică şi a propus ostracizarea lui Aristide. Atenienii au fost de acord. Motivele acestei animozităţi le-a exprimat prea bine un amărât de ţăran analfabet care, în ziua votării, i s-a adresat lui Aristide, fără să ştie cine era, şi l-a rugat să-i scrie pe tabliţă votul, conform propunerii lui Temistocle.

De ce doreşti să-l trimiţi în exil pe Aristide? Ţi-a făcut el vreun rău?” l-a întrebat Aristide.

Nu, nu mi-a făcut nici un rău” a răspuns celălalt, „dar nu mai pot suporta să tot aud cum i se spune mereu cel drept. Mă enervează cu dreptatea lui.”

Aristide a zâmbit la atâta înverşunare tipică pentru mediocrităţi împotriva omului superior, şi şi-a scris numele pe votul dat împotrivă-i. Iar când a ascultat verdictul care-l condamna, a spus simplu:

Sper, atenieni, ca n-o să mai aveţi prilejul să vă mai aduceţi aminte de mine.”

Dar au avut!


sursa: Indro Montanelli, Istoria grecilor, Artemis, 2000

Temistocle si laurii lui Miltiade

Ilustrul comandant de oşti din vechea Grecie, Miltiade, a cucerit în anul 489 î.Hr. laurii victoriei în istorica bătălie de la Maraton.

După această strălucită biruinţă, Temistocle, alt renumit conducător militar al grecilor, întrebat de prieteni ce gânduri îl frământă, le-a răspuns:

Laurii lui Miltiade nu mă lasă să dorm!

Expresia Laurii lui Miltiade este folosită pentru a desemna pe cineva care din invidie sau din spirit de competiţie vrea să realizeze ceva care să-i aducă aceeaşi glorie sau chiar să o întreacă pe aceea a altei persoane.