Arhive etichetă: Miltiade

Gloria şi umilinţa lui Miltiade. (II) Cea mai grea luptă

hoplitAtena din nou ameninţată

Atacul impetuos al grecilor şi succesele ce le-au obţinut pe litoralul de la Maraton nu i-au descurajat de loc pe Datis şi Artaphernes, care aveau deja schiţat planul unei noi debarcări în Attica. Ei ştiau că toate forţele ateniene se concentraseră la Maraton, deci capitala rămăsese fără apărare. Puteau astfel surprinde Atena lăsată fără garnizoană. Ridicară ancora şi, făcând înconjurul capului Sunion, se îndreptară spre portul Faleron. Se pare că momentul propice al plecării le fu semnalat de pe munte, de unde, cu ajutorul unui scut de metal lustruit ca o oglindă pusă în bătaia razelor solare, trădătorii sau spionii le indicară acest lucru după un anumit cod secret. De asemenea trădare a fost acuzată puternica familie a Alcmeonizilor, din care se trăgea şi Pericle. Învinuirea este respinsă de Herodot şi considerată ca o defăimare de natură politică.

Noua manevră de diversiune o flotei persane a fost prevăzută din timp de către Miltiade, care ştia că de la Maraton până lângă Pireu distanţa pe mare putea fi parcursă cu asemenea corăbii numai în 9-10 ore de plutire continuă. Din ordinul lui, strategul Aristide rămase la Maraton cu armata tribului său, ca să păzească morţii şi trofeele. Deşi obosit de luptă, grosul armatei în frunte cu comandantul suprem porni în marş forţat spre Atena şi în 7-8 ore Miltiade ajunse la Faleron, unde se fortifică pe ţărm, ca să apere cetatea.

Continuă citirea →

Gloria şi umilinţa lui Miltiade. (I) Bătălia de la Maraton

MiltiadeSe scurseseră opt zile de la debarcarea perşilor la Maraton. Spionii lor acţionau la Atena şi chiar în armata greacă pentru a produce disensiuni. De la aceştia aflară ei despre apropiata sosire a ajutorului spartan, ceea ce îi decise pe Datis şi Artaphernes să acţioneze brusc în ziua de 13 septembrie, moment în care, la greci, comanda generală se găsea în mâna lui Miltiade.

Herodot ne-a lăsat o descriere destul de lacunară şi imprecisă o operaţiilor militare de la Maraton, încât din ea cu greu ne putem da seama asupra felului cum s-au petrecut lucrurile. Se pare că perşii se hotărâseră să atace Atena concomitent, pe mare şi pe uscat. În acest sens, o bună parte dintre trupele lor, în primul rând cavaleria, primi ordinul să se reîmbarce. Ele urmau să ocolească capul Sunion şi să debarce în portul Faleronului de lângă Pireu, ca de acolo sa atace direct Atena.

Continuă citirea →

Războaiele medice. Bătălia de la Maraton

batalia de Maraton

Marele rege    Toate popoarele din Asia şi chiar egiptenii se supuneau regelui perşilor, iar imperiul său se întindea din India până la Marea Egee. Era numit Marele Rege sau, pur şi simplu, Regele; imperiul său era atât de mare încât mai multe cetăţi îşi disputau onoarea de a folosi drept reşedinţă Regelui. Acesta locuia de obicei la Susa, într-un palat nemaivăzut de bogat. Curtea lui era locul tuturor bogăţiilor şi tuturor minunăţiilor, datorită comorilor sale imense.

Pe drumurile bune circulau mesagerii care duceau poruncile Regelui până în fundul provinciilor guvernate de satrapi, iar inspectorii, „ochii şi urechile Regelui“, supravegheau administrarea imperiului. Teritoriul imens era o sursă nesfârşită de soldaţi şi bogăţii şi în fiecare an paisprezece mii cinci sute şaizeci de talanţi euboicil, sumă uriaşă, intrau în vistierie. Bineînţeles, oraşele greceşti din Ionia, în Asia Mică, se supuneau regelui perşilor. De altfel, ele se arătau deseori potrivnice şi profitau de orice ocazie sã-i provoace necazuri stăpânului lor.

S-a întâmplat ca un grec foarte viclean, Histieu, tiranul oraşului Milet, să fie reţinut de regele perşilor la Susa. Atunci îi veni ideea nemaiîntâlnită de a trimite vorbă în Milet să se revolte, nădăjduind că Regele îl va trimite înapoi pentru a-şi potoli concetăţenii şi că el va putea scăpa. Voi să trimită un mesaj la Milet şi găsi o metodă foarte ingenioasă. Porunci să fie ras capul unui sclav şi tatuă pe pielea nefericitului: „Revoltă“. Când îi crescută pletele la loc, îl trimise la Milet, cu poruncă să fie ras din nou când ajunge acolo.

Continuă citirea →

Razboaiele medice

Secolul al V-lea se caracterizează prin două mari confruntări politico-militare care au opus, mai întâi, două tipuri de civilizaţie: cea elenă şi cea orientală, apoi, în a doua jumătate a veacului, au cuprins zone întinse ale Greciei şi ale teritoriilor colonizate de greci, în cadrul Războiului Peloponesiac.

Cel dintâi conflict de amploare, aşa-numitele războaie medice, de fapt greco-persane, se consumă chiar în primele decenii ale secolului al V-lea, desfăşurarea evenimentelor întinzându-se din anul 499 până în 479, în principal, pacea fiind încheiată abia în anul 449, după acţiunile militare ateniene conduse de Cimon în Cipru.

Principalele izvoare scrise pentru aceste evenimente sunt de sorginte greacă, cele mai cuprinzătoare informaţii se găsesc la Herodot, în Istoriile sale, care au ca subiect tocmai relatarea acestor războaie, apoi la Diodor, în cărţile a X-a şi a XI-a, la care se adaugă cronicile din veacul următor precum şi operele unor contemporani ai evenimentelor: atenianul Eschil, poeţii lirici Pindar din Teba şi Simonides din Keos.

Continuă citirea →