Arhive etichetă: batalia

Bătălia din Codrii Cosminului

codrii-cosminului-bataliaCodrii Cosminului, Bătălia din – (26 octombrie 1497). Confruntare între oastea condusă de domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare (1457—1504) şi armata poloneză condusă de regele Ioan Albert.

Sub pretextul unei campanii militare antiotomane de recucerire a cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă (pierdute în faţa turcilor în 1484), Ioan Albert a intrat în Moldova (august 1497) cu intenţia de a pune ca domn pe fratele său Sigismund, lansând un asediu asupra cetăţii de scaun a Sucevei. Ca răspuns, Ştefan a lăsat în cetate o singură garnizoană puternică şi şi-a concentrat armata la Roman, cerând ajutor turcilor şi ungurilor. Asediul nu a avut succes, iar moldovenii au reuşit şi să izoleze armata polonă, lăsând-o fără provizii şi surse de hrană. Astfel forţat, Ioan Albert a cedat.

Pacea încheiată cerea ca polonii să se retragă exact pe acelaşi traseu pe care intraseră în Moldova, lucru imposibil, pentru că pe ruta aceea nu se mai găseau resurse de hrană pentru armată. Alegerea drumului prin Codrii Cosminului s-a dovedit fatală, căci moldovenii au organizat o ambuscadă chiar în mijlocul pădurii, „prăbuşind codrul peste ei, tăindu-i şi omorându-i fără milă”.

Continuă citirea →

Anunțuri

Gloria şi umilinţa lui Miltiade. (I) Bătălia de la Maraton

MiltiadeSe scurseseră opt zile de la debarcarea perşilor la Maraton. Spionii lor acţionau la Atena şi chiar în armata greacă pentru a produce disensiuni. De la aceştia aflară ei despre apropiata sosire a ajutorului spartan, ceea ce îi decise pe Datis şi Artaphernes să acţioneze brusc în ziua de 13 septembrie, moment în care, la greci, comanda generală se găsea în mâna lui Miltiade.

Herodot ne-a lăsat o descriere destul de lacunară şi imprecisă o operaţiilor militare de la Maraton, încât din ea cu greu ne putem da seama asupra felului cum s-au petrecut lucrurile. Se pare că perşii se hotărâseră să atace Atena concomitent, pe mare şi pe uscat. În acest sens, o bună parte dintre trupele lor, în primul rând cavaleria, primi ordinul să se reîmbarce. Ele urmau să ocolească capul Sunion şi să debarce în portul Faleronului de lângă Pireu, ca de acolo sa atace direct Atena.

Continuă citirea →

Basarab cel Mare. (III) Posada

batalia de la posadaAici trebuie să‑i lovim!

La mijloc, muntele se strâmta şi urcuşul se făcea numai pe o potecă, ce era vara vad de pârâu, între doi pereţi înalţi de cremene, bătuţi de vânturi şi ploi, în creştetul cărora abia se puteau ţine cu aripile desfăcute, vulturii cei mari.

Aici trebuie să‑i lovim! strigă Nicolae‑Alexandru către cele douăzeci de căpetenii ale călăreţilor săi.

Cum să‑i lovim? se miră un boiernaş oltean, scund, cu pletele pe umăr. Pe poteca asta abia încap cinci ostaşi ţinându‑se de mână.

Îi vom lovi de sus! îl lămuri voievodul, arătând piscul şi crestele de cremene.

Vulturi trebuie să fim, ca să putem zbura până acolo, grăi alt boier ridicând priviri spre înălţimile ameţitoare.

Români sau vulturi tot una‑i. Îşi apără pământul şi avutul! răspunse Nicolae‑Alexandru. Şi porni călare, pe potecă în sus, urmat de oastea călăreţilor.

Continuă citirea →

Războaiele medice. Bătălia de la Maraton

batalia de Maraton

Marele rege    Toate popoarele din Asia şi chiar egiptenii se supuneau regelui perşilor, iar imperiul său se întindea din India până la Marea Egee. Era numit Marele Rege sau, pur şi simplu, Regele; imperiul său era atât de mare încât mai multe cetăţi îşi disputau onoarea de a folosi drept reşedinţă Regelui. Acesta locuia de obicei la Susa, într-un palat nemaivăzut de bogat. Curtea lui era locul tuturor bogăţiilor şi tuturor minunăţiilor, datorită comorilor sale imense.

Pe drumurile bune circulau mesagerii care duceau poruncile Regelui până în fundul provinciilor guvernate de satrapi, iar inspectorii, „ochii şi urechile Regelui“, supravegheau administrarea imperiului. Teritoriul imens era o sursă nesfârşită de soldaţi şi bogăţii şi în fiecare an paisprezece mii cinci sute şaizeci de talanţi euboicil, sumă uriaşă, intrau în vistierie. Bineînţeles, oraşele greceşti din Ionia, în Asia Mică, se supuneau regelui perşilor. De altfel, ele se arătau deseori potrivnice şi profitau de orice ocazie sã-i provoace necazuri stăpânului lor.

S-a întâmplat ca un grec foarte viclean, Histieu, tiranul oraşului Milet, să fie reţinut de regele perşilor la Susa. Atunci îi veni ideea nemaiîntâlnită de a trimite vorbă în Milet să se revolte, nădăjduind că Regele îl va trimite înapoi pentru a-şi potoli concetăţenii şi că el va putea scăpa. Voi să trimită un mesaj la Milet şi găsi o metodă foarte ingenioasă. Porunci să fie ras capul unui sclav şi tatuă pe pielea nefericitului: „Revoltă“. Când îi crescută pletele la loc, îl trimise la Milet, cu poruncă să fie ras din nou când ajunge acolo.

Continuă citirea →

Bătălia pentru Anglia – dicţionar de termeni istorici

batalia Angliei

Bătălia pentru Anglia (iunie 1940-aprilie 1941) – O serie de raiduri împotriva Angliei, întreprinse de aviaţia germană în Al Doilea Război Mondial. Atacurile aeriene, care aveau scopul de a netezi calea către invazie a Germaniei, erau îndreptate împotriva porturilor britanice şi a bazelor RAF (Royal Air Force). În septembrie 1940, Londra şi alte oraşe au fost atacate într-un „război-fulger”. Bombardamentele au continuat timp de 57 de nopţi la rând, fiind urmate de raiduri intermitente, până în aprilie 1941. Deşi trupele RAF erau mai puţin numeroase decât cele ale inamicilor lor, totuşi au reuşit să blocheze atacurile aviaţiei germane datorită tacticilor superioare de luptă, apărării antiaeriene foarte bune, precum şi pentru că au reuşit să decodeze codurile germanilor.

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 1, Bucureşti, Editura Litera, 2010, pag. 186

Bătălia de la Soci din 1471: localizare. Diferite tendinţe în istoriografia secolului XX

Radu cel Frumos si Stefan cel Mare

Luptele dintre Ştefan cel Mare şi Radu cel Frumos din perioada 1469-1473 au avut cauza principală în stăpânirea cetăţii Chilia. Punct strategic, aceasta fusese iniţial sub dominaţia politică a domnitorilor Ţării Româneşti (din 1389), a trecut sub dominaţia Moldovei, în timpul lui Iancu de Hunedoara (din 1448) a funcţionat sub o administraţie munteano-ardeleană, în ea stabilindu-se o garnizoană maghiară. Cucerită de către Ştefan cel Mare în ianuarie 1465, Chilia era dorită atât de către Radu cel Frumos al Ţării Româneşti cât şi de Poarta Otomană. Astfel, divergenţele dintre cei doi domni au constituit o ultimă manifestare a rivalităţii dintre cele două state pentru controlul gurilor Dunării şi implicit al comerţului ce lega Marea Neagră de Europa Centrală.

Continuă citirea →

Bătălia din Codrii Cosminului – 26 octombrie 1497

Bătălia din Codrii Cosminului (26 octombrie 1497) – Confruntare între oastea condusă de domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare (1457-1504) şi armata poloneză condusă de regele Ioan Albert. Sub pretextul unei campanii militare antiotomane de recucerire a cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă, Ioan Albert a intrat în Moldova cu intenţia de a pune ca domn pe fratele său Sigismund, lansând un asediu asupra cetăţii de scaun a Sucevei. Ca răspuns, Ştefan a lăsat în cetate o singură garnizoană puternică şi şi-a concentrat armata la Roman, cerând ajutor turcilor şi ungurilor. Asediul nu a avut succes, iar moldovenii au reuşit să izoleze armata polonă, lasând-o fără provizii şi surse de hrană.

Continuă citirea →

Bătălia de la Aigos Potamos

Bătălia de la Aigos Potamos – victorie navală a Spartei asupra Atenei, în lupta finală din Războiul Peloponesiac (405 î.Hr.)

Continuă citirea →

Bătălia de la Adrianopol

Bătălia de la Adrianopol (378 d.Hr.) – bătălie ce a avut loc în localitatea Edirne din Turcia; a marcat începutul unor incursiuni germanice de amploare pe teritoriul roman.

Continuă citirea →

Bătălia de la Actium

Bătălia de la Actium (31 î.Hr.) – bătălie navală în dreptul Acarnaniei, Grecia, dintre Octavianus (mai târziu Augustus) şi Marcus Antonius. Cu 500 de corăbii şi 70.000 de infanterişti, Antonius a ridicat o tabără la Actium, între Marea Ionică şi golful Ambracia. Octavianus, cu 400 de corăbii şi 80.000 de infanterişti, i-a întrerupt lui Antonius linia de comunicaţie de la nord. Dezertări ale aliaţilor şi lipsa de provizii l-au forţat pe Antonius să acţioneze.

Continuă citirea →

Unde a fost Posada? – ultima parte

Dar nici unul din aceste izvoare şi nici vreunul din celelalte documente referitoare la războiul din 1330 nu dau numele locului unde s-a dat lupta. Posada e o deducţie a lui Nicolae Iorga, influenţat de un document din 1397, care se referă însă nu la lupta din 1330, ci la aceea din 1395, când oastea împăratului Sigismund, întorcându-se din expediţia întreprinsă în ajutorul lui Mircea cel Bătrân şi contra turcilor a fost atacată de către Vlad Uzurpatorul, pe când ea se afla în partea superioară a munţilor „numită popular Pazzata”. Considerând că şi în 1330 oastea ungară a mers pe acelaşi drum, anume între Câmpulung şi Bran, şi că ambele bătălii s-au dat în acelaşi loc, Iorga a transformat „Pazzata” în Posada, aducând ca argument că aici, în acest loc, se află „singurul cazan de munte” de pe drumul amintit. Dar acest drum de retragere este iarăşi o simplă ipoteză pentru anul 1330, deoarece nu avem nici o dovadă care s-o îndreptăţească.

Continuă citirea →

Bătălia din Codrii Cosminului – legenda

Vai, câte întâmplări minunate s-au petrecut în istorie! o auzii într-o zi pe Oana. Când o să le aflu oare pe toate? Că eu pe toate vreau să le ştiu. Dorinţa asta m-a îndemnat să mai istorisesc încă o întâmplare de pe vremea lui Ştefan vodă cel Mare. Şi am început:

Continuă citirea →

Bătălia de la Nicopole. Cruciaţii împotriva lui Baiazid (I)

Cruciaţii sărbătoreau căderea Vidinului, a cărui garnizoană turcă se predase după câteva zile de asediu. Ofiţerii vârstnici şi cu experienţă nu făcuseră mult caz de această ispravă militară, pe care o socoteau de minimă importanţă. Apărătorii turci fuseseră puţini la număr, iar rezistenţa lor, mediocră. Tinerii cruciaţi, care-şi făcuseră cu acel prilej botezul focului, se ambalaseră, lăsându-se cuprinşi de o adevărată isterie războinică. Printre ei ― majoritatea cruciaţilor abia dacă depăşiseră 20 de ani ― domnea un entuziasm indescriptibil.

Continuă citirea →

Razboaiele medice

Secolul al V-lea se caracterizează prin două mari confruntări politico-militare care au opus, mai întâi, două tipuri de civilizaţie: cea elenă şi cea orientală, apoi, în a doua jumătate a veacului, au cuprins zone întinse ale Greciei şi ale teritoriilor colonizate de greci, în cadrul Războiului Peloponesiac.

Cel dintâi conflict de amploare, aşa-numitele războaie medice, de fapt greco-persane, se consumă chiar în primele decenii ale secolului al V-lea, desfăşurarea evenimentelor întinzându-se din anul 499 până în 479, în principal, pacea fiind încheiată abia în anul 449, după acţiunile militare ateniene conduse de Cimon în Cipru.

Principalele izvoare scrise pentru aceste evenimente sunt de sorginte greacă, cele mai cuprinzătoare informaţii se găsesc la Herodot, în Istoriile sale, care au ca subiect tocmai relatarea acestor războaie, apoi la Diodor, în cărţile a X-a şi a XI-a, la care se adaugă cronicile din veacul următor precum şi operele unor contemporani ai evenimentelor: atenianul Eschil, poeţii lirici Pindar din Teba şi Simonides din Keos.

Continuă citirea →

Lumea greaca

După o lungă perioadă marcată de devastatoarele invazii din nord, în secolul VIII î.Hr., în peninsula greacă au început să se dezvolte oraşe-stat care au creat o civilizaţie considerată leagănul civilizaţiei noastre moderne.

Dintre toate oraşele, două au marcat cel mai mult istoria greacă: Atena şi Sparta, eterne rivale care în Antichitate au constituit centrul şi simbolul a două sisteme diferite de guvernare. Atena, inovatoare şi democratică, ţinea pasul cu evoluţiile continue ale vremii; Sparta, conservatoare şi aristocratică, legată de o legislaţie rigidă şi neschimbată, contrară oricărei forme de noutate. Acest conflict, care a însoţit întreaga istorie greacă, nu era numai ideologic, ci ascundea o dorinţă de supremaţie care a ieşit la iveală odată cu războiul peloponesiac (431-404 î.Hr.) între Atena şi Sparta pentru hegemonia asupra Greciei; aproape toate polisurile au fost implicate în conflictul care a însemnat sfârşitul supremaţiei ateniene şi începutul crizei oraşului-stat.

Colonizarea

Întemeierea coloniilor pe ţărmurile Mediteranei şi ale Mării Negre s-a produs în mai multe etape: mai întâi, oraşele din Asia Mică, apoi cele din Peninsula Italică, în special în Sicilia. Relaţiile dintre oraşul-mamă şi colonii au fost întotdeauna strânse, atât politic, cât şi economic, deşi tocmai aceste relaţii strânse au dus la conflictul cu Imperiul Persan.

Războaiele greco-persane (medice)

Regele persan Darius a declanşat în 490 î.Hr. războiul împotriva oraşelor greceşti care ajutaseră coloniile din Asia Mică; sigur că va obţine o victorie uşoară, s-a văzut curând nevoit să cedeze în bătălia de la Maraton. După câţiva ani, fiul său Xerxes a reluat ofensiva, dar, după victoria terestră de la Termopile (480 î.Hr.), flota sa a fost distrusă în largul insulei Salamina, iar armata a fost înfrântă la Plateea (479 Î.Hr.).

Continuă citirea →