Arhive etichetă: Artemis

Vânătoarea în mitologie

În miturile clasice, vânătoarea e o temă recurentă, care se prezintă sub diferite forme. În multe cazuri ea constituie o activitate indispensabilă pentru supravieţuire, începând cu epocile primitive, când oamenii, „încrezători în picioare şi mâini cu puteri uimitoare,/ […] urmăreau prin păduri feluritele neamuri de fiare,/ Pietre în ele-aruncând ori lovind cu greoaiele ghioage,/ Biruitori mai ades, s-ascundeau alteori ca să scape” (Lucreţiu, Poemul naturii).

Continuă citirea →

Zeii grecilor

 

Baia in mitologie

În Odiseea (6.20-140) există un epi­sod faimos referitor la tema băii. Nausicaa, preafrumoasa fiică a lui Alcinoos şi a Aretei, suveranii feacilor, este îndemnată în vis de către Atena să meargă la rîu pentru a-şi spăla rufele, o aluzie la nunta ei ce se apropia. Trezindu-se, tînăra urmează în­demnul divin şi înainte de ivirea zorilor, cu catîrcile înhămate la carul încărcat de haine şi cu provizii pregătite de mama sa, ca pentru o ieşire la ţară, ea merge la un fel de spălătorie înjghebată pe mal.

Continuă citirea →

Erostrat

Erostrat e numele unui grec obscur din Efes (oraş elin situat în Asia Mică), ambiţios peste măsură, care ţinea neapărat să ajungă celebru şi numele lui să fie transmis posterităţii. Nefiind însă capabil să-şi câstige această reputaţie printr-o descoperire, o cucerire, o capodoperă sau altă lucrare remarcabilă, a dat foc templului Dianei (în greceşte – Artemisa) din Efes, una din cele şapte minuni ale lumii antice. Fapta a fost săvârşită în anul 356 î.Hr.

Incendiul s-a propagat cu repeziciune provocând ruina unei mari părţi a edificiului. A doua zi, numele lui Erostrat a ajuns, după cum el însuşi prevăzuse, pe buzele tuturor. Dar, aflând motivul pentru care piromanul distrusese monumentul de o valoare inestimabilă, edilii oraşului au emis în regim de urgenţă un edict teribil prin care era condamnat la moarte oricine ar fi îndrăznit să pronunţe numele proscris al lui Erostrat.

Timp de douăzeci şi trei de ani această uitare impusă a fost respectată. Cei din Efes au încercat astfel să-şi arate dezgustul şi dezaprobarea faţă de o asemenea faptă reprobabilă. Să distrugi un templu de o aşa mare valoare estetică şi spirituală este mai mult decat o crimă incalificabilă.

În 333 î.Hr. un tânăr rege macedonean al cărui nume era deja celebru, Alexandru, a intrat triumfător în cetate. Mişcat de starea în care se afla templul în ruine, tânărul cuceritor l-a însărcinat pe arhitectul său personal să ducă la bun sfârşit restaurarea templului. El însuşi a condus ceremonia pompoasă de (re)inaugurare închinată zeiţei. Abia atunci au aflat locuitorii Efesului data naşterii binefăcătorului lor: era chiar acea noapte din 356 î.Ch. când templul fusese incendiat. Această coincidenţă era prea stranie pentru ca cele două evenimente să nu fie evocate împreună. Astfel se face că numele lui Erostrat intră în istorie alături de Theodor, Ctesiphon şi Metagenes, arhitecţii constructori ai templului şi, bineînţeles, alături de numele măreţ al lui Alexandru. Erostrat cel „Înfocat” şi Alexandru cel Mare… Ce asociere!


sursa: Indro Montanelli, Istoria grecilor, Artemis, 2000