Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII) – prima parte

Context intern. Autonomiile existente în secolele IX-XIII erau în pericol de a fi anihilate de către ungurii instalaţi în Panonia şi de către Imperiul Bizantin.

Perioadei secolelor VIII-IX îi este caracteristică convieţuirea româno-slavă, în cadrul unor formaţiuni politice timpurii.

În spaţiul carpato-danubiano-pontic predominau structurile teritoriale tradiţionale: obştile săteşti (forme de organizare socială specifice societăţii feudale, caracterizate prin munca în comun şi îmbinarea proprietăţii private cu cea comună, prin autoconducere şi apărare şi strânse legături economice între membri); în spaţiul românesc, obştea sătească a fost principala formă de organizare socială în perioada formării limbii române şi a poporului român; în interiorul acesteia s-au format categoriile sociale fundamentale ale societăţii feudale. Obştile săteşti/teritoriale se grupează în uniuni săteşti (N. Iorga -„romanii populare”).

Formele tradiţionale de organizare politică românească predominante în secolele IX-XIII erau cnezatul (formaţiune politică care include două sau mai multe sate, de obicei pe valea unui râu şi aflat sub autoritatea unui cneaz) şi voievodatul (formaţiune politică alcătuită din două sau mai multe cnezate, condusă de un voievod, al cărui atribut special era cel militar).

Contextul extern este reprezentat de raportul cu ungurii, ale căror atacuri spre Vest au fost oprite în 955 de către Otto I. Acţiunile lor se vor îndrepta spre Est, iar cucerirea Transilvaniei se încheie în secolul al XIII-lea.

Tipuri de autonomii româneşti

Spaţiul intracarpatic. Izvorul istoric Anonymus, Gesta Hungarorum, face menţiunea, pentru secolul al IX-lea, a următoarelor formaţiuni politice:

– ducatul/voievodatul lui Menumorut (în Crişana); centrul situat la Biharea (Bihor);

 – ducatul/voievodatul lui Glad (în Banat); centre întărite la Cuvin şi Orşova;

– ducatul lui Gelu (Transilvania propriu-zisă); centre întărite la Dăbâca şi Moldoveneşti, „Gelu quidam Blacus” („Gelu zis Românul”), având ca supuşi pe români şi slavi („Blahii et sclavii”), care trăiesc în „ţara de dincolo de păduri”, având un pământ fertil, sare şi aur.

Continuitatea în formaţiunea lui Gelu prin Gyla (refuza creştinarea în rit catolic) şi cea a lui Glad prin Ahtum (care vămuieşte sarea regalităţii maghiare, care coboara pe Mureş; învins de maghiari, teritoriul său este ocupat) este afirmată de izvorul Viata Sfântului Gerard, pentru secolul al XI-lea.

În spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre, izvorul istoric Diploma cavalerilor ioaniţi (1247), acordată de regele Ungariei, Bela al IV-lea, preceptorului ordinului ioanit Rembald, şi Actul papal din 1227 atestă existenţa următoarelor formaţiuni politice:

-2 cnezate în dreapta Oltului:

      – al lui Farcaş, în nord, spre Vâlcea

      – al lui Ioan, în sud, fostul judeţ Romanaţi

-2 voievodate:

      -al lui Litovoi, în nordul Olteniei şi Ţara Haţegului (peste munţi, în Transilvania)

      -al lui Seneslau, în nordul Munteniei şi Ţara Severinului, până la Olt (în 1230 devine Banatul de Severin)

Formaţiunile politice, cu excepţia voievodatelor, erau dăruite de regele Ungariei cavalerilor ioaniţi, alăturându-se şi Cumania (organizarea unei episeopii cu sediul la Civitas Milcoviae).

În spaţiul de la est de Carpaţi sunt atestate în izvorul istoric Cronica lui Nestor (sau Cronica de la Kiev/ Povestea vremurilor care au trecut) formaţiuni politice denumite de izvoarele istorice externe ca „ţări”, locuite de „vlahi”.

În jurul anului 1000, tradiţia localizează Ţara Sipeniţiului” care, împreună cu structura politico-administrativă „Codrii Cosminului„, grupează aşezările întărite din secolele IX-XI din jurul oraşului Cernauti; „Codrii Herţei„‘, cu centrul la Fundul Herţei, fortificaţie de pamânt cu valuri şi palisade; „câmpuri” („Câmpul lui Dragoş”); „cobâle” (Neamt, Bacău, Vaslui); „ocoale” (Câmpulung, Vrancea).

În spaţiul dintre Dunare şi Marea Neagră, izvoarele epigrafice şi cele scrise menţionează următoarele formaţiuni politice:

jupanatele: Jupan Dimitrie (atestat de inscripţia de la Mircea Vodă, din judeţul Constanţa, la 943) şi Jupan Gheorghe (atestat de inscripţia de la Basarabi-Murfatlar, secolul al X-lea)

Thema Paristrion (circumscripţie administrativ-teritorială militară în Imperiul Bizantin, cu conducerea aparţinând unui strateg cu atribuţii administrative, judecătoreşti şi militare, numit de împărat, 971-1204)

Alte formaţiuni politice locale sunt atestate de Anna Comnena, în Alexiada, şi figurează ca fiind conduse de Tatos, Seslav şi Satza (pentru secolele XI-XIII).

Partea a doua AICI

*****

sursa: Mariana Gavrilă, Vasile Manea – Istorie: Bacalaureat, Ed. Aula, 2010

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Cum e poate intampla,ca daca au exitat aceste cnezate,voievodate,cu o cultura ,o civilizatie continua de o mie de ani ,nu cronicari lor scriu de venirea ungurilor, ci invers ? Aktaion

  2. Ar fi interesant de stiut pe ce se bazeaza asumptia ca Menumorut ar fi fost roman, pentru ca in GEsta Hungarorum nu se pomeneste nimic in acest sens 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: