Aspasia din Milet – Femei vestite din lumea antică (ultima parte)

La scurt timp după închiderea dosarului Aspasiei, izbucnea şi războiul peloponeziac, stârnit, între altele, de un decret dat de Pericle împotriva cetăţii Megara. Duşmanii Olimpianului se grăbiră să o amestece şi pe Aspasia în declanşarea pripită a acestui eveniment. Ecoul calomniei îl găsim într-o comedie a lui Aristofan (Acarnanienii), unde se spune :

„Nişte megarieni au venit să răpească pe două dintre curtezanele întreţinute de Aspasia, în casa sa. Aspasia s-a întărâtat, Pericle Olimpianul a slobozit trăsnetul şi astfel s-a aprins războiul”.

A urmat după aceea nenorocitul război peloponeziac (431—404), când Atena avu mult de suferit, din pricina invaziilor spartane ce au pustiit solul Atticei. Asemenea ciumei, conflictul a secerat o mare parte a populaţiei ateniene. În tot acest timp, Aspasia a stat ca un credincios susţinător alături de soţul ei. Dar în urma unui proces organizat de rivalii săi, Pericle a fost condamnat la o amendă de 50 de talanţi şi destituit din funcţia de strateg pe care o deţinea, fără întrerupere, de 15 ani.

Alte mari nenorociri se abătură apoi asupra bătrânului, care pierdu pe fiii săi Xanthippos şi Paralos, seceraţi de ciumă. Oricum, acestia nu au adus nici o bucurie tatălui, din pricina mediocrităţii lor. Pericle şi Aspasia s-au străduit să le dea o educaţie aleasă, dar nu au reuşit, fapt ce a frapat pe mulţi scriitori antici. Despre cel mai mare, Xanthippos, Plutarh ştie că era cheltuitor, locuia cu o femeie tot atât de cheltuitoare şi „nu putea să sufere chibzuiala tatălui, care-i dădea bani cu greu şi câte puţin”. A îndrăznit chiar să se împrumute de la un prieten în numele şi fără ştirea tatălui, ceea ce l-a pus pe Pericle în situaţia de a-l da în judecată pe fiu, care, „dându-şi seama că-şi pusese prietenul într-o situaţie neplăcută, a început să-şi batjocorească tatăl, luând mai întâi în râs îndeletnicirile lui de acasă şi discuţiile pe care le avea cu sofiştii. Dezbinarea dintre tată şi fiu a rămas aceeaşi până la moarte. La îngroparea lui Paralos, frânt de durere, Pericle vărsase multe lacrimi „el care în viaţa lui nicicând nu mai făcuse un astfel de lucru”, în afară de procesul Aspasiei.

În anul reabilitării politice a tatălui, cel de-al treilea fiu, denumit Pericle, născut din căsătoria cu Aspasia, avea aproximativ 16—18 ani. Conform legii cetăţeniei votată în 451/450, acest copil născut dintr-o străină nu putea avea calitatea de cetăţean atenian. Pericle o va obţine totuşi, printr-o lege specială, în anul 430, după ce ciuma îi secerase primii doi copii. Ştim foarte puţine lucruri despre Pericle – fiul. Prin anii 410/409 îndeplinea funcţia de hellenotam (adică strângător al contribuţiilor băneşti de la cetăţile aliate). Patru ani mai târziu, Pericle – fiul se distingea în calitate de strateg – comandant al celei de-a doua escadre a aripii stângi din bătălia de la insulele Arginuse (406). De această victorie nu se va bucura, fiind condamnat la moarte alături de alţi cinci strategi, pentru faptul că nu se îngrijiseră de strângerea şi îngroparea cu cinste a trupurilor camarazilor căzuţi în valurile mării. În faţa tribunalului ce judeca pe cei şase strategi victorioşi la Arginuse, Socrate, vechiul prieten al lui Pericle şi al Aspasiei, a fost singurul care a protestat împotriva ilegalităţii procesului.

Pericle a căzut în anul 429, răpus de ciumă. Pentru Aspasia a fost, desigur, o mare lovitură. Din unele informaţii aflăm însă că Aspasia s-a recăsătorit imediat cu „ciobanul”, adică  negustorul de oi, Lysicles, cu care ar fi avut şi un copil, numit Poristes. Sub influenţa Aspasiei, negustorul de oi, care frecventa de mulţi ani casa lui Pericle, devenise un om cult şi bun orator, situaţie ce-i va permite ca în anul 428 să se aleagă strateg. Se pare însă că această căsătorie fusese hotărâtă chiar de către Pericle, mai înainte de a muri. El dorea să asigure Aspasiei un soţ- tutore, pentru o femeie lipsită acum de apărare şi vizată de atâtea duşmănii, mai ales că tânărul Pericle-fiul se găsea la o vârstă când nu-şi putea proteja mama.

Milesiana va rămâne însă, în curând, văduvă, pentru a doua oară, deoarece Lysicles, strategul, îşi va pierde viaţa în timpul unei expediţii navale ateniene, organizată pe coastele Asiei Mici (finele anului 428). După această dată, încetează orice ştire despre viaţa Aspasiei. Se crede că a trăit, ca să fie de faţă şi la condamnarea nedreaptă a fiului său. Ea şi-a dus restul zilelor la Atena şi a fost îngropată în pământul Atticii. Socraticii, care i-au cinstit memoria, au considerat-o „muză a lui Pericle”.

Cu toate că Aspasia a fost tovarăşa celui mai strălucit om de stat din secolul al V-lea î.e.n. şi a fost apreciată de somităţile intelectuale ale Atenei, viaţa ei a fost tristă şi mereu agitată, înţelegerea dintre ea şi Pericle — singura ei mângîiere — a fost însă perfectă. Numai cei ce au cunoscut-o în cadrul cercului ei intim şi intelectual i-au acordat o stimă totală. Dramaturgul Euripide făcea şi el parte din anturajul oamenilor distinşi din jurul Aspasiei. Atunci când acest scriitor dramatic, sub influenţa curentului filozofic sofist, a transpus pe scenă unele probleme ale sufletului feminin (dragoste, conflictele conjugale, maternitatea, raporturile dintre soţi etc), găsea strălucite modele de inspiraţie în viaţa Aspasiei.

Patimile politice, îngrădirile tiranice ale unor legi, flecăreala „vulgului” şi gelozia invidioşilor au împroşcat-o în chip tiranic cu destule calomnii, popularizate şi pe scena răutăcioasă a comediei attice. Cercetătorii imparţiali ai biografiei zbuciumatei milesiene sunt obligaţi să treacă printr-un serios filtru istoric, toate aceste insinuări care au denigrat femeia cu superioare calităţi intelectuale.

Superioritatea ei în domeniul elocvenţei a fost recunoscută şi de către Platon, într-unul dintre cunoscutele sale dialoguri (Menex). Interlocutorul principal al convorbirii apare Socrate, din a cărui gură aflăm că marele filozof învăţase retorica de la această străină şi că Pericle îşi pregătea discursurile sub îndrumările ei. Cât de admirată fusese ioniana din Milet, în ceea ce priveşte elocvenţa, rezultă şi din faptul că filozoful Eschines, din şcoala socratică, îi închinase un dialog retoric intitulat Aspasia, în care se expunea priceperea ei în această materie. Graţie acestei femei cu vederi largi, ca ale tuturor compatriotelor sale milesiene, se formase în casa lui Pericle un cerc restrâns al celei mai înalte intelectualităţi ateniene, unde se puteau întâlni filozofii Anaxagoras, Protagoras, Socrate, poetul Sofocle, sculptorii Alcamene şi Fidias, arhitecţi ca Ictinos, Callicrates şi Rippodamos din Milet, istoricul Herodot şi mulţi alţii. În  acest cenaclu intelectual al celor aleşi, primul cetăţean a găsit, timp de 20 de ani, linişte şi un loc de refugiu plăcut din vacarmul vieţii politice în care trăia cea mai mare parte a zilei.

Nimeni nu poate nega faptul că „asiatica” n-ar fi avut o înrâurire considerabilă asupra soţului ei, pe linie politică, socială, culturală etc. Ea i-a fost un sfătuitor preţios, dar nu a putut influenţa, prin capriciile şi ambiţiile ei personale, declanşarea unor evenimente nefaste, cum a fost pedepsirea insulei Samos sau războiul peloponeziac. Reuniunile restrânse şi ferite de ochiul vulgului, din casa lui Pericle, patronate de Aspasia şi-au avut un ecou deformat „în stradă”, unde xenofobia a fost totdeauna puternică. „Strada” şi duşmanii politici ai conducătorului cetăţii aveau însă mentalitatea reflectată în versurile poeţilor comici. Pentru ei, Aspasia reprezenta un element dizolvant al tradiţiilor în care fusese ţinută până acum femeia ateniană; o considerau o hetairă „cu ochi de căţea”, o intrusă pentru care Pericle îşi alungase soţia legitimă, ca să facă loc în casa sa unei străine ce dirija din umbră politica şi mişcarea culturală din Atena.

Istoricii imparţiali au considerat asemenea învinuiri drept calomnii. Aspasia n-a fost o concubină josnică, iar prudentul Pericle nu putea să-şi pună în joc prestigiul său moral şi politic, acceptând sub acoperământul casei sale pe o hetairă cu un trecut atât de dubios. Nu poate fi vorba nici de o înrobire erotică a şefului democraţiei ateniene, deoarece Aspasia nu a strălucit ca frumuseţe fizică. Bogăţia sufletească şi înalta cultură a acestei femei sunt singurele explicaţii ale puternicei afecţiuni ce i-a păstrat Pericle.

*****

sursa: D. Tudor, Femei vestite din lumea antică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: