Arhive etichetă: legende istorice

Întemeierea Moldovei. Legenda

intemeierea Moldovei. Dragos voda

Pe stema Moldovei, pe monezile bătute de voievozii ei, pe zidurile bisericilor şi cetăţilor moldovene, pe medalioane de ceramică apare „capul de bour”. Este un cap de bovină văzut din faţă cu o stea între coarne sau cu alte semne astrale în stânga şi în dreapta. De unde vine această insignă heraldică? Şi cât de veche este ea?

Continuă citirea →

Şi atât de rău i-a speriat pe hoţi…

Vlad Ţepeş a vrut să scape ţara de tâlharii de drumul mare, care se ascundeau prin codri şi, ieşind, îi jefuiau pe trecători, mai cu seamă pe negustorii care duceau cu ei mărfuri şi bani. A pus potere, adică cete de ostaşi însărcinaţi cu menţinerea ordinii – am zice azi, jandarmi – de au împânzit ţara şi, cum îi prindeau pe tâlhari, îi şi tăiau sau spânzurau sau trăgeau în ţeapă. Şi atât de rău i-a speriat pe hoţi, că la puţină vreme după aceea puteai cutreiera ţara în lung şi în lat, şi prin şes, şi prin păduri, şi nu-ţi mai era teamă de a fi atacat de tâlhari.

Continuă citirea →

Primii zei

Se povesteşte, în legendă, că lumea noastră cea de astăzi: pământul – plin de flori şi fructe, cu râuri limpezi şi izvoare – soarele, luna, ziua, noaptea şi vânturile, suflând repezi, n-au fost întotdeauna astfel. Lumea întreagă era-n haos, haos învârtejit şi negru, fără hotare, fără formă. Însă, precum cântau poeţii, din haos s-a desprins pământul. Pământul nostru larg şi darnic. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat, Uranus. Şi el Uranus, era cerul, cerul înalt şi plin de stele.

Continuă citirea →

Cum a curăţat Vlad Ţepeş ţara de hoţi şi cerşetori

Unele fapte din domnia lui Vlad Ţepeş le aflăm din documente vrednice, oarecum, de crezare; altele însă, din multele povestiri ce au apărut după domnia lui. Iar din aceste povestiri, unele par a avea un grăunte de adevăr, altele însă par a fi născocite de imaginaţia înspăimântată, sau duşmănoasă, sau năstruşnică, sau chiar fantastică a unor contemporani.

Continuă citirea →

Capcana – Povestiri despre Vlad Ţepeş

După ce îl înlăturase pe Dan, pretendentul la domnie sprijinit de Poartă, Vlad Ţepeş se aştepta la represalii din partea turcilor. Înţelesese că lui Mahomed al II-lea nu-i era pe plac felul în care Ţara Românească îşi ridicase capul şi încerca acum să se opună măririi haraciului; de aceea aproape îndoise numărul străjilor de la Dunăre pe cât se întindea hotarul. Pe de altă parte, trimise iscoade pricepute chiar în Imperiu să afle ce se mai pune la cale.

Dar sprijinul cel mai de nădejde l-a pus în cei câţiva oameni credincioşi lui, aflaţi chiar în slujba sultanului. Prietenia cu ei se legasc în anii când Vlad, ca fiu de domnitor al unei ţări închinate Porţii Otomane, fusese ostatec la Constantinopol, şi căpătaseră cu toţii învăţătură de la acelaşi dascăl. De fapt, surghiunul acela — departe de ţară şi departe de familie îl salvase pe tânărul Vlad Voievod, moştenitor al scaunului domnesc de la pieire când, în 1447, Iancu de Hunedoara năvălind cu armată în Ţara Românească îi ucisese tatăl, pe Vlad Dracul, pentru că, silit de împrejurări, se închinase din nou Porţii.

Continuă citirea →

Povaţa unui cărturar înţelept

Povesteşte Dumitru Almaş: „Într-o zi, Oana m-a văzut citind dintr-o carte groasă şi m-a întrebat:

Bunicule, cine a scris cartea asta aşa de mare?

– Un cărturar de demult, numit Miron Costin.

– Miron Costin? Frumos nume! Cine a fost el?

– Miron Costin a fost un cărturar foarte înţelept, am început eu povestirea.  El a povăţuit de bine pe mulţi voievozi: cum sa cârmuiască ţara, cum s-o înfrumuseţeze şi cum s-o apere de duşmani. A ştiut să lupte şi cu sabia, după cum ştia să-i combată pe neprieteni şi cu vorba şi cu pana, adică scriind cărţi.

Odată, un mare vizir, adică un general turc, trecea cu armată mare prin ţara noastră. Se ducea să cucerească o cetate de dincolo de hotarele ţării noastre. Toţi se temeau că acel paşă urmărea să subjuge şi mai tare pe români. Ca să vadă ce gândeau românii despre asemenea supunere, acel vizir turc a cerut voievodului un dregător mai de seamă, cu care să se sfătuiască.

Continuă citirea →

Matei Basarab şi căpitanul din straja curţii domneşti – povestiri istorice

Povesteşte Dumitru Almaş: „S-a întâmplat ca azi, în cartea pe care o citeam, Oana şi prietenii ei să vadă fotografia unui voievod bătrân, cu căciulă de catifea împodobită cu pană şi cu o broşă scumpă.

Cine-i acest voievod, bunicule? m-a întrebat ea.

Este un voievod de demult, am răspuns eu. Se numea Matei Basarab. A fost unul din cei mai harnici şi pricepuţi în treburile conducerii. El a mărit şi înfrumuseţat mult Curtea domnească din Târgovişte şi din Bucureşti, aşa după cum a pus să se clădească multe case mari şi trainice în toată ţara.

Totodată, Matei Basarab s-a străduit, din toate puterile sale, ca în ţară să fie pace, oamenii să trăiască în bună înţelegere şi să aibă de toate. S-a îngrijit ca toţi să muncească şi să nu se înşele unii pe alţii, adică să trăiască în cinste şi cu dreptate.

Continuă citirea →

Vlad Ţepeş şi turbanele turceşti

Deşi Vlad Voievod al Ţării Româneşti se străduia să păstreze relaţii de bună înţelegere cu vecinii, nu îngăduia să nu i se arate respectul cuvenit ca unei ţări, fie aceasta chiar şi o ţară mică — cum era Valahia.

La curtea domnească a Ţării Româneşti au venit soli din partea lui Mahomed, sultanul turc. De cum au intrat în sala mare de primire a oaspeţilor aceştia au făcut plecăciuni adânci, după cum era obiceiul la ei, însă nu şi-au descoperit capetele, ci au rămas cu turbanele pe creştet. Domnitorul muntean îi intrebă, fără ca să-şi ascundă nemultumirea:

De ce faceţi aşa? Nu ştiţi oare că vă aflaţi înaintea stăpânitorului acestei ţări?

Solii turci nu-şi descoperiră totuşi capetele:

Aşa-i obiceiul în ţară la noi, Măria Ta; iar stăpânul nostru îl păstrează.

Atunci lui Vlad Ţepeş nu-i mai răbdă inima atâta ocară şi ridică mâna a poruncă:

Continuă citirea →

Întâmplări de pomină văzute din Turnul Chindiei

În oraşul Târgovişte, în vechea Curte domnească, se află un turn înalt rotund, cu marginile de sus crestate sau crenelate. Se numeşte Turnul Chindiei. A fost zidit în vremea lui Vlad Ţepeş şi durează şi azi, mândru şi puternic.

După moartea lui Mihai Viteazul, mulţi duşmani au pornit iar să prade ţara. Mai ales hanul tătar a năvălit cu oaste multă asupra românilor. O ceată mare din această oaste a atacat Curtea domnească din Târgovişte şi a jefuit-o. Ca să scape de răul jefuitorilor, două femei, Sima, soţia lui Stroe Buzescu, căpitan vestit al lui Mihai, şi Maria din Butoieni, s-au adăpostit în Turnul Chindiei, zăvorând porţile. S-au apărat, aruncând din vârful turnului cu pietre, cu săgeţi, cu apă clocotită şi chiar cu cărbuni aprinşi. Foarte furioşi, acei tătari au vrut să dea foc Curţii domneşti. Dar Sima şi Maria au tras cu arcul şi, cu săgeţi bine ochite, au doborât pe tătarii care se apropiau cu făcliile să le arunce pe acoperişul curţii.

Continuă citirea →

Vorba dulce – Povestiri despre Vlad Tepeş

De felul său, Vlad Ţepeş Voievod era drept, însă cu fire aprigă, de era vai-şi-amar de cel ce îi şedea în cale: la fel de neînduplecat faţă de supuşii săi şi faţă de străinii aflaţi în ospeţie ori numai în trecere prin Ţara Românească. Nimeni nu îndrăznea să-i stea împotrivă nici cu fapta, nici măcar cu vorba. Cel ce greşise era judecat in faţa tuturor, iar voievodul întocmea acuzarea în aşa fel, încât fiecare se făcea vinovat de propria-i condamnare. Când era omul simplu, cumpătat, şi-şi cântărea cuvintele cu luare aminte — îi era mai lesne să scape de tragerea în ţeapă; iar cei înfumuraţi şi siguri de ei adeseori dădeau răspunsuri ce-l nemulţumeau pe domnitor: era ca şi cum singuri şi-ar fi ales ţeapa în care să fie traşi.

Continuă citirea →

Ospăţ de pomană – Povestiri despre Vlad Tepeş

Se scurseră aproape patru ani sub domnia lui Vlad Ţepeş Voievod şi treburile ţării intraseră pe făgaşul bun: mai puţine hoţii, drumurile mai sigure, dările încasate la timp, ogoarele lucrate de la un capăt la celălalt. Uliţele târgurilor erau mai curate, iar oamenii nu mai căutau din te-miri-ce pricină şi ocară, că le era frică să nu ajungă sfada la urechile domnitorului. Însă, în zi de sărbătoare se iveau ca din pământ tot felul de cerşetori care se ţineau ca scaiul după gospodarul cinstit, până când acesta le zvârlea un bănuţ. Mulţi dintre cerşetori erau şchiopi sau ciungi, dar şi mai mulţi se prefăceau schilozi sau că suferă de vreo meteahnă care le sucise mâna, ori degetele, sau gâtul; neputincioşi din cei mai urâţi la vedere se târau pe lângă pragul bisericilor cerând de pomană…

Continuă citirea →

Novac, Gruia şi corbul năzdrăvan

O povestire din vremea lui Mihai Viteazul începe aşa:

„Fost-a cică un Novac,

Un Novac, Baba Novac,

Un viteaz de-al lui Mihai

Ce sărea pe şapte cai

De striga Stambulul, vai!”

E vorba de unul dintre vestiţii căpitani ai voievodului Mihai Viteazul, care a săvârşit neuitate isprăvi în bătăliile purtate de români în acea vreme. Deşi împlinise şaptezeci de ani, era încă puternic şi greu de întrecut în luptă.

Continuă citirea →

Omul cu cămaşa ruptă – Povestiri despre Vlad Tepeş

Neobosit gospodar în trebile interne ale ţării, Vlad Ţepeş a hotărât de la bun început să facă rânduială în toate cele câte erau strâmbe în Ţara Românească. A fost neiertător cu cei ce ţeseau minciuni şi intrigi; ura tot atât de mult hoţia şi lenea, căci una se trăgea din cealaltă, şi — este ştiut că lenea-i un vierme ce suge vlaga faptelor bune. Aşa că, pentru leneşi oricând mai erau ţepuşe în care să fie înălţaţi…

Continuă citirea →

Cana de aur

Vlad Voievod în Ţara Românească a fost vestit pentru ura sa înverşunată împotriva trândăviei şi hoţiei de pe ogorul întins pe care-l stăpânea; a reuşit să distrugă buruienile acestea vătămătoare pedepsindu-i aspru pe vinovaţi. Încă se mai spune că mulţi au fost omorâţi fără chibzuială îndelungată Şi au fost traşi în ţeapă fără a avea vreo vină.

Continuă citirea →

Unde ajunge trădarea

La numai câteva luni de la începerea domniei lui Vlad Voievod se şi dusese vestea în ţară de asprimea cu care pedepsea domnitorul. Dacă se dovedea că învinuirile aduse pârâtului au fost drepte, acesta nu scăpa de tragerea în ţeapă, de unde — de altfel i s-a şi tras voievodului porecla de Ţepeş. După ce se striga faţă de toţi pe uliţele târgului vina ce-o avea osânditul, acesta era dezbrăcat şi în huiduielile mulţimii adunate îndura chinuri cumplite, căci nu murea deîndată. Îşi primiseră pedeapsa mulţi oameni de prin sate şi din scursura târgurilor, prinşi fie cu mâna în chimirul altuia, fie înşelând la socoteală, fie cerşind mila gospodarului de treabă.

Continuă citirea →