Arhive etichetă: educatia

Instruirea și educația în Roma antică

educatia in roma anticaInstruirea tinerilor în Roma antică urma traseul binecunoscut lumii elenistice. Cunoştinţele primare erau, de cele mai multe ori, asigurate de un pedagog, care putea fi un sclav cultivat, copilul fiind învăţat să citească şi să scrie. Ulterior, acesta urma ciclul secundar de 4 ani, unde se studiau gramatica, retorica, muzica, matematica sub îndrumarea unui profesor. Un rol important în educarea şi instruirea tinerilor l-au avut profesorii greci, care au venit în număr mare la Roma, începând cu sec. II î.Hr.

Instruirea se baza pe memorarea unor lungi pasaje din autorii latini Naevius, Ennius ş.a., care făceau obiectul unor chinuitoare ore de curs, ce se terminau deplorabil pentru elevii neatenți sau mai puţin silitori. Un rol important i se atribuia şi studierii literaturii greceşti, care se făcea separat de cea latină.

Continuă citirea →

Copilăria lui Petru cel Mare (IV)

petru cel mareBrusc, pe când Petru avea doar trei ani și jumătate, seninătatea copilăriei sale a fost spulberată. De Bobotează, în ianuarie 1676, țarul Aleksei, în vârstă de patruzeci și șapte de ani, sănătos și activ, lua parte la ceremonia anuală de sfințire a apelor râului Moscova. El a răcit, după ce a stat pe tot parcursul ceremoniei în aerul înghețat de iarnă. Câteva zile mai târziu, în mijlocul unei reprezentații de teatru, țarul a părăsit sala din Kremlin și s-a dus la culcare. La început, boala nu părea periculoasă. Cu toate acestea, s-a agravat constant și, după zece zile, în data de 8 februarie, țarul Aleksei a murit. 

Dintr-odată, lumea lui Petru s-a schimbat. El fusese copilașul iubit al unui tată care o adora pe mama sa; acum devenise urmașul potențial incomod al celei de-a doua soții a tatălui său mort. Succesorul la tron era Fiodor, de cincisprezece ani, semi-invalid, cel mai vârstnic supraviețuitor dintre copiii Mariei Miloslavskaia. Deși Fiodor nu fusese niciodată sănătos, în 1674 Aleksei îl declarase formal major, recunoscându-l ca moștenitor și prezentându-l astfel supușilor și ambasadorilor străini. La momentul respectiv păruse o simplă formalitate; sănătatea lui Fiodor era așa de fragilă, iar cea a lui Aleksei așa de bună, încât puțini își imaginau că debilul fiu ar fi putut să-i supraviețuiască tatălui robust. 

Dar exact asta se întâmplase: Fiodor era țar, iar balanța puterii se înclinase din nou de la Narîșkini la Miloslavski. Deși picioarele lui erau atât de umflate încât a trebuit să fie purtat pe sus la încoronarea sa, Fiodor a fost înscăunat fără vreo opoziție. Membrii familiei Miloslavski au invadat din nou curtea, în vechile lor posturi. Fiodor nu avea resentimente față de mama lui vitregă, Natalia, sau față de frățiorul lui vitreg, Petru, numai că avea doar cincisprezece ani, și nu putea să țină piept mereu puterii rudelor Miloslavski. 

Continuă citirea →

Viaţa lui Michel de Montaigne

Michel de Montaigne

Copilăria. Educaţia   

Michel de Montaigne s-a născut la 20 februarie 1533, aparţinând unei vechi familii de negustori din Bordeaux. Educaţia primită în spiritul cel mai liberal cu putinţă nu va rămâne fără efect asupra înclinaţiilor şi convingerilor de mai târziu. Într-o vreme în care regimul educativ al copiiilor se definea prin rigiditate şi asprime, metodele lui Pierre Eyquem, tatăl lui Montaigne, impresionează prin tactul şi ingeniozitatea procedeelor utilizate.

Astfel, pentru a-şi deprinde fiul cu vorbirea corectă a limbii latine, angajează un profesor german, Horstanus, care, posedând la perfecţiune această limbă, nu cunoştea niciun cuvânt francez. Pe calea unui contact direct, permanent, limba latină trebuia învăţată în chip natural, fără efort, aşa cum copiii pot deprinde o limbă străină fără a şti când şi cum au învăţat-o. În acelaşi scop, valeţii, cameristele, întregul personal de serviciu, instruiţi în folosirea termenilor uzuali, aveau obligaţia de a se adresa micului Michel exclusiv în limba latină. Astfel că, mărturiseşte Montaigne:

“Fără metodă, fără carte, fără gramatică, fără bici şi fără lacrimi, am învăţat o latină tot atât de pură pe cât o ştia profesorul meu, pe care n-o puteam amesteca cu alta, nici altera”.

„Captivitate”

La vârsta de 6 ani e internat pentru a-şi face studiile la un colegiu din Bordeaux; cunoaşterea limbii latine, inteligenţa precoce i-au făcut posibil accesul rapid într-o clasă superioară, dar, cu tot tratamentul excepţional şi favorurile de care s-a bucurat, Montaigne pare a fi suportat cu greu condiţiile de „captivitate”; colegiul nu a însemnat pentru el decât pierderea libertăţii şi supunerea la reguli comune de viaţă. Ingrat, se plânge că n-a reuşit decât să mai uite din limba latină, neglijând faptul că aici şi-a însuşit cu adevărat limba franceză în care-şi va scrie Eseurile.

Continuă citirea →

Educaţia în Grecia antică. Modele şi valori

Educatia in Grecia antica

Mai mult decât oricare altă societate veche, lumea greacă a fost preocupată de educaţia membrilor comunităţii ei. Această educaţie era, înainte de toate, una practică, ce privea individul şi cetatea. În atingerea ţelului, principalele mijloace de educaţie sunt gimnastica şi muzica. Prima cultivă corpul omului, a doua, înţeleasă în sens larg ca totalitate a artelor patronate de muze, cultivă sufletul şi spiritul omului. Platon se separă de opinia curentă a dublului obiectiv al educaţiei, care are la el ca ţel unic, indiferent de mijloace, cultivarea spiritului.

Educaţia intelectuală ţinea, la Atena, până la 14 ani; copiii învăţau scrisul şi cititul, noţiuni de aritmetică, muzica şi poezia. Mult mai târziu – şi numai băieţii cu mijloace materiale – învăţau oratoria şi filosofia, „ştiinţa ştiinţelor”, pe lângă profesori celebri. Cultivarea trupului prin gimnastică se făcea după 14 ani, de regulă, în cadrul unor gimnazii, dotate cu terenuri de sport şi bazine de înot şi împodobite cu statui, fântâni şi porticuri. Cea mai mare popularitate o avea atletismul, combinat în pentatlon – alergări, sărituri, aruncarea discului, a suliţei şi lupte clasice -, pentru cultivarea deplină a trupului.

Continuă citirea →

De unde atâta nefericire?

copil trist

De ce există atâţia oameni nefericiţi? Nemulţumiţi? Trişti? Îngrijoraţi? Înfricoşaţi? Supăraţi? Apatici? Aţi observat câţi oameni supăraţi întâlniţi încă de dimineaţă? Sau câţi oameni nervoşi ori gata să se enerveze vedeţi în concediu sau în parcuri – unde se presupune că mergem să ne relaxăm şi să ne bucurăm? De unde şi cum dobândesc semenii noştri aceste stări negative? Stări pe care le poartă cu ei, unii, toată viaţa.

Germenii acestor stări se găsesc în copilăria fiecăruia, mai exact în relaţia cu părinţii, relaţie construită în copilărie. Iar această relaţie este opera părinţilor. Ei stabilesc cum să fie relaţia, pentru că ei au puterea absolută asupra bebeluşului, apoi asupra copilului mic şi, în foarte mare măsură, asupra adolescentului sau chiar asupra copilului devenit adult.

Noi, părinţii, construim şi menţinem un anumit tip de relaţie cu copilul nostru, un anumit climat, instituim anumite obiceiuri sau deprinderi. Tot noi suntem cei care putem schimba toate acestea, dacă vrem. Copiii nu au nicio putere. Doar adolescenţii au la îndemână, unii, răzvrătirea. Dar chiar şi atunci, tot părinţii se află pe poziţia de forţă.

Continuă citirea →

Cum trăiau spartanii?

spartani

Singura  îndeletnicire  a  cetăţenilor  spartani  era  războiul, pentru care erau antrenaţi încă din copilărie. Nou-născuţii erau prezentaţi pentru inspecţie căpeteniilor de trib; numai cei găsiţi suficient  de vigu­roşi erau lăsaţi părinţilor spre a fi crescuţi.  Până la vârsta de douăzeci de ani, toţi  băieţii erau educaţi într-o mare şcoală; scopul principal al educaţiei ce li se dădea aici era să-i facă rezistenţi, indiferenţi la durere şi riguros disciplinaţi.  Educaţia culturală  sau  ştiinţifică era conside­rată  lucru  frivol şi  de prisos; singurul  obiectiv  era  formarea  de buni soldaţi, întru  totul devotaţi  statului. La vârsta de douăzeci de ani începea serviciul militar propriu-zis.

Căsătoria era permisă oricui avea douăzeci de ani împliniţi,  dar până la vârsta de treizeci de ani orice bărbat era obligat să  trăiască în  „casa bărbaţilor”,  iar în  căsnicie să se comporte ca şi cum era vorba de un lucru oprit  şi secret. La treizeci de ani devenea cetăţean  în sensul deplin al cuvântului.  Orice cetăţean  era arondat unei popote şi cina împreună cu  ceilalţi  membri ai acesteia; el era  dator cu  o contribuţie în natură de pe lotul  său de pământ.

Continuă citirea →

Cum a învăţat latina Montaigne

Scriitorul Michel de Montaigne s-a născut la 20 februarie 1533, aparţinând unei vechi familii de negustori din Bordeaux. Educaţia primită în spiritul cel mai liberal cu putinţă nu va rămâne fără efect asupra înclinaţiilor şi convingerilor de mai târziu. Într-o vreme în care regimul educativ al copiilor se definea prin rigiditate şi asprime, metodele lui Pierre Eyquem, tatăl lui Montaigne, impresionează prin tactul şi ingeniozitatea procedeelor utilizate.

Continuă citirea →

Nero – educaţia

Tandreţea de care avea nevoie, viitorul Nero nu a găsit-o la părinţii şi la preceptorii săi. Singurele fiinţe care s-au ocupat într-adevăr de el şi i-au dovedit afecţiune au fost doicile. Ele i-au rămas credincioase până la moarte. Egloge şi Alexandra, de origine sigur orientală, sunt prea puţin cunoscute. O singură inscripţie, descoperită pe locul unde se găsea odinioară vila libertului Phaon, poartă numele Claudiei Egloge.

Continuă citirea →

Aceasta este Sparta

Sparta nu se deosebea mult de celelalte state ale antichităţii. Dar ceea ce i-a oferit spiritul, cunoscut mai târziu sub denumirea de „spartan” au fost regulile ascetice şi criteriile de disciplină militară care, prin voinţa lui Licurg, au marcat viaţa şi mai ales educaţia tineretului.

Continuă citirea →

Educaţia în Roma Antică

Educaţia copiilor în Roma antică era orientată în sens practic şi în acela de a-i forma în spiritul integrării lor în viata colectivităţii; deci, şi în sensul de a şti cum să-şi exercite şi drepturile şi datoriile.

Continuă citirea →