Arhive etichetă: originea omului

Originea și evoluția omului

primii oameniDinozaurii mai stăpâneau Pământul atunci când a apărut veverița arborescentă, acesta fiind primul animal asemănător primatelor. În urmă cu 55 de milioane de ani s-au dezvoltat de asemenea strămoșii lemurienilor existenți în prezent, cu mâinile și picioarele cu care puteau apuca, vederea binoculară și creiere de dimensiuni destul de mari. Primele maimuțe au apărut în urmă cu aproximativ 30 de milioane de ani și antropoidele au apărut cu opt până la zece milioane de ani în urmă.

Lucy scheletPRIMII STRĂMOȘI AI OMULUI

În urma cercetărilor la nivel molecular, observațiile sugerează că primii strămoși ai omului s-au desprins din cei ai cimpanzeilor, în urmă cu aproximativ cinci milioane de ani. Fosilele care sunt cel mai probabil schelete ale strămoșilor omului provin din estul și sudul Africii. În 1974, scheletul unui posibil strămoș, cu o vechime de trei milioane de ani, numit Australopithecus, a fost descoperit lângă Hadar, în Etiopia. Antropologii au descoperit că exemplarul era femelă și l-au botezat „Lucy“. Lucy avea un craniu de antropoid și un creier mic, dar brațele ei erau scurte și putea să se deplaseze pe lungile membre inferioare. O familie de o specie asemănătoare a lăsat probabil în urmă, în urmă cu 3,6 milioane de ani, urmele fosilizate găsite la Laetoli, în Tanzania.

Richard LeakeyNu este clar care sau dacă vreuna dintre speciile de Australopithecus a fost înrudită direct cu oamenii de azi. Totuși, o nouă specie care a apărut cu aproximativ 1,8 milioane de ani în urmă se înrudește aproape sigur direct cu omul. În 1984, un grup de antropologi condus de Richard Leakey, a dezgropat scheletul unui copil în vârstă de 12 ani, lângă lacul Turkana din Kenya. Scheletul avea o vechime de 1,5 milioane de ani și aparținea unei specii numită Homo erectus care, în traducere, înseamnă „om biped“. Apariția acestei specii este caracterizată de o modificare pregnantă a calității instrumentelor din piatră, de la pietre prelucrate primitiv până la topoare de mână și dălți cizelate atent. Homo erectus era un călător și un explorator, exemplarele răspândindu-se din Africa în Europa și până în China și Java.

UN STRĂMOȘ COMUN

homo sapiensExistă dovezi care arată că ultimul capitol al evoluției omului a început în Africa, în urmă cu aproximativ 500.000 de ani. Similitudinile care apar în bagajul genetic al tuturor oamenilor existenți în prezent sugerează că aceștia au avut un strămoș comun în acea perioadă.

Schimbarea climei și gândirea lor iscoditoare i-au atras pe acești oameni către nordul Europei, bogat în tot felul de animale, dar confruntându-se încă cu efectele erei glaciare. La acea vreme un Homo sapiens adaptabil învățase cu siguranță să aprindă focul. În urmă cu aproximativ 200.000 de ani, o subspecie, numită de comun acord neanderthalieni, s-a mutat în Germania de astăzi și în vestul Europei. În urmă cu 35.000 de ani însă, acestora le-au luat locul adevărații oameni moderni.

Oamenii au schimbat fața Pământului. Cu creierii lor evoluați, aceștia au reușit să producă unelte și să comunice prin intermediul limbajului. Mărturii în sedimentele oceanelor atestă capacitatea oamenilor de a folosi focul și oferă indicii privind incendiile în masă din savanele africane. În urmă cu aproximativ 10.000 de ani, se încheia ultima eră glaciară iar schimbarea climei avea drept consecință faptul că omul nu se mai putea baza pe cirezile de animale sălbatice și pe pășunile naturale. În schimb, a început să facă defrișări, să planteze semințe și să păstorească vite. Această perioadă a marcat începuturile agriculturii, iar sursele de hrană mai sigure au permis ca o parte a populației să construiască temple și palate, să fondeze primele cetăți și să se dezvolte din punct de vedere cultural și artistic, creând ceea ce se numește în prezent civilizație.


sursa: Enciclopedia științelor, Editura Kingfisher

Creația în mitologie

ovidiusÎn mitologia clasică, originea lumii şi a omului nu îi este atribuită unui zeu care îi creează din neant, ci apare mai curând ca rod al unei transformări progresive, al reordonării unor elemente preexistente, reordonare operată de o singură zeitate sau de mai mulţi zei. Ca atare, cosmologia anticilor şi istoria originii omului nu pot figura decât în mod convenţional împreună la rubrica „creaţie”, cuvânt care porneşte de la presupunerea unei întemeieri ex nihilo a ceva ce înainte nu exista.

Potrivit poeţilor antici (mai ales în povestirile lui Hesiod în Grecia şi ale lui Ovidiu în cazul Romei), originea lumii nu constituie în nici un caz o naştere din neant, ci o trecere de la haosul primordial la ordine, unde fiecărui element îi este atribuit un loc şi un rol. Materia preexistentă se organizează, iar printr-un proces de generări succesive, de uniri şi de desprinderi, lumea îşi capătă configuraţia. De asemenea, în cazul originii omului, e mai corect să se vorbească de metamorfoză decât de creaţie: omul nu este creat din neant, ci alcătuit din materia preexistentă, manevrată de zei în aşa fel încât să se transforme, tocmai ca într-o metamorfoză, în ceva diferit.

Continuă citirea →

Epoca pietrei – nasterea civilizatiei (Preistoria)

Dacă ar fi să-l comparăm cu istoria umanităţii, sau cu cea a Pământului, studiul evoluţiei fiinţelor umane, al originii şi relaţiilor dintre ele este de o dată foarte recentă. Până în sec. XVIII, povestea biblică a creării omului – „Şi Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa, a făcut bărbatul şi femeia“ – era acceptată ca adevăr incontestabil în multe părţi ale lumii. Apoi au apărut naturaliştii, cel mai celebru dintre ei fiind Charles Darwin. Aceştia s-au îndoit de statutul privilegiat acordat oamenilor în Biblie şi au plasat dezvoltarea fiinţei umane în contextul unei teorii a evoluţiei. Aceasta a fost susţinută şi elaborată pe baza descoperirii unor schelete, a unor unelte primitive şi a multor urme de vechi aşezări. Clasificarea, datarea şi evaluarea lor cu ajutorul tehnologiilor moderne a facilitat înţelegerea originii omului.

Epoca pietrei – naşterea civilizaţiei

De la origini până la cca 4ooo î.Hr.

Răspunsurile finale la întrebările legate de originea omului nu au fost găsite nici în prezent. În 1871, Charles Darwin opunea propria teorie a evoluţiei legendei biblice a creaţiei. Teoria evoluţiei sugera că omul evoluase din antropoizi. Africa, locul unde s-au găsit cele mai vechi oase de umanoizi, este considerată a fi „leagănul omenirii“. Progresul către Homo sapiens de astăzi poate fi urmărit prin scheletele, uneltele şi urmele de aşezări (printre care se numără şi picturile rupestre) rămase de-a lungul timpului.

Totul a început în Africa

Datorită dezvoltării teoriei evoluţiei, dar şi a identificării şi clasificării hominizilor descoperiţi de la jumătatea sec. XIX până în prezent, ipoteza originii africane a fiinţei umane este acum unanim acceptată.

Originile şi evoluţia omului 0 au fost dezbătute aprins de-a lungul sec. XIX. Au apărut două curente de gândire. Potrivit doctrinei creaţioniste a religiilor monoteiste, omul a fost creat de Dumnezeu şi nu a mai evoluat de atunci. Teoria evoluţiei a lui Charles Darvvin se opunea, afirmând că fiinţele vii au evoluat continuu. El a evidenţiat înrudirea dintre primii oameni şi animale, in special cu primatele. Darwin sugera că omul primitiv şi-a dezvoltat în timp capacităţile intelectuale, sociale şi creative. El şi-a susţinut teoria făcând referiri la importanţa crescândă a folosirii uneltelor şi la trecerea omului de la o viaţă de vânător-culegător la una de agricultor şi crescător de animale. Tot în sec. XIX a început înregistrarea şi clasificarea sistematică a fosilelor umanoide şi a uneltelor de piatră. O atenţie specială s-a acordat determinării vechimii fosilelor, însă o datare mai corectă a acestora a devenit posibilă odată cu descoperirea în 1947 a metodei ştiinţifice de datare cu carbon radioactiv de către profesorul Willard F. Libby de la Universitatea din Chicago.

Dat fiind faptul că cei mai vechi hominizi fuseseră descoperiţi în Africa de Est, a apărut o teorie care transforma acest continent in „leagănul omenirii”. Această ipoteză a fost susţinută de descoperirea in anul 1924 a „copilului Taung”, un Australopithecus Africanus care a trait acum 2,2 milioane de ani.