Arhive etichetă: potop

Mitul lui Deucalion

deucalion mitologieDeucalion. Fiul lui Prometeu şi al Climenei (sau al lui Celeno); era regele cetăţii Ftia din Tesalia.

Când Zeus a hotărât să extermine omenirea degenerată şi păcătoasă înecând-o printr-un potop uriaş, numai Deucalion şi soţia lui, Pira, au fost salvaţi datorită pioşeniei lor. Urmând sfatul tatălui său, Deucalion şi-a construit o ambarcaţiune pe care s-a refugiat împreună cu soţia. Ei au plutit pe valuri vreme de nouă zile, cât a durat potopul neîntrerupt care a scufundat Grecia în întregime, distrugându-i toţi locuitorii. În cele din urmă, potrivit tradiţiei, barca s-a oprit pe muntele Parnas, în Focida. Deucalion şi soţia sa au consultat sanctuarul lui Temis – care avea să devină în epoca istorică oracolul de la Delfi — pentru a afla cum putea fi reînviată specia omenească. Zeiţa le-a poruncit să-şi acopere capul şi să arunce în urmă oasele propriei sale mame. Oracolul nu era limpede, însă Deucalion şi Pira au crezut că l-au interpretat corect şi au aruncat în urmă pietre, reprezentând oasele Pământului-Mamă. Din pietrele aruncate de Deucalion s-au născut bărbaţii, iar din cele aruncate de Pira, femeile.

Continuă citirea →

Mitul potopului

Deucalion - potopul in mitologia greaca

Mitul potopului este comun mai multor civilizaţii din Orientul Apropiat; în toate cataclismul este înfăţişat ca un eveniment care distruge, pedepseşte şi regenerează. Distruge pentru că elimină formele de viaţă percepute ca fiind depăşite şi epuizate. Pedepseşte pentru că este adesea pus în legătură cu păcatele oamenilor, care în acest fel îşi primesc osânda. Regenerează pentru că nu este niciodată o catastrofă definitivă, care să distrugă pentru totdeauna viaţa pe pământ, ci, dimpotrivă, creează premisele pentru renaştere, pentru apariţia unei noi stirpe şi pentru formarea unei noi civilizaţii, de cele mai multe ori mai bună decât cea precedentă. Astfel, la scară planetară, potopul are funcţia unui soi de scufundare lustrală, de botez regenerator şi purificator, întrucât aceasta este, în toate riturile, semnificaţia scufundării în apă.

Studii recente efectuate asupra schimbărilor climaterice din lumea antică au dovedit că mitul potopului nu este numai o frumoasă invenţie poetică sau o extraordinară imagine cu valoare simbolică, ci, probabil, şi reflectarea amintirii unor catastrofe reale care au afectat Mediterana orientală.

Continuă citirea →

Ce pasăre i-a adus lui Noe o ramură de măslin la sfârşitul potopului?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Ce pasăre i-a adus lui Noe o ramură de măslin la sfârşitul potopului?

Răspuns: Porumbelul

Ghilgames – cea mai veche poveste a lumii (partea a patra)

Ghilgames merse şi merse îndelung. Înfruntă sute de duşmani, haite de fiare flămînzite şi spirite răufăcătoare.

Oamenii-scorpii îl opriră dar dacă înţeleseră că el e două treimi zeu şi numai o treime om, îl sfătuiră să străbată drumul pe care soarele călătoreşte, în timpul nopţii, prin ceţuri negre ca mormîntul şi peste piedici fără număr, pînă ce dă iar de lumină. Grădina zeilor i-acolo, minune nemaiîntîlnită, cu flori de aur şi cu fructe numai din pietre preţioase. Rîuri limpezi îi udă iarba şi florile înmiresmate şi vînturi calme o răcoresc.

Continuă citirea →