Arhive etichetă: Victor Hugo

Scrisori de dragoste: Victor Hugo către Leonie Biard

leonie biardVictor Hugo către Leonie Biard (1844)

Ești un înger, îți sărut picioarele, îți sărut lacrimile. Primesc adorabila ta scrisoare. Abia am timp să-ți scriu acest cuvănt, biet ocnaș lucrând zi si noapte, dar tot sufletul mi-e plin de tine, te ador, tu ești lumina ochilor mei, tu ești viața inimii mele…

Te iubesc, înțelegi…Te iubesc dincolo de cuvinte, dincolo de priviri și îmbrățișări… Mângâierea cea mai pasionată și cea mai tandră este mai prejos decât dragostea ce-ți port și care mă depășește…

Miercuri, ora 3 dimineața. Sărutul pe care, plecând, mi l-ai dat prin voal, e asemenea unei iubiri de la distanță… Plăcut și trist, și totuși îmbătător. Există un obstacol, dar poți simți, poți atinge… Nu ești alături de mine în această clipă, dar te am, te văd aici… Ochii tăi încântători mă privesc… Îți vorbesc, îți spun: „Mă iubești?” și-ți aud vocea emoționată șoptindu-mi: „Da”. Este o iluzie și totuși o realitate…

Continuă citirea →

Scrisori de dragoste: Victor Hugo către Juliette Drouet

drouet julietteVictor Hugo către Juliette Drouet  (1841)

Îți mai aduci aminte, iubita mea?

Prima noastră noapte, era o noapte de carnaval, noaptea de lăsata secului din 1833. În nu știu care teatru se dădea nu știu ce bal la care trebuia să ne ducem împreună. (Întrerup scrisul pentru a-ți săruta frumoasa gură, și apoi continui). Nimic, nici chiar moartea, sunt sigur, nu va șterge din mine această amintire. Retrăiesc toate orele acelei nopți în clipa aceasta, una după alta, ca pe niște stele care ar luneca pe dinaintea sufletului meu.

Da, trebuia să te duci la bal și nu te-ai dus, și m-ai așteptat. Înger drag! Câtă frumusețe și câtă iubire! Cămăruța ta era plină de o minunată liniște. De-afară, se auzea Parisul cântând și râzând și măștile trecând gălăgioase. În mijlocul sărbătorii generale, noi ne rezervaserăm, ascunsă-n umbră, dulcea noastră sărbătoare. Parisul trăia o falsă beție; noi cea adevărată.

Continuă citirea →

Scrisori de dragoste: Victor Hugo către Adele Foucher

adele foucher4 martie 1822

Aș vrea, scumpa mea Adele, să-ți spun un lucu care mă tulbură. Nu pot să nu ți-l spun și nu știu cum s-o fac. Aș vrea, Adele, să-ți ferești mai puțin rochia de noroi când mergi pe stradă. Abia ieri am observat, cu părere de rău, grija pe care o acorzi acestui lucru… Mi se pare că pudoarea este mai prețioasă decât o rochie.

N-aș putea să-ți spun, scumpa mea, cât chin am îndurat ieri în strada Saints-Peres văzând ființa pe care o respect, obiect al unor priviri nerușinate. Aș fi vrut să-ți atrag atența, Adele dragă, dar nu-ndrăzneam, căci nu găseam termenii potriviți… Ia aminte la ce-ți spun aici, dacă nu vrei să mă vezi dând o palmă primului neobrăzat a cărui privire va îndrăzni să se întoarcă după tine…


sursa: Andre Maurois, Olympio sau Viața lui Victor Hugo, Editura Univers, București, 1983

În flagrant delict

hugoO amantă nu era destul pentru Victor Hugo, al cărui apetit sexual neostoit i-a atras și o arestare după ce a fost prins cu Leonie Biard, soția unui pictor. Mituit de soțul gelos al lui Leonie, un detectiv a descoperit perechea de amorezi în flagrant delict, într-un cuibușor parizian pe care Hugo îl păstra special pentru astfel de scopuri. Dacă scriitorul a fost, în cele din urmă, eliberat grație sistemului juridic francez sexist, în schimb Leonie a fost trimisă la închisoare.

Soția lui Hugo a îmbrățișat cauza femeii făcute de rușine, în realitate fiind încântată că Juliette Drouet, adorata lui amantă de mult timp, avea, în sfârșit, o rivală! 🙂

Continuă citirea →

Arta de a face nodul

spanzuratoareVictor Hugo, fidel ororii sale contra pedepsei cu moartea, protestase împotriva unei execuții capitale la Guernesey, care, din cauza neîndemânării călăului se transformase într-o lungă tortură. Hugo scrisese cu amărăciune lordului Palmerston:

„Îl spânzurați pe acest om, domnule. Foarte bine, vă felicit. Într-o zi, acum câțiva ani, am luat masa cu dumneavoastră. Îmi închipui că ați uitat împrejurarea; eu însă mi-o amintesc. Ceea ce m-a frapat atunci la dumneavoastră a fost chipul perfect în care era aranjată cravata. Mi s-a spus că sunteți celebrul în arta de a-i face nodul. Observ că știți să faceți nodul și pentru alții! 😦


sursa: Andre Maurois, Olympio sau Viața lui Victor Hugo, trad.: Virginia Șerbănescu, București, Editura Univers, 1983

Cel mai scump zâmbet de femeie

celeste de chateaubriandVictor Hugo povestește cum, o dată, în perioada sa de mizerie, ducându-se cu frică la doamna de Chateaubriand, care de obicei îl primea foarte rău, fusese surprins să constate că este întâmpinat cu zâmbete prietenoase.

„Era prima oară când găsea de cuviință să observe că exist. Am salutat-o până la pământ. Ea spuse: „Sunt încântată că vă văd”. Nu-mi venea să-mi cred urechilor. Apoi, arătând cu degetul spre o grămăjoară de pe masă adăugă: „V-am rezervat ceva. Am bănuit că v-ar face plăcere. Știți ce este?” Era o ciocolată religioasă pe care ea o proteja și a cărei vânzare era destinată operelor de binefacere. Am luat-o și am plătit-o. Ciocolata catolică și zâmbetul doamnei de Chateaubriand m-au costat 20 de franci, cu alte cuvinte opt zile de hrană. A fost cel mai scump zâmbet de femeie ce mi-a fost vândut vreodată.” 🙂

Continuă citirea →

Cel dintâi printre cei mai mari

Balzac la masa de lucru

21 august 1850. La cimitirul Pere-Lachaise, la mormântul lui Balzac, Victor Hugo a ţinut un emoţionant discurs:

„Domnul de Balzac era unul dintre cei dintâi printre cei mai mari, unul dintre cei mai măreţi printre cei mai buni…

Toate cărţile sale alcătuiesc o singură carte, o carte vie, luminoasă, profundă, în care vezi plecând şi sosind, şi mergând şi mişcându-se întreaga noastră civilizaţie contemporană, carte minunată pe care poetul a intitulat-o Comedie şi pe care ar fi putut să o intituleze Istorie; care îmbracă toate formele şi toate stilurile, care îl depăşeşte pe Tacit şi ajunge până la Suetoniu, care-l străbate pe Beaumarchais şi ajunge până la Rabelais… plină de adevăruri, de sentinţe, de aspecte burgheze, de trivialităţi, de probleme materiale, şi care, pe alocuri… lasă deodată să se întrevadă cel mai sumbru şi mai tragic ideal…

Aceasta e opera pe care ne-o lasă, operă măreaţă şi trainică, robustă grămădire a unor temelii de granit, monument! operă de la înălţimea căreia îi va străluci de aici înainte faima. Oamenii de seamă îşi făuresc propriul piedestal, viitorul se îngrijeşte de statuie…

Continuă citirea →

Noi am fost primii!

ziaristul

Un ziar american anunţa în 1877, cu un avans de opt ani, moartea lui Victor Hugo. Falsa ştire nu a fost dezminţită niciodată, aşa că, în momentul adevăratei morţi a scriitorului, ziarul a scris cu mândrie:

„Noi am fost primii care am anunţat moartea lui Victor Hugo!” 🙂

sursa: Aurel Neculai, Istorii regăsite, Ed. Andrew, Focşani, 2009

Eu! Ba eu!

Într-o zi, Alexandre Dumas-tatăl îl întâlni pe Victor Hugo, care era foarte iritat.

Ce crezi, i se adresă el lui Dumas, Vigny are curajul să afirme că el a inventat drama istorică!

Nu pot crede, răspunse indignat Dumas, nu pot crede în asemenea cutezanţă când se ştie bine că eu am inventat drama istorică!

Hugo, care era convins că o inventase el, rămase împietrit! 🙂

Cel mai mare poet al Frantei

Victor Hugo primi într-o zi o scrisoare pe al cărei plic era scris: „Celui mai mare poet al Franţei”.

Fără a deschide scrisoarea, Hugo o trimise lui Lamartine, dar acesta, modest, i-o restitui.

Şi acest joc dură de mai multe ori.

Exasperat, Hugo deschise plicul.

Scrisoarea îi era adresată lui Alfred de Musset! 🙂

Rigoletto – librete de opera

Rigoletto
Muzica: Giuseppe Verdi
Libret: Francesco Maria Piave, dupa Victor Hugo „Le Roi s’amuse”
Premiera: Venetia, 11 martie, 1851

Personajele pline de viata si muzica insufletita au facut din Rigoletto una dintre operele preferate ale publicului, depasita doar de Aida pentru creatia lui Verdi.

Rigoletto este mascariciul cocosat si cu un umor amar de la curte, a carui pretuita fiica, Gilda, este curtata de afemeiatul Duce de Mantua. Acestuia nu ii este prea greu sa o cucereasca. Satui de glumele adesea crude – pentru ca spuneau adevarul – ale mascariciului, curtenii il pacalesc pe Rigoletto, iar Gilda este sedusa de Duce. Hotarat sa ii demonstreze fiicei sale cine este de fapt Ducele, Rigoletto o duce pe aceasta in casa asasinului Sparafucile, a carui sora Maddalena ii ofera ducelui farmecele sale. Rigoletto il angajase pe Sparafucile pentru a-l ucide pe duce, dar Maddalena il convinge sa ucida in locul acestuia pe altcineva, ales la intamplare. Stiind ca va fi ucisa, Gilda apare deghizata, este injunghiata, bagata intr-un sac si trimisa lui Rigoletto, in locul trupului Ducelui. In ultima clipa, cocosatul deschide sacul si isi descopera fiica in agonie, care moare soptind ultimele cuvinte de dragoste catre Duce.

sursa: artline

Noi am fost primii

Un ziar american anunţa în 1877, cu un avans de opt ani, moartea lui Victor Hugo.

Falsa ştire nu a fost dezminţită niciodată, aşa că, în momentul adevăratei morţi a scriitorului, ziarul a scris cu mândrie:

Noi am fost primii care am anunţat moartea lui Victor Hugo!” 🙂

Victor Hugo, între soție și amantă

În 1822, la vârsta de 20 de ani, Victor Hugo s-a căsătorit cu o prietenă din copilărie, Adele Foucher. Amândoi erau virgini, iar el insista ca ea să păstreze cea mai strictă modestie, mustrând-o când şi-a ridicat poala rochiei pentru a traversa o stradă noroioasă, dezgolindu-şi astfel glezna. 🙂

De la puritanismul din tinereţe promovase, pe la 1830, la o promiscuitate boemă. Avea o amantă permanentă – Juliette Drouet, o actriţă – şi era încurcat în multe alte aventuri, de obicei întâmplătoare, cu servitoare şi altele de acelaşi soi.

În 1844 a început o legătură cu Leonie Biard, soţia nemulţumită a unui pictor mediocru. Leonie era cu doar patru ani mai mare decât fiica lui Hugo, Leopoldine. Când i-a devenit amantă, el a început să-i scrie dese scrisori de dragoste. Ea era încântată. Ce nu ştia, însă, era că multe dintre pasajele cele mai înflăcărate erau copiate din scrisorile de dragoste pe care Hugo le scrisese Juliettei şi din cele pe care aceasta i le trimisese lui. Ceea ce nu ştia nici el era că soţul lui Leonie, bănuitor, pusese să fie urmărită. La 4 iulie 1845, Hugo şi Leonie au fost surprinşi în pat de doi detectivi de poliţie. Ca o femeie măritată să se angajeze într-o “conversaţie criminală” era un delict grav, iar Leonie, prinsă asupra faptului, a fost dusă la închisoarea pentru femei. Cât despre Hugo, el a prezentat o medalie de aur, pe care o purta întotdeauna la gât pe un lanţ, care atesta că este pair al Franţei şi îl proteja de arestare în asemenea cazuri. Prin urmare a fost eliberat şi s-a întors acasă dimineaţa, şi-a trezit nevasta şi s-a spovedit.

Adele Foucher

Ea, destul de interesant, n-a fost tulburată să afle că amanta oficială, pe care o ura, avea o rivală. Dimpotrivă, a luat-o pe Leonie sub aripa sa ocrotitoare, a vizitat-o la închisoare, i-a îngăduit lui Hugo să-şi reia legătura cu ea după ce a fost eliberată şi a avut grijă ca Juliette să afle totul. Mai mult, Leonie s-a mutat în casa lui Hugo sub ocrotirea lui Adele.

Până la urmă, chiar Hugo a dat-o afară, plângându-se neveste-sii:

Trebuie să mă tiranizezi întruna? Nu-mi dai voie nici măcar să-mi aleg singur amanta?” 🙂