Arhive etichetă: Andre Maurois

Rămâi, te rog, mămico ! Rămâi !

copil plangandUn moment tulburător și emoționant din viața scriitorului Andre Maurois:

„Corectam ultimele șpalturi  la Byron, în Alpi, la Villard-de-Lans, în 1929, de Crăciun. Venise acolo pentru a o vizita pe fiica soției mele, Francoise, căreia medicii îi recomandaseră să trăiască la munte. Era în viața lui Byron un personaj care mă mișcase profund: este vorba de Allegra, fiica lui Byron și a lui Claire, care a murit, singură și nefericită, într-o mănăstire italiană. Fără voia noastră, căci o iubeam mult, micuța Francoise a avut un destin similar. Suferise încă de când era copil din cauza căsniciei distruse a părinților. I-ar fi plăcut să crească într-o familie fericită, să se joace cu frații, cu surorile sale. Când privea familiile normale, încerca un sentiment nedeslușit de inferioritate.

Căsătoria noastră a umplut-o de bucurie.

Bunul Dumnezeu îmi va trimite curând o soră, doi frățiori [copiii lui Andre Maurois] și un tată, a anunțat ea cu mândrie vestea copiilor din parcul Monceau.”

Dar nu a apucat să se bucure prea mult de această nouă familie. Avusese o febră tifoidă cu complicații hepatice și, la scurt timp, medicii au diagnosticat o scleroză a ficatului. Ei nu ne-au ascuns extrema gravitate a acestei maladii. Doar o cură de altitudine putea oferi o șansă de însănătoșire, din nefericire, infimă.

Continuă citirea →

Rugăciuni şi magie

andre maurois

Andre Maurois povesteşte în „Memorii”:

„Ca mulţi copii am făcut o serie de experienţe nereuşite privind eficacitatea rugăciunii. Într-o zi în care aveam lucrare la geografie, m-am rugat să ne cadă afluenţii Senei, pe care-i cunoşteam mai bine, decât cei ai Loarei, pe care nu-i puteam reţine. Profesorul ne-a dat Loara, iar credinţa mea a început să se clatine. 🙂

O perioadă de timp, sora mea Marguerite şi cu mine ne-am dedat unor practici de magie. Am inventat un diavol deosebit de puternic pe care l-am numit Domnul Destin şi care-şi avea templul într-un colţ al coridorului. Dacă mergeam în direcţia aceea şi dacă strigam: „Domnule Destin, faceţi astfel încât să mergem joi la circ!” rugăciunea era îndeplinită… uneori. Probabil pentru că mama ne auzea când strigam.” 🙂

Cafeaua lui Balzac

Balzac si excitantele - cafea

Balzac spunea: „Mă scol la miezul nopții și lucrez şaisprezece ore în şir”. Pentru ca această muncă îndârjită să devină posibilă, recurgea, încă de pe vremea când locuia într-o mansardă, la excitante, şi îndeosebi la cafea, care goneşte somnul.

Cafeaua muritorilor de rând nu este eficientă decât pe răstimpul a 15 sau 20 de zile. „Din fericire, de-ajuns pentru a scrie o operă”, spunea Rossini. Balzac prelungeşte efectul făcând băutura mai tare. El a descoperit următoarele: 1) cafeaua mărunţită după procedeul turcesc e mai aromată decât cea măcinată; 2) că e mai eficientă dacă infuzia e pregătită la rece decât la cald; 3) că mai pot fi câştigate încă una până la două săptămâni scăzând cantitatea de apă, procedeu prin care se obţine un fel de fiertură concentrată de cafea. Luată pe nemâncate, această cafea inflamează pereţii stomacului, îl suceşte, îl maltratează în fel şi chip.

„Din acest moment, totul începe să se agite: ideile pornesc asemenea batalioanelor marii armate pe câmpul de bătaie şi bătălia se dezlănţuie. Amintirile sosesc în ritm de şarjă, fluturându-şi drapelele; cavaleria uşoară a comparaţiilor se desfăşoară într-un minunat galop; expresiile spirituale vin desfăşurându-se în tiraliori…”

Pe scurt, hârtia se acoperă cu cerneală, în timp ce bătălia se încheie într-un nor negru. Cartea e terminată, ca şi inima scriitorului, de altfel. 🙂

sursa: Andre Maurois, Prometeu sau Viaţa lui Balzac, Bucureşti, Editura Univers, 1972, pag. 256-257

Copilăria lui Honore de Balzac

Honore de Balzac

La 20 mai 1798, Laure Balzac a născut un băiat pe care a vrut să-l alăpteze şi care nu a trăit decât 33 de zile. Pentru acest motiv, de îndată ce se va ivi pe lume al doilea copil al lor, Honore, născut la 20 mai 1799, soţii Balzac îl încredinţară unei doici care locuia la Saint-Cyr-sur-Loire. Un an mai târziu i se alătură sora sa, Laure.

Honore nu i-a iertat niciodată mamei sale această separare: „Ce cusur fizic sau moral mă făcea să merit răceala mamei? Eram un copil venit pe lume din datorie, a cărui naştere e o întâmplare? Dat la o doică la ţară, uitat acolo de familia mea timp de trei ani, când m-am întors în casa părintească am fost atât de neluat în seamă încât stârneam mila oamenilor…”

Continuă citirea →