Povestea sării (II) Mirarea lui Homer

sareSarea se găseşte la baza multor superstiţii, printre care cea mai răspândită este credinţa că risipirea ei pe masă constituie un semn rău. La originea acestei „convingeri’“ stă probabil nevoia imperioasă de economisire, dată fiind raritatea clorurii de sodiu în anumite părţi ale lumii sau în diverse etape ale istoriei. Cea mai celebră ilustrare a superstiţiei amintite este, fără îndoială, „Cina cea de taină“ a lui Leonardo da Vinci, unde îl putem vedea pe Iuda risipind sarea pe masă.

Dar de la acest mineral derivă şi numeroase zicale şi proverbe, intrate în uzul curent al diferitelor limbi. Spiritul ascuţit al atenienilor era cunoscut drept sarea attică. Romanii îşi manifestau scepticismul faţă de o relatare, spunând că trebuie luată cum grano salis (cu un grăunte de sare). În limba română, o povestire fără haz sau lipsită de interes e fără sare; ceva poate fi la fel de important ca sarea în bucate, iar cineva poate fi la fel de dezagreabil ca sarea în ochi; a turna sare peste rană înseamnă a spori intenţionat suferinţa cuiva, în timp ce expresia a pune sare pe coadă echivalează cu mărturisirea neputinţei de a prinde sau sancţiona pe autorul unei fapte rele; despre cel ce se angajează în promisiuni fabuloase se spune că făgăduieşte marea cu sarea; nedespărţita prietenă a copiilor, capra lui Ion Creangă, aduce, printre alte trufandale, celor trei iezi ai săi drob de sare în spinare – şi exemplele sunt departe de a se fi epuizat.

Vechii greci aveau totdeauna sare pe masă, deşi uneori se vedeau nevoiţi s-o importe tocmai de pe ţărmurile Pontului Euxin, fie în stare pură, fie în soluţia de saramură folosită pentru conservarea peştelui. În Odiseea, Homer îşi exprima mirarea faţă de locuitorii unor ţinuturi din interiorul continentului care nu utilizau sarea; după toate probabilităţile, era vorba de mari consumatori de vânat. O abstinenţă similară din partea nomazilor din Africa de Nord a stârnit uimirea romanilor: dar asemenea beduinilor din zilele noastre, numizii de odinioară îsi asigurau necesarul de sare din lapte, care conţine 1,6 gr ClNa pe litru.

Ultima parte AICI


sursa: Waverley Root, Mică şi incompletă poveste a sării, în Magazin istoric, Anul VI, Nr. 1 (58), ianuarie 1972

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: