Arhive etichetă: Mihai Viteazul

Mihai Viteazul, desen

mihai viteazul portret desenMihai Viteazul, desen realizat de fetița mea, Teo

Baba Novac. O figură legendară în oştile lui Mihai Viteazul

Baba Novac capitanul lui Mihai Viteazul

Despre viaţa lui Baba Novac – „unul din cei mai viteji căpitani ai lui Mihai Viteazul” – avem ştiri puţine. Într-o notiţă referitoare la locul de naştere al acestuia, cronicarul transilvănean Ştefan Szamoskozy spune că Baba Novac era originar din satul Poreci, lângă Dunăre, aproape de Semendria.

La început – ne informează acelaşi Szamoskozy – a fost ostaş de rând şi se aflase în închisoarea turcească, unde „i-au scos toţi dinţii, încât nu mai avea niciun dinte în gură”. După venirea lui în Ţara Românească, Mihai Viteazul l-a numit căpitan peste haiduci, care formau un corp însemnat în oastea acestui mare voievod (la un moment dat circa 8ooo de asemenea ostaşi). Haiducii erau recrutaţi dintre oamenii liberi din diferite părţi.

„Unul din cei mai viteji căpitani ai lui Mihai Viteazul”

Baba Novac a intrat în slujba lui Mihai Viteazul în anul 1595, probabil după lupta de la Călugăreni. Prima sa misiune, care l-a ridicat în rândul celor mai apreciaţi oameni ai lui Mihai, a fost incursiunea din primăvara anului 1595. În fruntea a 700 haiduci, trecând Dunărea, a înaintat până la munţii Balcani, ca să aştepte oastea otomană condusă de Hasan paşa, care trecea munţii pentru a-l întâlni la Sofia pe sultan. Baba Novac a atacat această oaste, punându-l pe fugă pe Hasan şi luând căruţele şi caii, armele şi toată comoara ce avea.

Continuă citirea →

Mihai Viteazul. Gâdele înfricoşat

mihai-viteazul

Mihai Viteazul. Gâdele înfricoşat (povestire istorică)

Într-această vreme, se ridica în piaţa Sf. Gheorghe o podea din scânduri groase, având pe laturi împrejmuire de lănteţi, iar într-o parte deschidere cu scară. Aici trebuia să se facă moartea lui Mihai, fost mare ban al Craiovei, în văzul boierimii şi norodului, ca toţi, fără osebire,  să  capete  învăţătură  de  minte  ce  păţeşte oricine  cutează  a  schimba  domnia  cea  legiuită  spre folosul său.

Mai mult de jumătate din târgoveţi, bărbaţi, femei şi chiar  copii,  se  adunaseră  în  piaţă,  să  vadă spăimântătoarea  privelişte.  Era  o  mare  de  capete omeneşti  care  se zbuciuma stând  locului  înghesuită, încât  cele  două  sute  de  seimeni  puşi sub ascultarea ispravnicului Feodosiu abia izbutiră a-şi face drum cu osânditul la mijloc, prin acea grămadă.

Când  gâdele  urcă  pe  eşafod,  lumea  izbucni  în strigăte de ură, ocărându-l şi huiduindu-l. Era un ţigan mătăhălos, tuciuriu ca fundul ceaunului, cu capul chel şi trupul gol pân-la brâu, lucind dezgustător în lumina asfinţitului.

Continuă citirea →

Mihai Viteazul. Acuzat de trădare şi trimis la moarte

mihai-viteazul

Mihai Viteazul. Acuzat de trădare şi trimis la moarte (povestire istorică)

La Curtea domnească, pe lângă zidul căreia curgea molcom  apa  Dâmboviţei,  era  sfat  domnesc.  Vodă Alexandru, mai galben ca de obicei, îşi mesteca un sfârc  din  mustaţa  rară, strângând  nervos, cu dreapta, jungherul de oţel încrustat cu pietre scumpe. Boierii aflători în Bucureşti se adunaseră în grabă. Erau de faţă  bătrânul  armaş  Mihalcea,  clucerul  Dinu, vistiernicul Dan, ispravnicul Feodosiu şi aga Fotache, grecul.

Unde sunt ceilalţi, clucere? întrebă Vodă. Unde-i Baba Novac, unde-i Banu Manta, Radu Calomfirescu, unde-s fraţii Buzeşti?

Clucerul Dinu ridică din umeri. Trimisese oameni să le dea de ştire, dar ia-i de unde nu-s. Or fi plecat boierii pe la conacele lor, mai ştii…

Hm! Hm! făcu Domnul, nu-i vreme de conăcit! Lucrul nu-mi miroase a bine.

Să-ţi spun eu, Măria Ta, ce-i cu ei, că n-a avut curajul clucerul a-ţi da pe faţă adevărul, dar eu am curaj. De când mă ştii ţi le-am spus pe toate, şi bune şi rele, socotind că adevărul e mai presus, iar făţărnicia şi minciuna mai prejos. Boierii ştiu despre ce-i vorba, ştiu că hotărârea e luată şi nu vor să-şi încarce cugetul dând morţii un nevinovat cum cată a fi banul Mihai.

Continuă citirea →

Mihai Viteazul. Născut pentru domnie

mihai-viteazul

Mihai Viteazul. Născut pentru domnie (povestire istorică)

Mare noroc am avut, scăpând teafăr, cu capul pe umeri, îi spuse Mihai maică-si Tudora, când se întoarse acasă, la Turnu-Severin.

Dumnezeu  te  păzeşte,  fiule,  dacă  umbli  pe drumul dreptăţii…

Şi dimpreună cu Stanca începu a trăi viaţa care i se deschise  larg  la  adăpostul  avuţiei  aduse  de  soţie  şi sprijinului dat de Petru Cercel, Domnul ţării. Astfel, Mihai dobândi dregătorii bune, ajungând stolnic şi după aceea postelnic.

Continuă citirea →

Mihai Viteazul. Stanca din Corbeni

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul. Stanca din Corbeni (povestire istorică)

Într-acea  duminică  de  august  a  anului  1583  se făceau mari pregătiri la conacul moşiei Corbeni de pe malul Oltului. Un argat tăiase mai bine de jumătate din orătănii, iar doi ungureni, vechi  slujitori  ai văduvei fostului  ban  Dumitru,  dăduseră  iama  prin  purcei  şi acum îi rumeneau în frigare. Cu o lumânărică de seu, urmat de două slujnice, moş Chirilă, pivnicerul, cerca butiile  din  hruba  de  lângă  conac,  iar  femeile  abia duceau hârdăul cu vin negru, sânge de iepure,  înapoi, pe scările săpate în pământ.

Bătrânul  Corbeanu,  tatăl  Stancăi,  îşi  cerceta,  cu ochii micşoraţi de nevedere, hrisoavele, zapisele şi iar număra  pungile  de  galbeni  din  lada  braşovenească, zestrea văduvioarei. Se  măritase  cam  devreme  fie-sa  şi  din  pricina ochilor ei negri, scăpărători ca luceferii, dar mai cu seamă  datorită  marii  avuţii  părinteşti  —  fiind  ea singura urmaşă a Corbenilor, os de Basarab dinspre mamă şi de Muşatin dinspre bunic. N-avea mai mult de patrusprezece ani când pusese pe cosiţele-i negre beteala de mireasă, iar mirele, bărbat în toată firea, fusese primit cu multă bucurie, fiind el ban al Craiovei.

Continuă citirea →

Originea lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul

Mihai Viteazul s-a născut în anul 1558. Aceasta ar fi cam singura dată certă în ceea ce priveşte originea lui Mihai. Pentru cronicarul Radu Popescu (1655-1729), „după ce au luat domniea, s-au numit că iaste fecior lui Pătraşco vodă, iar cu adevărat nu să ştie, că nici un istoric de ai noştri (sau striin) nu adeverează den cine iaste… Iară cât den auz unul de la altul aşa dovodim: că mumă-sa au fost de la oraş de la Floci… văduvă şi frumoasă…” şi că tatăl său a fost negustor, „om mare şi bogat”.

Continuă citirea →

Mihai Viteazul şi Liga Creştină

Mihai făcea parte din rândul marilor familii boiereşti ce pretindeau că se înrudesc cu Basarabii. Era fiul lui Pătraşcu cel Bun şi frate cu Petru Cercel, ambii domni ai Ţării Româneşti. Fiind un bun administrator, deţinea o avere pe care a mărit-o continuu, iar până la 1593 a îndeplinit mai toate funcţiile importante din stat. După acest an ocupă tronul Ţării Româneşti, fiind susţinut de boierii Craioveşti, în ţară, şi de Cantacuzini, la Istanbul. Era un om instruit, bun comandant de oşti, fiind unul dintre marii generali ai epocii. Dârz şi drept, Mihai Viteazul era o personalitate europeană, fiind bine cunoscut contemporanilor, atât în centrul continentului cât şi în Balcani. Adversar al turcilor, se alătură coaliţiei creştine, luptând pentru menţinerea fiinţei naţionale şi limitarea dependenţei faţă de Poartă. Reprezintă un simbol al unităţii românilor.

Continuă citirea →

Un mit naţional – Mihai Viteazul

Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutaţiile petrecute în conştiinţa românească. Domnitorul care a reuşit să stăpânească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei ţări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipseşte cu desăvârşire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea şi chiar mai târziu, spre 1800, la Şcoala Ardeleană. Puse în evidenţă, pe lângă personalitatea excepţională a lui Mihai, erau ideea creştină şi strânsele raporturi cu împăratul Rudolf. De asemenea, ambiţia cuceritorului apărea frecvent ca mobil al acţiunii, ocupând în schema interpretativă locul pe care mai târziu îl va lua „ideea românească”.

Continuă citirea →

Mihai Viteazul (1593-1601). Lupta antiotomană. Unirea Ţărilor Române

„Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“, considerat „om al trecutului medieval şi un om modern”, Mihai Viteazul este înscăunat domn al Ţării Româneşti (susţinut de boierii Craioveşti în ţară şi de Cantacuzini la Istanbul), într-o epocă în care conjunctura internaţională era favorabilă luptei antiotomane. Imperiul Otoman suferise înfrângerea de la Lepanto (1571), iar habsburgii devin principala forţă din zonă, care vor relua ofensiva spre Serbia şi Tările Române.

Continuă citirea →

Mihai Viteazul şi vitejii lui

S-au spus şi se spun prea multe despre Mihai Viteazul, în jurul lui s-a născut o legendă în care nu se mai poate deosebi adevărul istoric de elementele adăugate de-a lungul timpului.

Că a fost un căpitan strălucit şi un geniu politic sunt lucruri incontestabile. Victoriile lui asupra turcilor au avut ecou până departe (regele Franţei, Henric al IV-lea, scria ambasadorului său la Constantinopol ca să ceară informaţii asupra valahului), în ţările balcanice, printre greci, bulgari, sârbi au apărut cântece populare despre vitejiile lui Mihai Viteazul. Dar, lucru paradoxal, la noi în ţară nu a fost iubit. De ce? Fiindcă acest viteaz a vrut mai întâi să-şi adune o armată puternică, iar rezultatul eforturilor sale militare a fost o gravă înrăutăţire a stării ţăranilor, în vremea lui, sfârşitul veacului al XVI-lea, nu mai puteai constitui o armată din ţărani, o dată ce apăruseră tunurile şi puştile. Aveai deci nevoie de lefegii, adică de mercenari care să ştie să mânuiască armele de foc. Iar acest fenomen nu se petrece numai la noi, ci şi în Occident.

Continuă citirea →

Amintirea lui Mihai Viteazul în cronicile din secolul al XVII-lea – izvoare istorice

Miron Costin

Şi era aşa de groaznic Mihai-vodă şi vestit de războaie în toate aceste părţi, cât, îndată ce au sosit la Suceava, i s-au închinat şi cetatea Sucevei şi a Neamţului, la cetăţi punând oşteni de ai săi pedestraşi […].

Singur Mihai-vodă, ca un leu în fruntea războiului şi au fost războiul câteva ceasuri, până au sosit şi husarii.

Nedeprinsă oastea lui Mihai-vodă cu acel fel de oaste, ce s-au pomenit husarii […].

Continuă citirea →

Asasinarea lui Mihai Viteazul (1601)

De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni şi le-a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioşi împăratului, trebuie să ucidem pe român căci el şi-a pus în gând să ne piardă şi să ia ţara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se porunceşte; răspunderea să fie a înălţimii tale şi atât pe noi, cât şi pe tine însuţi să ne aperi înaintea împăratului.

Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci când vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, când îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă şi trompete, să încalece îndată toţi valonii şi nemţii, ca şi când ar vrea să năvălească asupra duşmanului.

După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins. Mihai i-a zis: Ba şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp…

(Ioachim Crăciun, Cronicarul Szamosközy şi însemnările lui privitoare la români 1566–1608, Cluj, 1928, p. 158)

Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte

Mihai Viteazul – caricatura

sursa: evz

Cântecul lui Mihai Viteazul

Cântecul lui Mihai Viteazul

poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri

 

Auzit-aţi de-un oltean,

De-un oltean, de-un craiovean

Ce nu-i pasă de sultan?

Auzit-aţi de-un viteaz

Care veşnic şade treaz

Cât e ţara la necaz?

Auzit-aţi de un Mihai

Ce sare pe şapte cai

De strigă Stambulul vai?

El e Domnul cel vestit

Care-n lume a venit

Pe luptat şi biruit.

Spuie râul cel oltean,

Spuie valul dunărean

Şi codrul călugărean

Câte lupte au privit,

Câte oşti au mistuit

Câte oase-au înălbit?

Mulţi ca frunzele de brad,

Ca nisipul de pe vad,

Ca gemetele din iad!

Spuie corbii munţilor

Şi fiarele codrilor

Care-a fost nutreţul lor?

Fost-au leşuri tătăreşti

Şi turceşti şi ungureşti

Date-n săbii româneşti!

Alelei! Mihai, Mihai!

Căci de noi milă nu ai,

Să ne scapi de-amar şi vai!