Arhive etichetă: fiica

Viața lui James Joyce (IV)

joyce jjames1926 Americanul Samuel Roth începe să publice în foileton o ediție neautorizată din Ulise în Two Worlds Monthly, revista pe care o patronează. Această situație atrage după sine un protest semnat de majoritatea figurilor proeminente ale vieții literare a momentului. Doar un an mai târziu va înceta publicarea de către Roth a fragmentelor din opera joyceană.

1927 Publică a doua colecție de versuri, Pomes Penyeach.

1929 Într-un context nefavorabil experimentelor literare de acest tip, Joyce ia decizia de a-și consolida imaginea prin facilitarea accesului critic la opera sa literară. Astfel, în luna mai, la încurajarea lui Joyce însuși, prietenii săi (printre care Samuel Beckett, Eugene Jolas, Frank Budgen, Stuart Gilbert) redactează o colecție de eseuri – Our Exagmination round His Factification for Incamination of Work in Progress [Exagminarea noastră în jurul factificării dumnealui pentru incaminarea muncii în derulare] – în care răspund multor critici aduse fragmentelor deja publicate din Veghea lui Finnegan. Viziunea acestora devine un punct de referință în abordarea critică a operei lui Joyce. Apare traducerea franceză a romanului Ulise, coordonată de Valéry Larbaud, deși în anii anteriori mai apăruseră fragmente în franceză ale romanului.

1930 Sub coordonarea lui Joyce, Stuart Gilbert publică James Joyce’s Ulysses [Ulise de James Joyce], o analiză detaliată a romanului, menită a facilita accesul publicului larg la conținutul operei.

1931 La 4 iulie, se căsătorește civil cu Nora la Londra, din unicul motiv de a asigura integritatea dreptului la moștenire al copiilor lor. Joyce ia în calcul ideea mutării definitive în Anglia, dar mediul neprimitor îl face să se răzgândească. În decembrie moare tatăl său. Fiul său, George, se căsătorește în aceeași lună, iar Lucia începe să manifeste simptome de schizofrenie, deși anterior reacțiile ei fuseseră considerate de către părinți doar mici excentricități.

Continuă citirea →

Rămâi, te rog, mămico ! Rămâi !

copil plangandUn moment tulburător și emoționant din viața scriitorului Andre Maurois:

„Corectam ultimele șpalturi  la Byron, în Alpi, la Villard-de-Lans, în 1929, de Crăciun. Venise acolo pentru a o vizita pe fiica soției mele, Francoise, căreia medicii îi recomandaseră să trăiască la munte. Era în viața lui Byron un personaj care mă mișcase profund: este vorba de Allegra, fiica lui Byron și a lui Claire, care a murit, singură și nefericită, într-o mănăstire italiană. Fără voia noastră, căci o iubeam mult, micuța Francoise a avut un destin similar. Suferise încă de când era copil din cauza căsniciei distruse a părinților. I-ar fi plăcut să crească într-o familie fericită, să se joace cu frații, cu surorile sale. Când privea familiile normale, încerca un sentiment nedeslușit de inferioritate.

Căsătoria noastră a umplut-o de bucurie.

Bunul Dumnezeu îmi va trimite curând o soră, doi frățiori [copiii lui Andre Maurois] și un tată, a anunțat ea cu mândrie vestea copiilor din parcul Monceau.”

Dar nu a apucat să se bucure prea mult de această nouă familie. Avusese o febră tifoidă cu complicații hepatice și, la scurt timp, medicii au diagnosticat o scleroză a ficatului. Ei nu ne-au ascuns extrema gravitate a acestei maladii. Doar o cură de altitudine putea oferi o șansă de însănătoșire, din nefericire, infimă.

Continuă citirea →

Fiica de suflet a Veturiei şi a lui Octavian Goga

Veturia si Octavian Goga

În primăvara anului 1933, abandonând orice speranţa de a-i da lui Octavian Goga un urmaş, Veturia s-a văzut nevoită să accepte iniţiativa poetului de a aduce în căminul conjugal un copil. Nici măcar băiat. O zgâtie de fetiţă…

Pe Eugenia Marinescu în vârstă de 4 ani şi jumătate, părăsită de mamă şi crescută de o bunică, tatăl ei fiind un om nevoiaş… Octavian Goga a îndrăgit-o din prima clipă. A fost atât pentru el, cât şi pentru fetiţă un coup de foudre… Eugenia a rămas în casa lor, copilul lor, până la moarte.

Continuă citirea →

Despre experienţa sexuală a fiicei preşedintelui

Preşedintele Jimmy Carter putea să dea dovadă de umor. În anumite circumstanţe. Şi în doze mici.

Odată, un reporter, fără îndoială pentru a-l pune în încurcătură, îl întreabă cum ar reacţiona dacă fiica sa ar avea o experienţă sexuală. Carter răspunde că ar fi surprins, chiar şocat. După câteva secunde de tăcere, adaugă: „Dar trebuie să vă spun că fiica mea nu are decât şapte ani”! 🙂

*****

sursa: Jean-Luc Hees, Istoria Casei Albe, Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2008