Arhive etichetă: Rusia

Viața Ecaterinei cea Mare (III)

Influenţa lui Potemkin

catherine_ii_by_j-b-lampi_1780s_kunsthistorisches_museumÎn 1774, anul în care Rusia a învins Turcia, Grigori Potemkin, care se remarcase în timpul războiului, a devenit amantul Ecaterinei; astfel a început o carieră strălucită pentru acest membru al micii nobilimi, ale cărui inteligenţă şi abilităţi erau egalate doar de ambiţia lui. Avea să fie singurul dintre favoriţii Ecaterinei care a îndeplinit un rol politic de lungă durată. De obicei, împărăteasa nu amesteca afacerile cu plăcerea; miniştrii ei erau aproape mereu aleşi pentru capacităţile lor. În Potemkin a găsit însă un om extraordinar pe care îl putea iubi şi respecta şi căruia îi putea dărui o parte din puterea ei. Ca ministru, a avut puteri nelimitate, chiar şi după încetarea legăturii lor amoroase, care a durat doar doi ani.

Lui Potemkin i se datorează în parte splendoarea oarecum extravagantă a domniei Ecaterinei. El avea despre măreţie o concepţie care îi scăpase prinţesei germane, mai degrabă lipsită de imaginaţie, şi înţelegea efectul pe care acest lucru îI avea asupra poporului. Mare visător, tânjea să cucerească noi teritorii şi să populeze provincii; era un diplomat experimentat, având multe cunoştinţe despre Rusia pe care Ecaterina nu le acumulase încă şi, pe cât era ea de meticuloasă, pe atât era Potemkin de cutezător. De aceea, până când a murit, în 1791, împărăteasa l-a tratat ca un egal. Cei doi se completau şi se înţelegeau unul pe celălalt, iar ministrul ambiţios şi-a exprimat respectul faţă de suverana sa fiind complet devotat intereselor ei.

Continuă citirea →

Viața Ecaterinei cea Mare (II)

empress_catherine_the_great_circa_1845_george_christoph_groothPrimii ani de domnie

În ciuda slăbiciunilor personale, Ecaterina a fost o adevărată conducătoare. Dedicată întru totul ţării sale adoptive, a plănuit să transforme Rusia într-un stat puternic şi prosper. De la sosirea în Rusia visase să instaureze o domnie a ordinii şi a justiţiei, să răspândească educaţia, să creeze o curte care să rivalizeze cu Versailles şi să dezvolte o cultură naţională care să fie mai mult decât o imitaţie a modelelor franceze. Proiectele sale erau prea multe pentru a fi îndeplinite, chiar dacă nu s-ar fi concentrat decât asupra lor.

Problema practică de maximă urgenţă era reumplerea trezoreriei de stat, goală la moartea Elisabetei; acest lucru l-a făcut în 1762 prin secularizarea proprietăţilor clerului, care deţinea o treime din pământurile şi iobagii Rusiei. Clerul rusesc a fost redus la un grup de funcţionari plătiţi de stat, pierzând puţina putere ce îi mai rămăsese după reformele lui Petru cel Mare.

Întrucât lovitura ei de stat şi suspiciunile privind moartea lui Petru cereau atât discreţie, cât şi statornicie în relaţiile cu alte ţări, a continuat să păstreze legături de prietenie cu Prusia, vechiul inamic al Rusiei, cât şi cu aliaţii tradiţionali, Franţa şi Austria. În 1764 a rezolvat problema Poloniei, regat care nu avea graniţele bine definite şi era râvnit de trei puteri vecine, prin instalarea pe tronul acestei ţări a unuia dintre vechii ei amanţi, Stanislaw Poniatowski, un bărbat slab, complet devotat Ecaterinei.

Continuă citirea →

Viața Ecaterinei cea Mare (I)

ecaterina-cea-mare-tanaraEcaterina II în rusă Ekaterina Alekseievna născută Sophie Friederike Auguste, prinţesă von Anhalt-Zerbst cunoscută ca Ecaterina cea Mare, în rusă Ekaterina Velikaia (21.04/02.05 stil nou 1729, Stettin, Prusia, azi Szczecin, Polonia – 6.11/17.11.1796, Ţarskoie Selo, azi Puşkin, lângă Sankt Petersburg, Rusia)

Împărăteasă a Rusiei (ţarină), de origine germană (1762-1796), care şi-a integrat ţara în viaţa politică şi culturală a Europei, direcţie inaugurată de Petru cel Mare. Împreună cu miniştrii ei a reorganizat administraţia şi legile Imperiului Rus şi a întins stăpânirea rusească, anexând Crimeea şi mare parte din Polonia.

Continuă citirea →

Rusia la 1900. Intelighenţia

john lockeDe ce acest cuvânt cu rezonanţă străină, „intelighenţie”, atâta timp cât există termenul de „intelectualitate”? Fiindcă avem nevoie de termeni diferiţi pentru a desemna realităţi diferite – în cazul de faţă, pentru a deosebi pe contemplatorii pasivi ai vieţii de oamenii de acţiune hotărâţi să o schimbe. Această din urmă atitudine a fost exprimată succint de Marx, în formula: „Filozofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba.” Termenul „intelighenţie” desemnează prin urmare acea categorie de intelectuali care vor să obţină puterea cu scopul de a schimba lumea. Este un cuvânt de origine latină, care la jumătatea secolului al XIX-lea a trecut din germană în rusă şi, după Revoluţia din 1917, din rusă în engleză.

Continuă citirea →

Rusia la 1900. Țărănimea (II)

taraniExista la începutul secolului opinia generală că Rusia se confruntă cu o criză agrară din ce în ce mai gravă, datorată în cea mai mare parte suprapopulării. Cu un spor natural al populaţiei de cincisprezece până la optsprezece la mie, ea înregistra cea mai rapidă creştere demografică din Europa. O suprafaţă de teren care în anii ’60 ai secolului trecut, în momentul desfiinţării iobăgiei, asigura hrana pentru două persoane, trebuia patruzeci de ani mai târziu să hrănească trei; rezultatul a fost apariţia tocmai a acelei clase rurale de ţărani fără pământ sau cu pământ puţin, a cărei formare sistemul comunal fusese menit să o întârzie.

În trecut, ţarii asiguraseră prin cuceriri pământul necesar unei populaţii în permanentă creştere. Lucrul nu mai era posibil, fiindcă Imperiul atinsese limitele expansiunii rapide, dincolo de care nu se mai putea extinde decât cu riscul declanşării unui război generalizat.

Continuă citirea →

Rusia la 1900. Țărănimea (I)

taran rusLa începutul secolului XX, Rusia era o ţară a contrastelor izbitoare. Un călător francez din epocă, Anatole Leroy-Beaulieu, o compara cu „unul din acele castele, construite de-a lungul a mai multe epoci, în care vezi alăturate stilurile cele mai discordante, sau cu o casă, ridicată la întâmplare şi suferind mereu adăugiri, lipsită de caracterul unitar şi de confortul locuinţelor construite după un plan definitiv”. Optzeci la sută din populaţie era formată din ţărani, care duceau în provinciile Marii Rusii o viaţă nu foarte diferită de aceea a strămoşilor lor din Evul Mediu. La cealaltă extremă a spectrului social se aflau scriitorii, artiştii, compozitorii, oamenii de ştiinţă, perfect familiarizaţi cu stilul de viaţă occidental.

O economie capitalistă viguroasă – Rusia era cel mai mare producător de ţiţei şi principalul exportator de grâne din lume la momentul respectiv – coexista cu un regim al cenzurii politice şi al arbitrariului poliţienesc. Rusia aspira la statutul de mare putere, egală a Franţei democrate, dar menţinea un regim autocratic, în care oamenii nu aveau nici un cuvânt de spus în guvernarea ţării şi care sancţiona cu asprime orice expresie a nemulţumirii faţă de starea de lucruri existentă. Era singura dintre marile puteri care nu avea nici constituţie, nici parlament.

Continuă citirea →

Ecaterina cea Mare – vinovată pentru moartea soţului?

În 1745, o prinţesă germană pleca într-o ţară cu o limbă şi cu obiceiuri necunoscute spre a se căsători cu moştenitorul tronului Rusiei. A îndurat timp de 17 ani o căsătorie nefericită, iar când Petru al III-lea a murit la numai şase luni după ce ajunsese ţar, soţia a devenit suspectă.

Continuă citirea →

Geneza chestiunii basarabene. Războiul ruso-turc (1806-1812)

Basarabia este o parte a spațiului național românesc care, astăzi, sub aspect politico‐statal, se identifică în mare parte cu Republica Moldova. Acesteia din urmă îi lipsesc, însă, partea de sud (județele Cetatea Albă şi Ismail) şi partea de nord a Basarabiei (o parte a județului Hotin), încorporate Ucrainei în 1940, având în plus alipită Transnistria.

Continuă citirea →

Armata română pe frontul din Rusia (1942–1943) — însemnările generalului Constantin Sănătescu

5 august 1942. Timp de şase zile, am inspectat unităţile din Botoşani, Dorohoi şi Cernăuţi, pentru a mă convinge dacă sunt gata de plecare. Starea rechiziţiilor de cai este proastă,  căruţele şi hamurile sunt însă bune. Am găsit Cernăuţi într-o stare înfloritoare; prăvăliile evacuate de evrei au fost redeschise de către români; fabricile — toate în funcţiune. Un singur lucru este trist: că se fac afaceri şi chiar barbarii pe chestia evreilor ce trebuie evacuaţi din Bucovina. În plus, o mulţime de aventurieri au venit şi au pus mâna pe fabrici, realizând beneficii mari. Am întâlnit o mulţime de pierde-vară veniţi pentru pricopseală aici şi care nu se jenau să spună că au venit în California României pentru îmbogăţire. […].

Continuă citirea →

Convenţia ruso–română din 4 aprilie 1877

Convenţia ruso–română din 4 aprilie 1877

Articolul I

Guvernul Alteţei Sale Domnului României Carol I asigură armatei ruse care va fi chemată a merge în Turcia, libera trecere prin teritoriul României şi tratamentul rezervat armatelor amice. Toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuinţele armatei ruse, de transportul său precum şi pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor sale, cad naturalmente în sarcina Guvernului Imperial.

Articolul II

Pentru ca nici un inconvenient sau pericol să nu rezulte pentru România din faptul trecerii trupelor ruse pe teritoriul său, Guvernul Majestăţii Sale Imperatorul tuturor Rusiilor se obligă a menţine şi a face a se respecta drepturile politice ale Statului Român, astfel cum rezultă din legile interioare, şi tratatele existente, precum şi a menţine şi a apăra integritatea actuală a României.

Articolul III

Toate detaliile relative la trecerea trupelor ruse, la relaţiunile lor cu autorităţile locale, precum şi toate învoielile cari ar trebui să fie luate pentru acest sfârşit, vor fi consemnate într-o convenţiune specială care va fi încheiată de delegaţii ambelor guverne, şi ratificată în acelaşi timp ca şi cea de faţă, şi va intra în lucrare de îndată.

Articolul IV

Guvernul Alteţei Sale Domnului României se obligă a obţine pentru Convenţiunea de faţă precum şi pentru cea menţionată la art. precedent ratificarea cerută de legile române şi a face imediat executorii stipulaţiunile cuprinse într-însa. Drept aceea, plenipotenţiarii respectivi au pus pe Convenţiunea din faţă semnăturile lor şi sigiliul armelor lor.

Tratatul de la Adrianopol (1829) — prevederile referitoare la Moldova şi Ţara Românească

Art. V. Principatele Moldovei şi Valahiei punându-se, în urma unei capitulaţii, sub suveranitatea Sublimei Porţi şi Rusia garantându-le prosperitatea, este de la sine înţeles că ele îşi vor păstra toate privilegiile şi imunităţile care le-au fost acordate, fie prin capitulaţiile lor, fie prin tratatele încheiate între cele două imperii, sau prin hatişerifurile date în diverse momente.

În consecinţă, ele se vor bucura de libera exercitare a cultului lor, de o siguranţă perfectă, de o administraţie naţională independentă şi de o deplină libertate a comerţului; clauzele adiţionale stipulaţiilor de mai înainte, considerate necesare pentru a asigura acestor două provincii posibilitatea de a se bucura de drepturile lor, sunt consemnate în actul separat anexat, care este şi va fi socotit ca făcând parte integrantă din prezentul tratat.

Continuă citirea →