Nikos Kazantzakis despre prietenul său, Panait Istrati (II) Izbucnirea unui geniu

istrati-si-kazantzakisÎn urmă cu doi ani îi scrisese lui Romain Rolland o scrisoare de 20 de pagini în care îi povestise viața lui, amarul vieții lui, cum jinduia după o vorbă bună, cât de mult dorea să strângă mâna unui adevărat prieten.

Aceasta a fost dorința cea mai mare a lui Istrati: să găsească un prieten. În viața și în opera lui Istrati, prietenia joacă rolul principal; el o situează mai presus de dragostea pentru femeie, mai presus decât bogăția, decât succesul. Să se devoteze unui prieten, să găsească un prieten care să i se devoteze, nedespărțiți să încerce împreună marea aventură a vieții. Adeseori a căzut în dulcea capcană a prieteniei, dar prietenii l-au trădat și Panait a rămas nespus de singur și pustiu printre oameni.

Îi scrie așadar disperat prietenului său spiritual, singurul care rămăsese drept, curat, în uraganul patimilor care sfâșiau și terfeleau Europa. Istrati i se destăinuie lui Romain Rolland, îi povestește întreaga lui viață, îi cere o vorbă bună care să-l ajute.

Dar Romain Rolland nu-i răspunde! Deznădăjduit, Istrati se hotărăște să se sinucidă. Își taie beregata, lumea se adună buluc, e transportat la spital, se luptă cu moartea, scapă și, după 15 zile, jumătate mort, jumătate vindecat, e aruncat în stradă: găsiseră în buzunarul hainei lui o scrisoare adresată ziarului comunist „L’Humanite”, în care cu câteva ceasuri înainte de a încerca să-și curme firul vieții, saluta revoluția rusă și lumea nouă care se năștea din chinurile prin care trecea Rusia. Îndată ce s-a găsit această scrisoare, poliția franceză a poruncit să fie izgonit din spital acest partizan al revoluției.

E din nou azvârlit pe drum, dar de data asta Panait e fericit, pentru că în cele din urmă Romain Rolland i-a răspuns: „Nu mă interesează dacă ești nenorocit, scria acest ideolog bine hrănit și cu sufletul curat, nu mă interesează pricina nenorocirii tale, mă interesezi tu, fiindcă în tine strălucește flacăra dumnezeiască a sufletului. Nu-mi mai scrie scrisori. Scrie cărți.”

Panait capătă curaj. La Paris, concetățeanul lui, pantofarul Ionescu, îi oferă un adăpost, îl găzduiește în subsolul atelierului său, i dă hârtie, cerneală și o farfurie de mâncare, iar Panait începe să scrie. După câteva luni prindea viață Chira Chiralina, lucrare încărcată de pasiune, de bucurie, de nețărmurită dragoste de viață. Târfă sfântă care se supune Dumnezeului ei, petrecând, care își îndeplinește datoria sărutând. Carte sfâșietoare, fierbinte și plină de suflet, ca un trup omenesc. Din vălmășagul atâtor romane franțuzești artificiale, lipsite de fiorul vieții, Chira Chiralina, strigătul adevărat al unui suflet cald, s-a impus de la început.

Romain Rolland salută apariția lui Istrati, proclamându-l „un Gorki al Balcanilor”. „Am fost uluit citind această carte. Este izbucnirea unui geniu. E spovedania unui nou Gorki al Balcanilor.”


Nikos Kazantzakis: O viață în scrisori, Antologie, cuvânt înainte, traducere și note de Polixenia Karambi, București, Univers, 1983

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: