Arhive etichetă: Nikos Kazantzakis

Erau doar sărmane vrăbii și eu voiam să-i fac vulturi…

nikos kazantzakisPovestește Nikos Kazantzakis:

Legăturile cu contemporanii mei n-au avut mare influență asupra vieții mele. N-am ținut la prea mulți, fie că n-am reușit să-i înțeleg, fie că i-am privit cu dispreț, sau că n-am avut norocul să întâlnesc oameni care meritau să fie iubiți.

Cu toate astea, n-am urât pe nimeni, chiar dacă pe câțiva i-am rănit fără să vreau. Erau doar sărmane vrăbii și eu voiam să-i fac vulturi… Mă încăpățânam să-i scap de mediocritate și de rutină, îi hărțuiam fără să țin seama că nu pot zbura mai sus, și făcându-i să se prăbușească la pământ.


sursa: Nikos Kazantzakis, Raport către El Greco, Trad.: Alexandra Medrea-Danciu, București, Editura Univers, 1986

Anunțuri

Nikos Kazantzakis despre prietenul său, Panait Istrati (II) Izbucnirea unui geniu

istrati-si-kazantzakisÎn urmă cu doi ani îi scrisese lui Romain Rolland o scrisoare de 20 de pagini în care îi povestise viața lui, amarul vieții lui, cum jinduia după o vorbă bună, cât de mult dorea să strângă mâna unui adevărat prieten.

Aceasta a fost dorința cea mai mare a lui Istrati: să găsească un prieten. În viața și în opera lui Istrati, prietenia joacă rolul principal; el o situează mai presus de dragostea pentru femeie, mai presus decât bogăția, decât succesul. Să se devoteze unui prieten, să găsească un prieten care să i se devoteze, nedespărțiți să încerce împreună marea aventură a vieții. Adeseori a căzut în dulcea capcană a prieteniei, dar prietenii l-au trădat și Panait a rămas nespus de singur și pustiu printre oameni.

Continuă citirea →

Nikos Kazantzakis despre prietenul său, Panait Istrati (I)

nikos kazantzakis panait istrati„Nu-l văzusem niciodată.  Citisem însă povestirile lui înțesate de strigăte înflăcărate, sângeroase, omenești, îi cunoșteam viața eroică, plină de peripeții.

Gheorghios Valsamis, contrabandist din Kefalonia, fire neliniștită, se expunea veșnic pericolului, fără teamă, pradă acelui vagabondaj ce nu-și află niciunde liniștea; o cunoaște la Brăila pe Joița Istrati, o frumoasă româncă sănătoasă, echilibrată, și îi face un copil, pe care, bineînțeles, l-a botezat Gherasimos. Mai târziu, i-a mai adăugat un nume, Panaitaki, Panait.

Continuă citirea →

Numai să scap

avraamPovestește Nikos Kazantzakis: „Rezonanța unor cuvinte mă tulbura teribil. Un cuvânt care m-a îngrozit când l-am auzit prima oară a fost Avraam. Cei trei „a” răsunau în mine, păreau să vină de departe, dintr-o fântână adâncă, întunecoasă și periculoasă. Șopteam în taină „Avra-am, Avra-am” și auzeam pași și un gâfâit în spatele meu – cineva cu labe mari, desculț, mă urmărea.

Când am aflat că într-o zi a vrut să-și jertfească fiul, m-a cuprins groaza. Fără îndoială că era unul dintre cei care omorau copii și m-am ascuns în spatele băncii ca să nu mă prindă și să mă ducă cu el. Când dascălul ne-a spus că cine respectă cele zece porunci va ajunge în sânul lui Avraam, am jurat să calc toate cele zece porunci ca să scap de sânul acela!”

Continuă citirea →

Unealta făcătoare de oameni

profesor caricaturaPovestește Nikos Kazantzakis: „Cu ochii mari, de-a pururi fermecați, cu capul plin de zumzet de albine și de miere, cu o căciuliță roșie de lână pe cap și sandale cu ciucuri roșii în picioare, am pornit-o într-o dimineață, pe jumătate fericit, pe jumătate îngrozit; tata mă ținea de mână. Mama mi-a dat un fir de busuioc ca să prind curaj când îl voi mirosi și mi-a pus la gât cruciulița de aur de la botez.

– Să-ți ajute Dumnezeu și fii binecuvântat, a șoptit ea, uitându-se cu mândrie la mine.

Continuă citirea →

De ce?

nikos kazantzakisPovestește Nikos Kazantzakis: „O întâmplare a avut o profundă influență asupra vieții mele: a fost prima lovitură sufletească pe care am primit-o. Sunt bătrân acum, dar rana asta nu s-a vindecat încă.

Cred că aveam vreo patru ani. Un unchi de-al meu m-a luat într-o zi de mână, să ne ducem în cimitirul Sfântul Matei, care se afla în interiorul orașului, ca să vedem, zicea el, o vecină.

Era primăvară: în cimitir înflorise mușețelul, o tufă de trandafiri într-un colț era încărcată cu flori mici de aprilie. Era pe la amiază, soarele încălzea pământul, iarba era înmiresmată. Ușa bisericii era deschisă, preotul, cu patrafirul pe el, pusese tămâie în cădelniță, în prag și-a făcut cruce și a pornit spre cimitir.

– De ce face așa cu cădelnița? l-am întrebat pe unchiul meu care trecea tăcut printre morminte.

– Taci, o să vezi, acuși, ține-te după mine.

Continuă citirea →

Nikos Kazantzakis

Nikos Kazantzakis (1885–1957) este probabil autorul grec cel mai cunoscut în afara Greciei. Doi poeţi greci au primit Premiul Nobel pentru literatură: Giorgios Seferis (1900–1971), în 1963, şi Odysseas Elytis (1911–1996), în 1979.

Romanul lui Kazantzakis Zorba grecul (1952), pe baza căruia s‑a turnat un film avându‑l ca protagonist pe Anthony Quinn, a avut un mare succes în toată lumea. Alte romane scrise de el sunt: Pasiune greacă (1948), Libertate sau moarte (1950), Ultima ispită a lui Hristos (1951) – ecranizat de Martin Scorsese – şi Raport către El Greco (1961), celebru în toată lumea.

Scriitorul se considera nu numai autor de romane – pentru el acestea erau doar produse secundare –, ci şi un gânditor multilateral, un filosof şi un căutător. Pentru el, versiunea proprie a Odiseei, Continuarea modernă (1938), a fost opera sa principală, o epopee de 33 333 de versuri cuprinzătoare, dar aproape imposibil de citit. Figurile centrale din gândirea lui au fost Hristos, Buddha, Lenin şi Odiseu, şi a încercat să facă o sinteză a mai multor direcţii intelectuale în opera lui.

Biserica Ortodoxă a refuzat să‑l înmormânteze creştineşte pe scriitorul născut în Creta, pentru că se îndepărtase de credinţa creştină. A murit în timp ce vizita un spital la Freiburg im Breisgau, Germania, iar acum se odihneşte în Bastionul Veneţian Martinengo din Heraklion. Pe piatra lui de mormânt autorul însuşi a săpat un vers care ar trebui să‑i îndemne pe vizitatori la meditaţie:

„Nu aştept nimic,
Nu mă tem de nimic,
Sunt liber.”