O istorie a duelului (III)
Personaje dintre cele mai ilustre ale occidentului medieval au condamnat cu asprime practica „Judecății lui Dumnezeu”. Astfel, Liutprand, regele longobarzilor (712-744), afirma: „Nu suntem siguri de judecata lui Dumnezeu și am auzit că oameni nevinovați au pierit apărând o cauză justă; dar acest obicei este atât de vechi la longobarzi, încât nu-l putem schimba, cu toată impietatea sa.” Carol cel Mare, deși considera că lupta în arenă este preferabilă jurământului fals, s-a văzut silit, în 805, să încerce oprirea vărsării de sânge, indicând ca soluție calea tratativelor.
Dar personaje la fel de importante s-au folosit de această practică. În secolele X-XII, mai mulți împărați germani au apelat la „campioni” pentru a proba… nevinovăția fiicelor sau a soțiilor lor.
O istorie a duelului (II)
Armele
Armele nobililor, foarte variate, erau lancea, spada, pumnalul, armura și scutul. Spre deosebire de seniori, oamenii de rând luptau numai pe jos, folosindu-se doar de o bâtă și un scut. Dacă un nobil era provocat de un om din popor, putea refuza întâlnirea, iar dacă totuși se prezenta lupta călare și complet echipat, pe câtă vreme celălalt îl înfrunta pe jos, atacându-l cu bâta. Când, însă, nobilul provoca un om sărman, atunci el trebuia să se prezinte în arenă fără cal, fără armură și fără arme; altfel, acestea i se confiscau și trebuia să-și înfrunte adversarul numai în cămașă și cu mâinile goale.
Arena
Arena în care se desfășurau duelurile judiciare avea, după prescripțiile din 1306 ale regelui Franței Filip IV cel Frumos (1285-1314), 80 pași în lungime și 40 în lățime, fiind prevăzută cu tribune pentru spectatori. Uneori, terenurile de luptă erau închiriate și, pentru că lucrul era deosebit de rentabil, biserica însăși s-a lansat în astfel de afaceri, amenajând mai multe arene în Paris.
Onoarea se spăla cu sânge. O istorie a duelului (I)
Vă amintiți actul trei din Romeo și Julieta, când Mercuțio și Tybalt, reprezentanții celor două familii rivale, se pregătesc să dueleze? „Fii mai darnic: adaugă la vorbă și o lovitură!” – îi spune Mercuțio lui Tybalt. „Sunt gata s-o adaug dacă-mi dai prilejul” – este răspunsul lui Tybalt, și duelul a început pe loc.
Ce era acest mijloc de soluționare a conflictelor? O spune un alt personaj shakespearian, Hamlet, nefericitul prinț al Danemarcei, care, acceptând provocarea deghizată a lui Laertes, ironiza duelul, socotindu-l drept „tonul modei și spoiala obiceiurilor de lume.”
Cuvântul duel provine din contopirea a două cuvinte latine (duo=doi, bellum=război, luptă) și desemnează lupta purtată – după norme bine stabilite – de doi adversari, în scopul săvârșirii unui act de dreptate sau reparării onoarei lezate.
Lermontov – „Mă aşteaptă un mormânt scăldat în sânge”
Mihail Iurievici Lermontov (1814-1841) şi-a prevăzut sfârşitul scriind, la 11 iunie 1831, „mă aşteaptă un mormânt scăldat în sânge”.
Un duel absurd Exilat de ţar şi bolnav fiind, s-a oprit în Piatigorsk, orăşelul de la poalele munţilor Caucaz. Tot aici venea să se trateze un oarecare Martynov, un îmbogăţit de pe urma comerţului cu vinuri. Era îmbrăcat fistichiu şi într-o zi Lermontov a compus nişte versuri la adresa lui Martynov, pe care a avut imprudenţa de a i le citi. Martinov s-a supărat şi l-a provocat la duel. Degeaba a încercat Lermontov să-i explice că totul n-a fost decât o glumă. Martynov s-o arătat neclintit în hotărârea sa. Lermontov a încercat din nou să-l convingă, arătându-se gata să-i ceară scuze oriunde ar cere-o Martynov. Zadarnic!
Puşkin – Poezie, dragoste şi moarte
Aleksandr Sergheevici Puşkin (1799-1837) s-a născut la Moscova, în familia unui ofiţer, Serghei Lvovici Puşkin, un tânăr cu o înfăţişare plăcută, a cărui apariţie în saloanele mondene ale aristocraţiei moscovite, alături de frumoasa lui soţie, era destul de frecventă. Cei trei copii ai cuplului erau mai mult în îngrijirea doicii, Arina Rodionovna. Olga, sora cea mai mare a viitorului poet, şi fratele lui mai mic – Lev, îşi amintesc că învăţa cu uşurinţă franceza, engleza, italiana. Mai greu – germana. La unsprezece ani cunoştea foarte bine clasicii francezi, scriitori, filozofi. La vârsta de 12 ani, Puşkin, însoţit de tatăl său, ia drumul Petersburgului. În imediata apropiere a marelui oraş, la Ţarskoe Selo, a fost înfiinţat, din iniţiativa ţarului Alexandru I, un liceu pentru copiii nobilimii. Aici, viitorul poet îşi petrece poate cei mai frumoşi ani ai săi, într-un cadru natural de o rară frumuseţe. Fiecare elev avea camera sa, cu mobilierul necesar: o masă, un pat, un lavoar, o oglindă, un şifonier. Frumuseţea locurilor, precum şi anturajul i-au stimulat imaginaţia tânărului Puşkin. O primă dragoste înfloreşte în inima lui Puşkin la vederea unei surori a unui coleg al său: „Frumoasa fecioară şi dragostea mi-au tulburat sângele tânăr – îşi aminteşte poetul în opera sa, după 15 ani, reţinând-o în „Evgheni Oneghin”. Dar această dragoste este numai o palidă prefaţă a acelor care vor urma, între care una copleşitoare – ultima. Dar să nu anticipăm.
Care poet rus a murit în anul 1837 într-un duel?
Întrebări şi răspunsuri de cultură generală
Întrebare: Care poet rus a murit în anul 1837 într-un duel?
Duel oratoric între pateticul Iorga şi cinicul Argetoianu
În urmă cu un secol, viaţa politică românească era cel puţin la fel de agitată şi tensionată ca şi cea de astăzi. Pentru exemplificare, merită povestit un incident parlamentar provocat de ministrul de interne de atunci, Constantin Argetoianu cu deputatul Nicolae Iorga. Este vorba de duelul oratoric dintre un cinic şi un patetic.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente