Arhive etichetă: pandemia

Pandemia și tehnologia

Pandemia care a zguduit întreaga lume are multiple consecințe asupra vieții fiecăruia dintre noi, una dintre cele mai evidente fiind intensificarea ritmului de impunere a tehnologiei. Acum câteva luni existau serioase rezerve cu privire la folosirea telefoanelor mobile în școli, dar pandemia a reușit să măture criticile la adresa utilizării excesive a acestora, internetul devenind și mediumul predilect de educație, după ce se impusese deja pe planul comunicării și informării. Covidul care a înspăimântat întreaga lume a ajuns astfel să ne hrănească dependența de dispozitive.

Cunoașterea prin mijloace digitale poate fi un lucru bun, dar poate să și slăbească și să submineze alte modalități de cunoaștere, care implică o înțelegere mai creativă și mai amplă a lumii și a noastră. Ideea unei școli fără control, fără profesori poate părea atractivă unora, dar trebuie spus că accesul la informație nu poate înlocui competența prealabilă pentru a ști ce informație trebuie căutată și ce să facem cu ea și ar fi o exagerare să ne închipuim că ne putem cultiva singuri doar dispunând de accesul la internet; riscăm atunci să devenim doar receptori pasivi ai opiniilor altor persoane.

În lumea virtuală – de multe ori izolați și uneori solitari – ajungem să înțelegem mai bine distanțarea socială atât de necesară în condițiile pandemiei. Toate competențele tehnologice pe care le avem nu ne ajută însă în niciun fel să căpătăm o experiență în ceea ce privește relațiile umane. Dependența de cunoașterea prin mijloace digitale ne poate face vulnerabili la supraveghere și manipulare. Pentru a evita acest lucru trebuie pus accentul pe cultivarea gândirii critice, a imaginației și reflecției, promovarea lecturii profunde și folosirea propriei memorii în condițiile îmbinării sistemului tradițional de educație cu cel modern.

Gânduri despre trecut, prezent și viitor

Dramatismul unei situații-limită, de proporțiile unei epidemii, a captat interesul şi a fascinat imaginația multor istorici și scriitori de înainte și de după era noastră, de la Tucidide și Procopiu din Caesarea, de la Lucretiu şi Ovidiu, până la Boccaccio, Defoe și Camus.

Pentru spațiul românesc, foarte interesante sunt însemnările lui Ion Ghica cu privire la ciuma lui Caragea: „A fost în multe rânduri ciuma în țară, dar analele României nu pomenesc de o boală mai grozavă decât ciuma lui Caragea! Niciodată acest flagel n-a făcut atâtea victime! Au murit până la 300 de oameni pe zi și se crede că numărul morţilor în toată țara a fost mai mare de 90 000. Contagiunea era aşa de primejdioasă încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă și violența era așa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort…”

Astăzi, interesul presei, avidă de împrejurări senzaționale, a fost stârnit mai mult decât oricând de pandemia recentă, o amenințare pentru toate statele lumii, pentru fiecare dintre noi. Emoția transmisă în rândul populației de valurile de vești cutremurătoare referitoare la victimele provocate de cea mai recentă amenințare la adresa omenirii a fost uriașă. Privită la început cu neîncredere și scepticism, pandemia a generat treptat tot mai multe îngrijorări cu privire la efectele ei imediate, dar și la consecințele economice și sociale.

Asistăm oare la prăbușirea unei lumi aflate în derivă? Suntem oare noi expuși celui mai mare pericol din ultimul secol? Greu de răspuns. Cert este că suntem martori la desfășurarea unei tragedii de ale cărei dimensiuni încă nu suntem pe deplin conștienți. Ne aflăm astăzi în fața fragilității ordinii pe care încercăm să o dăm propriei noastre vieți, suntem expuși permanentei primejdii a perturbării existenței noastre. Suntem la discreția cerințelor, urgențelor și evenimentelor exterioare. Într-un spațiu limitat tot mai mult de regulile impuse de autorități pentru a împiedica răspândirea noului virus, într-o perioadă în care comunitatea trăiește cu spaima nesiguranței, este necesar să ne cunoaștem limitele și să le acceptăm. Numai după ce înfruntăm adevărurile dureroase, putem găsi curajul și încrederea pe care le căutăm cu disperare pentru a ieși din acest impas.

Continuă citirea →

Virusul din noi

Pandemia recentă, care modelează funcționarea statului și îi determină în mare măsură traiectoria și care a monopolizat tardiv atenția presei și a clasei politice, oferă oamenilor obișnuiți răgazul necesar introspecției. Previzibil sau nu, o angoasă globală determină o promovare fără precedent a interiorizării și a conștiinței morale, ne obligă să ne afundăm în propriile gânduri.

Obligați la autoizolare, pentru prima dată după mulţi, foarte mulți ani, ne simţim îngrozitor de singuri. Credeam că nu ne mai temem de moarte. Știam că este inevitabilă, dar până acum nu-i dădusem o formă. Acum, când acest virus cumplit vine ca un tăvălug peste noi, zărim pentru prima oară forma pe care ar fi putut-o lua moartea şi ne simţim gâtuiți de panică. Uneori, suferința ajută. Lacrimile ne limitează curiozitatea la noi înșine.

Toţi trebuie să trăim în lumea asta şi sunt tot atâtea feluri de a te descurca în viaţă câţi oameni pe pământ. Unii, dominați de superstiții și frică, au încercat sentimentul de a fi intrat într-un timp de calamități inedite, care anunță apocalipsa. Mâna lui Dumnezeu poate fi văzută în orice întâmplare de către cei hotărâţi s-o găsească acolo, dar, până la urmă, la fel şi a Diavolului. Alții au devenit vânzători de speranţe şi de promisiuni deşarte. Şi, credeţi-mă, sunt o mulţime de oameni care cumpără aşa ceva. Nu puțini s-ar simți în siguranță în biserici, pioşi, la adăpostul sfinţilor şi al rugăciunilor. Cei mai în vârstă, care văd silueta morții aplecată asupra lor, nu se mai grăbesc. Și sunt de înțeles. Când ajungi la o vârstă mai înaintată, viitorul vine spre tine cu prea multă grabă şi fără a mai alerga tu în întâmpinarea lui.

Continuă citirea →