Arhive etichetă: Iad

Cum să scapi de teama de iad

jean jacques rousseauPovestește Jean Jacques Rousseau:

“Teama de iad mă frământa adânc. Adesea mă întrebam: “În ce stare mă aflu eu? Dacă aș muri acum chiar, aș fi oare osândit?” După janseniștii mei, lucrul era mai presus de orice îndoială, dar, după conștiința mea, mi se părea că nu. Veșnic speriat și plutind în această crudă incertitudine, am recurs, ca să scap de ea, la metodele cele mai vrednice de râs și pentru care aș închide fără șovăire un om dacă l-aș vedea făcând la fel.

Într-o zi, gândindu-mă la acest trist subiect, începui să arunc, mașinal, cu pietre în trunchiurile arborilor, și asta cu iscusința mea obișnuită, adică fără să nimeresc aproape niciunul. În timpul acestei frumoase isprăvi, îmi dădu în gând să fac un fel de prognostic spre a potoli neliștea din mine. Îmi spusei: “Am să arunc această piatră în copacul ce se află în fața mea; dacă-l lovesc, semn de izbăvire; dacă nu-l lovesc, semn de osândire.”

Zicând acestea, arunc piatra cu o mână tremurătoare și cu o cumplită bătaie de inimă, dar din fericire piatra nimeri drept în mijlocul copacului; e adevărat că lucrul nu era greu, deoarece avusesem grijă să aleg unul foarte gros și foarte aproape de mine. De atunci nu m-am mai îndoit de salvarea mea.” 🙂

Continuă citirea →

Viaţa după moarte

viata dupa moarteCum a început totul?

Povesteşte Isaac Asimov: “Moartea părinţilor mei ar fi trebuit să mă determine să-mi reconsider părerile în privinţa posibilităţii vieţii după moarte. Ce confortabil ar fi să te aştepţi ca moartea să nu fie de fapt moarte, ci o deschidere spre o viaţă (posibil) mai glorioasă şi să simţi în plus că vei fi capabil să-ţi revezi părinţii şi alte fiinţe dragi, poate chiar în deplinătatea forţelor lor. Tocmai pentru că asemenea gânduri sunt atât de reconfortante şi stimulative, alungându-ne ideea, altfel oribilă, a morţii, tocmai de aceea viaţa după moarte este acceptată de o vastă majoritate de oameni, în ciuda absenţei totale a oricăror dovezi ale existenţei ei. Cum a început totul? ne-am putea întreba. Ei bine, părerea mea – desigur, o simplă speculaţie – e următoarea:

Viața după moarte

Din câte ştim, specia umană este singura care înţelege inevitabilitatea morţii, nu doar în plan general, ci şi în cazul fiecărui individ. Indiferent cum ne-am proteja împotriva atacurilor, accidentelor şi infecţiilor, în cele din urmă cu toţii vom muri prin simpla şubrezire a trupurilor – iar asta o ştim.

Trebuie să fi existat o vreme când această conştientizare a început să pătrundă în comunitatea omenească, iar ea trebuie să fi provocat un şoc teribil. Practic, a fost vorba de „descoperirea morţii”. Gândul morţii ar fi fost suportabil dacă ai fi considerat că, în realitate, ea nu exista; că nu era decât o iluzie. După moartea aparentă a unei persoane, aceasta continua să trăiască în alt mod şi în alt loc. Fără îndoială, o asemenea credinţă era încurajată de faptul că morţii apar adesea în visele prietenilor şi rudelor, iar apariţiile din vise puteau fi interpretate drept urme, sau spectre ale „mortului” ce continua să trăiască.

Visul idiot al unui sadic

În felul acesta, speculaţiile legate de viaţa de apoi au devenit tot mai complexe. Grecii şi evreii considerau că, în bună parte, lumea morţilor (Hades sau Sheol) era un loc întunecat şi sumbru. Existau regiuni speciale, unde erau chinuiţi cei care făcuseră rău în timpul vieţii (Tartar), ca şi regiuni de desfătări pentru aceia care-i bucuraseră pe zei (Câmpiile Elizee sau Paradisul). Extremele respective erau înţelese şi acceptate de indivizii care doreau să-şi vadă faptele răsplătite, iar pe duşmanii lor pedepsiţi, dacă nu în această lume, atunci cel puţin în următoarea.

Pentru cei care nu înghiţeau aceste aiureli, imaginaţia era solicitată în a concepe un loc final de odihnă al celor răi sau al tuturor oamenilor, indiferent cât de buni ar fi fost. Astfel a apărut noţiunea modernă de Iad, ca loc de eternă pedepsire a ticăloşilor. Acesta e visul idiot al unui sadic, altoit pe un Dumnezeu proclamat drept bun şi atotiertător.

Continuă citirea →