Povara libertății

A început astăzi un nou an școlar cu emoții, bucurii, dar și griji și incertitudini pentru toți cei implicați: elevi, părinți, cadre didactice. Bucuria revederii colegilor, prietenilor și a profesorilor este umbrită de amenințarea permanentă a virusului COVID-19 care generează un sentiment în creștere de izolare, îndoială, scepticism și angoasă. Pandemia a agravat inechitățile și decalajele din sistemul de învățământ, dar consecințele ei sunt mai ample și afectează întreaga viață social-politică.

Lumea noastră, oricât de bine am crede-o întocmită, are fisuri şi umbre generate de derapajele care pot periclita libertatea. În contextul pandemiei, sentimentul de securitate și încredere este otrăvit. De fapt, asistăm pasivi la o criză fără precedent a democrației. Așa cum atentatele din 11 septembrie 2001 au fost urmate de noi măsuri de securitate și metode de supraveghere a populației, pandemia care a cuprins lumea pare a fi pretextul convenabil pentru noi acțiuni care vizează controlul populației. Cei mai mulți dintre cetățeni, anesteziați de spaima virusului, s-au transformat într-o mulțime informă, uneori flatată, alteori amenințată, dar întotdeauna bună de manipulat și exploatat de către cei aflați la putere. Individul, izolat și temător, a devenit un instrument în mâinile forțelor puternice din afara sa.

Așa cum avertiza Erich Fromm, nu are nicio importanță ce simboluri aleg dușmanii libertății. Libertatea este tot atât de periclitată dacă este atacată în numele terorismului sau al pandemiei! E surprinzător totuși că milioane de oameni sunt tot atât de dornici să renunțe la libertate pe cât de dornici fuseseră părinții lor să lupte pentru ea.

3 răspunsuri

  1. Ce putem face noi ? Simplu, ne păstrăm calmul și acționăm când nedreptatea e flagrantă. Exista reprezentanți ai societății civile care semnalizează aceste derapaje când devin grave. Exista manifestații și voi participa.
    Că de oameni care își pierd simțul realității , sunt sătulă. Pe oamenii care se izolează fiindcă vine apocalipsa anunțată prin biblie ii evit, îmi dau o stare de anxietate, chiar daca e adevărat, panica e un dușman vizibil și îl evit. Cu calm și luciditate, pas cu pas.

    Apreciază

  2. Superb articol. Felicitari!

    Apreciază

  3. Fain articol! Scrii superb.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.