Arhive etichetă: iarna

(Ne)șansa de a regăsi solitudinea

Apropierea sărbătorilor de iarnă oferă de obicei posibilitatea unei priviri retrospective asupra evenimentelor importante ale anului care se încheie. Anul acesta, în condițiile specifice impuse de pandemie, avem (ne)șansa de a regăsi solitudinea de care avem nevoie pentru a ne întoarce la lucrurile esențiale, reflectând la ceea ce suntem și ceea ce am putea fi. Îndepărtându-ne, chiar și pentru puțin timp, de banalele probleme ale unei existențe rutiniere, putem constata că avem încă nevoie de compania ideilor, de o atmosferă intelectuală, de linişte si pace sufletească, o pace interioară care să nu fie vulnerabilă la circumstanțele exterioare. De multe ori, putem observa că interesul pentru adevăr cedează în fața vanității. Pentru a scăpa de iluzii fals consolante sau de orgolii vane este necesar să ne autoevaluăm cu sinceritate, fără a ne disimula slăbiciunile și contradicțiile. Numai atunci când vom fi liberi de orice resentiment, asprime şi dispreţ, numai atunci când vom ști să îndepărtăm tendințele egocentrice ale dorinței, urii și invidiei prin iubire, compasiune și credință, vom putea înfrunta dificultățile vieții cu mult mai mult calm şi încredere. Vom avea oare tăria sufletească de a face acest lucru măcar de acum înainte?

Legendele bradului de Craciun

Cu mult timp inaintea crestinitatii, pomii si plantele care ramaneau verzi peste iarna, aveau o semnificatie speciala. Oamenii obisnuiau sa atarne crengi deasupra usilor si ferestrelor, pentru a-i feri de spiritele rele, vrajitoare, fantasme si boli.

Despre originea bradului de Craciun, circula mai multe legende.

Continuă citirea →

Iarna – Vasile Alecsandri

IARNA

de Vasile Alecsandri


Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada;
Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi,
Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge,dimineata ninge iara!
Cu o zale argintie se imbraca mandra tara;
Soarele rotund si palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete printre anii trecatori.

Tot e alb pe camp, pe dealuri,imprejur, in departare,
Ca fantasme albe plopii insirati se pierd in zare,
Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,
Se vad satele pierdute sub clabucii albii de fum.

Dar ninsoarea inceteaza, norii fug, doritul soare
Straluceste si desmiarda oceanul de ninsoare.
Iata-o sanie usoara care trece peste vai…
In vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai.

Iarna de poveste

Iarna

Istoria omului de zapada

Cine a făcut primul om de zăpadă? Cine a fost cel care a avut ideea de a pune un bulgăre peste altul şi apoi încă unul şi cine a hotărât că cel mai bun nas ar fi un morcov? Cum pot fi oare rezolvate aceste mistere când toate dovezile posibile s-au topit cu mult timp în urmă?

Nu ştim exact de cât respect se bucură omul de zăpadă, dar ştim că este strâns legat de sărăbătorile de iarnă şi de Crăciun. Nu se plânge niciodată şi, spre deosebire de Moş Crăciun a cărui perioadă de glorie se sfârşeşte imediat după 25 decembrie, omul de zăpadă rămâne proaspăt toată iarna şi nici nu este asociat vreunei religii sau sărbători. Mai mult decât atât, omul de zăpadă are un caracter plăcut, poate datorită faptului că pare un tip jovial şi pic supraponderal, ceea ce ni-l apropie.

În evul mediu, se obişnuia ca, odată cu zăpada, să se ridice şi oameni de zăpadă. Prima dovadă documentară a acestui lucru este un manuscris din anul 1380.

Toţi oamenii de zăpadă au unele elemente comune: un morcov în loc de nas şi cărbuni în loc de ochi. Pasul următor spre personalizare se face adăugând obiecte vestimentare, cum ar fi o pălărie, un fular, una-două mături pe post de braţe, o jacheţică mai veche. Se pare chiar că acest gest, de a-l îmbrăca pe omul de zăpadă tocmai născut, îl păzeşte de căldură, adică îi asigură o viaţă mai îndelungată.

Există, bineînţeles, şi variaţii pe aceaşi temă: oamenii de zăpadă pot fi formaţi din doi-trei bulgări de zăpadă sau dintr-un singur bloc, pot avea o stare de bună sau de proastă dispoziţie întipărită pe chipul lor sculptat. Odinioară aveam de-a face cu un alt tip de om de zăpadă. Trupul, chipul, braţele, picioarele, chiar şi pălăria sau nasturii, erau toate din zăpadă. Nu era întâmpinat cu bucurie, căci simboliza frigul.

De-a lungul istoriei găsim diverse urme lăsate de acest personaj. De exemplu, o biografie a lui Michelangelo menţionează figura de omăt modelată în iarna 1492-1493, la Palatul Medici. William Shakespeare aduce şi el vorba despre un om de zăpadă în drama „Richard II”. Dăm iar peste omul de zăpadă pe la 1770, în paginile unei cărticele cu cântece pentru copii, şi în 1778, când polonezul Chodowiecki, gravor în aramă, realizează un calendar a cărui lună decembrie este reprezentată de patru copii care fac un om de zăpadă.

Material didactic recomandat de pedagogi

Lucrurile se schimbă pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când personajul intră în atenţia pedagogilor care încep să le recomande copiilor jocul cu omul de zăpadă, pentru a-şi spori creativitatea. Drumul până la a intra în cărţile pentru cei mici, în poveştile care le sunt dedicate, nu mai e lung.

O nouă eră a carierei omului de zăpadă începe odată cu saltul industrial şi economic. Sticla, lemnul şi vata pot fi fabricate uşor şi la preşuri reduse şi de aceea omul de zăpadă ajunge în pomul de iarnă, pictat sau lipit pe globuri sau de unul singur, ca ornament. În secolul al XX-lea, omul de zăpadă îşi tipăreşte chipul şi pe cărţile poştale, dând însă lovitura decisivă în publicitate. Minunea de zăpadă este una dintre primele şi dintre cele mai cunoscute şi de succes simboluri din publicitate.

Cel mai mare om de zăpadă din lume a fost modelat în ziua de 19 februarie 1999, în Bethel, un orăşel din statul american Maine. A fost botezat „Angus, regele muntelui“ în cinstea guvernatorului de pe atunci al statului, Angus King. Şi iată cu ce se laudă uriaşul: o înălţime de aproape 35 de metri şi o greutate de peste 4000 de tone! La construirea lui s-au folosit mai mult de 5600 de metri cubi de zăpadă. Morcovul-nas a fost, de fapt, o structură de doi metri din sârmă şi pânză. Gigantul a fost sculptat de elevii şcolii elementare locale. Şase anvelope de automobil le-au trebuit pentru a-i contura gura, iar în loc de nasturi i-au lipit de piept trei anvelope de tractor. Ca să ne dăm seama de cât de mare a fost Angus, regele muntelui, e de ajuns să spunem că pentru braţe au fost aduse două trunchiuri de copac de câte 3 metri.

La inaugurare, s-a servit ciocolată fierbinte, s-au împărţit prăjiturele şi s-a organizat o tombolă privind ziua în care Angus va fi doborât de razele soarelui. Data topirii, acceptată în mod oficial – 10 iunie 1999, a fost ghicită de nu mai puţin de 22 de câştigători. În acea zi moşul împlinise nu mai puţin de 16 săptămâni!

Omul fără minte

Omul de zăpadă este cunoscut în Lituania sub numele de „Omul fără minte”. Nu e de mirare deci că, în iarna lui 2005, la un miting de protest, participanţii au ridicat în faţa Parlamentului 141 de oameni de zăpadă, câte unul pentru fiecare deputat. În Japonia, se numeşte „Yuki Daruma”, duce pe cap o găleată răsturnată şi are strânsă legătură cu budismul.

Bob Eckstein a scris o carte care se cheamă „The History of the Snowman“ (Istoria omului de zăpadă) pe care a publicat-o la începutul lui 2007.

1845 – într-una dintre primele poze făcute vreodată îl regăsim şi pe omul de zapadă.

Zilnic, cel puţin un om de zăpadă se topeşte undeva în lume.

sursa: gandul